luni, 12 martie 2012

vineri, 2 martie 2012

HORIA SIMA






EVOCĂRI
Tipărită sub auspiciile Fundației Culturale Profesor George Manu 
OPERA COLECTIVA HORIA SIMA 

"Când toți indivizii neamului nostru vor deveni conștienți de miracolul forțelor cu care sunt înzestrați, abia atunci ne vom urca intre neamurile fruntașe ale lumii. Salvarea poporului nostru nu depinde de ceea ce fac alții, ci de conștiința lucida a propriilor noastre posibilități și de punerea în valoare a acestor zăcăminte inepuizabile".
 La împlinirea a 7 ani de la trecerea în veșnicie a Comandantului Mișcării Legionare, Horia Sima, credem de datoria noastră sa facem lumina asupra adevăratei personalități a acestui om. Caci adevărul trebuie sa rămână nevătămat in orice circumstanță. El poate fi deteriorat numai prin minciuna insidioasa sau prin tăcere vinovata, caci și tăcerea este o forma de a alimenta minciuna.

Ca toți acei oameni care au avut ceva de spus timpului lor, oameni a căror harisma îi fac deosebiți de semeni, dar și pizmuiți de aceștia, Horia Sima a stârnit de-a lungul existentei sale pasiuni contradictorii, gelozii puerile și nejustificate, repudieri mai mult sau mai puțin vehemente și civilizate în toți aceia care neputând sa-l urmeze nici pe drumul înfăptuirilor și nici pe acela al ideilor, au preferat să-și ascundă neputințele și frustarile, vanitățile și superficialitatea în criticisme neîntemeiate și în false ipostaze politico-morale.

Atât cei care l-au cunoscut și urmat, cat și cei care nu l-au cunoscut, dar l-au urmat totuși pe drumul afirmărilor lui naționale și legionare, descoperind în Horia Sima pe urmașul vrednic al Căpitanului , și-au îngemănat condeiele în alcătuirea prezentului volum pentru a arata tuturor celor de buna credința cum a fost în realitate Comandantul Mișcării Legionare și ce însemnătate a avut în lupta romanească a generației noastre.

El a primit moștenirea lui Corneliu Zelea Codreanu în momente istorice grele, extrem de potrivnice, după decapitarea însuși a Șefului și a majorității fruntașilor Mișcării și a știut sa o ducă totuși la biruința, a știut sa o scoată din înfrângeri, a făcut-o cunoscuta lumii întregi și a menținut-o la un înalt nivel de tensiune activa, prezenta de cate ori România îngenunchiată de dușmanii sai a avut nevoie de intervenția ei.

Fie aceasta mărturie colectiva un pios omagiu ce aducem acestui om deosebit, roman eminent pe care diferitele regimuri ale tarii noastre ca si nevrednicia timpului ce i-a fost hărăzit sa-l trăiască l-au tratat într-un mod meschin, cum el nu merita.

N. R.





PUTIN ȘI MULT DESPRE HORIA SIMA


de Adi Calin

In singurătatea mea amara de acum, aud glasul lui blând : "De ce plângi ? Nu sunt eu fratele tău mai mare, nu trebuie ca eu sa știu, ca sa pot să-ți opresc lacrimile ? " . El stăruia sa-i spun și eu nu puteam, aveam o timiditate care ma oprea sa-i destăinuiesc motivul. Si nu erau decat fleacuri , copilării. O, Doamne! Ce bine era cand puteam plânge pentru nimicuri.

Trebuia sa-l fi cunoscut bine, sa fi stat langa el multi ani sau sa fi stat departe de el, cu conditia sa fii om de buna credinta, ca sa poti vorbi despre el. Nu e dat oricui sa poata vorbi despre Horia Sima si mai ales nu poate vorbi despre el cel ce nu are puritate sufleteasca. Daca ne-am margini la cateva randuri ar fi foarte usor sa spunem cum se spune in general de marii oameni carte nu mai sunt. 
Si am incepe asa : Horia SIMA a fost un om dotat de Providenta cu o inteligenta vie, cu un suflet de adevarat crestin, cu o amabilitate innascuta, dar mai ales cu o clarviziune in tot ce gandea, in tot ce înfăptuia și mai ales in ceea ce privește destinul neamului nostru. 
Dar spunand acestea spunem atat de putin incat nu ajutam pe cei ce ar dori, pe cei care ar vrea din toata inima sa-l cunoasca, desi nu l-au vazut vreodata in viata lor.
 Eu, cu sfiala si cu pasi domoli, ma apropii de el sa nu-i tulbur meditatia in care permanent era adancit. Horia SIMA purta si poarta un nume frumos si parca predestinat a fi ce a fost si ce va ramane mereu legat de istoria atat de frământată a secolului nostru. E bine sa ne apropiem de el cu încetul, fara zgomot, pentru ca el e printre noi, ne aude, ne simte, sa nu-i tulburam gândirea care si acum arde in candela istoriei, caci simt ca nu i-ar placea sa ma vadă intrând în intimitatea sufletului sau.

Copil deosebit, nascut din parinti deosebiti, Silvia si Gheorghe SIMA, profesor si director de liceu la Bucuresti. De o inteligenta sclipitoare, Gheorghe Sima avea doi prieteni buni : pe George Coșbuc și  pe Alexandru Vlahuta. 
Deasemeni profesorii Ion Clinciu si Popa Liseanu îl apreciau si se bazau pe stiinta, pe darul lui de predare ca si de conducere. Dar cu cei doi prieteni semnalați înainte mai sorbea cate un pahar de Cotnari într-o cârciumioara de pe strada Romana, acum Mihai Eminescu, unde si geniul României, rezemat în coate la o masuta rotunda, cantase doine, sorbind licoarea parfumata a viilor românești.

Horia, copil mic fiind, cand inca gangurea, era luat adesea de o sora a mamei, baroneasa Elena Iosif Onciu, care-l iubea nespus de mult. Ea avea obiceiul, cand avea oaspeti, dintre care nu lipseau niciodata Iuliu Maniu si dr.Hatieganu, sa-l aseze in mijlocul unei mese mari, ovale, ca pe cel mai pretios dar. Ceea ce ii uimea pe toti invitatii era privirea lui ingereasca din ochii lui mari, albastri, care-i urmarea cu mult interes mai ales cand vorbeau, rasucindu-si capul dupa fiecare vorbitor.
 Ce era atunci in capsorul lui, nimeni nu poate sti, dar ceva se petrecea. Mai maricel fiind, se sparge in aceeasi casa o vaza de cristal la care mătușa tinea foarte mult. Ca s-o impace i-a compus o balada intitulata "Balada vazei de cristal" si astfel a adus linistea in casa. Moare o pisica iubita de toti pe care o chema Titinel. Horica ii face si ei o balada care a avut darul sa oprească lacrimile.











Daca ma gandesc bine cum sunt alti copii, el nu a fost copil, a fost un inger. In clasele urmate la liceul "Andrei Saguna" din Brasov si la "Radu Negru" din Fagaras , in afara de ghiozdan mai avea la el si o tascuta speciala in care isi ducea mancarea pentru ora l0. Dar nu el o manca, ci o dadea unora dintre colegi, care nu aveau ce sa manance. Alaturi de locuinta lor la Brasov, locuia o familie lipsita de mijloace materiale si care avea o fetita mai mica decat Horia. Ei bine, ca sa poata ajuta pe vecini el a gasit un fel delicat de a le oferi cate ceva : bomboane, zahar, prajituri sau paine. 
Dar cum ? In curtea casei lui era o masa de gradina, pe care aducea toate bunatatile ce le gasea prin bufet, le aseza frumos dupa sortul fiecareia, facea bani din hartioare anume pentru cumparaturi, pe care le dadea fetitei impreuna cu un clopotel, cu care sa sune ca si cand ar intra o doamna intr-o bolta (atunci toate pravaliile aveau usile cu clopotel). Si astfel fetita, in chip serios, desi era o joaca, golea pravalia ducand bunatatile acasa la ea. 
Toate le stiu de la o alta sora a mamei, baroneasa Sabina Stoiculescu, o fiinta buna ca painea calda, care si ea avea slabiciuni pentru Horica. 
Se vede ca era inzestrat cu acest dar de a fi iubit, caci toti copiii sunt dragalasi si plac, dar el nu numai ca placea tuturor, dar era si foarte iubit. Tanti Sabina mi-a povestit o intamplare, care i-a provocat multa emotie si spaima. Horica, fiind mai maricel, e trimis sa faca o cumparatura (nu mai stiu ce). Trece un ceas, trec doua, trec zece. Horica nu mai vine. Panica-i cuprinde pe toti. Ce sa fie ? Ce s-a intamplat ? Toti ai casei plang. In sfarsit, cand disperarea era la culme, Horica apare obosit, nemancat. "Unde ai fost ? De ce ne-ai tinut in starea asta atata vreme ? "
El, frânt de oboseala se aseaza pe un scaun si spune ca a parcurs pe jos toata Calea Mosilor si alte strazi comerciale ca sa gaseasca o firma românească. Si asta nu din resentimente, ci dintr-o curiozitate de copil, caci copil era atunci. Dar lipsa de resentimente, relative la acuza ce se aduce Mișcării Legionare ca e antisemita, a dovedit-o toata viata lui. 
Ma marginesc la un singur exemplu : Imi cere un discurs al lui Ovid Densusianu de estetica literara, "Limba lui Eminescu" care nu se gasea si eu ii spun ca l-am promis unei colege, Beca Herscovici. Numai ca i l-am promis, nu ca i-l dadusem .
El, in marea lui înțelegere sI bunatate , nu s-a supărat, cu toate ca Beca Herscovici era evreica. Nevoia lui de afecțiune și-a manifestat-o in dese si diverse chipuri. 
Cand era mic, tot tanti Sabina imi spunea ca dupa ce il culcau in camera lui, nu trecea multa vreme si venea in camera lor si se aseza intre ei. Numai atunci putea dormi, mangaiat de tanti si de unchiul Dimitrie. Asta se petrecea foarte des. Tanti imi povestea multe modalitati in care Horica încercă sa afle cat de mult este iubit.





Ce sa mai vorbim de studii. Primul in clasa, primul in liceu toti anii, primul la universitate. A luat trei licente : in filozofie, in litere si in drept, toate Magna cum Laudae. Toti profesorii lui, P.P.Negulescu, Nae Ionescu, Radulescu Motru, P.P.Panaitescu, Ovid Densusianu, Ion Aurel Candrea, G.G. Antonescu si altii, dar absolut toti ii spuneau sa nu se mai prezinte la examene ca nu mai au ce sa-l mai intrebe.

Eu n-am intalnit in viata mea un om mai bun decat el. Toti colegii lui, daca purcedem din copilarie si pana la terminarea studiilor, absolut toti veneau la el sa-i ajute la studii, iar el pe toti ii ajuta cu atata bunavointa fara sa ceara nimic de la ei, incat au ramas adanc impresionati pana la varste inaintate. 
Bunatatea lui nu poate fi exprimata in cuvinte. El a iubit credinta si neamul romanesc pana la ultima fibra a sufletului sau si a inimii sale. Desigur ca-n filele istoriei se va consemna ca in l940 dupa sfartecarile pe care Romania a fost silita sa le suporte, Horia SIMA, facand parte din guvern a primit sute de mii de refugiati din provinciile cotropite de dusmani, oferindu-le adapost, ocrotire, conditii de viata si locuri de munca pentru a-si reface viata lor dupa dezradacinare.
 Iar in l944, fiind presedintele Guvernului National Roman de la Viena, cand teritoriul Romaniei a fost invadat de hoardele bolsevice, a oferit celor care s-au putut refugia, un ajutor material si sufletesc, pentru ca ei sa-si poata continua existenta in acele conditii vitrege. Bunatatea l-a intovarasit toata viata. 
Eu n-am auzit din gura lui un cuvant aspru, urat, dureros. Nici de dușmanii lui, de care - slava Domnului - n-a dus lipsa, n-a spus nimic jignitor si atunci cand plina de grija pentru el, i-am spus : "Ai multi dușmani !" el, foarte calm si chiar cu un suras mi-a raspuns : "Am si prieteni multi !" .

Chemat fiind de genialul Nae Ionescu propunandu-i sa-l faca asistentul lui, a refuzat pe motivul bine determinat ca Corneliu Zelea Codreanu, Capitanul, dupa ce-l facuse comandant legionar, i-a dat Banatul spre organizare legionara, facandu-l sef al acestei regiuni unde era profesor de filozofie si de limba romana la Caransebeș. Si dupa cum s-a vazut, Banatul a fost fruncea la alegerile din l937. Viluca, sotia lui, cand vorbea de timpul petrecut acolo, nu uita sa spuna de fiecare data ca Horia mai mult era plecat decat acasa, asa ca erau foarte putin impreuna.

Era prea inteligent, dupa cum reiese si din randurile anterioare, pentru a nu cunoaste si a nu-si preciza linia fata de destinul neamului, ceea ce l-a facut la o varsta tanara sa intre in Miscarea Legionara fara ca cineva din familie sa fi stiut. Pleca deseori pe inserat si noi toti credeam ca-si face plimbarile lui zilnice. 
De fapt adevarul l-am aflat tarziu. Si cand ? Cand prigoana impotriva legionarilor era cumplita, cand mureau atatia tineri nevinovati si cand toti din familie traiam clipe grele in emotii, in rugaciune , in spaima. 
Era prea bun incat nimeni nu ramanea fara un sfat intelept. Era milos, sarea in ajutorul oricui, devotat, indatoritor. Avea o mare sensibilitate afectiva incat nu-i ramanea nimic strain din zbuciumul si durerea altora. Era prea muncitor ca sa fi lasat ceva din lucrurile lui neterminate, sau sa fi avut macar putin timp pentru ceea ce altii socoteau scopul principal. 
Dar mai ales era un ganditor fara odihna. Chiar cand vorbeai cu el, aveai impresia ca privirea lui trece prin tine ca printr-o perdea, mai departe, intr-un adânc, într-o depărtare pe care n-o puteai descifra desi raspunsurile lui erau precise. El nu cunoștea interesul personal ci al altora (a se vedea articolele scrise in ziarul "Tribuna granitei" ce aparea la Caransebes si la care a avut o intensa activitate publicistica).

Amintiri, amintiri . . . ar fi multe de spus. Imi povestea adeseori unchiul nostru, profesorul Ilie Beleuta de la Academia Teologica din Sibiu, unde detinea trei catedre, despre copilaria lui Horica. Asemeni regelui Lear, acest unchi a dat miezul portocalei tuturor nepotilor, pastrand pentru el coaja.


Nascut la Bucuresti, Horia isi petrecea vacanta fie la Brasov, fie in comuna Mandra din judetul Fagaras, unde se-ntalnea cu vechii lui prieteni de joaca, care de pe atunci il considerau seful lor si-l iubeau intr-atat incat nu s-ar mai fi despartit de el. Dar serile minunate de la Brasov, pline de aerul muntilor, cand Horica aducea sala de opera in casa noastra ! . Avea un glas frumos, cald si canta mai mult arii din Traviata si Rigoletto. 
Eu, copil, fredonam dupa el stalcind cuvintele (le stiu si astazi stalcite). Dupa luarea celor trei licente unchiul a vrut sa-l trimita in Franta, la Sorbonna, pentru desavarsirea studiilor, dar el a refuzat pentru motive inventate de el, caci adevarul era inscrierea in Miscarea Legionara, si plecarea - chiar pentru continuarea studiilor - ar fi echivalat cu o dezertare. 
Din banii ce-i dadea unchiul, ca si din cei din bursa Astra, de care se bucurase si Octavian Goga, nu cheltuia fara rost, ci numai pentru anumite nevoi, ajutand in felul acesta si pe altii. Reproduc din spusele unchiului :

-"Nu stii, frate Ilie, ce nepot ai" imi spunea adesea profesorul Purice de la liceul Radu Negru din Fagaras . "Sa am un asemenea copil as fi cel mai fericit om din lume. El nu este primul din liceu, ci este zeul liceului" . Nu stia bunul profesor ce daruri sa-i faca, cum sa-l mangaie, cum sa si-l apropie.

-"Va scapa Horia din prigoana asta salbatica ? " intreba unchiul pe profesorul universitar Silviu Dragomir, care adeseori l-a scapat pe Horica din arestari.

-"Acest tanar , care cu atat elan a pasit pe drumul spinos al luptei nationale, inzestrat cu o inteligenta ascutita, cum sa nu scape ? " raspundea calm dar hotarat profesorul.

Adaug eu ca Providenta l-a salvat din atatea si atatea tradari si pericole.

In preajma lui aveai intotdeauna o emotie puternica, rascolitoare, desi atat persoana lui cat si ochii lui aveau in ei ceva obladuitor. Si glasul ii era cald, prietenos, cu privirea senina care emana raze de incredere. Dar ceea ce întrece omenescul e ca si pe dusmanii lui, pe care-i cunostea prea bine, ii primea alături cu aceeași căldură și bunavointa fara nici un gand dusmanos, fiind sigur (si avea perfecta dreptate) ca timpul va sterge aceste focare care i-au pricinuit multa suferinta. Pacat ca Miscarea Legionara, aceasta Uniune Sfanta care a dat atati martiri neamului romanesc, a putut include in ea si unele suflete cu instinctul tradarii.
 Sotul meu, inginerul Ion Busuiocescu, imi spunea : "Cand il vad pe Horica imi bate inima de parca ar vrea sa-mi iasa din piept" . "De ce ?", intreb eu mirata de spusele lui. El imi raspunde cu sinceritate : "Am fost in cabinetele multor ministri si niciodata n-am avut nici cea mai mica emotie, pentru ca-i stiam pe toti necinstiti si lipiti de fotoliile ministeriale numai pentru interesul lor. Cu el, cu Horica, e altceva. Cand il vad, puritatea lui ma impresioneaza" .



Au trecut cincizeci de ani in care am fost despartiti si bunul Dumnezeu ne-a ajutat sa traim miracolul revederii noastre. Unde ? Pe taramul Spaniei, care a fost tara cea mai primitoare pentru legionari si unde isi dadusera viata, in apararea credintei si a lui Iisus Hristos, Mota si Marin. Am fost departe unul de altul, dar gandul meu manat de puterea dragostei il urmarea si nu de putine ori simteam cand primejdia se apropia de el. In l99l la revederea noastra, intr-una din zile l-am intrebat : "Cand vii si tu in tara ?" . El, senin, dar poate cine stie ce gandea, a ridicat bratul drept spre cer si cu degetul aratator mi-a aratat de unde vine raspunsul. 
Si am inteles. Si n-a ajuns sa calce pamantul lui drag, sa-si mai vada odata leaganul copilariei si al tineretii lui pe care tot in frageda tinerete i-a fost dat sa le paraseasca. Nu mi-a impartasit nimic din suferintele lui, de haituirea permanenta, de boala grava a sotiei sale.
 La plecarea din Spania d-l Nae Rosca cu simtamintele ce i le purta mi-a spus : "N-am intalnit un om asemenea lui. Sa-ti îngrijești l5 ani sotia cu devotament, cu blandete, cu dragoste, fara sa ridici tonul vreodata sau sa ti se miste un nerv pe fata ta, dovedeste devotamentul si taria lui sufleteasca" . 
Asa era el. Se aseza la masa de scris si Viluca - asa-i spunea el si toti care o cunoscusera- il striga : "Horia, piciorul drept pe stangul" si Horica imediat "Da, draga " (era vorba de o paralizie) si revenea la masa de scris. Din nou aceeasi chemare : "Horia, stangul pe dreptul" . 
Si asa se scurgeau ceasurile incat te intrebi cand a mai putut asterne atatea pagini cand fiinta lui draga era atat de suferinda, cand haituirea nu inceta, cand chiar unii dintre legionari interpretau gresit actele lui si cand te gandesti ca in ciuda atator suferinte conversatia cu el era atat de placuta, atat de calda, marcata uneori si de un umor fin. Valentele lui sufletesti bogate si variate i-au creat un optimism robust. Nu i-am cunoscut vreo duritate.

Fiecare metal isi are gradul lui de topire. Asa si cu cei ce au suferit chinuri groaznice, pe care nu le-au mai putut suporta si numai asa se explica cedarea lor. Dar la Horica gradul de topire n-a existat decat odata cu sfarsitul.

Odata, in Spania, cand mergeam toti trei catre casa : el, varul nostru, avocatul Dimitrie Popescu si eu, la un moment dat, desi spunea ceva cu mult elan, striga : "N-o ucideti !" . Mi-a batut inima. Nu stiam ce se intampla. In fata noastra o ganganie mica ducea o povara mai mare decat ea, pe semne puilor ei, si Horica, vazand-o , a strigat ca nu cumva fara voia noastra sa o calcam. Am ocolit-o cu grija. 

Mila lui mergea de la om la om pana la ultima ganganie a pamantului. Ne intalneam duminica in Biserica Catolica din Torre, dar numai dupa ce se oficia slujba, caci el se aseza mai departe de noi. Isi avea locul lui si ne-am dat seama ca pentru el rugacinea ce o facea in lacasul sfant era ca o taina.

Eram impreuna cu sotul meu, inginerul Ion Busuiocescu, in anul l94l la Campulung-Muscel, foarte mahniti dupa lovitura de stat data de generalul Antonescu in luna ianuarie a aceluiasi an pentru a distruge Miscarea Legionara. Nu mai stiam nimic de Horia. Intamplator avea loc si congresul profesorilor sub presedentia domnului profesor Napoleon Cretu, secretar in Ministerul Invatamantului , un om in adevaratul sens al cuvantului, de o inteligenta deosebita, de o cultura bogata si de o bunatate fara margini. In afara de numerosi profesori si profesoare erau si doi delegati straini, unul al Italiei si unul al Germaniei. 
Am avut marea bucurie de a intalni multi profesori pe care i-am avut in timpul liceului ca doamna Zoe Teoharie Racovita, care mi-a fost alaturi din clasa intai primara, cand era institutoare, pana la terminarea liceului, caci intre timp a devenit profesoara si chiar inspectoare. 
Ea era una din putinele fiinte care vorbind despre Horia lacrima si spunea cu sinceritatea ce o caracteriza ca el este un om rar intre oamenii de cultura ai tarii. Domnul profesor Virgil Arbore, care facuse parte si din echipa profesorala a printului Mihai, se apropie de noi cu multa caldura in holul hotelului supraaglomerat de profesori. Ne cunosteam bine, venise in casa de multe ori si statuse de vorba cu Horia si nu de putine ori convorbirile lor se prelungeau in timp. Ma intreaba, bucuros ca ma vede :

-"Ei, ce face fratele dumitale ? "

Eu, la inceput de viata, timida cu atata lume in jur, raspund :

-"Cum, nu stiti ? "

-"Ce sa stiu ? "

-"Fratele meu e Horia SIMA" .

-"Vai, cat am gresit fata de acest om " raspunde el cu glas tare. Trebuie sa retractez tot ce am spus rau despre el, fiindca l-am cunoscut bine si stiu ce valoare culturala, istorica si nationalista reprezenta el pentru tara noastra " .

Nu stiti si nu veti sti vreodata, domnule profesor, ce tonice au fost cuvintele dumneavoastra in acele zile atat de apasatoare pentru mine.

In ceea ce-l priveste pe domnul profesor Napoleon Cretu ce pot spune ? Cu toate ca el cunostea situatia noastra de ostracizati, eu si sotul meu eram invitati deseori la masa si in toti anii urmatori ne-a vizitat cu aceleasi sentimente de fratietate si in aceeasi comuniune de idei.

Domnul profesor Victor Papacostea, pe care l-am avut profesor tot timpul liceului, cand ne intalnea, ne spunea cu prietenie :

-"Sa fiti mandri ca aveti in familie un om ca Horia SIMA " .

Directorul Gheorghe Chirila din Ministerul Culturii a spus tuturor ca nicicand n-a avut in minister un ministru de valoarea lui Horia SIMA, iar toti functionarii au ramas profund impresionati de eleganta tinutei lui, de delicatetea si de grija ce avea pentru ei, desi era la o varsta foarte tanara. O prietena, un copil cu suflet mare, Cecilia Musica, imi spunea ca scurta lui trecere prin acest minister a facut chiar pe oamenii de serviciu sa planga la plecarea lui, deoarece nu fusesera tratati cu atata bunatate si delicatete niciodata.

La examenul de capacitate, presedinte fiind academicianul Ion Petrovici, sfarsind interogarea lui Horia, spune fata de toata comisia : -"N-am intalnit un tanar mai inteligent si mai bine pregatit de cand prezidez asemenea comisii. Daca spun ca va ajunge prim-ministru n-am spus nimic. Raspunsurile lui dovedesc acea profunzime de cultura si de gandire pe care eu nu pot s-o definesc " .

Si numele celor ce l-au cunoscut, pretuit si iubit poate continua. Adaug pe parintele Nectarie de la manastirea Sambata de Sus, unul din "Haiducii Dobrogei" care afirma ca Horia a fost trimisul lui Dumnezeu pentru a continua lucrarea inceputa de Corneliu Zelea Codreanu. Si adevarul este ca el a fructificat capitalul de jertfa al Capitanului , al intregii Miscari Legionare pe plan istoric si politic in folosul neamului romanesc.

Horia SIMA a fost un luptator neobosit in misiunea ce i s-a incredintat chiar de catre Capitan. Intr-o zi destinata convorbirilor cu legionarii din tara. Intra in cabinetul lui Corneliu Zelea Codreanu si Horica. Cei ce asteptau incep sa se nelinisteasca. Oare de ce sta atat tanarul acesta ? Tanarul iese si pleaca repede. Atunci un legionar, care statuse si el de vorba cu Capitanul mai inainte il intreaba : "Capitane, cine este camaradul cu care ai stat de vorba doua ceasuri ? "

-"El e omul meu de zile grele " , raspunde Capitanul raspicat " .

Si vorbele lui Corneliu Zelea Codreanu au fost profetice intrucat cu toata suferinta indurata timp de 53 de ani, cu toate politiile secrete dupa el, dupa o suferinta in familie, dupa o lupta dusa zeci de ani din tara in tara, din continent in continent si in ciuda atator dusmanii. Horia SIMA a avut si timpul sa reflecteze asupra problemelor vietii, ale neamului, ale societatii. 
A aratat cu prisosinta cat poate fi de statornic unei idei, unui tel, unei credinte. Si daca a fost atat de rabdator si modest, atat de lipsit de ingamfare, nu inseamna ca multe sageti veninoase primite si de la cei pe care-i iubea si-i pretuia, nu i-au imbolnavit inima. Nici de boala lui de inima nu ne-a spus nimic la fericita, miraculoasa si prea scurta intalnire dupa 50 de ani pe pamantul Spaniei. De abia in anul l994 am aflat aceasta de la domnul Tarlea si printul Sturza care i-au fost permanent alaturi.

Papa Sixt al IX-lea l-a numit pe Stefan cel Mare "Atletul lui Hristos " ; Blas Pinar il numeste pe Horia "Cavalerul de Fier al Crestinatatii si Mesagerul celor mai Inalte Idealuri Umane " . Eu cred ca Horia SIMA, binecuvantat de Dumnezeu, a intruchipat viitorul acestui neam, caci a purtat in el dragostea fata de Dumnezeu, de neam, de pamantul romanesc, de aproapele, si a ramas credincios unui crez pe care si l-a asumat din frageda tinerete. Si ceea ce binecuvinteaza Dumnezeirea nu poate pieri niciodata

Faust Bradescu , intelectualul de clasa si credincios camarad al lui Horia SIMA, spune undeva despre el :

". . . .om plin de suflet, de intelegere crestina si dragoste de neam, rar intalnit in istoria lumii " .

Daca lui Horia SIMA i-a lipsit luna mai a tineretii si vietii sale, i-a ramas in schimb eternitatea. Jertfa lui de o viata arde si va arde necontenit in candela istoriei romanesti, si nu numai, si nimeni nu va avea puterea sa o stinga vreodata.
PENTRU TINE

Era prea mare-a ta lumina

Incat cei ce priveau din umbra

Cautau in ea doar vina

Si strigau ca raza-i sumbra.

Si cu sapa fara preget

Loveau in cuvant si-n fapta,

Nestiind ca-n al sau cuget

E-a Divinitatii soapta.

Din glasul tau iesit-a miere,

Din sufletu-ti numai iertare,

Dar in a inimii unghere

Suna a ta sacrificare.

Multi in jur simteau hoteste,

Te-ar fi ucis ca sol divin,

De nu i-ar fi tinut ca-n cleste

Puteri ce doar din tarii vin.

Drumul Golgotei l-ai urcat

Fara geamat si suspine,

Au fost si multi ce te-au urmat,

Pietrisul il faceai rubine.

Luptand mereu si cu folos,

N-aveai ca tel decat sa-nvii

Doar slava Crucii lui Hristos,

Rotundul Sfintei Romanii.

Ca Dumnezeu te-a fost ales

Ei stiind, n-au vrut sa stie . . .

S-au ratacit pe drum ades,

Tu ai ramas in vesnicie.

Multumesc acelora care au luat initiativa publicarii acestei carti care cuprinde portrete ale lui Horia SIMA, pornite din atatea inimi si din atatea minti luminate si le mai multumesc ca mi-au dat si mie prilejul sa spun cateva cuvinte despre el. Le multumesc si acelora care il dusmanesc si a caror ura nu inceteaza nici acum, convinsa fiind ca si aceasta ura va obosi odata si ca pietrele nu se arunca decat in pomul care are roade.

Doamne, iti multumesc ca m-ai nascut sora unui asemenea om si pentru tot ce ai presarat in calea mea.




CE ÎNSEAMNĂ A FI ROMAN

Horia Sima

Aceasta intrebare nu e destinata maselor populare, taranim`ii noastre multi-milenare si tuturor acelora care duc o viata legata de obiceiurile strabune . Multimile traiesc romanismul. Nu filozofeaza asupra lui. Multimilor anonime se datoreste existenta noastra ca neam pe acest pamant . Ele au oferit conducatorilor substanta primordiala din care s-a slefuit apoi personalitatea lui istorica. Ele au plasmuit lumea interioara, de imagini si viziuni, din care s-a faurit apoi cultura noastra nationala.

Intrebarea se adreseaza oamenilor cu carte, acelora care, intrand in contact cu arii deosebite de spiritualitate, risca sa se instraineze de ethosul national si sa piarda intelegerea romanismului. Primejdia e atat de mare astazi cand un numar insemnat de romani au fost asvarliti de soarta in mijlocul altor neamuri unde aud o alta limba si traiesc alte obiceiuri. Situatia nu e mai buna in tara, unde tinerii din scoli si universitati sunt crescuti in duhul monstruos al ruperii totale de trecutul neamului nostru.

Iata cum, din cauza invaziei comuniste, problema romanismului se pune in termeni ingrijoratori si merita sa fie cercetata.

l.Elementele constitutive ale poporului romanesc.

Pentru a intelege ce inseamna a fi Roman, trebuie sa ne urcam la origini pentru a ne reaminti componenta etnica a poporului nostru. Nu exista nici un neam pe lume care sa descinda dintr-o singura colectivitate, neamestecata si nealterata de alte grupuri sociale. Din aceste intrepatrunderi etnice se naste o noua sinteza sociala si un nou popor isi face aparitia pe lume.

In cazul neamului nostru, peste fondul trac s-a suprapus ocupatia romana, iar prin secolele VI-VII Daco- Romanii au suferit o puternica invazie slava. Elementul slav a fost deznationalizat de autohtoni si a participat la formarea poporului romanesc. Daca ne referim la proportia dintre cele trei elemente in componenta poporului nostru, bine-inteles ca predomina fondul trac. Noi suntem Traci care ne-am pierdut limba in contact cu civilizatia romana, asa cum s-a petrecut si cu alte popoare cucerite de Romani.

Pentru a ne orienta in chestiunea romanismului, trebuie sa tinem seama de aportul adus de fiecare din aceste elemente la formarea sufletului national. Popoarele, ca si indivizii, au un eu sau o constiinta colectiva. Ca sa intelegem ce inseamna a fi Roman, trebuie sa descompunem realitatea lui interioara in fasciculele lui componente. Ce-am mostenit de la Traci, ce-am mostenit de la Romani, ce-am mostenit de la Slavii primitivi ?

Se stie ca Tracii au fost un popor de mari tensiuni spirituale. Cultura europeana isi trage originile din spatiul locuit de acest popor. Vechea cultura greaca nu e altceva decat o varianta a culturii trace. Triburile grecesti care au creat sralucirea Eladei au coborat din nordul tracic. Cat priveste religia Tracilor, ea era atat de sublima, incat fara exagerare poate fi numita un pre-crestinism. Dar Tracii, inclinati mai mult spre contemplare si dispretuind bunurile acestei lumi, n-au fost in stare sa realizeze ceva mare pe plan istoric. 

Fiecare trib, fiecare cetate, fiecare vale, isi traiau viata lor singuratica si nu se trezeau la realitate decat atunci cand erau atacati. O singura data s-au asvarlit intr-o mare intreprindere istorica, sub Alexandru cel Mare. Si, daca n-ar fi fost asasinat Boerebista, cine stie daca soarta spatiului rasaritean nu ar fi fost alta. Evident, cand Tracii au fost surprinsi de puterea romana, s-au aparat vitejeste, dar era prea tarziu ca sa se mai poata sustrage unui destin implacabil.

Trebuie sa cunoastem acum cum se manifesta tracismul in noi. "Romanul e nascut poet" a exclamat intr-un moment de fericita inspiratie Vasile Alecsandri. Dispunem de uriase zacaminte spirituale si in acelasi timp, de un extraordinar dar de a-l exprima in forme artistice. 

Am putea zice ca nu e Roman care sa nu fi fost ispitit de a-si incerca talentul, in olarit , in lemn, cusaturi in arii sau poezie. Romanul e poet chiar si cand vorbeste. El inventeaza mii si mii de feluri de a intretine o conversatie banala. De la Traci am mostenit apoi simtul proportiilor, al armoniei si capacitatea vastelor sinteze creatoare. Geniul lui Brancusi, care straluceste astazi pe primul plan al sculpturii mondiale, nu e altceva decat triumful geniului trac.

 Desi traind in Occident, el a ramas adancit in contemplarea tainelor sufletului roman si de aici a scos acele frumuseti nepieritoare. El si-a dat seama ca orice influente straine , orice imitatie, nu poate da decat o arta bastarda. Lui Brancusi, i se poate aplica admirabila formula a Capitanului : "O cultura e nationala ca origine si internationala ca stralucire".

Romanii erau exact opusul Tracilor. Putini sensibili la comorile vietii interioare. Erau carmuitori, prin excelenta. Oameni de legi si de Stat. Ii interesau in primul rand cetatea si expansiunea ei. Tenaci in atingerea scopurilor. Politica era suprema lor arta. Ei au dat omenirii exemplul unic al unei creatii imperiale continue, construita piesa cu piesa in decurs de secole. Ceea ce o generatie cucerea, alta consolida si largea.

Si noi am mostenit ceva din viziunea imperiala a Romei. Din nefericire, prea putin pentru a ne afirma in spatiul nostru, dupa conceptia romana. Si e firesc, pentru ca in proportie covarsitoare noi suntem Traci. Avem izbucniri, ca sa zic asa, de Stat, dar nu avem continuitate. Dupa un Stefan Voda, vine un Stefanita Voda si totul se spulbera. Toata istoria noastra nu e decat un lant de incercari avortate de a crea un Stat puternic si durabil.

Fireste ca la aceasta a contribuit si situatia geo-politica a neamului nostru. Suntem asezati, cum spune cronicarul, in calea tuturor rautatilor . Dar nu e mai putin adevarat ca infrangerile suferite se datoresc si caracterului nostru nestatornic. Virtutile civice ale strabunei Rome sunt slab reprezentate in componenta sufletului romanesc. Ne laudam cu descendenta romana, dar nu-i urmam indemnurile pentru a ne crea intocmiri politice statornice.

Elementul perturbator al fiintei noastre etnice se datoreste fara indoiala amestecului slav. E vorba de vechea penetratie slava, care face parte integranta din totalitatea poporului romanesc. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufletesti care se manifesta fie prin apatie, fie prin violente absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbarilor brusce de umor si sentimente. Azi iti poate jura prietenie si maine sa-ti implante cutitul. Cei ce au trait invazia ruseasca, au facut experiente de acest gen, cand dupa duiosii inlacrimate se merge la crima.

Structura sufleteasca a Romanului a fost afectata de slavism. In mijlocul neamului nostru vom descoperi indivizi care au maniere ciudate si inexplicabile, care isi schimba comportamentul si gandirea, de la o zi la alta. Nu au stabilitate sufleteasca. Nu sunt capabili sa fie consecventi cu ei insisi, cu propriile lor pareri si angajamente. Sunt oameni care sar de pe o pozitie pe alta. Nu se pot fixa, urmand un tel, o directie. Mereu sunt nelinistiti si turburati, mereu in cautarea a ceva nedefinit si neclar. E slavul din ei care-i debordeaza, tarandu-i in anarhie si negativism.

Cat de puternica e abaterea slava in componenta sufletului romanesc e greu de spus. In orice caz, toti suntem incercati de ea, toti suntem supusi tentatiei de a iesi din cadrul ordinii si al armoniei, pentru a ne azvarli in haos.

  Doamna Elvira Sima


2.Destin national.



Aceste caracteristici, acest manunchi de forte spirituale au dat nastere poporului romanesc. Aceasta e analiza lui spectrala. Dar poporul romanesc nu se identifica cu nici una din aceste dimensiuni. E o entitate noua, cu sufletul si aspiratiile lui proprii. Avem un substrat trac, un substrat de romanitate si avem o infuziune slava ; reprezentand totusi o formula comunitara noua, distincta de elementele rasiale care au intrat in componenta noastra. Suntem Romani si cu aparitia noastra in spatiul sud-estic incepe o noua aventura istorica. Istoria e creatia popoarelor. Cercetarea trecutului nu ne poate servi pentru a reconstitui gloria unor popoare apuse, ci pentru a ne da mai bine seama de posibilitatile noastre creatoare si de defectele cu care am venit pe lume.

Un popor nu este, ci devine o notiune dinamica. E o afirmare permanenta a eului sau in lupta cu alte colectivitati. O natiune e o intreprindere a viitorului, o proiectie a lumii sale interioare de visuri, aspiratii si idealuri. O natiune nu poate trai fara a-si fixa ruta de urmat in proximele decenii. Daca nu-si concentreaza energiile spre un tel precis, abdica de la misiunea ei si va fi cutropita de alte natiuni. Robia in care geme poporul roman astazi este rezultatul incapacitatii clasei conducatoare dintre cele doua razboaie de a formula si urmari cu tenacitate o politica de salvare nationala in functie de primejdia din rasarit. Poporul roman trebuie sa traiasca intr-o permanenta stare de mobilizare pentru a-si apara granita Nistrului.

Fiecarui popor i-a fost harazit de Dumnezeu o misiune de indeplinit in aceasta lume. Acesta e destinul lui national. Acest destin trebuie mereu scrutat de conducatori , mereu chestionat, pentru a da raspunsul cuvenit unei anumite situatii istorice. Este cert ca in imprejurarile actuale, destinul national comanda tuturor Romanilor din tara si din exil sa-si concentreze toate puterile pentru eliberarea Patriei. Toate celelalte teluri cad pe al doilea plan, iar cine se refugiaza in alte preocupari , motivand nu stiu ce superioritati intelectuale, e un dezertor al cauzei nationale.

3.Taina romanismului.

Cum putem descoperi romanismul pentru a-l servi apoi cu dragoste si inflacarare ?

Romanismul e in noi, in sufletul nostru. Intre individ si neam se produce un proces osmoza, de intrepatrundere. Dispunem asadar de instrumentul interior ca sa exploram fiinta neamului. Numai sa ne folosim de el. Prin meditatie, prin contemplatie launtrica, ne vom pune in contact direct cu neamul. Ii vom simti pulsul, durerile, suferintele si aspiratiile. 

Daca ne vom apleca astazi asupra neamului, vom auzi zornait de lanturi, usi grele care se deschid si inchid, de paznici fiorosi si in fata noastra vor aparea mii de morminte care ard si ard cu o flacara care urca pana la cer. Cine ar putea sa ramana nesimtitor la aceasta priveliste de groaza, afara de acei care si-au construit o filozofie strict egoista a vietii si refuza sa ia act de tragedia neamului ?

Romanismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile : in spatiu, in timp si in profunzime. Romanismul integral cere sa ne interesam de soarta tuturor fratilor nostri din toate provinciile si raspandirile : din Basarabiua, din Balcani, din Banat, din Ungaria si chiar din America sau alte continente. Orice Roman ne intereseaza, chiar daca ar trai undeva pe la polul sud.

Romanismul integral cere ca sa ne cunoastem istoria, incepand de la originile ei cele mai indepartate . Dar nu asa superficial, pe ani si evenimente. Asta nu e istorie. Ci in structura ei intima : in ideile care au calauzit-o , in actiunile si reactiunile care i-au determinat cursul.

Romanismul integral mai cere ca sa ne inspiram din spiritualitatea romaneasca, obiectivata in creatiile populare, cand ne avantam in domeniul artei si literaturii

4.Unde se gaseste Romanul adevarat ?

Romanul adevarat se gaseste la intersectia celor trei axe ale romanismului : geografia nationala, istoria nationala si cultura nationala. Privelistea spatiului locuit de Romani, privelistea timpului insemnat de ispravile lor si privelistea domeniului sau spiritual isi dau concomitent intalnire in sufletul Romanului adevarat. Sunt trei aspecte ale aceleiasi realitati : romanismul.

Cine poate sa imbratiseze arhitectura diferentiata a romanismului pe cele trei planuri, devine un mare Roman. Marii Romani sunt foarte rari. Pot fi numarati pe degete in istoria si cultura noastra : Balcescu, Cuza, Eminescu, Aurel C. Popovici, Corneliu Codreanu, Traian Braileanu, Nae Ionescu si inca cativa.

Maniu a fost un mare ardelean, dar n-a izbutit niciodata sa se ridice la viziunea integrala a romanismului. El n-a inteles niciodata importanta Basarabiei ca piesa esentiala in dispozitivul de aparare al tarii. De aici si nefericita lui interventie in evenimentele de la 23 august. Ionel Bratianu iubea pasionat pamantul si cunostea istoria Romaniei, dar era amputat de viziunea spirituala a neamului. Asa se face ca pe cat de stralucit a fost in cursul razboiului de unitate nationala, pe atat de lamentabil s-a comportat dupa razboi, neacordand atentia cuvenita noilor aspiratii nationale.

Strainii pot deveni Romani numai in masura in care isi asimileaza coordonatele sufletului romanesc. Prin simpla incetatenire un strain nu devine Roman. Aceasta e o calitate exterioara, care nu-l transforma automat in Roman. 
Dupa cum un Roman de sange poate suferi un proces invers, de indepartare de focarul romanismului pana a se instraina complet. In acest caz, desi el e Roman de sange, desi poarta un nume romanesc, a incetat de-a mai fi un Roman adevarat. Avem celebrul caz al lui Titulescu care s-a instrainat atat de mult de neam incat a devenit un inamic al romanismului.

Comunistii nu sunt Romani. Ma refer la corifeii comunisti, la acei initiati in secretele Internationalei Comuniste, si nu la masa oportunistilor si a acelora intrati de nevoie in partid. Desi, probabil, Romani de sange, nici Gheorghiu Dej si nici Ceausescu nu mai apartin poporului romanesc. 
Un comunist automat iese din comunitatea nationala. Partid Comunist Roman e o absurditate. Orice comunist e un internationalist, un cosmopolit, un dusman al popoarelor. Idealul comunismului este distrugerea natiunilor, prin amestecul lor fortat intr-o masa informa, pe care sa o poata guverna cu usurinta fortele secrete ale acestei miscari.

5.Ce este Miscarea Legionara ?

Este o uriasa incercare de a crea un mare tip de Roman care sa rezolve problemele politice, economice si sociale ale poporului romanesc, cu scopul de a-i netezi calea spre implinirea lui in lume.

Destinul national isi gaseste intruchiparea suprema in cultura. Dar cultura e o floare gingasa care nu se dezvolta decat in conditii de securitate, pace si buna-stare. Iata functiunea si rolul istoriei nationale. Istoria e barajul de protectie a culturii.

Cand un popor sufera vicisitudini istorice, ceea ce se intampla astazi cu poporul nostru, atunci si cultura lui se ofileste. Ceea ce cheama comunistii cultura romaneasca, nu mai e cultura, ci ceea ce a ramas din vechea cultura si vechea capacitate creatoare a poporului nostru dupa ce au fost infiltrate prin nenumarate site marxist-leniniste. Adevarata cultura romaneasca lancezeste prin inchisori.

Fara istorie nu exista cultura. Ca sa ne afirmam , in deplina libertate creatoare, trebuie mai intai sa existam ca entitate independenta, stapani pe destinul nostru.

Corneliu Codreanu a avut intuitia centrala a sufletului romanesc. El si-a dat seama de imensul potential creator al neamului nostru, dar si de defectele care il sufoca : vanitate, inconsecventa si superficialitate. Sprijinindu-se pe filonul romanitatii el a urmarit sa trezeasca din letargie energiile trace, asa ca Boerebista altadata , si apoi cu aceasta superioritate de forte sa domine anarhia slava. A reusit in aceasta intreprindere uriasa, dar n-a putut sa-si desavarseasca opera, fiind ucis de dusmani.

Capitanul a avut si geniala inspiratie ca in aceasta mare scoala de refacere a sufletului romanesc, sa asocieze si invatatura crestina. Intr-adevar, romanitatea noastra era prea slaba ca sa sustina cupola Miscarii. Dar adaugand ordinii romane ordinea crestina a vietii, i-a dat o soliditate de fier.

Dragostea, virtutea cardinala a doctrinii crestine, produce efecte salutare si in viata Statului, fiind elementul de armonie si inchegare intre cei doi poli ai existentei lui : autoritate si libertate. Asa a luat nastere o disciplina sui-generis, lipsita de constrangeri externe, bazata pe consimtamant si adeziune voluntara. Disciplina izvorata din bucuria de a servi o cauza mai inalta.

Timpul e actiune din perspectiva romanismului integral. Nu actiune pentru afaceri si interese particulare, ci actiune pentru salvarea poporului romanesc. Sa combatem defectele specifice poporului nostru, punand in locul lor :

- al vanitatii - ambitia creatoare de valori nationale ;

- al inconsecventei - eroismul de durata ;

- al superficialitatii in gand si actiune - seriozitate si simtul monumentalului.

Tara si Exilul - ian.-feb. l97l



"Etica legionara urmeaza strans pozitia Noului Testament. Moralitatea este un mod fundamental de a fi al eului. O autentica conduita morala nu se obtine fiind mereu grijulii sa nu se calce cutare sau cutare paragraf al legii, ci dezvoltand in noi puterile uriase ale dragostei. Nu mai cautam cu legea in mana ce-am facut bine si ce-am facut rau , ci azvarlim in existenta noastra belsugul dragostei, stiind prea bine ca in modul acesta acoperim si cerintele ei. Ion Mota stabileste cu o claritate desavarsita deosebirea dintre cele doua morale : morala mozaica, a legii, a exteriorului conduitei umane si morala crestina, a spiritului, care se caracterizeaza prin desprinderea totala de tine insuti".

H.S., Doctrina legionara.

"Totalitarismul a fost introdus pentru intaia oara in istorie de bolsevici. Ei sunt creatorii partidului unic. Doctrina lor e atat de lipsita de continut uman incat nu se poate realiza in cadrul unui stat decat confiscandu-se puterea in beneficiul unui singur partid si exercitandu-se apoi o teroare continua. O minoritate fara scrupule, profita de un moment de mare suferinta nationala si smulge pentru sine puterea statului. Odata in posesiunea ei, suprima suveranitatea poporului si ucide sau arunca in temnite pe toti cei care ar putea sa protestze sau sa se opuna proiectelor lor scelerate".

H.S., Menirea nationalismului.

O VIATA IN SLUJBA LEGIUNII

Nicolae Rosca

S-au implinit pe data de 25 mai a.c. sapte ani de la incetarea din viata a Comandantului Miscarii Legionare, Horia Sima.

Personalitate marcanta, om pe care o randuiala deosebita in viata l-a purtat pe un drum aspru, dar luminos, acela de a duce mai departe povara legionara, de a face cunoscut in lume crezul lui Corneliu Zelea Codreanu si de a fi prezent pe scena politica romaneasca in momentele grele ale istoriei ei.

Viata unui om nu este insemnata prin numarul de ani in care se consuma, ci prin intensitatea cu care arde, prin tensiunea tesuta in urzeala ei. A trai in indiferenta fata de cei din jur, rezolvand numai problemele existentei proprii, neimplicandu-te in trebuintele societatii din care faci parte, sta la indemana oricui. Este, poate, destinul marei majoritati a oamenilor. Ei se nasc, cresc, se realizeaza profesional, procreaza, mor. Cursul acestor vietuiri este mai mult sau mai putin linistit, uneori chiar monoton.

Desigur este important sa te realizezi si sa-ti creezi un rost. Este chiar imperativ, de laudat . Dar nu este suficient. Minunatul suflu al vietii cu care am fost inzestrati ne cere mai mult decat atat. Ne cere o traire substantiala, cu miez germinativ, o traire darnica fata de societate. Ne obliga sa stimulam vocatia obsteasca care, de cele mai multe ori, lancezeste in noi.

Sub acest aspect, cu aceasta incarcatura sociala si cu straduinta de a patrunde problemele nationale ale timpului sau , se petrece viata lui Horia Sima. Rostul lui printre noi a fost sa se implice fara rezerve in mareata opera inceputa de Corneliu Zelea Codreanu, omul care a urnit si a tras dupa sine generatiile romanesti dintre cele doua razboaie (si poate si altele) angajandu-le intr-un formidabil iures national.

Ridicand sabia cazuta , dar nu franta, din mana Capitanului , Horia Sima continua idealurile si lupta acestuia.

In istoria zbuciumata a Miscarii Legionare Corneliu Zelea Codreanu este Intemeietorul, Horia Sima este Continuatorul si, daca Dumnezeu o va vrea, va apare intr-o buna zi si Realizatorul tuturor dezideratelor si visurilor romanesti pentru care atata au trudit cei doi mari inaintasi.

In aceasta scurta expunere a vietii, cu rosturile ei, a Comandantului Miscarii Legionare, vom considera patru aspecte principale ale acesteia :

1. omul Horia Sima ;

2. legionarul Horia Sima ;

3. omul politic Horia Sima ;

4. scriitorul Horia Sima.

I. OMUL HORIA SIMA.

Nascut la 3 iulie l906 in București, urmează liceul Radu Negru din Fagaras si apoi Facultatea de Litere si filozofie din Capitala.

A ramas orfan de tata la o varsta frageda, fiind obligat sa-si croiasca singur drumul in viata prin eforturi proprii si cu o tenacitate de invidiat. De-a lungul studiilor, atat liceale cat si universitare, el s-a intretinut practic din meditatiile pe care le dadea (uneori chiar colegilor lui de curs) si din bursele obtinute pentru studiile sale stralucite .

Horia Sima avea o puternica personalitate. Era super-dotat ca inteligenta. Avea o vointa si o perseverenta puternica, tarie de caracter si convingeri ferme. Avea incredere in fortele lui mintale ceea ce-i usura intelegerea grabnica a situatiilor ce i se prezentau.

Nu era un om dificil. Dimpotriva, era usor abordabil, amabil, prietenos. Punea multa caldura in relatiile cu ceilalti oameni si mai ales cu camarazii sai . Ii placea, si chiar cauta, discutiile serioase si in toate domeniile, caci avea o vasta cultura. Savura cu placere o gluma buna si era discret in aprecieri fata de altii. Ura barfa. Respingea clevetirile si soaptele rautacioase la adresa prietenilor lui.

Spirit mai mult vesel. Era in general optimist si intelegator cu lipsurile omenesti, chiar daca acestea il atingeau uneori neplacut. Loviturile nedrepte nu-l scoteau din fire. Il afectau desigur, il suparau chiar, dar isi domina repede mania. Nu era deloc ranchiunos. Reactiile lui erau acelea ale omului superior pe care invidia si ura inamicilor nu-l impieta. Era ocrotit parca de o platosa rezistenta care facea sa alunece peste el, fara sa-l strapunga, sulitele inveninate ale vrajmasilor.

Horia Sima era profund credincios. Lumea lui interioara de visuri si idealuri era axata pe credinta. Raspuns la eventualele sale nelinisti metafizice le gasea in Biserica, in iubirea crestina : "Orice moment de dragoste este un moment de creatie, un moment de libertate, un moment de traire spirituala si un moment de cunoastere al adevarului". "Dragostea reprezinta ecuatia fiecarui om, formula lui de permanenta".

Numai credinta sa adanca l-a ajutat sa suporte si sa invinga toate loviturile nedrepte, toate persecutiile printre care i s-a scurs viata. Ea l-a ajutat sa faca fata lipsurilor si necazurilor semanate bogat pe ogorul existentei sale. Deosebit de dureroasa a fost lunga faza a bolii sotiei sale Elvira, sau Viluca cum ii spunea, care timp de l5 ani s-a stins din viata incet, bucatica cu bucatica . Ea l-a avut mereu pe sotul sau langa patul de suferinta, ajutand-o, alinand-o, imbarbatand-o. Niciodata nu l-am vazut nemultumit, plictisit sau daramat moraliceste de aceasta lunga si grea agonie a tovarasei lui de viata, care s-a stins in anul l974.

Permanent proscris, hulit si urmarit , el nu si-a pierdut nici un moment echilibrul sufletesc si increderea in steaua sa. Purta marcata pecetea omului ales, omului creat din "alta plamada".

Toate aprecierile negative, calificarile infame si rauvoitoare aruncate de dusmani si chiar de unii fosti prieteni, asupra acestui om, sunt false, izvorate din invidie unele, din nestiinta crasa sau chiar din netrebnica rautate, altele. Cei care l-au cunoscut de-aproape stiu ca nu este asa si o marturisesc deschis.

Chiar si unii inamici politici, oameni din afara Miscarii (il putem include aici chiar si pe Pamfil Seicaru) care l-au cautat si cunoscut, au fost captati de amabilitatea lui Horia Sima, de distinctia si corectitudinea cu care au fost primiti, de discutiile avute cu el, si mai ales de vederile sale largi. Acestia si-au revizuit indata opiniile defavorabile, opinii nascute in ei de propaganda mincinoasa revarsata timp indelungat asupra lui Horia Sima. Isi dadeau seama repede ca se gaseau in fata unei personalitati proeminente, care avea idei clare si care-si rostuise viata numai pe drumuri drepte, juste, utile prietenilor si neamului sau.

II. LEGIONARUL HORIA SIMA.

Adera la Miscarea Legionara in toamna anului

l927, la numai cateva luni de la infiintarea ei, student fiind inca. Este incadrat in cuibul condus de Andrei Ionescu, din care mai faceau parte Iordache Nicoara, Ion Belgea, Iosif Dumitru s.a., toti ei deveniti fruntasi si martiri legionari.

Datorita capacitatii , avantului si a spiritului sau de organizare, Horia Sima ocupa repede diferite functii in sanul Miscarii si este numit in l935 Seful Regionalei legionare Banat, calitate in care, pentru meritele si activitatea sa bogata, este citat de Capitan.

In anul l938, dupa arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, este cooptat in Comandamentul de prigoana al Miscarii. Aduna si organizeaza legionarii ramasi liberi dupa masivele arestari din acel an. Odata cu asasinarea miseleasca a Capitanului in 30 noiembrie l938, Horia Sima, indurerat dar si revoltat, incepe o lupta crancena contra regimului carlist si a camarilei de criminali injghebata in jurul regelui. 

Lupta inegala, plina de primejdii. Carol II dispunea de forte considerabile : armata, politie, jandarmerie, sprijin politic interior si exterior. Horia Sima aproape singur, avea in jurul sau doar cateva grupuri de oameni ramasi liberi, care se miscau in clandestinitate, dar care aveau un grad inalt de entuziasm si erau decisi sa pedepseasca cu orice risc uciderea din Padurea Tancabesti.

Dar Horia Sima poseda totusi o arma puternica care putea neutraliza fortele regale : credinta ferma in dreptatea luptei lui, convingerea ca trebuia sa restabileasca o ordine morala in viata politica a poporului nostru si spiritul de sacrificiu al oamenilor adunati in jurul sau.

Cu toate ca este cautat cu incrancenare de toate organele represive ale regimului dictatorial regesc (se pusesera premii de milioane pe capul lui) reuseste sa se strecoare cu abilitate printre urmaritorii sai si, pana la urma, sa-l invinga pe Carol II, alungandu-l din tara in anul l940.

Miscarea Legionara, proscrisa pana atunci si azvarlita intr-o apriga prigoana, este scoasa la lumina de Horia Sima si dusa la Biruinta prin lovitura revolutionara din 3 septembrie l940.

In 6 septembrie, Forul Legionar compus din Senatori,oamenii de vaza ai Miscarii care au putut sa scape din parjolul carlist, impreuna cu toti Comandantii Bunei Vestiri (intemeietori ai Legiunii alaturi de Capitan), l-au proclamat Sef al Miscarii Legionare si urmas al lui Corneliu Zelea Codreanu.

Este aclamat cu entuziasm de toti legionarii in viata.

In noua lui functie de conducere s-a confruntat cu tot felul de probleme, cu multe situatii grele, situatii limita chiar, dar pe care le-a infruntat si le-a dominat prin capacitatea sa. A pastrat vie si activa Legiunea. A pastrat-o mai ales intacta din punct de vedere doctrinar si a urmat cu strictete punctele programatice si strategice trasate de Corneliu Zelea Codreanu. Nu a instrainat opera acestuia. Atat Carol II, cat si Antonescu si chiar Hitler au incercat aservirea Miscarii Legionare, izbindu-se mereu de refuzul lui Horia Sima care nu a acceptat in nici un chip stirbirea caracterului si a independentei ei politice. Vegheaza ca in structura gandirii legionare sa nu patrunda idei straine ce i-ar fi putut altera puritatea ideologica.

Horia Sima a fost un neobosit om de actiune, luptator curajos, mereu prezent in mijlocul evenimentelor, infruntand obstacole si amenintari pentru realizarea idealului legionar al Capitanului pe care si-l insusise.

Dupa scurta perioada de guvernare legionaro-antonesciana, generalul Antonescu se desprinde de Miscarea Legionara si porneste contra ei o inversunata persecutie. Horia Sima este obligat, pentru a-si salva viata, sa ia calea exilului. Ajunge in Germania unde este supus la presiuni de autoritatile naziste pentru a schimba directia si ideologia Miscarii. 

Se opune cu tarie si-si imbarbateaza camarazii, exilati si ei, prin contacte secrete (caci nu li se permiteau intalnirile), indemnandu-i sa ramana intransigenti, sa reziste atat amenintarilor, cat si presiunilor germane. Cu putine exceptii, grupul legionar din Germania a ramas statornic crezului si conducerii Miscarii Legionare.

Constatand directia gresita pe care se angajase national-socialismul german care, tradand revolutiile nationaliste europene, se indrepta spre o hegemonie germana in continentul nostru, cu urmari previzibile catastrofale, Horia Sima evadeaza din domiciliul fortat german si trece clandestin in Italia, cu intentia de a expune lui Mussolini temerile sale si a-l determina sa incerce el remedierea greselilor politice ale lui Hitler.

Dar Fuehrerul, in culmea puterii sale (suntem in l942) nu poate accepta lectii de la nimeni, mai putin de la cineva ce nu i s-a subordonat niciodata (Horia Sima nu l-a intalnit nicicand pe Hitler). Il obliga pe Duce sa-i predea prizonierul, care este internat intr-un lagar de concentrare. Si daca Horia Sima nu a fost impuscat atunci se datoreste unei greseli tactice a generalului Antonescu, care i-a cerut imperativ lui Hitler sa-l execute pe Sima, lezand in felul acesta orgoliul si susceptibilitatea Fuehrului (Ion Calafeteanu - Romanii la Hitler, p.l72).

Dupa incetarea razboiului si raspandirea legionarilor prin toata lumea, Horia Sima purcede, incepand cu anul l947, la reorganizarea Miscarii Legionare din exil, pentru a continua lupta anticomunista. 
A reprezentat, dupa prabusirea frontului nationalist european, o speranta si un sprijin moral pentru legionarii disperați, dezorientați, descurajați. Timp de cativa ani are o activitate febrila cutreierând clandestin diferitele tari în care se găseau pâlcuri răzlețe de legionari. Ii regrupează, ii dirijează spre diferite tari, unii spre cele doua Americi si reorganizează Mișcarea pe vechile ei structuri : cuiburi, garnizoane, nucleu central.

Si în ciuda diversităților ambientale, a influentelor mediului în care trăiau , a greutăților existentei de refugiat și a nenumăratelor acțiuni de defăimare la care erau supuși, legionarii au răspuns din nou la chemarea lui Horia Sima. Au răspuns cu același entuziasm și abnegație cu care răspunseseră și în septembrie l940 și în 23 august l944.

Prin anii l950-l95l Miscarea Legionara din exil era din nou structurata, unitara. Oamenii stiau unde sa se adreseze, ce trebuia sa faca, incotro sa-si indrepte energiile. Prin circulari Horia Sima pastreaza spiritul de unitate si credinta in viitor.

Chiar si in tara, in lumea legionara supusa cruntelor reprimari din gulagurile comuniste, Horia Sima a mentinut in stare de veghe continua spiritul legionar, spiritul de rezistenta. Presiunile care s-au facut peste tot, in lagare si inchisori, pentru ca oamenii sa se lepede de Capitan si de Comandant, au dat gres. 
Puținele prăbușiri care s-au petrecut in aceasta lume concentraționară , nu fac decât sa confirme bestialitatea dezlanțuită contra acestor semeni, care atingea limita rezistentei fizice si psihice a omului. Chiar și aceste prăbușiri indica crâncena lupta dusa intre legionari și sistemul represiv comunist care urmarea sa-i distrugă, sa le stingă candela ce lumina sufletele lor.

"La Pitești, la Gherla, la Canal, la Aiud, în munți, pretutindeni în închisorile și lagărele de munca forțată din tara, legionarii loviți și uciși erau cei care se mențineau în linia de ascultare fata de Horia Sima. 
Pe Horia Sima voiau sa-l distrugă adversarii, de el voiau sa ne desolidarizam , de el, atât ca persoana, cat și de activitatea lui, știind ca în felul acesta unitatea de lupta va fi anihilata". (Virgil Maxim - Lămuriri legionare - p.l8).

Mai târziu, prin anii l970, Horia Sima dorind sa preîntâmpine problemele ce s-ar fi putut isca odată cu dispariția lui fizica, cauta sa dea Legiunii un sprijin instituțional. Pentru asta reorganizează Senatul Mișcării , Forul legionar și Consiliul Politic. Trei instituții (create de însuși Căpitanul și actualizate de Comandant ) menite sa asigure o continuitate legitima în conducere pana ce va apare si va putea fi numit noul ei șef.

Horia Sima a condus Miscarea Legionara timp de 53 de ani, indrumand-o cu indemanare pe marile agitate ale evenimentelor politice din secolul XX, si a facut-o cunoscuta in intreaga lume. S-a daruit fara ragaz chemarii lui. Nu si-a abandonat niciodata misiunea incredintata de Capitan (Ion Halmaghi- Memoriile Viitorului-pag.6).

Este un marturisitor al lui Corneliu Zelea Codreanu pe care-l admira si iubea. A scris cele mai frumoase pagini aparandu-i memoria si conceptiile. In scurta sa viata publica, Capitanul nu si-a putut dezvolta prea mult gandirea si ideile sale de baza, care imbratisau omul, cu sufletul lui, neamul, cu menirea sa si atasamentul acestora fata de Dumnezeu. Ii revine lui Horia Sima aceasta misiune.
El diseca concepția înaintașului sau , analizează toate cutele ei și o explica într-o forma magistrala. Opera sa de baza "Doctrina legionara" reprezinta o incursiune în frământările intelectuale ale Căpitanului și în evanghelia lui socio-politica, pe care le lămurește și le expune cu o competenta de netăgăduit.

O alta realizare impunătoare a lui Horia Sima este ridicarea Monumentului Mota-Marin de la Majadahonda (Spania), chiar pe locul unde au căzut cei doi eroi romani. Acest monument a devenit un loc de reculegere pentru legionarii din toată lumea și chiar pentru alți naționaliști europeni care vin la el ca sa se închine cu respect și pioșenie și sa se inspire din jertfa pentru creștinătate pe care au dat-o cei doi legionari romani.

Dintre toti legionarii Capitanului ramasi in viata in l938-l940, Horia Sima a fost cel mai bun, cel mai viteaz, cel mai bine orientat in desisul zbuciumarilor politice ale secolului nostru. De aceea a fost el cel ales ca sa-l urmeze, de aceea a fost el cel recunoscut ca sef al Miscarii Legionare.

Neintelegerile si unele dezertari care s-au produs in sanul acesteia, cauzate de frecusurile vietii, de detentiile si presiunile germane, de eroziunile provocate de crudele si interminabilele persecutii, au afectat, fara indoiala, edificiul legionar, dar nu intr-o masura dezastroasa cum afirma uneori dezinformatorii.

Iata ca acest edificiu a rezistat tuturor intemperiilor si a ramas in picioare in ciuda unor efective reduse (prin lege fireasca biologica) si in ciuda atacurilor murdare ale nenumaratilor lui dusmani.

Si aceasta se datoreste legionarului Horia Sima.

III. OMUL POLITIC HORIA SIMA.

Intre calitatile marcante ale Comandantului se profileaza cu claritate cele politice. Avea o intuitie politica ascutita. Prevede si actioneaza. Astfel, il gasim prezent si activ in momente istorice cruciale, cand incearca sa repare erorile comise de oamenii ce conduceau destinele tarii si sa impiedece prabusirea in neant a natiunii. Horia Sima a reprezentat, in momentele de criza nationala, zvacnirea constiintei romanesti si punctul de polarizare al energiilor poporului pentru lupta de rezistenta si supravietuire.

Trei sunt, dupa intelegerea noastra, momentele politice in care interventia acestui om a fost hotaratoare :

a. lupta contra lui Carol II si daramarea lui ;

b. 23 august l944 ;

c. organizarea luptei de rezistenta contra comunismului.

a. Lupta contra dictaturii lui Carol II si daramarea ei a fost de o importanta majora pentru Romania. Daca acel tiran mai ramanea pe tron, in circumstantele politice internationale ale anului l940, destramarea Statului roman ar fi fost ireversibila. Carol II nu mai era agreat de nimeni si pentru a-si mentine tronul cu orice pret (tron ce-i aducea bogatii imense intr-un sistem de mare coruptie) ar fi acceptat dezmembrarea totala a tarii. Cedase deja pana atunci o treime din teritoriul national.

De mentionat ca lupta anticarlista a fost condusa exclusiv de Horia Sima si Miscarea Legionara. Celelalte partide acceptasera tacit dictatura regala cu erorile ei politice, careia i-au furnizat chiar oameni pentru a o sustine. Acestia, impreuna cu regele, au impins tara intr-un cotlon fara iesire.

In septembrie l940, Carol, alungat din tara datorita revoltei legionare, Horia Sima primeste o mostenire dezastroasa : o tara rupta, demoralizata, o armata invinsa fara a trage un glonte (pe care nu-l avea), o politica externa smintita care lasase Romania singura, izolata si fara sprijin in fata unor forte considerabile care o inconjurau, gata sa se napusteasca asupre ei..

In aceasta situatie extrem de grava, Horia Sima, fidel indrumarilor lasate de Corneliu Zelea Codreanu, indreapta corabia romaneasca, ce naviga cu catargele rupte, spre apele germane, mai putin primejdioase pentru integritatea noastra decat cele anglo-bolsevice, cutreierate pana atunci. Adica, intre doua rele, Miscarea Legionara, in anul l940, cand nu mai exista alta solutie, il alege pe cel mai putin primejdios pentru interesele romanesti.

Horia Sima reuseste sa domoleasca dusmania germanilor cauzata de politica duplicitara, neprietenoasa fata de ei si vadit pro-rusa, condusa de Titulescu si rege. Obtinem astfel, in ultimul moment, printr-o intelegere cu nemtii si prin invitarea unei misiuni militare germane in Romania, garantarea de catre acestia a frontierelor ce ne mai ramasesera intregi.

In scurta guvernare legionaro-antonesciana Horia Sima si Miscarea pune bazele unei politici de refacere a tarii, sfartecata la frontiere, dezorganizata, saracita si cuteierata in lung si-n lat de convoaie de refugiati. Acestia proveneau din regiunile cedate si isi cautau un alt rost in Patria-Mama, care-i parasise oprelistii dusmanilor.. Incearca sa stearga urmele dezastrului romanesc si sa redea poporului, printr-o politica clara, coerenta si cinstita, increderea, sufletul si orgoliul pierdut.

In politica externa a tarii a urmat o linie de demnitate nationala, denuntand abuzurile si crimele unguresti din Transilvania ocupata si chiar fata de nemti, opunandu-se prin masuri legislative, pretentiilor acestora de a capata o hegemonie economica in Romania. (A fost si unul din motivele pentru care mai tarziu nemtii il vor sustine pe Antonescu in actiunea acestuia de eliminare a Miscarii Legionare).

O alta realizare a guvernarii legionare, asteptata de toti, si care se datoreste lui Horia Soma, a fost dezgroparea si inhumarea crestineasca a ramasitelor Capitanului. Cosciugul, cu corpul ce purta inca insemnele sugrumarii bestiale, a fost condus cu pietete in parfum multitudinar, de-a lungul Bucurestiului, pana la noul loc de veci de la Casa Verde (profanat mai tarziu de comunisti). 

Si tot lui Horia Sima i-a revenit onoarea de a cere Inaltei Curti de Casatie, rejudecarea procesului lui Corneliu Zelea Codreanu. Se pronunta, dupa cercetari si dezbateri, anularea sentintei din l938 prin care fusese condamnat "pentru tradare de tara". Ies la iveala acuma uneltirile obscure si netrebnicia unor magistrati care judecasera nedrept, incercand sa terfeleasca onoarea unui om si sa stigmatizeze intregul nationalism roman.

Neintelegerile care s-au ivit intre Miscare si generalul Antonescu sunt imputabile numai acestuia din urma si dorintii sale de a-si aservi Legiunea, de a fi proclamat sef al ei, urmasul lui Corneliu Zelea Codreanu si al legatului sau spititual. Antonescu era un paranoic in felul lui. Era ros de ambitii, insetat de putere, de dorinta de a domina totul, de a comanda ca la armata. El nu a putut intelege ca Miscarea isi avea drumul ei, un rost al ei specific, niste norme clare care nu permiteau schimbarile ordonate de sefie, cum se intampla in viata cazona. El nu a fost loial fata de Miscare si fata de Horia Sima, prin lupta caruia ajunsese la carma Statului.

Total opus a fost comportamentul fata de Antonescu al Comandntului. L-a respectat si nu a incercat niciodata defaimarea sau inlaturarea lui. Acei care sustin contrariul se situeaza in afara adevarului. In arhivele secrete germane s-au gasit multe plangeri si invinuiri facute de Antonescu la Hitler contra lui Horia Sima, dar lipsesc plangeri indreptate de acesta contra generalului. 

Timp de patru luni cat a durat guvernarea impreuna a celor doi, Antonescu era permanent inconjurat de legionari. Nimanui nu i-a trecut prin cap sa-l suprime, asa cum s-a afirmat si se afirma inca. Asa-numita "rebeliune legionara" nu a fost altceva decat o lovitura data de Antonescu pentru indepartarea legionarilor de la guvernare.

Dupa aceasta violenta eliminare din viata Statului, inchisorile s-au umplut din nou cu legionari. Unii au fost condamnati la moarte si executati, altii condamnati tot la moarte si lichidati prin asa-numitele "Batalioane de reabilitare de la Sarata" . Aceia care au putut scapa aprigii persecutii antonesciene, intre care si Horia Sima, si s-au refugiat in afara granitelor, au fost adunati si concentrati in Germania, unde la cererea lui Antonescu, suparat ca le scapase din mana, au fost internati in lagare de concentrare si tinuti asa pana la 23 august l944.

Aceasta atitudine necorespunzatoare , ingrata, a generalului Antonescu fata de omul care adusese reale servicii Patriei sale si chiar si lui personal, nu l-a parasit pana la urma, pana in ziua debarcarii sale, cand se pare ca si-a dat seama ca fusese victima unor infame intrigi care au dus, de fapt, la slabirea coeziunii nationale. Se spune ca si-ar fi exprimat regretul, in inchisoare fiind. Dar era prea tarziu.

X

X X

b. Momentul 23 august l944. La aceasta data fatidica pentru Romania, armata tarii noastre depune armele fără condiții in fata hoardelor bolșevice care, nestăvilite , se prăvălesc peste tara. Statul roman de drept dispare înghițit de mareea ruso-comunista. Consecințele le suferim și astăzi.

In fata dezastrului, Horia Sima, ca un adevarat om de Stat, nu ramane nepasator. Uitand afrontul german si umilinta de a fi fost tinut in lagare de concentrare, decide continuarea luptei, asa cum a spus si facut Capitanul . Nu fuge de raspundere. Este singurul om politic roman care reactioneaza repede, asezand pe primul plan interesul national.

Continuarea luptei alaturi de nemti (singurii care se opuneau atunci invaziei comuniste) a fost o decizie dureroasa, dar indrazneata si justa. Nu-l intereseaza in acel moment consecintele ce s-ar revarsa asupra lui. Horia Sima stia, ca orice om inteligent, ca razboiul , odata cu capitularea Romaniei, era deja pierdut, ca fortele din fata erau prea puternice. Stia ca el si Miscarea Legionara, prin acest act de curaj, se sacrificau. Stia ca vor fi anihilati de evenimentele viitoare. Dar "puteam noi sa stam nepasatori ?", s-a intrebat odata Ionel Mota. Putea Miscarea acum sa priveasca nepasatoare la tragedia tarii ? Raspunsul lui Horia Sima a fost un "nu", rotund. 

Trebuia aratat lumii ca poporul nostru nu si-a pus de bunavoie gatul in jugul comunist, ca a reactionat asa cum a putut, cu putinele forte ce i-au ramas libere. Si mai trebuia aratat deasemenea acestei lumi neprevazatoare un lucru important pentru viitorul Romaniei : ca in neintelegerile - previzibile - ce se vor naste intre Cei doi Mari, tara noastra se va alinia cu Puterile libertatii si ca se poate conta pe anticomunismul ei. 

Acesta a fost sensul participarii Miscarii la ultima faza a razboiului antibolsevic. (Si in adevar, putini ani mai tarziu, legionarii au fost solicitati si ajutati de Occidentali sa continue lupta contra comunistilor din tara, in baza acestei legitimitati anticomuniste).

Din acest considerent a format Horia Sima Guvernul de la Viena, guvern liber, compus din personalitati legionare si nelegionare, caci lupta era a neamului intreg. Acest guvern a insemnat, pana la sfarsitul razboiului, continuitatea legitimitatii noastre nationale, din clipa care in Romania, rege, guvern, armata, nu mai aveau nici o libertate de actiune, nici o autoritate. Carenta Statului roman a fost salvata, timp de cateva luni inca, prin Guvernul de la Viena.

S-a format si o Armata de eliberare compusa din legionarii iesiti din lagarele germane, din romanii aflati in acel moment peste hotare si din prizonieri romani ce proveneau de pe frontul romano-german si care se aliniau numaidecat in lupta anti-rusa. Adeziunile la aceasta armata erau strict voluntare.

Au fost astfel organizate trei regimente dintre care numai unul a fost suficient de inzestrat cu armament pentru a intra in foc, luand parte la lupte pana pe data de 8 mai l945, data capitularii Germaniei.

In convorbirile dintre Horia Sima si demnitarii germani pentru stabilirea conditiilor de colaborare, el cere urmatoarele :

- organizarea Guvernului National sa se faca de catre organele romanesti, in deplina libertate ;

- Guvernul National va declara război URSS-ului, dar nu si Aliatilor occidentali cu care poporul nostru nu avea litigii ;

- Armata Nationala va avea numai comanda românească si drapelul ei va fi tricolorul ;

- Armata Nationala va lua parte la lupte numai in sectoarele unde nu se afla trupe romane.

Nemtii accepta toate aceste conditii si ca urmare participarea romaneasca la inclestarea antibolsevica este continua pana la sfarsitul conflictului. O misiune indeplinita.

Este un merit al lui Horia Sima de a fi urmat linia si hotararea Capitanului din Padurea Dobrina.

X

X X

 Organizarea luptei de rezistenta. Cum s-a spus deja, sfarsitul razboiului in Europa nu a insemnat si abandonarea luptei de catre Horia Sima. Din contra, activitatea si eforturile lui se multiplica pentru injghebarea unui nou front de rezistenta impotriva barbariei rosii. Purcede astfel la reorganizarea Miscarii din exil ca pepiniera pentru ajutorarea celor din tara, unde trimite multi emisari. Mobilizeaza toate fortele legionare si nelegionare, dar luminate de acelasi foc sacru de aparare nationala, pentru inclestarea ulterioara cu comunismul.

Prin legionari parasutati sau strecurați în România, fortifica nucleele de rezistenta din tara, care vor actiona pe toate fronturile : politic, cultural, armat. Se cunoaste acum epopeea eroica a luptelor din muntii nostri din operele memorialistice aparute dupa Revolutie. 

Aproape ca nu a existat coltisor de munte - care si in trecut a aparat toate bejeniile romanesti - in care sa nu se fi organizat echipe de lupta. Din exil erau alimentate cu forte noi care, pe langa aportul fizic si material ce-l aduceau la aceasta inversunata infruntare, mai aduceau oamenilor din munti si un ajutor moral, acela de a nu se simti singuri, uitati si abandonati de camarazii lor din strainatate .

Romania a fost singura tara din vastul imperiu rusesc care a intretinut o lupta armata contra comunistilor timp de l0 ani, pana in l956 cand, falita revolutie din Ungaria a aratat ca in pofida razboiului rece si al celui propagandistic, Occidentul era inteles cu URSS pentru neamestecul in zonele respective de dominatie. Lipsiti de sprijin material, dar mai ales moral si politic, acesti bravi luptatori au fost anihilati pe rand. Dar gestul lor, sacrificiul lor a salvat onoarea neamului romanesc,care-i va cinsti asa cum li se cuvine.

Aceeasi lupta indarjita anticomunista duce Horia Sima si in Exil. Se zbate sa inchege un front unitar cu o politica comuna de eliberare a tarii. Face apel la personalitatile romane libere. Trimite chiar si regelui Mihai un Memoriu in care-i cere sa ia pozitie in fruntea unui front national protestatar. 

Unirea acestor forte insa nu este posibila. Piatra de poticnire a fost veleitarismul, dar si interpretarile divergente ale actului de la 23 august : in timp ce unele cercuri politice il considera ca un act de "eliberare a tarii", Miscarea Legionara l-a catalogat ca un act nechibzuit, tratat cu usurinta si incompetenta uluitoare, care a adus mari nenorociri neamului romanesc.

De-a lungul intregii sale vieti in exil Horia Sima s-a straduit sa deschida ochii Occidentului asupra nedreptatilor ce s-au facut tarilor predate Rusiei, dar si a primejdiei care ameninta pe insusi acest Occident.

A infiintat "Frontul Libertatii", organizatie de lupta politica in care a invitat sa participe toate fortele vii ale Exilului nostru.

A creat "Liga Anti-Yalta" deschisa tuturor refugiatilor din tarile predate rusilor prin "Acordul de la Yalta", care a aruncat in sclavia comunista l00 de milioane de europeni fara a fi intrebati daca sunt sau nu de acord cu aceasta impartire a continentului nostru.

Militeaza pentru un front politic de lupta largit la nivelul tuturor popoarelor amenintate de virusii comunisti.

Ia contacte si adera la "Frontul Anticomunist Mondial" (WACL) unde introduce reprezentanti ai Miscarii Legionare care iau parte la dezbateri si prezinta motiuni.

Pana la sfarsitul vietii sale are o activitate fecunda. Nu-si cruta nici fortele nici sanatatea. Alearga pretutindeni pentru a tine noi conferinte, pentru a lansa noi avertismente si proteste, pentru a grupa o noua formatie anticomunista, pentru a deschide un nou front de lupta.

Nu este de mirare ura pe care i-au purtat-o comunistii din Romania , ura care s-a revarsat asupra legionarilor inchisi. Dintre toti oamenii politici romani a fost cel mai injurat, cel mai batjocorit si ponegrit, cel mai improscat cu adjective suburbane si mincinoase. 
Dar a fost unul dintre putinii, daca nu singurul om politic roman, ce nu a pactat cu comunistii.. Si asta nu se iarta. Atitudinea lui ferma si oarecum profetic anticomunista reprezinta un ghimpe, o negura ce apasa pe constiinta atatora care au subevaluat (si unii chiar au colaborat) pericolul real pe care comunismul il reprezenta pentru tara noastra si toata omenirea.

Si aceasta ura si ponegrire nu a contenit nici dupa ce a plecat din aceasta viata.



IV. OPERA SCRISA A LUI HORIA SIMA


Horia Sima nu a fost numai un om de acțiune, un luptator in campul politic al poporului nostru, cum s-a vazut pana acuma. El a fost si un excelent teoretician, un marturisitor prin scris al universului spiritual legionar, un calificat interpret al zbuciumarilor politice ale timpului sau . 
A fost nu numai un om politic, cum ne spune George Popescu (în broșura sa "Un filozof al istoriei") , ci "el a fost un vizionar dar si un mare filozof al istoriei, mai ales ca unghiul din care privește filozofia istoriei este un unghi aparte si diferit de al celorlalți".

Opera lui scrisa este foarte extinsa si variata. Poate cea mai extinsa dintre creatiile oamenilor politici romani contemporani. De la carti de doctrina, de analiza a curentelor politice moderne, de investigare a viitorului istoric al natiunii noastre si chiar a umanitatii, pana la o extinsa si variata producție gazetărească, toate subiectele fierbinți ale actualității sunt cuprinse in penita harnica a lui Horia Sima.

Cercetand scrierile sale consideram ca mai importante urmatoarele :

Histoire du Mouvement Legionaire. Chiar titlul indica continutul acestei carti : istoria Miscarii de la infiintarea ei si pana la sfarsitul anului l937, cand obtine o importanta victorie electorala. (Urmarea acestei victorii a fost panica lui Carol si a ocultei internationale si instaurarea dictaturii regale cu dizolvarea Legiunii).

Sfarsitul unei domnii sangeroase. Cuprinde istoria luptei legionare cu regimul carlist. Groaznica prigoana dezlantuita contra Miscarii , cu sute de legionari ucisi salbatic, sfarseste in 6 septembrie l940 cu alungarea din tara a regelui.

Era libertatii (2 volume). Se ocupa si explica evenimentele ce s-au petrecut pe scena politica romaneasca in timpul guvernarii legionaro-antonesciene, dificultatile colaborarii cu generalul si termina cu lovitura ce-o da Antonescu Statului National-Legionar din 2l-23 ianuarie l94l.

Prizonieri ai puterilor Axei, in care arata incercarile la care au fost supusi legionarii, scapati de furia lui Antonescu, in lagarele de concentrare germane.

Guvernul de la Viena. In acest tom explica formarea guvernului liber de la Viena, necesitatea istorica a crearii acestui guvern si activitatea desfasurata pana la sfarsitul razboiului.

Aceste cinci titluri citate mai sus reprezinta o fresca completa a istoriei Miscarii Legionare de la infiintarea ei si pana in anul l945.

Doctrina legionara. In acest volum Horia Sima ne devaluie lumea sa interioara cu idealurile ei legionare. Face o incursiune profunda in conceptiile si cadrul doctrinar schitat de Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Mota si ceilalti ganditori legionari, din care s-a nascut asa-numita "traire legionara" , orientare spirituala si morala a vietii individului si a natiunii. 

Da o larga explicatie luptei spiritului cu realitatile brute si necesitatea dominarii acestora. Orice doctrina, spune el, care urmareste insanatosirea morala a societatii , are nevoie de o baza metafizica. De aceea doctrina Miscarii Legionare este adanc ancorata in invatatura crestina, in Sfanta Evanghelie. Iar legea de baza a acestei invataturi este dragostea : dragostea de om, dragostea de neam, dragostea de Dumnezeu. Iata aici trinomul metafizic al Legiunii care inalta individul, prin neam, la Dumnezeu.

Destinee du Nationalisme. Analizeaza fenomenul nationalist (etern in popoare) in comparatie cu democratia. Ajunge la concluzia compatibilitatii lor si imperativul colaborarii amandurora in lupta contra dusmanului comun, comunismul. Horia Sima denunta si greselile savarsite de nationalismul european (in special cel german), dar si cele savarsite de fortele democrate care nu au putut vedea in nationalism, acest impuls creator al popoarelor, decat fata violenta si accidentala a national-socialismului. Aceasta tragica orbire a condus lumea occidentala "aparatoarea libertatilor omenesti" la aberatia unei aliante cu comunismul, mult mai criminal decat nazismul, care atata suferinta si dramatism a varsat peste Europa.

Omul nou (terminologie furata si alterata de comunisti), unde defineste coordonatele morale si spirituale ale omului legionar.

Que es el comunismo ? Opera aparuta la Madrid si, recent, tradusa in romaneste. Aici Horia Sima denunta comunismul ca fiind, nu un sistem politic, nici economic, ci pur si simplu o conspiratie mondiala cu scopul de a subjuga lumea si de a distruge viata si civilizatia noastra crestina. Din aceasta vasta conspiratie, ca si la un "iceberg" unde se vede numai putinul ce rasare deasupra apelor ni se dezvaluie numai ceea ce vrea sa ni se arate pentru a ne amagi.

La tecnica de lucha contra el comunismo (Tehnica de lupta contra comunismului) este o completare a volumului precedent in care autorul ne arata cum ar putea fi invins comunismul, semnalandu-i punctele vulnerabile. Dar pentru asta e nevoie ca lumea libera sa se inarmeze moral si eroic, sa cultive in ea vointa de a invinge.

Pentru ce am pierdut razboiul din rasarit . Este o privire critica asupra politicii romanesti dintre cele doua razboaie care a condus fatal la dezmembrarea tarii , la slabirea si la sclavizarea ei sub teroarea rosie.

Desfiintarea istorica a Natiunii Romane. Ne arata cum miopia, manipularile politice si lipsa de orizonturi clare ale clasei politice romanesti inainte de 23 august, ne-a condus la dezastrul care a urmat.

Dos movimentos nacionales. Este o lucrare in care analizeaza structurile celor doua miscari nationaliste europene care se aseamana cel mai mult intre ele : Miscarea Legionara si Falanga Spaniola. Scoate in evidenta paralelismul doctrinar al acestor doua formatiuni. Chiar si destinul intemeietorilor lor este similar : amandoi pornesc lupta anticomunista de pe bancile universitatii , amandoi aunt ucisi, tineri fiind, (39 de ani Codreanu, 33 de ani Jose Antonio Primo de Rivera), amandoi lasa un testament national urmasilor lor pe care-i angajeaza in lupte grele politice.

La crisis del Mundo Libre (Criza lumii libere), unde arata pericolul comunist ce planeaza asupra acestei "lumi libere" daca nu se va trezi din somnul letargic in care a fost scufundata de vrajile "stangii europene". (Cartea a aparut in l958).

Cazul Iorga - Madgearu. Dezvaluie adevarul asupra acestui caz in care Horia Sima nu a fost amestecat si pe care a incercat sa-l impiedice. El a fost opera unei nefericite initiative a unui grup necontrolat de legionari. Miscarea, prin Comandantul ei, a condamnat acest act.

Pe langa operele citate trebuie sa mentionam si un mare numar de declaratii si memorii trimise mai marilor lumii libere in care semnaleaza situatia disperata in care se afla natiunea romana : "Declaracion sobre la tragedia del pueblo rumano", "Hambre en Rumania" (Foame in Romania), "El Exilio y la lucha de liberacion", "Situation de la Roumanie apres l9 ans d`esclavage", "Conferinta Europeana de Securitate", "Europe at the crossroade", "Miscarea Legionara si Democratia", "Semi-centenaire du Mouvement Legionaire roumain", "Indreptar de viata pentru romani", "L`ordre naturel du Monde", "Principiul selectiunii. . .", etc.

Trebuie amintita si voluminoasa sa productie ziaristica , care recent a fost stransa in 7 volume. Aici Horia Sima ataca cele mai variate probleme, atat nationale, cat si internationale. Denunta cu vehementa toate curentele internationaliste, atat cele de sorginte comunista cat si acele provenite din alte conceptii socio-politice, dar la fel de daunatoare societatii crestine si esentelor nationale.

Sub impulsul lui Horia Sima s-au pus bazele si s-a dezvoltat presa legionara din exil, care a mentinut treaza atentia refugiatilor romani asupra evenimentelor ce se derulau atat in tara noastra cat si aiurea, dar toate relationate si hotaratoare pentru soarta poporului roman.

Aceste reviste au fost : Exilul romanesc (Muenchen), Vestitorii (Muenchen), Carpatii ( Madrid), Exil (Braziliua), Opinii (Paris), Dacia (Paris si Brazilia), Tara si Exilul (Madrid), Curierul (USA), Drum (USA).

Horia Sima, asa cum s-a vazut pana acum in aceasta succinta relatare a vietii si a framantarilor sale romanesti, a fost harazit si cu nobila misiune de a ramane - in a doua jumatate a secolului XX - singurul reprezentant al nationalismului european, al autenticului nationalism european, si aparator al lui.

Si zicem nationalism autentic pentru ca in toata aceasta perioada s-a incercat compromiterea acestuia, cu fel de fel de infatisari si interpretari eronate, care mai de care mai nastrusnice. S-au injghebat o serie de organizatii pseudo-nationaliste care din substanta nationalismului nu au pastrat decat un nume plagiat. S-a ajuns pana la absurdul (cu iz de sarlatanie intelectuala) de a se da certificat de nastere unui asa-zis comunism-nationalist, o monumentala absurditate, caci un lucru nu poate exista cu doua atribute care se exclud unul pe altul : nationalismul care reprezinta individualitatea natiunii, esenta ei indestructibila, si comunismul care este internationalist, cosmopolit si dusman declarat al acesteia.

Inzestrat cu calitati deosebite, Horia Sima nu si-a ingropat talantul pentru a-l folosi cu scopuri personale - si, Doamne, cum ar fi putut reusi in viata ! - ci l-a cheltuit generos pentru neamul in mijlocul caruia s-a nascut . A inteles ca omul trebuie sa-si fructifice calitatile primite numai pe ogorul Patriei, ca nu este decat o veriga in lantul nesfarsit al destinului national pe care nu are ingaduinta de a-l rupe sau de a-l lasa sa rugineasca.

A fost contemporan, dar si actor principal, al catorva decenii dramatice din istoria poporului roman in care si-a intiparit adanc amprenta personalitatii sale.

Multi, foarte multi, l-au iubit si urmat, descoperind in el pe continuatorul misiunii nationale a generatiei noastre.

Altii nu l-au inteles. L-au invidiat, l-au criticat, l-au terfelit pe nedrept. Unii chiar l-au dusmanit in asa masura incat i-au urmarit chiar distrugerea fizica. El insa, imperturbabil, cu atitudinea omului ce si-a simtit chemarea, sfidand greutati si primejdii, inarmat cu o credinta curata, si-a urmat drumul si si-a valorificat talantul sau.

Poruncile Capitanului cu maretul lui vis romanesc s-au impletit cu destinul lui Horia Sima si au limpezit drumul zbuciumarilor lui. Mereu atent, mereu activ, mereu batand drumurile pentru a mentine peste tot in stare de veghe legionarismul, el nu si-a economisit nici fortele nici sanatatea pentru indeplinirea stricta a acestor porunci.

Si astfel , intr-o zi, inima lui pusa la aspre si necontenite sfortari s-a oprit brusc, pe drumul ultimei lui alergaturi prin Europa, in slujba Legiunii si a neamului romanesc, carora le-a fost credincios pana la urma.

Era in ziua de 25 mai l993.



"Marele merit al naționalismului este de a fi descoperit modalitatea de conviețuire a doi termeni care, după dialectica marxista, ar fi ireconciliabili : patria și socialismul".

H.S., Menirea nationalismului.

"Nu poate exista nationalism fara crestinism si nu poate exista democratie animata de virtute, asa cum o dorea Montesquieu, fara nationalism".

H.S., Menirea nationalismului, p.ll6.



"Ideea de Dumnezeu trebuie sa predomine in toate deciziile de ordin politic, atat in alcatuirea unei legi de baza ( de ex. Constitutia ), cat si in afacerile curente ale Statului. Daca individul este considerat responsabil in viata sa de dincolo pentru faptele lui personale ( conform cu poruncile Decalogului ), raspunderea creste enorm cand intreprinde actiuni care afecteaza toata colectivitatea. De masurile care se iau, de dispozitiile care se dau, depinde buna starea sau nenorocirea a milioane de indivizi".

H.S., L'ordre naturel du Monde.

"O asociatie a popoarelor, in vederea unui interes comun, nu poate fi imaginata decat pe baza conceptului enuntat de de Gaulle :"Europa Patriilor, care corespunde mai logic mentalitatii europene. Cu aceasta idee se poate merge mai departe pentru intelegerea dintre oameni de diverse nationalitati. Se poate ajunge astfel la o colaborare stransa intre natiuni, in beneficiul tuturor, dar respectand identitatea istorica sj nationala".

H.S., L'ordre naturel du Monde.

"Pentru a impiedeca dezastrul civilizatiei noastre de a-si sfarsi zilele intr-un amestec hibrid de popoare si rase, guvernate de un Centru Anonim atotputernic, nu exista decat o singura solutie : Alianta dintre cele doua coloane de sustinere a lumii moderne, Nationalismul si Democratia, caci amandoua, la fel de amenintate, trebuie sa formeze un bloc indestructibil de vointa care sa se opuna cu vigoare inamicilor lor ".

H.S. L'ordre naturel du Monde.


"Horia Sima. . . . .un destin" (fragment)

Faust Bradescu.

. . . . . . . . . . . .

In nici un moment din viata sa , nu s-a lasat convins de anumite perspective atragatoare, nu s-a lasat depasit de anumite evenimente sau infricosat de situatia precara a Legiunii in atat de numeroase imprejurari. S-a pastrat totdeauna calm si stapan pe situatie. N-a incercat sa se adapteze, ci a incercat sa domine situatia. In loc sa oscileze pe toate tablourile, in speranta unui "aranjament", a ramas ferm pe pozitia majora a Miscarii.

A inteles, inaintea multora, ca soarta Legiunii nu sta legata de evenimentele epocii, oricat de importante ar fi ele si oricat de definitive ar parea. Miscarea se pastreaza in istorie atata timp cat isi va pastra autenticitatea ideologica si independenta politica. Ea traieste prin esentele ei doctrinare si prin credinta legionarilor.

Miscarea Legionara nu este un partid oarecare ce se acomodeaza evenimentelor numai sa poata exista. Ea este o organizatie vie ce impune prin originalitatea si perenitatea ei. Horia SIMA a afirmat prin vorba si fapta ca Legiunea traieste prin existenta nezdruncinata a doctrinei, a etosului si finalitatii sale. Orice concesie pe una din aceste directii poate constitui o spartura fatala, pentru ca natura socio-spirituala a Miscarii Legionare se sprijina pe norme si concepte iesite din comun.

Asa se intelege pozitia sa intransigenta pe tema esentelor legionare cat si admiratia fata de Corneliu CODREANU. Capitanul a fost cel care a intuit aceste esente. Si tot Capitanul a fost si chezasia lor. Or, nu poti accepta o parte fara a purta respectul si asupra celorlalte parti. Ar constitui o anomalie de concept in a marturisi dragoste si respect fata de persoana Capitanului si a contesta anumite norme sau idei emanand din gandirea lui. 

De aceea, pozitia legionara a lui Horia SIMA este imbatabila si incontestabila. Iar alegerea ca urmas al Capitanului capata toata importanta ei logica si istorica. A fost investit in aceasta functie pentru ca intrunea atributele necesare functiei. Fiindca Seful Legiunii, inainte de a fi un om politic, trebuie sa fie aparatorul esentelor filozofice si spirituale ale doctrinei. Altfel nu mai este seful unei organizatii revolutionare in spirit si comportament.

Numai avandu-se in vedere acest aspect particular, se poate intelege un fapt extrem de important, pe care dusmanii si inconstientii cauta sa-l conteste sau sa-l micsoreze. Printre actele pozitive care-i sunt atribuite de istorie, este si acela de a fi salvat Miscarea de la disparitie.

Contra acestui adevar , fortele negative cauta sa impuna un "neadevar" : "Horia SIMA n-a salvat nimic pentru ca nu avea ce salva - afirma cu patima rauvoitorii. Miscarea Legionara era in plina evolutie, in raport cu mersul epocii".

Or, in aceasta posibila sau imposibila "evolutie" sta tot pericolul. Miscarea Legionara este ceea ce trebuie sa fie si se pastreaza de sine statatoare atata timp cat raman intacte, nefalsificate, doctina, normele si conceptele care-i formeaza esenta. Esentele nu evolueaza ; ele se impun sau pier. Din aceasta cauza contacte politice . . . intelegeri momentane . . . discutii . . . relatii . . .au toate importanta lor reala. Dar totusi, tranzitorie, atata timp cat nu sunt atribute esentiale.


Aici se plasează afirmata ca Horia SIMA a salvat Mișcarea Legionara de la dispariție, deoarece EL A FOST GARDIANUL INTRANSIGENT AL ACESTOR ESENȚE.

El le-a aparat atunci cand au fost amenintate sau puse la indoiala de anumiti. Propuneri de modificare i-au fost facute si din afara Miscarii si din randurile legionare. Le-a respins absolut pe toate de indata ce faceau aluzie la anumite aspecte de doctrina. A stiut sa apere fondul trairii legionare, convins ca nu salvezi ceva facand concesii sau apropieri cu dusmanii, ci evitand orice descompunere a esentelor. Sunt peste patru decenii de cand Horia SIMA mentine aceasta linie de conduita, iar rezultatele ii confirma justetea atitudinii.

Ca legionar, Horia SIMA s-a mentinut pe linia fundamentala a Miscarii, impiedecand evadarile din cadrul filozofiei legionare si raspunzand cu demnitate eforturilor de ademenire puse in practica de adversarii Legiunii.

A pastrat contactul cu nucleul gandirii lui CODREANU, punand totdeauna in relief marea personalitate a Capitanului si extraordinara scanteie politico-spirituala ascunsa in viziunea acestuia.

Ca Sef al Legiunii i-a aparat potentialitatile binefacatoare , iar ca legionar s-a identificat profund, total, cu trairea acestei revolutii spirituale, unica in felul ei, in lume.

. . . . . . . . . . . .


"In ce priveste obiectivele pe care trebuie sa le serveasca dragostea, urmeaza o anumita gradatie, o anumita ierarhie, care e ireversibila. Ea corespunde relatiei ascendente individ-neam-Dumnezeu. Dragostea ce-o aratam neamului trebuie sa fie mai puternica decat dregostea de aproapele sau pentru familie, iar dragostea de Dumnezeu trebuie sa intreaca dragostea pentru neam".



H.S., Doctrina legionara.


"Icoana reala a unui neam aparține esențelor spirituale. Intre neam și individ nu exista conflict de năzuințe . Scopurile lor se unifica în perspectiva eternității. Legile Divine, de care asculta individul, sunt valabile și pentru neam".



H.S., Doctrina legionara.

"Neamurile sunt inzestrate de Dumnezeu cu un suflet colectiv, iar personalitatea lor istorica nu-i decat manifestarea acestui suflet intr-o forma perceptibila. Un neam va straluci cu atat mai puternic in lume cu cat energia lui spirituala, care-i vine de la Dumnezeu, va fi mai larg reprezentata in tot ceea ce intreprinde. Neamurile trebuie sa se afirme ""in cadrul si in slujba legilor Dumnezeirii"", adica in existenta lor istorica trebuie sa se straduiasca sa implineasca planurile Divinitatii".

H.S., Doctrina legionara.

"Drama omenirii este in realitate drama natiunilor. Oriunde in istorie nu vom intilni decat un lant de lupte pentru afirmarea popoarelor. In toate planurile de existenta vom intalni triumfand natiunea : in istorie, in cultura, in marile religii. Natiunea este principiul constructiv al oricarei civilizatii. Fara natiune am reveni la haosul initial, la un fel de turn al lui Babel".

H.S., Doctrina legionara.


IN AMINTIREA UNUI CAMARAD

Ana Maria Marin

La inceputul lunii septembrie l940 România trecea prin toate umilintele la care fusese supusa o tara asa-zisa libera, in timp de pace. Simtea nevoia de a-si scutura jugul strain de pe grumaji, de a-si recastiga macar o parte din libertatea ei.

Miscarea Legionara decisese sa-l detroneze pe dictatorul Carol II.

In zilele de 3- 4 septembrie, pe străzile marilor orașe, București, Brașov, Constanta zburau foi volante care cereau demisia regelui și dispariția camarilei. Nu uitaseră uciderea Căpitanului în l938 și a tuturor ostaticilor din închisori. Căpitanul făcuse cândva promisiunea ca nu va încerca sa obțină conducerea tarii prin răzmerită. Întâmplări neobișnuite însă obligau pe cei care-și iubeau tara sa încerce sa o scoată din rușine și prăpăd.

Horia Sima se lupta cu toate mijloacele pentru a-l alunga pe Carol II, ce prin politica lui externa ducea tara la pieire.

Dupa o trecere nereusita peste frontiera spre Romania, Horia Sima este prins de Siguranta si cu totii suntem ingrijorati de soarta lui. Era in mainile lui Moruzov. Dar iata-l condus in fata lui Carol care ii propune sa faca parte din noul guvern pentru a salva tara. 

Stie ca este in fata marelui dusman, nu al sau personal, ci al tarii, in fata celui care il ucisese pe Capitan si care putea oricand sa-l ucida si pe el. Si totusi siguranta pe care o arata, curajul sau in fata lui Carol, il dezarmeaza pe acesta. Horia ramane demn, dar vazand ca nimic din ceea ce aranjasera pentru o guvernare cinstita nu se indeplineste, isi da demisia din guvern. Horia incurajeaza si pe ceilalti legionari sa faca acelasi lucru, deoarece regele voia sa-i atraga intr-o cursa in care sa fie compromisi si ei si Miscarea.

Se apropia ziua abdicarii regelui si plecarea din România careia ii adusese numai rusine si moarte. Intre 3 si 6 septembrie, organizat de Horia Sima, orase mari din tara cer pe strazi plecarea regelui vinovat de tradare si chiar de furturi.

Regele accepta demisia cu conditia sa i se garanteze viata.

Generalul Antonescu vroia sefia tarii alături de legionari, condusi de comandantul lor, Horia Sima. In ziua de 6 septembrie, cand la palat se impacheta averea nationala, pe strazile Bucurestiului defila tara. Legionari in camasi verzi, cu generalul Antonescu si el in camasa verde, tarani si fete in costume nationale, o armata de tineret. Cea mai mare adunare pe care o vazusem eu in toata viata mea de fiica de militar. Cantece si lacrimi pe obraji. Era o veselie generala a tarii.

Desi Generalul credea ca i se va oferi conducerea Miscarii Legionare, acest lucru nu s-a petrecut asa, caci Miscarea isi avea legile ei.

Obiectivele principale ale Mișcării erau organizarea tarii după dezastrul frontierelor și pedepsirea ucigașilor Căpitanului ( aceștia fuseseră închiși la Jilava de unde, cu protecția pe care o aveau, puteau fi scăpați oricând).

Înțelegerea cu Antonescu fusese ca toți prefecții din tara sa fie legionari. Asa de frumos incepeau cele patru luni de guvernare care s-au terminat cu asa-zisa "Rebeliune". Jocuri politice obscure si intrigi de palat. Singurii care se gandeau la tara si popor erau legionarii. Generalul era influentat de soaptele discrete ale doamnei Goga pusa in slujba strainatatii. Iar arestatii din Jilava complotau cu amicii comuni din jurul lui Antonescu sa iasa cat mai de graba afara.

In aceasta perioada in care se vânau asasinii Capitanului si a tuturor romanilor ucisi in paduri sau pe strazi, m-am gandit sa fac o vizita Cornandantului Horia Sima. (Putea sa nu ma primeasca si atunci asi fi fost obligata sa ii scriu.) Era prima oara cand il vedeam asa de aproape. Om tanar, cu parul negru, niste ochi patrunzatori care pareau a stie totul, chiar si scopul vizitei mele. Cred ca aceasta vizita i s-a parut inutila.

"Va rog", i-am spus eu, "ca in timpul acestei guvrernari sa nu-mi dati, nici mie nici fratelui meu, nici o insarcinare."

Raspunsul lui a fost scurt :

" Doamna, cred ca nu mai trebuie nimic adaugat la un lucru socotit de Vasile Marin ca bun".

A doua zi am primit un plic de la Comandant cu o adresa : strada Cobalcescu, Dispensarul legionar pentru oameni nevoiasi, cu doctori benevoli, sub raspunderea lui si a mea. Dispensarul a avut succes. Oamenii cred in minuni. (Poate isi adusese aminte ca mai existase un alt dispensar, in fata la Grivita Rosie. Multi doctori inimosi si surori au lucrat benevol acolo.)

Timpul trecea repede. A urmat dezgroparea Capitanului si a celor l3 ucisi odata cu el. Am fost de fata si i-am vazut asa cum ii ingropasera sub pamant ucigasii. Capitanul avea crucea si saculetul cu pamant la gat si moartea nu reusise sa-i distruga harisma. Deodata s-a auzit in inchisoare zgomot de impuscaturi. ( Nu stiu inca daca se poate ierta tot.)

A urmat furia Generalului. Apoi discursul lui Horia declarand ce poate satisface Romania din cerințele Germaniei. De aici a urmat divortul cu aceasta.

"Rebeliunea" a fost pusa la cale în continuare de Antonescu, de nemți, de dușmanii politici ai Mișcării și de doamnele cu influenta la Antonescu și spionita acuta, gen Veturia Goga.

Scurta guvernare a tarii impreuna cu Antonescu il arata pe Horia Sima ca om politic si conducator al unei tari care nu-s gasise inca un echilibru dupa sfartecarea granitelor, care trebuia sa reorganizeze tara si sa sestrecoare printre intrigile partidelor si ale strainilor.

X

Dupa rebeliune multi sefi legionari in frunte cu Horia Sima s-au refugiat in Germania. Comandantul era curajos. Romanii aveau o situatie grea in Germania. 0 parte lucrau in lagare de munca, iar comandantii legionari erau inchisi in lagare bine pazite. Pentru a incerca sa-i arate lui Mussolini politica gresita a razboiului pe care o ducea Hitler, Horia a evadat din localitatea unde avea domiciliu fortat si a trecut muntii in Italia. 

Hitler a facut un mare scandal si i-a cerut lui Mussolini sa-l trimita urgent inapoi. Putea sa se astepte la multe. Chiar impuscarea. Dar a fost trimis intr-un lagar in izolare completa. Mai tarziu insa, dupa 23 August, germanii au inteles ca existau cel putin doua feluri de romani : cei care au intors frontul si cei care vor forma Guvernul de la Viena pentru a sterge rusinea tradarii.

X

In tara incepe razboiul . . . "Treceti Prutul !"

Legionarii care plecau pe front purtau cu ei o scrisoare adresata Comandantilor de regiment cu mentiunea : "acesta nu trebuie sa se mai intoarca !"

Razboiul cu rusii era singura solutie de a ne recapata provinciile rapite.

Inca inainte de Pasti se publicase o carte, "Pe marginea prapastiei", care nu cred ca avea un singur cuvant care sa fi fost adevarat, publicatie injurioasa din care emana ura multor oameni contra Miscarii.

Intre timp Generalul facuse o lege care spunea ca oricine poseda arme sau numai o arma, sa fie condamnat la moarte.

Fratele meu fusese ranit la "rebeliune" de un glonte ratacit. Vazusem la el cateva revolvere ale tatalui meu. M-am gandit ca ar fi mai bine sa dispara. Am luat pistoalele ca sa le arunc. Mi-a spus ca pot sa o fac deoarece tatal nostru nu se va mai duce la razboi. Am plecat noaptea ca sa le arunc intr-un canal. Dar noaptea era clara si mirosea a salcam. Si mai erau si o amintire de la tata. Am ajuns acasa unde le-am gasit un culcus in mozaicul baii. Cine m-ar fi putut denunta ? Dar cineva ma vazuse si am aflat apoi ca primise 6000 de lei pentru informatie. A doua zi ma astepta la poarta politia. Credeam ca executia se face pe loc cand se descopera delicventul. Dar nu. Am avut dreptul la un proces. Arestarea se facu in Vinerea Mare, procesul a patra zi de Pasti, cu avocati mari si executia dupa pronuntarea tribunalului militar.

Eram la Malmaison cu sute, poate mii de arestati. Inflorise liliacul si parfumul lui imbatator te facea sa te gandesti la tara si la frumusetile ei.

Executia mea trebuia sa aiba loc a doua zi după condamnare.

Tocmai li se daduse drumul din inchisoare la o echipa de doctori legionari care fusesera gasiti nevinovati. Ne-am bucurat ca mai erau unii care se eliberau.

Multi preoti inchisi la Malmaison au cerut sa fie ei

executati in locul meu. Asta nu prevazuse legea.

Ma pazea un verisor care imbratisase cariera militara si care l-a lasat pe tata sa ma vada si sa-mi spuie o vorba de acasa.

In acest timp, unii care aveau umor si li se parea ridicol sa omori o femeie medic care scapase multi copilasi de la moarte, alergau dupa indultul meu. Spre dimineata , dupa ce incepuse ritualul executiei, a venit gratierea schimbata in l0 ani de temnita grea...am fost apoi strămutată la Văcărești unde erau dusi cei judecati. Fratele meu imi trimitea mancare si o masina mica de gaz pe care faceam cartofi prajiti.


X

Romanii inaintau in Rusia. Ocupau Odesa, port la mare. Era bine intarita si bine aparata. Asediul si apoi cucerirea fortului si orasului a durat cateva luni si multe pierderi. Armata s-a indreptat spre interiorul Transnistriei unde se vorbea mult romaneste. Se trecuse Nistrul. Se punea intrebarea : ce cauta acolo armata romana ? Raspunsul unor tacticieni militari era ca un razboi nu se incheie victorios decat cand armata adversa este distrusa.

Dar veni dezastrul de la Stalingrad si retragerea din Rusia. Romanii se intorceau acasa de-a lungul apelor fara poduri. Cand au ajuns in Moldova s-au mai infiripat putin, gasind de mancare si doreau sa lupte mai departe. Nu stiau ca rezultatul acestei uriase inclestari nu era decisa de acesti necajiti degerati, ci se decidea in cancelariile din Occident.

Pe la Targu Frurnos se hotarase ridicarea unui mal de pământ care sa nu permita inaintarea rusilor. Dar ce se lucra ziua se darama noaptea. Tradare. Generalul Dimitriu hotarase sa se predea. Din Bucuresti, oameni care se ziceau buni romani plecau cu misive spre ambasade straine in care se cersea armistitiul. Un singur raspuns primeau : "Intelegeti-va cu rusii"


Inca doi generali se hotărâseră sa trădeze : Racovita și Steflea. Nu trebuia în nici un chip, sa se reziste pe "Linia Namoloasa-Galati" . Maresalul Antonescu fu arestat la Palat și predat rușilor. Ostea nostra din Moldova a fost făcută prizoniera și pornita spre Siberia. S-au mai întors putini din cei l50.000 de ostași care formau apărarea noastră în răsărit . S-a hotărât întoarcerea frontului contra nemților.

N-am pretentia de a analiza acest nenorocit razboi . Stiu doar ca romanii si-au vandut fratii de arme si au pactizat cu bolsevicii. In 23 august l944 s-a dat un comunicat mincinos la radio, ca incheiasem un armistitiu si ca vom pasi spre victorie alaturi de armatele invingatoare rusesti.. In Bucuresti se dansa pe strazi si carutele conduse de rusoaice durdulii erau impodobite cu flori. Nemti si romani laolalta se retrageau spre Germania. Viluca Sima si d-na Iasinschi au prins ultima ariergarda germana. Lilica Codreanu a ramas ca sa faca inca 20 de ani de puscarie in tara.

A doua zi cateva avioane nemtesti au bombardat Bucurestiul. Armistitiul, cu o parte din datoriile de razboi s-a semnat dupa doua saptamani. In timpul acesta tara era jefuita de tot ce avea, femei si fete violate, copii mici ucisi la sanul mamei lor, petrolul se scurgea in rauri si lua foc.

In timpul acesta, la Viena, Horia Sima cu un grup de legionari, eliberati din lagarele germane injghebara un guvern liber care trebuia sa spele tradarea . O ultima incercare de lupta in tara e macinata tot de tradare : Stoicanescu a fost interceptat in Transilvania cand incerca sa-l intalneasca pe generalul Avramescu pentru a intoarce armele contra rusilor din tara. Generalul, impreuna cu fiica si sotia lui au fost ucisi de rusi.



X

Generalul Chirnoaga s-a atasat Guvernului de la Viena. El a inteles ca nu ne putem capata libertatea si Basarabia decat invingand pe rusi in batalie. S-a format sub conducerea lui Armata Nationala, din legionari, refugiati si prizonieri care au continuat lupta contra bolsevicilor pe frontul german de Nord.

Dar razboiul a fost pierdut. Germania invinsa si visuri romanesti stinse. Guvernul de la Viena si toti romanii s-au raspandit peste tot, in Germania. Au lucrat pe unde au putut, in special in zona de ocupatie franceza si americana. Au asistat cu durere si revolta cum Aliatii predau rusilor pe cei ce luptasera contra rusilor, chiar si pe unii Rusi Albi. Pe toti acesti antibolsevici ii astepta un glonte in ceafa. Uneori acesti barbari au ucis chiar oameni din propria lor armata, dar care vazusera prea mult din civilizatia occidentala.


In curând Tribunalul de la Nurenberg judeca pe vinovați. Rusii lui Vlasov au fost trimiși în Rusia ca sa plate asca antibolsevismul lor. La fel și alte neamuri ce luptaseră contra lor. Romanii nu au fost inculpați la Nurenberg, deci nu erau fasciști sau naziști. Ei se apăraseră contra bolșevicilor.


X

Revenind la mine : un procuror militar care detinea dosarul meu vechi l-a distrus ca sa ma scape de urmari . Mi-a devenit sot. In l0 aprilie l945 Dumnezeu imi darui un baiat slabut si frumutel care reprezenta pentru mine viata care o pierdusem si speranta pentru viitor.

Timpul trecea, baiatul crestea. Tara rezista cu chiu cu vai, pierzand toata asezarea dinainte. Pamantul mergea la colhoz si omul devenea sluga statului. Femeile se luptau cu sapa pentru un petec de pamant si intrau in inchisoare bocind pamantul ca pe mort. Eu munceam ca de obicei, ingrijind copiii bolnavi si imparteam banii cu mama si cu sotul care avea domiciliu fortat. Baiatul avea de invatat . Am intrat din nou in inchisoare si eu si fratele meu dupa Revolutia din Ungaria : eu trei ani, fratele meu patru. (Iar Imre Nagy se ridica direct la cer, desi bolsevicii promisesera sa-l crute). Atunci au ramas copiii nostri singuri si s-au aparat cum au putut, ajutati de cumnata mea.

In sfarsit m-au eliberat si mi-au dat de lucru. Tocmai cand fiul meu trebuia sa-si dea internatul m-am imbolnavit. La inceput am vrut sa cred ca era surmenaj. A fost insa o mononucleoza infectioasa complicata cu paralizie progresiva. Foarte grav. Totusi in momentul critic boala a dat inapoi ; deci, poate pentru pacatele mele, voi ajunge la l00 de ani.

Baiatul, doctor de acum, era vesnic blocat de superiori, poate fiindca era baiatul meu. Satul de comunism si de nedreptate reuseste sa plece din Romania ajutat de o ruda din Olanda. S-a stabilit in Elvetia ca medic. Dupa catva timp ne-a scos si pe noi din tara. Ne-a platit avionul si am descins cu cele 20 de kg reglementare intr-un subsol al cabinetului sau.

Intr-o buna zi am plecat la Paris sa-mi vad verisorii, muzeele si pe doctorul Claudian de la care invatasem medicina si omenia.

Verisoara mea era culta, vorbea multe limbi si lucra la UNESCO. Am intrebat-o daca cunoaste pe cineva care mi-ar edita amintirile din "Tara de dincolo" si mi-a recomandat un roman care m-a trimis cu oarecare rautate la plimbare. Aproape ca renuntasem. Dar doctorul Claudian m-a incurajat spunandu-mi : "Sa trimitem manuscrisul lui Horia Sima."

"Ce reprezinta Horia ?", l-am intrebat.

"Intai un om zdrobit caruia i-a murit recent sotia si apoi, foarte important, legitimitatea."

I-am trimis manuscrisul si peste cateva zile am primit o scrisoare calda si prietenoasa. Gasea calitati romanului - sa-i zicem asa - care parea ca l-a interesat. Acolo am scris mai mult despre Vasile Marin pe care il cunostea si aprecia, caci pledase mai multe procese la Caransebes pentru legionarii inchisi. De atunci, amintindu-mi si Dispensarul, am ramas prieteni. I-am povestit si de viata noastra din str. Olarului si de Viluca. Cartea a iesit frumos si el i-a intregit titlul, "Poveste de dincolo" si dedesubt, "Amintiri din tara cutropita ".

De atunci, cel putin o data pe an, cand se implinea sorocul mortii lui Vasile Marin, ne intalneam in Spania la slujba de pomenire. Veneau si multi spanioli care faceau parte din Falanga si chiar seful lor care vorbea frumos si ii iubea pe legionari. Cu Horia Sima stateam mult de vorba despre sperantele intoarcerii acasa, despre Monumentul de la Majadahonda pe care-l ridicasera cu eforturile lor si care a devenit loc de intalnire pentru legionarii din intreaga lume. Mi-a povestit despre "Casa Mota-Marin" de la Aravaca. M-a incurajat sa ma duc sa-l vad pe domnul Iasinschi si pe doamna, care locuiau acolo. Dl. Iasinschi era un bucovinean care fusese aprig, dar acum se stingea de o uremie.

Colaboram la "Tara si Exilul", eram membru intre cei l000 si cantam in ziua de l3 ianuarie impreuna cu spaniolii cantecele pe care le fredonasera camarazii nostri in l936 - 37, care stiau ca daca Spania cade, Europa va cadea cu ea.

Horia era o persoana subtire si din aceasta cauza parea foarte tanar . La sedinte luau parte si femei, deci cunostea valoarea femeii ca ajutor in lupta.

Horia Sima a cutreierat multe tari pana ce s-a stabilit in Spania. Spaniolii or fi impartasit ceva din duhul lor si Neamului romanesc, mare prin stramosi si distrus din temelii de vecini si de doctrina marxista.

Comandantul scria mereu. In "Tara si Exilul" (Curier informativ al Miscarii Legionare) incerca sa puna de acord oamenii ramasi acasa cu cei plecati. Avea o multime de izvoare din presa libera si putea sa spuna occidentalilor cum se poarta bolsevicii victoriosi in tarile cutropite. Vorbeste de ordinea spirituala a lumii. Vorbeste de natiuni sacrificate intre cele doua Metropole ale lumii, Moscova si New-York. Pe cele mai mici le devoreaza Teheranul si Helsinki. Nimeni nu indrazneste sa marturiseasca ca Romania a devenit o marioneta in mana unor forte oculte.

Nu e vina numai a comunismului. E si un caz de autodistrugere prin nimicirea Bisericii si deci a spiritului, printr-o neputinta de a concepe si vedea cu claritate viitorul. Fiecare natie exista in virtutea unui mandat divin. Fiecare stat are o entitate proprie culturala si sociala. Acest fel de a gandi nu inseamna o renuntare la lupta, ci din contra o lupta corp la corp, o chemare a lui Iisus in ajutor. Ultima batalie se desfasoara in tainitele sufletului unde ne spunem : nu se poate, am fost sfartecati, dar vom reinvia din propria noastra cenusa. Romanii din exil participa la aceasta lupta, intelegand cu mintea lor agera, cum putem sa invingem cu sufletul si inteligenta niste brute nedeprinse cu civilizatia.

Descompunearea sufletului nu exista atata timp cat mai este un petec de pamant care sa aminteasca legendele noastre. Romanii liberi n-au uitat, nu se poate sa fi uitat, luptele provinciilor noastre pana s-au unit. 

Asistam astazi la furtul organizat de oameni si tinuturi. Cine mai vorbeste de acest jaf ? Dar Horia vorbeste. El scrie o carte de doctrina, "Doctrina Legionara" recenzata in revista "Drum". Publica poezii de-ale exilatilor, vorbeste despre mortii nostri ( de neinteles cum atatia romani au putut fi ucisi de. . . romani !). Vorbeste si deconspira Yalta. Scrie despre dementa capitulare de la 23 august, facuta fara garantii. Recenzeaza cartea lui Revel, un intelept in politica, care vedea comunizarea planetei.

La 8 noiembrie, de ziua Sf. Arhangel Mihail, patronul Legiunii, in garnizoana Brazilia s-a dat citire unei rugaciuni , cerand Arhanghelului ca prin puterea lui cereasca sa ajute Neamului nostru sa scape de robia antihristului :

"Acolo in Carpatii nostri eterni, paganii ne ucid neamul, batjocoresc altarele crestine si tara noastra draga. Nu ne lasa , Sfinte ! Nadejdea noastra este in Tine, scapa-ne de a comunismului plaga. Ostasii Tai credinciosi zac in temnite si anticristii rad de noi, nedreptatea striga la ceruri, ne stingem in pribegii si nevoi. Nu cerem nimic pentru noi, ci numai pentru neamul nostru umilit si sarac . 

Neamul strans sub steagul Legiunii Tale, neamul nostru de tarani. Rugamu-ne frange catusele robiei si fulgera dusmanii. Numai Tu, cu sabia de foc, ne poti da libertatea pierduta. Mii si mii de frati au intrat in pamant de vii cu gandul la Tine. Plang mamele noastre copiii ucisi, iar noi cersim dreptatea furata pe la usi straine. O lume de robi asteapta de la Tine, Arhanghele Sfant, sa apari sfaramand iadul rosu. 

Tu, simbol al Dreptatii Divine in cer si pe pamant, zguduie cu puterea Ta ascunzisurile diabolice din Moscova pagana si revarsa lumina si pace peste lumea robita si Tara romana. Primeste-ne ruga, Ocrotitorul crestinilor, Trimisul lui Dumnezeu, acum cand sangereaza atatea tari. Scapa-ne Arhanghele de urgia Satanei, de atata umilinta si chin si apara Crestinatatea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin !"

X

Veneam in fiecare an la Madrid. Imi facusem noi prieteni. Pe ziua de l3 ianuarie alergam dupa flori si apoi plecam la Majadahonda. Tot drumul il faceam cu gandul la compania din Tercio in care au luptat legionarii nostri. Incepea slujba in Biserica plina de spanioli. Horia ,slabut si trist, ma astepta de obicei la usa si amandoi ne muiam degetele in apa sfanta care se gasea in recipientul de piatra de la intrare dupa obiceiul locului. Biserica ne primea bucuroasa si noi ne uitam unii la altii ca sa vedem cati mai ramasesera in viata. Horia imbatranea si el, dar orice greutati ii veneau, le ducea in spate. Le ducea pe toate zambind.

Dar dupa cativa ani a plecat si Horia. A plecat langa Capitan si camarazii lui. A plecat langa Viluca lui si a fost inmormantat alaturi de ea.

Singuri de acum la Majadahonda, continuam sa spunem, asa cum ne-a invatat el, rugaciunea in fata Crucii. Suna clopotele prohodului deasupra dealurilor si in departare se vad muntii, Sierra de Guadarrama, plini de zapada.

Horia murise de inima, iar "pace-makerul" pus cu cativa ani in urma, continua sa faca tic-tac, tic-tac. . .

Horia murise poate nu de tot. Poate Duhul Sfant va mai da oameni ca el, luptatori neobositi pentru drepturile natiei noastre.

Spania si Romania raman infratite prin sangele amestecat. Amin !


"Traim intr-o epoca in care Nationalismul se afirma iarasi ca o putere in lumea intreaga. S-a adeverit din plin : anii de teroare extrema folositi in Rusia si in alte tari nu au putut sa smulga din sufletele oamenilor iubirea de patrie.

Nationalismul a tasnit ca o forta esentiala in toate aceste tari, provocand prabusirea unui imperiu care parea consolidat definitiv.

Cum s-au pastrat aceste impulsuri nationaliste in sanul popoarelor, dupa atatia ani de teroare si asuprire ? Explicatia e simpla. Nationalismul nu este un fenomen pasager. Nu este un produs al istoriei. Nu este o aparitie tranzistorie, legat de anumita perioada. El este o constanta istorica"

H.S., L'ordre naturel du Monde.

"Atata timp cat exista o natiune, exista deasemeni o stare de spirit specifica care se numeste Nationalism. Natiunile nu sunt conglomerate istorico-geografice, cum sustin anumiti autori. Ele sunt colectivitati inzestrate cu suflet propriu. Or, acest suflet national nu este creat de oameni. El nu se naste din gandirea acestora, nici din aspiratiile lor. Este o revelatie divina. Asa cum Dumnezeu a creat omul, tot El a creat si natiunile".

H.S., L'ordre naturel du Monde.

O MISIUNE ÎMPLINITĂ

Mircea Dimitriu

In drumul meu spre Timisoara dupa vacanta de Pasti l933, m-am oprit in Bucuresti la sediul Miscarii. Aici am primit de la Capitan o noua misiune pentru Centrul Studentesc Legionar Timisoara, sa ajut cu marsuri de propaganda pe sefii de judet din Banat. Chemati fiind in judetul Severin, ne-a asteptat la Lugoj Horia Sima - seful judetului - pe care il cunosteam numai din auzite. In lupta obligatorie cu politia si jandarmii, am admirat curajul lui Horia Sima care, desi plapand la trup, se arunca neinfricat unde era incaierarea mai mare. 

Deasemeni, am admirat si talentul sau de orator, cand - ajunsi in fata a sute de spectatori curiosi si vorbind ultimul - el a fost singurul care a captat multimea numai cu o argumentatie de cea mai stransa logica, dar cu atat mai convingatoare . Asa l-am cunoscut eu pe Horia Sima atunci, indraznet si convingator , si asa a ramas pe parcursul intregei sale vieti zbuciumate.

Biografia lui fiind suficient de cunoscuta, voi atinge numai unele momente semnificative din viata sa. Nascut la Bucuresti, urmeaza liceul la Fagaras, regiunea cea mai ferita de alte influente, unde a fost coleg de liceu cu Neculai Petrascu si Virgil Mateias, cu care a legat o prietenie care a rezistat timpurilor. Urmeaza Literele si Filozofia in Bucuresti, unde intra in M.L.(l927), profesor de liceu la Caransebes, numit sef de judet si apoi Comandant-legionar (l933), concomitent numit si sef al Regiunii Banat (l935), care s-a clasat printre primele la alegerile din l937.

La valul de arestari din aprilie l936, Horia Sima se salveaza printr-o fereastra si pleaca la Bucuresti, unde va face parte din Comandamentul de Prigoana, in care preia cea mai periculoasa insarcinare, aceea de reorganizare a legionarilor ramasi liberi si organizarea legaturilor cu centrul. Fiind cunoscut pe viu mai putin de catre agentii Sigurantei si ai politiei Capitalei, posedand in plus talentul deghizarii , el scapa - ca prin minune - de la arestari , pana cand, epuizand orice adapost , se refugiaza, ca si multi altii inaintea lui, la Berlin (februarie l939).

 Aici infiinteaza, impreuna cu Papanace Comandamentul Legionar de la Berlin sub conducerea pr. Dumitrescu-Borsa, in care Vojen si Constant preiau contactele cu forurile germane de stat si de partid, iar Horia Sima este din nou insarcinat cu legaturile cu tara. (5 mai l939). Trebuia refacuta o minima organizare, consolidate filierele si scoaterea unor fruntasi ascunsi. Nimeni altul nu s-ar fi angajat. Abia intors dintr-o scurta expeditie, destinata filierelor, Horia Sima pleaca din nou in tara (l5 august l939) unde, in plina activitate fiind, este surprins de noua teroare dezlantuita dupa atentatul Calinescu. Vanat, considerat fiind - pe nedrept - ca organizator al atentatului, el reuseste cu mare greutate sa parasesca tara impreuna cu un grup de legionari urmariti , dar sunt arestati de nemti la frontiera Austriei si ajung la Berlin de abia la Craciun. Aici o noua surpriza . 

Sub impactul represaliilor lui Carol, pr. Dumitrescu-Borsa paraseste conducerea Comandamentului si impreuna cu Vojen si Constant se retrag din grup, nemaidorind sa auda de M.L.. Indignati, legionarii ii numesc pe Constantin Papanace si pe Horia Sima la conducerea Comandamentului si fata de succesele militare ale Germaniei, precum si de pactul germano-rus, se pronunta pentru indepartarea prin forta a regelui Carol care, tinand mai departe la aliantele cu inamicii Germaniei, a devenit un pericol pentru integritatea tarii, fortand AXA sa sustina revendicarile teritoriale ale aliatilor ei, Ungaria si Bulgaria, precum si ale Sovietelor. Horia Sima si Constantin Papanace incep pregatirile pentru aceasta actiune ; se strang bani de la toti si este ales un "Grup de actiune" , care si pleaca in tara, trebuind sa fie urmat de Horia Sima, conducatorul operatiei. 

Intre timp Carol, fiind ferm convins (in urma unei actiuni de intoxicare) ca M.L. are un puternic sprijin din partea lui Hitler, a initiat o destindere cu legionarii, scotand pe unii fruntasi din lagare si oferindu-le o colaborare simbolica la guvernare, crezand ca astfel va scapa de o amenintare din partea Reichului. El trimite doua delegatii legionare la Berlin pentru a obtine adeziunea Comandamentului, dar conditiile conditiile puse el nu le poate accepta.

 Horia Sima si Neculai Petrascu pleaca spre tara pe urma "Grupului de actiune" , aflat acum in tara. In urma unei defectiuni neasteptate a filierei, ei sunt arestati de granicerii romani, dupa o urmarire de doua zile si nopti, inceputa in Serbia si sfarsita in Romania. Horia Sima este recunoscut cu ajutorul placat de urmarire cu o recompensa de 3 milioane de lei si, batut si ferecat, este trimis la Timisoara, unde a ramas surprins de felul binevoitor si politicos cum a fost tratat. Totusi a fost trimis, iarasi ferecat si pazit de 30 de jandarmi, la Bucuresti, unde a ajuns la 2l mai l940. 

Din prizonier al regelui, in lanturi si pazit intr-o celula a Sigurantei de 4 calai , Horia Sima a reusit extraordinara performanta sa fie eliberat, sa fie numit in doua guverne si totusi sa obtina increderea massei legionare, iar cand a constatat ca regele nu se gandeste catusi de putin la interesele tarii si duplicitatea lui primejduieste insasi existenta statului roman, sa il izgoneasca de pe tron si din tara de care si-a batut joc, in aplauzele masselor de Romani. 

Acestea au descoperit ca Miscarea Legionara - crezuta lichidata de Carol - este prezenta in forta si ca dupa dezastrele din Basarabia, Ardealul de Nord si Cadrilater, destramarea intregei tari nu mai poate fi oprita decat de ea. Antonescu insusi o recunoaste la proces (6 mai l945) : ". . . Horia Sima reprezenta baza politica a tarii in acele momente.

Toata tara se manifesta pentru regimul legionar" . Era numai logica lucrurilor, ca in aceeasi zi de 6 septembrie l940 - cand Biserica serba Minunea Arhanghelului Mihail - dupa ce regele Carol semneaza abdicarea la orele 6,00, "Forul Legionar" adunat la orele l8,00 sa consacre pe autorul acestei performante, Horia Sima, ca "Sef al Miscarii Legionare" si urmas al Capitanului, confirmand numai ceea ce majoritatea legionarilor o facusera deja de mult.

In unele faze ale ei, aceasta stupefianta actiune, condusa intr-un tempo halucinant, a produs - prin aparentele ei de flexibilitate si de inconsecventa - in afara cercului restrans de actiune, stupoare, nedumerire sau deruta, iar unii chiar dubii si reprosuri, care au rezistat timpului. In realitate, actiunile lui Horia Sima au fost de cea mai riguroasa consecventa. 

El a plecat de la Berlin in convingerea ferma ca toate fortele politice din tara sunt compromise fata de o AXA in apogeul puterii ei si ca numai Miscarea Legionara - cu optiunea ei politica pentru AXA - mai poate salva tara de la o catastrofa majora. El a fost convins, dupa prima sa intalnire cu Moruzov ca, dintre toti, numai el singur ar putea eventual sa aduca M.L., ale carei forte enorm reduse le cunostea foarte bine, in situatia de a impiedeca destramarea tarii.

Amanuntele acestei complicate actiuni au fost repetat descrise, asa ca au nevoie de clarificare numai acele "reprosuri" pe care unii i le aduc pana si astazi. Daca "dubiile" s-au spulberat prin finalul actiunii, in schimb "reprosurile" au primit completari dintre cele mai fantastice, atat de la adversarii lui Horia Sima, cat si de la adversarii Miscarii Legionare. Baza acestor "reprosuri" a fost "colaborarea" si apoi "angajarea" lui Horia Sima in serviciul condus de Moruzov. La prima sa audienta, Carol i-a numit lui Horia Sima, ca patron responsabil pentru crearea "Partidului Natiunii", pe Moruzov, asa ca colaborarea a fost impusa de situatie si la obiect. 

Mai mult, aducerea din provincie a peste 500 de legionari, in mici grupuri, precum si cazarea lor pentru cateva zile in Capitala era absolut necesara, pentru ca acestia erau foarte reticenti dupa cele suferite de la Carol si trebuiau sa fie convinsi cu explicatii si argumente ca sa se inscrie in partidul regelui, ceea ce nu reusea totdeauna, deoarece unii fruntasi legionari erau ostili actiunii si cereau incetarea ei. Pentru Horia Sima insa aceasta actiune pregattita inca de la prima sa audienta la rege ii aparea singura posibilitate de a organiza noi "Grupuri de Actiune" in intreaga tara fara a trezi banuielile Palatului. 

Devenise acum de o importanta capitala in planul de rasturnare a lui Carol, de a carei necesitate fusese mai mult decat convins dupa a treia audienta la el. I s-a reprosat lui Horia Sima ca a primit bani de la Moruzov ; dar cine poate sustine ca el sau legionarii abia scosi din puscarii sau lagare si saraci lipiti pamantului ar fi putut suporta transportul si cazarea sutelor de legionari adusi in Capitala, pentru ca sa adere la partidul regelui ? Era normal ca Moruzov, numit de rege ca patron al acestei actiuni, sa suporte cheltuielile necesare pentru realizarea ei, caci fusese aprobata de rege.

Desi este evident ca regele Carol a fost fortat sa abdice de Horia Sima, totusi Antonescu insusi, cat si admiratorii lui au sustinut ca singur Antonescu l-a rasturnat si indurandu-se de Miscarea Legonara, a asociat-o la guvernare. Asa ar apare pentru cine nu cunoaste realitatea. La 3 septembrie l940, intr-un manifest care a fost raspandit in toata tara, Horia Sima cere abdicarea lui Carol, porneste o revolutie, ocupand in mai multe orase cladiri publice dupa lupte cu jandarmi si cu armata si provoaca pretutindeni demonstratii, care cereau abdicarea. I

n Capitala legionarii reusesc sa ocupe Radio Baneasa si Palatul Telefoanelor si sa antreneze populatia in manifestatii neintrerupte zi si noapte, din 3 septembrie pana in 6 septembrie, cerand abdicarea regelui corupt si criminal. Carol, care ii daduse deja "puteri depline" lui Antonescu in schimbul angajamentului acestuia de a-i salva tronul cat si persoana sa si a Lupeascai , speriat de explozia unei grende, de focuri de arma si un incendiu in curtea Palatului Regal, precum si de zecile de mii, care cereau tot mai amenintator ABDICAREA , ii cere generalului Coroama, seful Garzii Palatului, sa traga in manifestanti. 

La refuzul acestuia, urmat si de acel al lui Antonescu (care nu dispunea inca de trupe), Carol furios ii acuza de tradare, iar pe Antonescu si de sperjur. Antonescu care in tot acest timp nu a reusit sa obtina sprijinul partidelor politice pentru a face un guvern national chiar si dupa primirea "puterilor depline" , a fost nevoit, contra vointei sale ("Cu Horia Sima nu duc medieri") sa apeleze la sprijinul M.L., care insa fiind conditionat de Horia Sima ca sa abdice Carol, l-a pus pe Antonescu in incurcatura , din cauza angajamentului luat fata de acesta. 

Acuzatia de "tradator" si de "sperjur" adusa lui de Carol a atins insa coardele cele mai sensibile ale caracterului sau paranoic si megaloman. Rosu de furie si uitand de protocol, Antonescu si-a descarcat in capul lui Carol uluit toata ranchiuna sa, incheind cu cererea ca pana a doua zi la orele 4,00 sa-i trimita actul de abdicare. Era dupa amiaza lui 5 septembrie l940.

Carol, dezmeticit si dupa o convorbire cu Lupeasca, trece la atac. El cheama urgent la palat pe toti generalii din Capitala ce ii erau credinciosi : Paul Teodorescu, David Popescu, Mihail, Baliff si Argeseanu si le da ordin ca pana la orele 3,00, sa-i aresteze pe Antonescu, pe Coroama, pe toti legionarii cunoscuti din Capitala, sa evacueze cu forta piata Palatului si sa aduca doua regimente de la Ploiesti pentru a prelua Garda Palatului. 

Istoria s-ar fi scris cu totul altfel daca acest complot ar fi reusit si este meritul M.L. de a-l fi impiedecat. Legionarii care conduceau revolutia in Capitala erau "Corpul Razletilor" din care faceau parte Alecu Ghica, Radu Ghenea, Ilie Niculescu, Vasile Mailat si multi altii. Incepand cu 2 septembrie, ei supravegheau zi si noapte toate cazarmile din Capitala si imprejurimi, precum si Prefectura de Politie. Acelasi lucru il faceau si legionarii din judetele inconjuratoare. 

Incepand cu orele l,00, Centrul de Comanda Legionar primeste stiri de pretutindeni ca trupa in tinuta de lupta a fost scoasa din curtile cazarmilor, iar de la Prefectura de Politie, ca se aduna o multime de politisti. Ploiestii anunta si ei ca trupa din doua cazarmi a fost scoasa in curte si se pregateste de plecare. Alecu Ghica se urca in masina, se descurca de bine - de rau cu sentinelele de la Palatul Victoriei, unde dormea Antonescu, alearga pe scari si da buzna in dormitorul acestuia si ii spune ce se intampla. 

Antonescu la inceput nu crede, dar afland amanuntele, telefoneaza la Statul Major al Armatei. I se confirma ca, in urma ordinului primit de la Palat, au fost luate masuri ca Prefectura sa mobilizeze toti politistii, iar trupele sa fie gata de a pleca din cazarmi , dupa care sa raporteze de executare, cand vor primi noi ordine. Antonescu urla la telefon : "Declar din acest moment Legea Martiala si va ordon sa anulati imediat toate masurile luate. 

Nici un soldat, jandarm sau politist nu se misca fara ordinul meu" . Mai linistit si emotionat se intoarce apoi spre Alecu Ghica si ii spune : "Fara dumneavoastra, legionarii, asi fi fost arestat si poate chiar executat, iar demonstrantii de la Palat macelariti pana la unul. Va multumesc" . Somat de Antonescu, Carol semneaza in dimineata de 6 septembrie, la ora 6,l0, actul de abdicare, iar la ora 8,00, Mihai depune din nou juramantul ca rege al Romaniei. Rolul hotarator pe care Miscarea Legionara l-a avut la abdicarea lui Carol a fost mai mult decat evident.

Dupa ianuarie l94l si in continuare, unii legionari cat si unii "cercetatori" i-au reprosat lui Horia Sima ca nu trebuia sa angajeze la guvernare o Miscare Legionara atat de slabita de masacrele anterioare si cu un numar redus personal calificat. Ei fac eroarea de a considera numai un aspect singular, situatia M.L., fara a mai considera si situatia dramatica, atat interna dar mai ales externa in care se afla la acea data tara. 

Situatie pe care acesti critici o ignora voit, dar care dupa enormele cedari de teritorii, impuse atat de AXA cat si de Soviete, ameninta sa evolueze pana la pierderea suveranitatii statale. In interior populatia, revoltata de cedarile fara nici o rezistenta, satula de coruptia guvernantilor si sensibilizata de tragedia milioanelor de refugiati (300.000 inregistrati) care cerseau si cautau un adapost, ajunsese la convingerea unanima ca numai o forta politica in care AXA sa aiba incredere ar mai putea salva ceea ce mai ramasese din Romania-Mare. 

Dupa revolutia din 3 septembrie cu alungarea lui Carol si a Lupeascai si cunoscandu-i trecutul politic, populatia tarii a constatat cu surpriza ca o astfel de forta politica exista si ca ea este Miscarea Legionara. Subit, intreaga tara isi vede salvarea numai de la ea. Antonescu insusi o recunoaste la proces (". . . toata tara se manifesta pentru regimul legionar . . ."). Fata de aceasta situatie, cine poate pretinde ca Horia Sima ar fi trebuit sa refuze participarea M.L. la guvernare, cand tocmai aceasta participare le oferea Germanilor garantia ca guvernul roman nu unelteste impreuna cu inamicii lor ca pana atunci.

Consecintele unei neparticipari la guvernare ar fi fost catrastrofale, in primul rand pentru tara si in al doilea rand pentru Miscarea Legionara, al carui destin - in lipsa altora - Horia Sima si l-a asumat. Refuzat de toate partidele, Antonescu, confirmat si de Mihai la 7 septembrie l940 ca Dictator, nu ar fi renuntat si ar fi fost nevoit sa faca un guvern militar cu ofiterii superiori credinciosi lui, sau ar fi preluat structura politica a lui Carol.

In ambele cazuri, cunoscuta anglofilie a lui Antonescu, voluminosul sau dosar cu declaratii anti-germane, adaugate la cunoscutele sentimente germanofobe atat a personalului politic carlist, cat si a ofiterilor superiori, promovati cu multa grija de Carol, nu puteau linisti Berlinul, care ar fi reactivat operatia "misteriosului colonel D." (pentru Dietrich), operatie intrerupta numai de revolutia legionara, si a carei rezultat ar fi fost o interventie militara germana, cu perspectiva si a unei interventii sovietice. 

In primul caz, guvernul militar ar fi vazut in M.L. o "coloana a 5-a" a Germaniei si ar fi persecutat-o, fortand-o sa intre iarasi in subteran, de unde o completare a cadrelor - vitala pentru ea - ar fi fost aproape imposibila. In al doilea caz, cine se poate indoi ca intreg aparatul represiv al lui Carol, preluat de Antonescu odata cu structura sa politica, nu s-ar fi aruncat asupra Miscarii Legionare cu o furie indoita, lichidand tot ce s-ar mai fi gasit in tara, salvat de la prigoana lui Carol si Calinescu.






In schimb, participarea Miscarii Legionare la guvernare a avut un efect salvator pentru tara. Berlinul, care il prefera pe Carol, caci il putea santaja, a fost surprins de imensul suport popular pentru M.L. si de usurinta cu care ea l-a alungat pe Carol, iar dupa ce la l4 septembrie a fost proclamat Statul National-Legionar a fost nevoit, cel mai tarziu la 27 septembrie cand Romania a aderat la Pactul Tripartit, sa-si schimbe radical politica sa fata de tara noastra acum aliata, fiind obligat printre altele sa-i apere de-acum incolo integritatea teritoriala.

 Iar Antonescu, privit initial cu suspiciune pentru anglofilia sa si a numeroaselor sale declaratii antigermane, a fost acceptat de Berlin numai pentru ca era Seful Statului National-Legionar, din care pozitie a reusit apoi in desele sale vizite la Berlin sa obtina chiar increderea totala a lui Hitler. Astfel Romania a continuat sa se bucure de ajutorul politic si militar al Germaniei chiar si dupa ce M.L. nu mai era la guvernare.

Pentru Miscarea Legionara participarea la guvernare, ceruta insistent de Antonescu care, desi cu puteri depline era Seful unui guvern inexistent, refuzat fiind de toate partidele politice, in timp ce toata tara cerea guvern legionar, a avut si rezultate bune, dar si negative , dintre care insa unele au avut ulterior rezultate cu totul neasteptate. Mai intai cu cele bune. Dupa asasinarea Capitanului, provizoratul conducerii Miscarii trebuia sa inceteze. 

Era firesc ca acela care a scapat tara de Carol si a adus o M.L. - considerata de multi ca lichidata - in situatia de a avea un imens suport popular, sa primeasca adeziunea entuziasta a tuturor legionarilor si sa fie proclamat Seful Miscarii Legionare. Iata cum este privit acel moment din perspectiva timpului : "Curajul, tenacitatea sI iscusinta de a actiona ale acestui tanar legionar, in cele mai primejdioase imprejurari din istoria Legiunii, au contribuit nemijlocit la afirmarea lui Horia Sima ca luptator de autentica anvergura, impunandu-se totodata ca cel mai autorizat succesor al Capitanului" (V.Blanaru-Flamura). Miscarea Legionara avea acum un Sef. Totodata, au mai fost si alte rezultate pozitive de o importanta capitala :

1. Deshumarea si reinhumarea Capitanului cu cei l3 camarazi strangulati odata cu el, precum si a tuturor legionarilor ce au putut fi gasiti, arestarea asasinilor cu dezvaluirea oficiala a metodelor bestiale prin care s-a urmarit distrugerea M.L. Toate acestea au obligat Istoria - si deci opinia publica de totdeauna - sa ia act si sa inregistreze toate ororile pe care Statul criminal le-a savarsit impotriva Miscarii Legionare.

2. Pedepsirea autorilor acestor crime săvârșite în afara oricarei legalitati care, daca ar fi fost eliberati - cum se planuia - ar fi contribuit cu tehnica lor criminala si de tortura la distrugerea si mai completa a Miscarii.

3. In acst scurt timp, M.L. a reusit sa-si completeze cadrele decimate de prigoana lui Carol, cu cateva sute de mii de elevi, studenti si tineri simpatizanti si cu toate ca n-a mai avut timp sa indeparteze oportunistii, imensa majoritate a ramas in lungile si sangeroasele prigoane ce au urmat, devenind legionari si cu toate imensele pierderi, ei sunt acei care au asigurat continuitatea biologica a Miscarii Legionare pana in zilele noastre.

La capitolul negativ trebuie distins intre ceea ce a ramas negativ, obligand Miscarea sa le poarte deapururi raspunderea si cea ce a fost la acel timp vazut negativ, dar ulterior s-a dovedit a fi fost benefic pentru ea. Negative au ramas unele acte de indisciplina, cateva foarte grave, pe care legionari vechi si distinsi de Capitan cu grade (si nu noii veniti), neintelegand datele reale ale coguvernarii care nu permiteau decat o "Revolutie in cadrul legalitatii" puterea executiva aflandu-se in realitate in mana partenerului de guvernare, si-au permis initiative contrare liniei prescrise de proaspatul Sef al Miscarii Legionare, a carui autoritate nu avusese timpul necesar sa se consolideze. 

Astfel, un sef de unitate legionara isi face - fara stirea conducerii - o politie proprie, care in mod abuziv s-a dedat la acte reprobabile impotriva populatiei evreiesti, pe care - cand le-a aflat - Horia Sima a cautat sa le repare, cerandu-si scuze, iar politia a fost desfiintata. 

Un alt vechi legionar insarcinat cu respectarea legii, isi incalca obligatiile si din proprie initiativa aresteaza trei fosti demnitari tocmai in mijlocul unei crize de guvern. In acelasi timp - ca si cum n-ar fi fost deajuns - altor doi vechi legionari cu grade li se nazare ca si ei sunt chemati sa-l razbune pe Capitan. 

Isi strang subalternii si se duc la V. Madgearu, il aresteaza si il ucid, dupa care se duc si la N. Iorga si il ucid si pe el, oferind dusmanilor M.L. cea mai eficace arma pentru a lovi Miscarea. In contul M.L. au mai fost puse pe nedrept si alte lucruri, toate fiind opera lui Eugen Cristescu, dupa spusele proprii dusman "de moarte" al M.L., care a executat toate cele 3 dizolvari ale ei. Tocmai pentru aceste "merite" , intors de la Iasi, Antonescu, convins ca nu va putea obtine conducerea M.L., l-a numit pe Eugen Cristescu Sef al Serviciului Special de Informatii (l5 noiembrie l940) cu misiunea de a intoarce catre el suportul popular pe care il avea M.L., pentru a o putea elimina de la guvernare. 

Marele specialist se pune pe lucru si il bombardeaza pe Antonescu cu cele mai fantastice gogorite : ca M.L. vrea sa omoare intr-o noapte 22.000 de politicieni ; ca vrea sa-l impuste la sedinta de guvern ; etc. In acelasi timp, sute de agenti provocatori in camasa verde se dedau la fel de fel de acte reprobabile, iar inscenarile organizate de el iau formele cele mai macabre.

 Un militar impuscat pentru ca a trecut la legionari in zilele de 2l-23 ianuarie l94l e transformat in faimosul soldat ars cu benzina de legionari, iar cand borfasii mahalalelor imbracati in camasi verzi primite de la agentii provocatori jefuiesc locuintele evreiesti si intalnind rezistenta omoara (dupa Mateias Carp) l20 de evrei, faptul e aruncat in spatele legionarilor, care nu puteau iesi din cele cateva cladiri asediate de armata fara a fi impuscati. 

Dar cea mai fantastica poveste menita sa ingroape definitiv M.L. prin oroarea ei, a fost aceea a evreilor omorati de legionari si atarnati goi in carligele abatorului - total inventata de mintea degenerata de ura a lui Eugen Cristescu" , poveste pe care mai tarziu un tribunal comunist o declara falsa. Chiar si un admirator al lui E. Cristescu, istoricul Cristian Troncota, este nevoit sa constate : "Actiunile intreprinse de S.S.I. impotriva M.L. constituie cel mai important capitol din activitatea ontrainformativa a lui, prin proportiile si consecintele lor politice" .

 De o importanta deosebita pentru viitorul Miscarii au fost acele rezultate considerate atunci ca un grav esec al ei. Pe fundalul indiferentei lui Hitler pentru M.L., devenita dupa asasinarea Capitanului o antipatie, ea complicandu-i planurile in spatiul dunarean, opozitia M.L. la acapararea firmelor evreiesti de catre firmele germane sau de catre minoritatea germana au asigurat un succes neasteptat intrigilor lui Antonescu impotriva M.L.. Refuzul lui Horia Sima de a veni impreuna cu Antonescu la raport in Germania a provocat decizia lui Hitler de a-l sprijini militar pe Antonescu impotriva Miscarii. 

Consecintele imediate ale acestei independente impuse M.L. de Horia Sima - ulterior criticata du unii legionari - au fost dureroase, mii de legionari pierzandu-si viata sau infundand puscariile in prigoana care a urmat, dar aceasta independenta, impreuna cu lagarele de concentrare germane si decizia documentata a lui Hitler de a-l executa pe Horia Sima dupa aducerea lui din Italia, revocata insa din motive neclare, au constituit cauzele care i-au permis Miscarii Legionare sa supravietuiasca masurilor punitive ce au urmat celui de al doilea razboi mondial si sa se poata prezenta astazi Neamului, din punct de vedere doctrinar si politic, mai actuala ca niciodata.

Fara Horia Sima si fenomenalul sau instinct, aceasta "minune" a Istoriei nu ar fi fost posibila. Miscarea Legionara ar fi ramas ingropata atat la propriu, cat si in analele Istoriei, cum de altfel apreciaza si primul fost presedinte de fapt al adevaratului partid "Pentru Patrie" , Virgil Mateias : "Ce s-ar fi ales de Legiune, cine ar mai fi ramas in viata, daca nu s-ar fi pus capat lacomiei de sange si orgiei lui Armand Calinescu si Carol al 2-lea, dupa uciderea Capitanului ? Ce s-ar fi intamplat cu Miscarea Legionara, decimata si risipita, daca Horia Sima nu ar fi strans-o in guvernul din l940, reinviindu-i constiinta existentei, prestigiul si continuitatea, redand-o istoriei ? S-ar fi stins prin dezintegrare si exterminare. 

Ce s-ar fi intamplat daca Horia Sima ar fi predat conducerea Miscarii generalului Antonescu si invazia bolsevica ne-ar fi aflat la guvern in l944 ? Criminali de razboi atat pentru Est cat si pentru Vest. Executii in masa si deportari in Siberia. Disparitia Miscarii Legionare." Aceasta constatare a lui Virgil Mateias se sprijina pe adevaruri pertinente, pe care orice legionar cu mintea limpede le-a trait si verificat el insusi. Iar acelor care cauta alte raspunsuri la intrebarile lui Virgil Mateias, le-ar sta bine sa se intrebe de ce oare Vasile Posteuca, proeminentul adversar al lui Horia Sima care, prin pasionatele sale scrisori a determinat pe multi sa-l urmeze, atunci cand s-a gasit in fata mortii -si facandu-si bilantul prestatiei sale pentru Miscarea Legionara - , a constatat cu oroare ca pe Horia Sima l-a judecat cu totul fals. 

In mare graba - si dorind sa-si descarce sufletul de o mare nedreptate - si-a adunat ultimele puteri si le-a dictat sotiei si prietenilor ce se aflau la patul sau de suferinta cele ce urmeaza, certificate apoi notarial, ca si un testament : "El a fost cel ce a salvat Miscarea Legionara in momentele cele mai critice ale existentei ei si i-a asigurat continuitatea in istoria romaneasca. 

El a pastrat cu tenacitate pecetea autoritatii legionare si de aceea el a fost cel mai lovit, mai calomniat,mai urmarit si mai denigrat ; pentru ca reprezenta simbolul autenticitatii legionare, al unitatii legionare si al spiritului legionar. El a exprimat si exprima cu cea mai deplina claritate liniile de orientare ale Miscarii Legionare in lumea confuziilor de azi."

Asa a fost Horia Sima si asa va ramane in istoria Miscarii Legionare : un om extraordinar care, intrand in randurile ei scurt timp dupa ce a luat fiinta, i-a ramas credincios pana la moarte (timp de 66 de ani), soldatul ei neinfricat si care riscandu-si viata in nenumarate randuri, a sacrificat totul pentru existenta ei.







CUM L-AM CUNOSCUT SI URMAT PE COMANDANTUL MISCARII LEGIONARE, HORIA SIMA

Chirila Ciuntu

A evoca prezenta Comandantului in viata mea, imi pare lipsit de modestie, cu toate ca raporturile se voiau limitate, din pozitia de soldat la superiorul sau. Pastrand insa dimensiunea umana acolo unde intervine spiritul legionar al dragostei, apropierea inlatura orice obstacol, orice bariera impusa de ierarhie, ramanand doar relatii de la om la om.

Pe Capitan l-am cunoscut doar cateva franturi de timp, pe cata vreme, pe Comandant, nu numai ca l-am cunoscut, dar am si colaborat cu el o viata intreaga, avand responsabilitati importante, atat in cadrul Miscarii Legionare, cat si pe plan al exilului romanesc sI international, participand ca membru activ al Congresului Mondial Anticomunist impotriva comunismului.

Pe Comandant l-am vazut pentru prima data la marea adunare din Bucuresti la 6 octombrie l940, alaturi de generalul Antonescu, in tribuna, amandoi in camasa verde.

Lovitura de Stat a generalului a avut ca urmari refugiul meu si a multor legionari in Germania, caci eram cautat de politie pentru a fi arestat si intemnitat.

In Germania am lucrat la uzinele de avioane Heinkel de la Rostock, unde am fost adunati toti legionarii refugiati si angajati ca simpli muncitori, cu toate ca majoritatea erau intelectuali cu studii universitare : profesori, ingineri, medici si savanti de renume. Legionarii erau hotarati sa nu accepte nici o favoare care sa-i indatoreze mai tarziu.

Comandantul se gasea la Berlin obligat sa evite orice legatura cu tara, masura care privea pe toti legionarii. Noi, cei de la Rostock, aveam permisiunea de a circula intr-o zona limitata a provinciei in care domiciliam. Totusi, la inceput, ni se acorda o toleranta de care am profitat. Astfel, s-a pregatit o deplasare la Berlin la cererea Comandantului de a lua contact cu el in grupuri mici de 6 pana la l0 persoane.

Era in anul l942 cand am facut si eu parte dintr-o grupa condusa de comandantul-ajutor Emil Popa, din care imi amintesc doar de Nicu Balanescu si inca vreo 4 camarazi, al caror nume nu-l mai retin.

Intalnirea cu Comandantul a avut loc in casa lui Petre Ponta, pictor, un devotat legionar.

Am fost primiti mai intai de Corneliu Georgescu, comandant al Bunei-Vestiri, unul din fondatorii Miscarii Legionare, care ne-a vorbit cu atata suflet si determinare de lupta noastra, ca ne-am simtit legati de acest om, ucis mai tarziu de talhari ca sa-l jefuiasca, in momentul cand voia sa treaca frontiera austriaca in Italia. Trupul sau a fost inmormantat in cimitirul din orasul Mittersill din Austria ca necunoscut, talharii luandu-i tot ce avea asupra lui. Dupa multe cercetari, destul de tarziu, s-a gasit mormantul si de atunci legionarii organizeaza in fiecare an un pelerinaj la mormantul lui, in luna iunie, data care corespunde cu nasterea sa.

Apare apoi Comandantul si pentru prima data l-am privit in ochi in momentul cand mi-a strans mana. Din privirea lui emana atata bunatate , un fel de fascinatie care mi-a patruns pana la inima ; mi-a intarit determinarea de a merge cu el pana la capat , oricare ar fi riscurile care nu au intarziat sa-mi iese in cale.

Ne-a vorbit de situatia Miscarii din tara si exil, apoi ne-a schitat obiectivul angajarii noastre. Sa ramanem uniti, sa nu disperam daca azi suntem neutralizati, izolati de tara si de razboiul de la care am fost impiedecati sa participam. Sa nu ne pierdem credinta, ca va veni timpul cand vom intra si noi in lupta impotriva comunismului devenit un pericol pentru umanitatea intreaga.

Il vedeam ingandurat caci in sufletul sau se framantau multe griji. Am inteles putin mai tarziu, cand a decis sa paraseasca statutul de "oaspete al marelui Reich" si sa ajunga la Roma, unde era pregatita o audienta la Ducele Mussolini, pe care voia sa-l avertizeze ca politica Reichului va aduce catastrofa pentru toate natiunile Europei.

Alarma data la Berlin de disparitia Comandantului a mobilizat tot serviciul secret german, care controla deja anturajul Ducelui, si astfel Comandantul a fost arestat si readus in Germania. La aflarea vestii in tara, guvernul a intrat in panica, procedand la arestari masive de legionari, temand prezenta "rebelului" Horia Sima in tara.

Fata de aceasta intorsatura cu complicatii neprevazute, anturajul Fuehrerului ezita intre a-l executa imediat pe seful nationalismului romanesc, adversar fara echivoc al comunismului si pe cei 400 de legionari din Germania sau sa amane decizia. Intre timp, Antonescu il someaza pe Hitler sa-l execute pe Comandant, exercitand santajul de a refuza trimiterea de alte trupe romanesti pe frontul care incepea sa decline. Hitler se supara si astfel viata Comandantului este salvata pe moment.

Legionarii sunt intemnitati in lagarul de la Buchenwald si sunt somati sa se desolidarizeze de seful lor, pentru a putea mai usor sa-l faca disparut . Suntem aliniati pentru numaratoare, cand colonelul Piester, comandantul lagarului, ne cere sa ne desolidarizam de Horia Sima care si-a calcat cuvantul de onoare parasind "ospitalitatea" germana. Din cei 400 de legionari amenintati, doar l0 au iesit din front in semn de desolidarizare. Atitudinea noastra a cantarit mult in decizia lui Hitler de a-l suprima pe Comandant.

Intr-o noapte suntem scosi din baraci si inconjurati de soldati cu degetul pe tragaciul mitralierelor. Noi am cantat cantece legionare, asteptand ordinul de la Berlin care sa decida de soarta noastra. A fost raspunsul nostru, pregatiti de moarte, sub privirile soldatilor si ofiterilor germani care nu intelegeau solidaritatea noastra cu seful Legiunii, precum si sfidarea noastra fata de autoritatea atotstapanitoare , cu riscul de a fi striviti. Colonelul Piester ne considera nebuni, iluminati.


Momente de răscruce în viata noastră care a culminat cu trădarea de la 23 august l944.

Marele Reich si-a dat seama de multiplele sale greseli, atunci cand a persecutat si intemnitat pe cei mai inversunati luptatori impotriva comunismului, a tuturor nationalistilor din intreaga Europa, inclusiv cei din Rusia, in loc sa formeze cu ei un bloc compact. Interventia lor la lovitura de Stat a lui Antonescu din l94l, cu trupe in sprijinul generalului pentru inlaturarea Miscarii Legionare de la carma Statului, este un caz flagrant printre multe altele, cum a fost si arestarea sefului nationalistilor ucraineni, care puteau forma o noua armata care sa lupte impotriva comunismului.

Hitler, in viziunea lui expansionista, credea victoria aproape, iar pentru el nationalistii deveneau jenanti, un obstacol politicii germane de "Drang nach Osten", expansiune care ar fi intampinat rezistenta natiunilor amenintate in integritatea teritoriilor lor. Razboiul lui Hitler nu era unul anticomunist, era unul de cuceriri.

Se cunosc bine evenimentele care au succedat loviturii din 23 august l944. Hitler face apel la Miscarea Legionara sa se ataseze luptei impotriva comunismului. Ca urmare, Comandantul este scos din lagar si invitat la cartierul general al Fuehrerului, de unde este trimis la Viena sa organizeze forta armata impotriva comunismului care ne ocupase tara, incepand orgiile sale asupra populatiei. In ziua de 24 august lagarul din Buchenwald a fost bombardat de fortele aliate, unde ne aflam noi si s-a soldat cu opt mii de morti dintre detinuti, iar noi am avut 5 morti si peste 30 de grav raniti, baracile unde eram cazati au fost complet spulberate de bombe.

Un tren intreg ne-a imbarcat si am ajuns la Viena unde a inceput afectarea noastra la diferite unitati , fie pentru parasutarea in tara, fie la armata nationala care va fi angajata pe frontul de pe Oder, exclusiv impotriva trupelor sovietice. Eu am fost repartizat la un regiment care a intrat in actiune.

Si pentru ca mi-am luat angajamentul de a scrie despre Comandant, cum l-am cunoscut si urmat, voi reveni la aventura vietii mele.



Razboiul s-a terminat cu victoria aliatilor, dar mai mult cu cea a lui Stalin. Nu voi insista asupra imensului castig teritorial, cat si politic , al Rusiei - lucru prea bine cunoscut prin cedarile aliatilor. Acestea au fost pregatite din timp de Churchill si Roosvelt, care n-au ezitat sa vanda lui Stalin ceea ce nu le apartinea, adica jumatate din Europa, transformata intr-un exercitiu de tragere pe fiinte vii, ca sa completeze numarul de victime pana la cel apocaliptic de 8o (opt zeci) de milioane.

Rusii, deveniti stapanii unei imense parti din Europa, au inceput sa-i vaneze pe dusmanii lor de moarte, legionarii, si atunci - sub aceasta amenintare - unii dintre ei s-au refugiat in America de Sud, in special Brazilia si Argentina. 
Asa am ajuns si eu in Argentina, o tara saraca , cu toata bogatia imenselor intinderi devenite pasune pentru animale. Calmul revenit dupa un anumit timp, am parasit Argentina cu ajutorul camarazilor din Canada, deja organizati dupa metoda cuiburilor. Si asa am ajuns in Canada dupa o sedere de trei ani in Argentina. Sef al legionarilor din aceasta tara era comandantul-ajutor Vasile Posteuca, iar al garnizoanei Montreal, Dragomir Strainul .

Organizatia era puternica, avand activitati culturale si politice, denuntand prin presa si conferinte, holocaustul perpetrat de URSS asupra poporului roman, prin servitori straini de neamul nostru : evrei, unguri, sarbi si mai apoi prin romani desprinsi de tragedia fratilor lor.

Dar era prea bine ca sa dureze ! Ambitii personale cuprinsera pe unii legionari din jurul loctiitorului Comandantului, bucovineanul Vasile Iasinschi, care au provocat prima sciziune. Actiune nefasta la care au fost antrenati majoritatea dintre bucovineni. La propunerea lui Vasile Posteuca de a ma asocia si eu complotului, ca fiind eu insumi bucovinean, i-am replicat ferm : "eu am plecat odata cu Comandantul din tara si ma voi intoarce cu el".

S-au provocat, desigur, unele turburari care insa s-au calmat repede si organizatia si-a continuat existenta pe cuiburi, cu cotizatii care permiteau Miscarii sa fie prezenta in toate tarile unde erau legionari.

Intr-o zi, o persoana care aprecia activitatea noastra si mai ales lupta impotriva comunismului, a facut un cadou Miscarii pe care l-am trimis la Madrid Comandantului. Acesta se stabilise in Spania impreuna cu un nucleu de personalitati legionare care coordonau toate activitatile, sub comanda Sefului Miscarii : presa, literatura legionara, cat si organizarea ei, reinfiintand organismele institutionale ale Miscarii. Astfel, in fiecare an se adunau la Madrid delegati din toate tarile pentru a analiza situatia Miscarii Legionare din tara si din exil si actiunile de intreprins pentru anul ce vine. Comandantul dirija aceste consfatuiri si punea semnatura lui pe probleme care au obtinut adeziunea majoritatii.

Asa am inceput si eu, in calitate de responsabil legionar pe Canada si Statele Unite, sa particip la aceste convorbiri, aducand cu mine - de fiecare data - sumele colectate din cotizatii pentru a garanta activitatea in toate domeniile, in primul rand asigurarea vietii Comandantului, el fiind coordonatorul intregei activitati legionare si a-i asigura posibilitatile de contact cu personalitati straine care se apropiau de Miscare atrasi de renumele ei si care voiau sa o cunoasca si chiar sa adopte doctrina ei.

Posteuca, dandu-si seama ca a contribuit si el la dezbinare, cel mai grav pericol care ameninta unitatea Miscarii, a revenit la matca si impreuna am continuat apoi lupta pana ce a fost lovit de crunta boala, cancerul, si s-a stins la o varsta inca plina de avant.

Printre camarazii determinati de care m-am legat au fost Loghiade din Montreal si Mircea Banciu din Detroit, camarazi de mare fidelitate.

Una din activitatile demne de retinut a fost si ridicarea monumentului in memoria jetfei lui Mota si Marin. Comandantul a facut apel la toate inimile bunilor romani sa contribuie la implinirea acestei opere - omagiu celor doi legionari- , doi mari romani care intruchipaeza primele jertfe in lupta impotriva comunismului. Am contribuit si noi, cei din Canada si Statele Unite, cu suma de l3.000 de dolari, suma de inceput pentru initierea lucrarilor acestui impozant monument.

Bucuria Comandantului se exprima de fiecare data cand ne intalneam, fie la Madrid, fie in calatoriile lui prin Europa sau America de Sud, unde uneori il insoteam si eu, in special in tarile Americii de Sud, cum a fost in Chile, unde Comandantul a fost primit in audienta de generalul Pinochet.

Una din activitatile importante ale exilului la care a participat si Miscarea Legionara, a fost Congresul Mondial Anticomunist, cu sediul in Elvetia, la care am participat ca membru activ - delegat al Miscarii Legionare-. Am participat la multe congrese care s-au desfasurat cu amploare, prin conferinte si dezbateri care durau aproape o saptamana , numarul participantilor se ridica uneori la sute de persoane.

Asa m-am deplasat pana in Extremul Orient, in Japonia si Formosa, in America de Sud si Europa.

De cate ori veneam la Madrid, Comandantul se ingrijea ca sa ne simtim ca intr-o mare familie. Astfel, cand congresul a avut loc in Elvetia, ne intalneam zilnic cu Comandantul, care ne indica subiectele de dezbatut.

Iata si cativa delegati : Georgel Dumitrescu reprezentand Spania, Onciu Pavel si Nini Pavel - Germania, Ion Simicin din Statele Unite, Franta fiind reprezentata de Cretu Dumitru ca sef al delegatilor.

Dar timpul trece, anii se graveaza pe rabojul vietii. Intr-o vara am petrecut o saptamana alaturi de Comandant in Spania.

Dimineata descideam usa sa vad de s-a trezit. El adormise pe un fotoliu, prins de somn in timp ce se gandea la soarta tarii, a Legiunii, in mijlocul atator adversitati.

O alta data, amintirile ma poarta la munte, la Viladrau, unde sotia bolnava avea nevoie de aer mai inviorator si unde am stat mai mult timp.

Putin mai tarziu, Nae Rosca mi-a spus ca profesorul - asa il numeam noi cateodata - avea probleme cu inima.

Ultima data l-am intalnit la Madrid, in anul l992. In anul fatal, cand el ne-a parasit, l993, nu am putut veni la Madrid, asa ca pastrez in memorie si inima imaginea lui. Un om de o mare credinta - in fiecare zi mergea la Biserica, se ruga pentru Neamul sau, pentru Legiune. De o bunatate rara insotita de o mare dragoste, implinind cu sfintenie doctrina Capitanului.

Dupa Revolutia din Decembrie l989, ia contact direct cu legionarii din tara, deplasandu-se in Ungaria, unde veneau reprezentanti din tara, si impreuna dezbateau situatia si posibilitatile de a reorganiza Miscarea.

Ultima scrisoare mi-o timite Comandantul din Franta, prin care ma informeaza ca se va duce la Madrid, unde nu va sta mult si apoi in Germania, unde avea intalniri cu emisari din tara, cu doamna Stetzko, presedinta Congresului Mondial Anticomunist, in sfarsit, la mormantul lui Corneliu Georgescu la Mittersill.

Era de o activitate care-i depasea puterile. El presimtea ceva si voia sa-si inchine ultimele zile Legiunii in refacere in tara. Pentru ca autoritatile precum si Parlamentul, in unanimitate, refuzau sa dea Miscarii dreptul de a exista ca atare, el preconiza alegerea unor buni romani iubitori de tara, sa initieze un partid cu preocupari garantate de a salva tara din mainile comunismului care a furat Revolutia si-si continua apucaturile bolsevice.

Moartea l-a surprins pe drum. Era in casa doctorului Paunescu de langa Muenchen, cu Nae Rosca, unde au discutat pana noaptea tarziu. El ramasese intr-un fotoliu, unde se pare ca atipise. Dupa miezul noptii sotia doctorului nu putea sa doarma si observand lumina in salonul unde era Comandantul, s-a dus in salon si vede pe Comandant parand ca doarme. Dar cum nu i se auzea respiratia, s-a apropiat de el si deodata a scos un tipat . Comandantul dormea deja somnul de veci. A trezit pe ceilalti si au constatat cu adanca durere ca i-a parasit pentru o lume mai buna.

Omul acesta, care si-a inchinat toata viata Neamului sau si Miscarii, hulit de dusmani, lovit chiar de unii camarazi de lupta, cu sotia imobilizata in pat timp de l0 ani, ocupandu-se singur de ea, sa o intoarca de pe o parte pe alta, sa o poarte pe brate, sa o ingrijeasca, a avut parte numai de lovituri.

S-a stins ca o lumanare care si-a topit toata ceara, asa, pe nesimtite, lasand in urma sa o opera uriasa. Literatura lui se intinde pe mii de pagini, prin care invoca itinerariul spinos al Legiunii, de la data cand a fost ales de Senatul Legiunii ca urmas al Capitanului in fruntea Miscarii Legionare si pana a inchis ochii.

Scrisoarea primita de la Nae Rosca anuntandu-mi disparitia Comandantului, m-a lasat intr-o stare de prostatie. Am plans, am simtit durerea ca un pumnal care mi s-a infipt in inima, dar in acelasi timp, mi-am intarit vointa de a continua, asa cum i-am promis, sa nu am astampar pana nu-l voi regasi, dincolo, unde atatia camarazi plecati mai inainte, l-au primit pe Comandantul lor.


"Neamul este o energie colectiva de tip spiritual, desprinsa din imparatia lui Dumnezeu, care irupe in istorie si isi cauta loc si asezare pe pamant , dupa un plan prestabilit de Creator".

H.S., Doctrina legionara.

"Conceptia unui popor despre ""Dumnezeu, lume si viata"" reprezinta formula lui de traire spirituala, specificul national al gandirii lui, care-l individualizeaza si-l distinge de alte neamuri. De aici trebuie sa plecam , de la aceasta viziune interioara, de la aceasta data fundamentala, pentru a intelege dezvoltarea unui popor, istoria si cultura lui".

. . .

Conceptia unui neam despre Dumnezeu, lume si viata echivaleaza cu rostul vietii lui pe pamant".

H.S., Doctrina legionara.

"Muncitorul, inainte de a apartine unei clase sociale, apartine natiunii sale. Calitatea de national e peremptorie, calitatea de social, tranzitorie".

H.S., Doctrina legionara.

"De fapt ratacirile politice ale paturii muncitoresti nu sunt decat rezultatul ratacirilor ce bantuie in clasele posesoare. Atitudinea muncitorului ce se revolta, la instigatia agentilor straini , contra patriei lui se explica prin mizerie si ignoranta. Dar cum se justifica reprezentantii claselor avute, care l-au impins in aceasta stare de disperare ? Ei n-au suferit nici de foame nici de frig si nici nu le-au stat inchise izvoarele culturii. Mai mult decat atata. 
Membrii acestor clase nu s-au multumit cu existenta politica a cetateanului de rand, ci au pretins intotdeauna sa fie si la conducerea tarii. Cum s-au achitat de acest rol? In loc de a se simti solidari in suferinta si bucurie cu toate paturile unei natiuni si a lucra pentru bunastarea intregului popor, si-au cladit o existenta, bazata pe exploatarea muncii celor multi. 
Este de mirare daca la mentalitatea lor de clasa s-a raspuns cu o alta mentalitate de clasa, in care agentii internationalei comuniste au gasit teren fertil de agitatie ? Dar cine a rupt intaia oara pactul national ? Acei care impinsi de mizerie au ascultat de lozincile agitatorilor fara patrie sau ceilalti care, in mod constient, au savarsit pacatul exploatarii ? Vai, spune Biblia, de cei prin care vine sminteala in lume !"

H.S., Doctrina legionara.

"Munca nu e o marfa, nu e un obiect de tranzactie la bursa. Ea se bucura de un statut spiritual. Muncitorului trebuie sa i se ofere mai mult decat o justa compensatie a serviciilor lui : un ansamblu de conditii materiale care sa favorizeze dezvoltarea capacitatii lui. Faptul decisiv care trebuie sa ne calauzeasca in problema retributiei muncitorului ce se cuvine este calitatea pe care el o detine pe plan national : element creator al natiunii".

H.S., Doctrina legionara.

HORIA SIMA - OMUL

Filon Verca

A scrie despre Horia Sima, succesorul Capitanului la conducerea Miscarii Legionare, -azi plecat dintre noi-, dupa un parcurs impresionant, plin de emotii, de evenimente care au depasit puterea de percepere a lor, de afirmare pe plan national, precum si international, prin efortul sau de a se face cunoscut lumii occidentale esenta valorilor ancestrale care stau la baza Miscarii Legionare, imi pare oarecum indraznet din partea unui soldat al acestei cruciade a romanismului.

O fac totusi ca o marturisire de credinta, a smulge uitarii o parte, poate secundara, a vietii sale, dar care prevestea dimensiunea fara egal a personalitatii Comandantului Horia Sima, intr-un vartej de framantari care au marcat din adancuri istoria noastra.

Si voi incepe cu anii tineretii care si-au marcat amprentele pe rabojul vietii mele.

Era in toamna anului l933, inceput de an scolar la liceul de baieti "Traian Doda" din Caransebes. Abia implinisem varsta de l8 ani si ma gaseam in clasa 6-a, cand ni se anunta noul nostru profesor de limba romana, in persoana profesorului Nicolae Petrascu, viitorul Secretar General al Miscarii Legionare.

La prima ora de curs noul nostru profesor se prezinta : "Eu nu voi sta mult aici, inlocuiesc doar pe un coleg, de o alta dimensiune". Nu ne-a dezvaluit numele, nume pe care il vom afla abia la inceputul anului l934. Era profesorul Horia Sima, pe acea vreme detinut la inchisoarea Jilava, cu multi altii pentru "vina" de a face parte dintr-o organizatie politica interzisa. Interzisa nu de Constitutia tarii care garanta libertatea de opinie si actiune, in cadrul legilor in vigoare, ci de guvernantii vremii prin abuz de putere, insusindu-si si atatea prerogative.

In sfarsit, ajunge si ziua cand ne apare la catedra profesorul nostru de romana si filozofie, Horia Sima. Un portret al sau nu va spune nimic la prima vedere. De statura mijlocie, slab, firav, cu parul valvoi si cu ochi vii, cercetatori, plini de magnet, care atragea - in plus - curiozitatea noastra, completa imaginea unui razvratit contra nedreptatii , iesit din temnitele romanesti cu aureola de haiduc. Imaginatia varstei noastre facea restul.

Din prima zi ne-a luat in primire ca diriginte al clasei, sa ne apere, in caz de nevoie, in consiliul profesoral si a facut-o cu indarjire.

Cel mai important insa era omul care incerca sa-si apropie tinerii elevi. Dupa figura aparea, parca, atat de tanar ca si noi, un frate mai mare. Si-ntr-adevar, ne impartasea din stiinta sa, cu atata pasiune, ca ne-a transmis - in putin timp - din maturitatea gandirii lui, ne indemna, ne incuraja, ne cerea sa ne facem datoria pentru care eram aici, sa nu denaturam notiunea de om. Intr-un cuvant, ne cerea sa fim pe deplin responsabili de actele noastre.

Primul incident se produce cu un elev care nu si-a pregatit lectia. Profesorul contrariat, neintelegand ca un om in toata firea sa nu-si asume partea de munca, se incrunta si-l apostrofeaza cu un aspru "du-te la loc", profund deceptionat si reprosandu-i ca a indraznit sa vina in fata colegilor lui nepregatit. 

Un barbat, continua dansul, trebuie sa fie constient ca se osteneste pentru viitorul lui, ca parintii sai sacrifica totul pentru ca el sa devina o speranta pentru ziua de maine, atat pentru ei, cat si pentru tara aceasta care va avea nevoie de el, atunci cand va deveni un potential de munca, de pricepere si - de ce nu - de sacrificiu cand ea se va gasi in mare primejdie.

Aceasta morala facuta tanarului elev, om in toata puterea cuvantului, care privea ansamblul clasei , si-a dat roadele ei. Adanc miscat, elevul intors in banca lui, a inceput sa planga ca un copil necugetat, nu atat din cauza admonestarii juste sau a colegilor lui care-i reprosau - din priviri - superficialitatea lui, cat mai ales impotriva lui insasi , de a se fi pus singur in aceasta deplorabila situatie. 

A doua zi s-a prezentat cu lectia bine pregatita, rugand pe profesor sa-l asculte, reintregrand astfel atmosfera de solidaritate a colegilor sai , deveniti maturi si responsabili. Astfel, dojana din ajun justificata s-a transformat intr-o mare victorie, atat in ochii profesorului, cat si a clasei intregi, formand de acum un bloc solid.

Paralel cu activitatea scolara profesorul urmarea si un alt obiectiv. Tara se destrama cu incetul sub manevrele ocultei internationale marxiste, la adapostul institutiilor legal constituite, transformate si ele in oficine subterane, de unde se complota impotriva integritatii teritoriului nostru.

Prin conferinte in cadrul scolii, cu subiecte extrase din manualele de Logica, materie pe care o preda in liceu, cu participarea publicului a pus bazele unor colocvii de interes national. Astfel, un subiect din manual cu titlul "Evolutie si Revolutie", a starnit curiozitatea a mai mult de o mie de persoane, intr-un oras de abia l2.000 de locuitori, in marea sala de gimnastica a liceului, plina pana la refuz si continuata pe largile culoare, si ele pline de lume.

Evolutia - spunea el - este progresul lent, in timp, temeinic, pe cand revolutia este rasturnarea prin violenta a ordinii sociale. Noi credem in evolutie, singura capabila sa asigure continuitatea si conservarea valorilor de baza ale natiunii.

Sa fi fost aceasta atitudine a profesorului in contradictie cu notiunea de democratie sau sa fi avut in germen, tendinte totalitare ? Hotarat nu !, pentru ca aceasta era pozitia de politica sociala a Miscarii Legionare de la inceputurile ei.

Conferintele au fost completate cu aparitia unui ziar, intitulat "Tribuna granitei", cu un comitet de conducere format din Horia Sima, avocatul Marchescu, un temut tribun al barei, precum si profesorul de limba latina si greaca, Nicolae Domasneanu, om de o cinste si de un patriotism exemplar, verisor primar cu comandorul Petre Domasneanu, unul din martirii Banatului, asasinat de regimul comunist in urma rezistentei armate din muntii Teregovei, impreuna cu Spiru Blanaru si alti zeci de eroi a caror fapte de arme vor figura de acum, cu litere de aur in paginile istoriei noastre atat de zbuciumata.

Personalitatea exceptionala a profesorului a atras simpatia intelectualitatii micului oras de la poalele Teiusului, un deal impadurit, intelectualii care, intr-un moment de destindere, i-au reprosat profesorului initiativa gresita de a se fi adresat mai intai, muncitorilor si oamenilor simpli, creand astfel un obstacol la aderarea lor la aceasta antrepriza.

"Pentru ca numai oamenii simpli - a replicat dansul - erau preocupati de soarta acestei tari, in timp ce intelectualitatea avea mai mult preocupari personale".

In anul l937, cand curentul legionar luase amploare pe tot intinsul tarii, intelectualii caransebeseni au pus de o parte orice complex, decisi sa se alature si ei luptei de regenerare a nefastelor mentalitati care puneau in pericol existenta noastra insasi ca neam.

Cum Miscarea Legionara era organizata pe cuiburi, cateva din somitatile orasului au dorit sa participe la aceasta lupta, constituindu-se in cuiburi. Astfel, directorul liceului, Matei Armas, un liberal de veche data, al carui sef de partid era Corneanu, fostul ministru al Agriculturii sub guvernarea lui Ion Bratianu , a primit indicatii de la el, sa contacteze pe Horia Sima, in vederea constituirii acestui faimos cuib. 

Profesorul a acceptat sa intre in contact si dupa multe intretineri pentru a cunoaste mai indeaproape orientarea politica a Miscarii, s-a decis constituirea acestui cuib, fixandu-se si data si ora evenimentului, in casa fostului ministru, personalitate de seama a orasului. La ora fixata, profesorul a fost primit cu masa intinsa, incarcata de bunatati , asa cum traditia o cerea unui astfel de ceremonii.

S-a mancat, s-a baut si s-a discutat indelung. Dupa interlocutorii nosti, cuibul a luat deja fiinta. Profesorul a multumit gazdei pentru aleasa primire si - inainte de a pleca - se adreseaza celor zece persoane, spunandu-le : "Acum am dori sa fixam si data constituirii cuibului nostru, insa fara o alta ceremonie, decat aceea pe care o cer imprejurarile dramatice in care se gaseste neamul nostru". Toti au ramas fara grai, surprinsi de intorsatura momentului.

Cuibul, cum era de prevazut, nu s-a mai constituit. Evenimentele s-au precipitat, cand dictatura alogena cuibarita in incinta Palatului a instituit cea mai bestiala campanie de crime impotriva Miscarii Legionare, soldata cu asasinarea unei intregi generatii - elita de maine a tarii - in frunte cu seful ei, Corneliu Zelea Codreanu.

In decembrie l944, cand am fost parasutat in tara ocupata de inamic ca trimis al Guvernului National Roman de la Viena, am regasit pe acesti intelectuali intrati in panica sub presiunea evenimentelor si nadejdea lor toata se indrepta de acum, fara rezerve, spre Miscarea Legionara.

Un crampei din aceste vremi l-am expus in cartea mea : "Parasutati in Romania vanduta" , volumul I, atestand sincer ca orasul Caransebes, unde Horia Sima a lasat amprentele sale, si-a facut din plin datoria, culminand cu rezistenta eroica din padurile Teregovei, precum si din toate tinuturile Banatului - la inceput - si curand a tarii intregi.

Dar sa revin la clasa mea uitata de evenimente.

Ca diriginte al clasei noastre profesorul se ingrijora de situatia scolara a fiecaruia din elevii sai. Asa, intorcand foile catalogului, ajunge si la ultima pagina, unde figura si numele meu, Verca Filon.

"Verca! - ma interpeleaza dansul - cum se face, ca la mine ai note intre 9 si l0, iar la matematica doar 5. Sau eu sunt prea generos, sau se petrece ceva care mie imi scapa ?"

"Domnule profesor, stiind ca a doua zi am programata romana, las totul de-o parte, pentru ca mi-e rusine sa vin nepregatit !". De altfel, la materia lui nu era nota inferioara de 7.

Cum se explica acest sentiment de jena, chiar de rusine care ne-a cuprins pe toti in fata profesorului nostru ? Un fenomen rar a incitat la elev acest sentiment care se explica prin faptul ca profesorul ne considera egali lui, prin maturitate de comportare si responsabilitate. Iata una din calitatile incontestabile ale profesorului nostru.

Primavara, cand inmugureau copacii Teiusului, padurea care marginea orasul, plecam cu dirigintele nostru o dupa amiaza intreaga. Ajunsi in padure ne dadea el tonul cantecului popular "Cand eram eu junelas" si continuam apoi, cu alte cantece din folclorul banatean, intr-o atmosfera de chermesa. Il iubeam toti ca pe un frate mai mare, formand un grup de feciori veseli si fara griji aparente.

Nici partea culturala nu era neglijata. "Le medecin malgre` lui" a fost una din faimoasele piese de teatru a lui Moliere, jucata de noi, elevii lui si care a adunat din nou multimea orasului, intr-o zi de sarbatoare. Rolul medicului a fost tinut de colegul meu, Mihut Sever, iar eu pe cel al unui taran bolnav, caruia medicul ii recomanda drept medicament la boala sa o bucata de branza, spre nedumerirea pacientului si o explozie de ras a asistentei.

Dar ceea ce a starnit veselia generala la sfarsit de an scolar a fost dansul national "Caluserul"- pregatit in taina de noi sub conducerea profesorului - in curtea liceului, neincapatoare pentru asistenta intregului oras ; am fost primiti cu urale si ovatii prelungi, ca adevarati caluseri. Muzica Regimentului 2 Graniceri intona melodia, in timp ce noi saltam ca niste saltimbanci, sub aplauze nesfarsite, atat pentru "artisti" cat si pentru "antrenorul" nostru, devenit de acum fiul orasului, descins din "Mandra" Fagarasului.

La Stiintele Naturale am ajuns ajuns la sistemul nervos, unde profesorul Enache Ionescu nu a reusit sa ma faca sa inteleg aceasta retea foarte complexa a organismului uman. Putin timp dupa aceea, la lectia de Psihologie, dirigintele nostru ne-a explicat si el misterul acestui sistem. Spre surprinderea mea parca mi s-a luminat creierul, ca am deslusit clar acest nod de tesut. 
Profesorul nostru avea ceea ce se cheama - in primul rand - autoritate stiintifica, era foarte bine pregatit -am aflat mai tarziu ca la examenul de licenta a fost clasat primul pe tara - si una pedagogica, fapt care trezea curiozitatea, asociata unui vadit interes de cunoastere.

Orice obiect, oricat de confuz si greu de descifrat, el reusea sa-l faca accesibil prin darul sau pedagogic, asimilat unei vocatii innascute. Ca student am asistat de multe ori la cursurile savantului Nicolae Iorga, foarte imprastiate, sarind de la un subiect la altul, fara vreo legatura intre ele, incat, la sfarsitul orei nu m-am ales cu mult din ceea ce voia sa ne inculcheze. La cursurile lui Nae Ionescu, in schimb, era o mare placere a asista, claritatea expunerii trezea curiozitatea si deci cunoasterea era vadita .

In primavara lui l934, unul din colegii mei de clasa, Bria Vichentie, ma ia deoparte si-mi pune intrebarea daca as fi pregatit sa intru in "manunchi" , primul stadiu de pregatire inainte de a intra in "Fratia de Cruce" . N-am ezitat o clipa, cunoscand de-acum bine culoarea politica a profesorului nostru de limba romana si filozofie. Mai bine de jumatate de clasa ne-am gasit pe aceeasi linie.

La inceputul anului l935, Gheorghe Istrati, seful "Fratiilor de Cruce" pe tara, ne-a luat legamantul de intrare in "Fratia de Cruce" a liceului "Traian Doda" din Caransebes, proveniti din "manunchi", care a durat pana la terminarea liceului, in anul l936, cand urma sa intru in organizatiile studentesti.

De-acum drumurile mele se intunecau. Logic, ar fi trebuit sa continui studiile la Facultate, insa mama, vaduva de razboi, nu avea posibilitatea sa ma ajute sa urmez mai departe cursurile superioare. Am intrat functionar la o fabrica de cherestea de la Balta Sarata , aproape de Caransebes, sa-mi castig singur cel putin banii de drum si sa pot trai cateva luni in Capitala tarii, pana ce voi gasi alte posibilitati de existenta, fie o bursa universitara, fie a da lectii elevilor de liceu.

Era totusi si un avantaj pentru mine si anume, libertatea de a actiona in cadrul Miscarii Legionare, fara teama de a fi exmatriculat sau eliminat din toate liceele tarii si sa ma intorc in satul meu, sa fiu privit ca un neispravit, risc pe care l-am acceptat atunci cand am intrat in prima faza de educatie in spirit national, "manunchiul de prieteni" .

In fiecare duminica ne intalneam cateva zeci de camarazi si incolonati cutreeram in cantec satele, anuntand taranilor ca s-a nascut o noua speranta pentru viitorul lor si al natiei romane. Nu voi insista asupra acestei doctrine, nu este subiectul. Cei ce vor sa o cunoasca, literatura romana abunda de documente care trateaza acest subiect.

Aceasta situatie nu a durat mult, ca intr-unul din aceste marsuri am fost opriti, vreo 50 de persoane, de catre o echipa de jandarmi sub comanda unui plutonier de jandarmi, insarcinat cu "securitatea" cantonului unde se gasea si fabrica, unde eram si eu functionar. Majorul, cu sediul postului de jandarmi la Borlova, un sat situat la marginea padurii de unde fabrica extragea lemnul, ma cunostea bine pentru ca venea des la fabrica, de unde-si completa salariul primit de la Stat cu o prima substantiala, pentru "servicii" aduse intreprinderii, condusa de evreul Keller. Nu mica i-a fost surprinderea majorului, cand m-a descoperit si pe mine, functionarul mult respectat de el, cand venea la birou sa-si incaseze tantiema.

A doua zi, luni, inginerul Keller, directorul fabricii, m-a chemat de dimineata in biroul sau sa-mi "multumeasca" pentru colaborare si . . . sa-mi arate poarta. Majorul roman, stipendiat de o intreprindere de alogeni, si-a facut "datoria" cu promptitudine.

Liber de-acum sa-mi organizez viata cum o intelegeam eu, adica sa colind satele, fara a fi obligat sa dau socoteala nimanui. Si am pornit sa batem intreg judetul Caras-Severin, pe frig, pe ploaie, o iarna, o primavara si un inceput de vara, cu profesorul meu si cu Dorca Afilon, un bun prieten, asasinat la Miercurea Ciucului cu alti colegi de liceu.

Imbracati subtire, uneori flamanzi, pe timp de burasca, de moina sau zapada, nu cunosteam odihna. De cate ori - uzi pana la piele, stransi unul intr-altul, franti de drum, poposeam in casa unui taran, care auzise de noi si ne-a oferit ospitalitatea, sa ne uscam hainele lipite de corp.

Vestea se ducea repede si curand casa se umplea de lume. Profesorul incepea sa vorbeasca de soarta tarii noastre, de soarta taranului roman care-si ducea cu greu viata, produsele sale neavand nici o valoare, in timp ce uneltele de lucru al campului erau inabordabile, de unde si sarcina datoriilor ce-i apasa pe umeri. Pretul unei simple coase echivala cu patru-cinci zile de munca la ogor. Toata industria, incaputa pe maini straine in majoritatea ei, evreieasca, facea preturile produselor industrializate inaccesibile bietului taran . Veneau tarani multi sa asculte cuvantul, iar profesorul le vorbea cu atata caldura, de parca si hainele de pe noi se uscau mai repede. Nu mai plecau, fermecati ore intregi, de infocata pledoarie a profesorului.

La alegerile din l937, judetul nostru a ajuns in fruntea tuturor partidelor, timitand in Parlamentul tarii pe deputatul Ilie Garneata, unul din fondatorii Miscarii Legionare, gratie acestor tarani care nu si-au desmintit atasamentul lor fata de Miscare, in care vedeau ei speranta de maine pentru o viata mai buna, mai dreapta si mai umana. La sectia din orasul Caransebes am fost si eu desemnat ca delegat din partea partidului "Totul pentru Tara" , sectia politica a Miscarii, unde s-a obtinut locul intai fata de toate celelalte partide.

In colindul nostru am ajuns si in satul meu, Petrosnita, unde ne-a primit mama, in casa ei, si ne-a ospatat dupa traditia de la tara. Seara, ramas numai cu mama, ea imi spune : "Asta-i om bun", referindu-se la profesor. Ce inseamna un om bun pentru taranul nostru ? Un om bun este acela in care poti avea incredere, care crede in Dumnezeu si nu face rau nimanui , nu minte, nu inseala, de omenie . . . intr-un cuvant, o fiinta in care Dumnezeu a sadit toate virtutile Lui. Si Horia Sima, pentru mama, o evlavioasa crestina care a pregatit o viata intreaga prescurile (anafora) la sfanta Biserica din sat, era "un om bun".

Dupa sase luni de la plecarea mea in exil, simtind ca nu ma va mai vedea, in momentul cand era sa-i "iese sufletul" care trebuia sa se urce la cer - dupa credinta crestina - ultimul ei ramas bun de la feciorul dus departe i-a fost :"Mor impacata , ca stiu ca Filon, feciorul meu, este cu al lui ortac". Acest ortac era Horia Sima si ea avea incredere in el, ca ma va proteja.

Sunt simtiri care nu inseala si ea a intuit, cu multi ani inainte, calitatile acestui om, a prevestit parca destinul tumultos al lui Horia Sima, pentru ca omul drept este intotdeauna lovit, ca el va parcurge un drum greu, dar sublim.

E mult de-atunci, aproape o viata de om. Profesorul meu din acea vreme si-a urmat destinul, si-a implinit o misiune pentru care a fost harazit - in volbura atator furtuni, agresiuni venite din toate partile, pana si din partea unor soldati, camarazii lui, sa se adevereasca zisul ca numai cei buni sunt chemati pe drumul calvarului, semanat cu satanice pande, dar si sublime impliniri.

Azi, cand odihna din urma i-a potolit neastamparul , trebuie sa constat, cu impacarea de sine, parcurgand o viata, ca simt o profunda liniste de a fi impartasit , alaturi de profesorul meu, Horia Sima, clipe de neuitat, prin muntii atator suferinte, trecand prin padurea cu fiare salbatice sub chip de om si - nu rareori - prin mlastina deznadejdii.

Dumnezeu mi-a ingaduit sa ajung pana aici si - din adancul inimii mele - ii sunt recunoscator de a-mi fi daruit zile grele, dar si de neuitat, in cursul acestei vieti.

Fie ca generatia care va veni, sa inteleaga la timp rostul atator jertfe. Sa nu lase sa ne piara Neamul sub multiple si ucigatoare complicitati !



"Exista o relatie stransa intre gradul de traire al legilor sociale in constiinta unui popor si stralucirea culturii lui. Culturile care s-au ivit inainte de crestinism dovedesc ca popoarele din antichitate au facut eforturi indraznete pentru a descoperi legile eterne care guverneaza societatea. 
Dar numai cu venirea lui Hristos ordinea sociala a fost purificata de falsuri si ridicata la categoria permanentelor istorice. Crestinismul, anuland multiplicitatea de zeitati si culte, prin proclamarea existentei unui singur Dumnezeu, a inlesnit neamurilor, despartite pana atunci in clanuri religioase, sa se recunoasca si sa se regrupeze in comunitatii nationale. Crestinismul nu a dat semnalul cosmopolitismului in lume, cum i s-a aruncat adeseori invinuirea, ci a reprezentat factorul decisiv in procesul de individualizare etnica al maselor umane.

H.S., Doctrina legionara.


MASSA si ELITA

Horia Sima

Speculatiile ce se fac in gandirea moderna asupra conceptelor de "massa" si "elita" sufera de un viciu fundamental : temele sunt tratate in abstract, ca si cum s-ar referi la realitati de sine statatoare. Desprinse din corpul social care le da viata, si generalizate, este firesc ca aceste notiuni sa ne apara intr-o falsa lumina. In aceasta perspectiva izolationista, massa si elita n-au alta putinta decat de a se afirma una in detrimentul celeilalte, pentru ca entitatea ce putea sa le asigure pacea si conlucrarea, natiunea, a fost scoasa din circulatie. Fenomenele sunt cercetate la suprafata, fara a mai fi raportate la realitatea comuna careia-i apartin. Se opereaza cu succedaneele notiunii, in loc sa se caute dezlegarea problemei pornind din crestetul ei.

Un elementar apel la experienta ne convinge ca nu exista decat "masse nationale" pe suprafata pamantului. Intinderi uniforme de oameni, fara caractere etnice distincte, nu intalnim nicaieri. Peste acest fapt nu se poate trece. (Evident, nu ne referim la "fenomenele de massa", care sunt aparitii de moment, ci la un fapt mult mai constant, caracteristic vietii moderne, la marea multime a unui popor, care se dezmorteste si isi reclama cu hotarare drepturile de stat si in societate). 
Si atunci raportul dintre cei doi termeni trebuie dezbatut pe platforma natiunii. Cum rostul unei elite este de a conduce massa, ea nu-si va putea indeplini chemarea decat punandu-se in slujba organismului de baza, adica devenind o elita nationala. Chiar si in biserica, institutie cladita pe ideea universalitatii , nu se poate face abstractie de acest principiu.

Massa si elita sunt energii, sunt moduri de tensiune specifice natiunii. Si una si alta isi trag puterea de la o realitate superioara amandurora : neamul. De aici si posibilitatea acordului dintre ele. Sufletul unui neam este prezent si este acelasi in massa ca si in elita. In massa razbate mai greoi, in vreme ce in elita isi ia avant si indrazneala.

O elita este formata din indivizi care au ajuns sa stapaneasca aria spirituala a unei natiuni. Elita gandeste si actioneaza pe neam, ca entitate inalterabila in timp. Sau, cum se exprima Corneliu Codreanu, cunoaste legile de viata ale neamului si il conduce in spiritul acestor legi.

Patura conducatoare a unei tari nu coincide intotdeauna cu elita. Sub haina ei se poate ascunde si o alta elita. Nici oamenii cu carte, intelectualii, functionarimea statului, liberii profesionosti, nu apartin cu necesitate elitei. Poti sa ingramadesti cunostinte peste cunostinte, diplome peste diplome, si sa ramai strain de tainele unui neam. Nu putem construi egalitatea intelectual-om de elita.
 Cel mult e valabila presupozitia ca intelectualii, dispunand de mijloace de informatie mai numeroase asupra vietii unui neam, din sanul lor se vor recruta mai multe elemente de elita. Cartea nu e decat un instrument de patrundere in lumea neamului, dar cat de adanc s-a inaintat spre inima lui, e o chestiune de traire si documentare interioara. Un intelectual ce si-a insusit vasta panorama a neamului e socotit un om de cultura. Un intelectual lipsit de viziunea intrinseca a neamului ramane cel mult un specialist onorabil.

Nimic nu impiedica, in principiu, ca un individ sa se ridice din randurile massei de-a dreptul in cadrul elitei. Si unui muncitor si taran ii este dat sa cucereasca tainele unui neam, sa treaca de la trairea anonima a legilor lui de viata la trairea lor distinctiva si creatoare. Elita este o proiectie a spiritului si in spirit mutatiile cele mai indraznete sunt posibile. Ea nu este o casta, ci o categorie deschisa massei si in continua primenire de jos in sus.

Omul de elita trebuie sa fie si un om al massei (nu om de massa), adica sa exprime nelinistile ei, tendintele ei difuze, ceea ce massa simte, dar nu-i sta in putinta sa intruchipeze aievea. Massa, gratie acestui raport de exprimare, se va recunoaste in elita si o va urma. Intre massa si elita se stabileste o continuitate naturala de substanta spirituala.

Conceptul de "massa" trebuie restaurat, purificandu-l de aprecieri nedrepte si jignitoare. Abstractie facand de massele degenerate din suburbiile marilor orase, imensa majoritate a unui popor, multimile lui cuminti si asezate, merita o stima infinita. Ele garanteaza continuitatea unui popor. Viata elitelor este expusa intermitentelor, rupturilor, chiar disparitiilor mai indelungate. Aceste pierderi se pot inlocui, adica posibilitatea de aparitie a unei noi elite ramane intacta atata vreme cat adancurile vitale ale unui neam n-au fost atacate.

In domeniul culturii, lucrurile nu stau altfel. Massele populare poarta cu sine, in decursul veacurilor, permanentele unei culturi. Cultura majora a unui popor nu face decat sa stilizeze motivele culturii populare. Ca sa existe Eminescu, Caragiale, Cosbuc, Parvan, trebuie sa preexiste doina, horele, taieturile in lemn, cusaturile pe camasi - un intreg complex de traditii culturale, produs al paturilor largi ale poporului. Marii realizatori cladesc pe aceste fundamente. 
Tot ce nu se ridica pe ele, nu e cultura. De la ceramica neolitica din Valea Dunarii si pana la Rebreanu si Blaga este aceeasi cultura care se afirma, expresie a aceluiasi suflet care palpita sub invelisurile ei. Daca sufletul colectiv romanesc s-ar stinge, n-ar mai fi de unde sa se reinnoiasca nici elitele noastre culturale.

Elita e un fragment detasat din massa unei natiuni, cu scopul de a-i exprima mai limpede caracteristicile. Ea se diferentiaza de massa in mijloacele de expresie, in intensitatea cu care traieste drama natiunii.

Tezele ce vor sa opuna massa elitei sunt gresite. Nici revolta masselor si nici revolta elitelor, ci comunitatea lor in duhul natiunii. Massa se revolta contra falsei elite. In falsii conducatori massa nu se recunoaste si se simte asuprita de stapanirea lor. Dar niciodata nu se va revolta contra elitei adevarate.

Massa si elita au un inamic comun. Este falsa elita, care se lupta sa impiedice jonctiunea intre cele doua forte reale ale unui popor. Numai odata cu inlaturarea falsei elite, se instaureaza pacea interna si rodnicia in viata unei natiuni.

Vestitorii, decembrie l952.


"Fara selectiune, nu exista clasa politica sanatoasa si fara o clasa politica sanatoasa , natiunea merge la ruina, cum s-a intamplat cu neamul nostru de decenii".

H.S., Principiul selectiunii.

"Democratia nu este un atribut propriu popoarelor. Nu este nici ceva intrinsec si organic legat de existenta acestora, cum ar fi crestinismul si nationalismul. Democratia este o lucrare strict omeneasca, un produs al istoriei si al evolutiei acesteia in timp. Dupa prabusirea totalitarismelor, a ajuns democratia - in zilele noastre - sa predomine in lume, considerata ca cea mai buna forma de guvernamant de catre majoritatea popoarelor."



H.S., L'ordre naturel du Monde.

"Nationalismul nu este altceva decat o reactie a colectivitatilor nationale impotriva unor greseli mai vechi, izvorate din societatea burghezo-capitalista. Este ingaduit oare sa le judecam cu indulgenta, cand din ingramadirea lor continua, din capitalul negativ ce l-au oferit popoarelor, s-a ridicat piedestal bolsevismului, acestei abominatii a istoriei umane ?".

H.S., Menirea nationalismului

APRECIERI DESPRE COMANDANT

Un camarad din Brazilia.

Miscarea Legionara a fost cunoscuta și respectata în străinătate , prin conceptul spiritual pe care i l-a imprimat Căpitanul .Dar nici o alta mișcare naționalistă din lume nu a fost combătută cu o mai mare virulenta de către cei ce urmăresc acapararea și controlul lumii. Cate mii și mii de suflete inocente nu au fost sacrificate, cate lagăre , pușcării n-au fost umplute cu floarea unei națiuni, pentru unicul motiv de a fi legionar . Odata cu strangularea Capitanului si a camarazilor sai, Decemvirii si Nicadorii, sperau dusmanii ca, turnand vitriol peste aceste corpuri si o lespede de ciment, ingroapa pe veci nationalismul si spiritualismul Miscarii . 
Dar nu a fost asa ! Guvernul roman de atunci, in frunte cu regele Carol, trebuia pedepsit. Grupul legionar care era refugiat la Berlin a revenit in tara, iar prin perseverenta Comandantului Horia Sima si strategia lui, regele a abdicat si, impreuna cu Lupeasca, a plecat in strainatate, cedand locul sau regelui Mihai. Guvernarea legionara a fost de scurta durata. Generalul Antonescu a declansat o alta prigoana contra legionarilor. Mare parte din acestia, care nu au fost inchisi, au luat drumul exilului. Ceilalti au fost trimisi pe front in brigazile de sacrificiu.

Dupa lovitura de stat de la 23 august l944, germanii au redat libertatea legionarilor, care in Germania fusesera inchisi in lagare de concentrare la cererea lui Antonescu (intrevederea lui Antonescu cu Hitler de la Salzburg). Reactia Comandantului Horia Sima a fost imediata. Noi continuam lupta anticomunista alaturi de germanii care, ani de-a randul fusesera camarazii nostri de arme , luptasera pentru dezrobirea Basarabiei si impreuna cu soldatii romani ajunsesera la Don si Volga.

Horia Sima a format un guvern roman recunoscut de germani, asa denumitul "Guvern de la Viena". Acest guvern a aglutinat majoritatea militarilor romani care se gaseau in scoli germane, tineri subofiteri, ofiteri si trupa. Au aderat si romani civili ce se refugiau si multi prizonieri luati de nemti. Cu acestia s-a format "Armata Nationala " sub comanda Generalului Chirnoaga. La Doellersheim s-a facut instructie si inainte de decembrie l944 aceasta armata a fost trimisa pe frontul de pe Oder. Conditia pusa germanilor era ca aceasta armata sa nu fie aruncata in lupte contra fratilor lor, pe care rusii ii dusesera pe frontul din Ungaria contra germanilor.

Horia Sima a vizitat aceasta armata de multe ori pe front, imbarbatand ostasii.

Dupa terminarea razboiului , aceasta armata romana nu a fost predata rusilor, asa cum a fost predata armata generalului Vlasov, total distrusa de comisarii KGB-ului ! ( Toti soldatii au fost impuscati. . . luptasera doar impotriva comunismului ! ).

Dupa razboi , Horia Sima a reorganizat Miscarea, care avea legionarii risipiti in diferite tari europene si peste oceane. Lupta continua. Miscarea trebuia sa fie cunoscuta cat mai mult in lume. El a inceput prin a publica revista "Tara si Exilul" la Madrid. A scris "Istoria Miscarii Legionare", "Sfarsitul unei domnii sangeroase", "Era libertatii", "Prizonieri ai puterilor Axei", "Guvernul de la Viena" si multe alte carti . A dirijat republicarea operelor legionare clasice, incepand cu "Pentru legionari" a lui Corneliu Codreanu. Publicatii despre Miscare au fost traduse si in limbile italiana, spaniola, franceza, portugheza si engleza. O intreaga biblioteca a aparut astfel in decursul anilor. Toate aceste publicatii s-au tiparit in diferite tari prin efortul legionarilor si al prietenilor lor.

In memoria jertfei lui Mota si Marin in fiecare an s-au facut slujbe la Majadahonda in Spania, adunand legionari si prieteni din toata lumea. S-a dat , din initiativa Comandantului, batalia constructiei unui impozant monument pe locul unde, in l937 la Majahonda, Mota si Marin au cazut pentru Cruce, combatand comunismul ateu.

Pentru imbarbatarea grupurilor de rezistenta din munti a trimis voluntari din strainatate, care au dus lupte crancene contra securitatii, mentinand cu sacrificiile Miscarii Legionare speranta romanilor. Acesti martiri au platit cu viata lupta lor, dar romanilor li s-a dat inca o scanteie de speranta cand totul parea pierdut.

Este foarte greu de asternut pe hartie rezumatul vietii Comandantului Horia Sima. Voi incerca totusi sa-l descriu asa cum l-am cunoscut, desi eram atunci tanar intrat in aceasta Miscare, iar el, trecut prin multe lupte. Cu un trecut plin de suferinte, arestari , lanturi la maini si picioare, tratat de calaii neamului drept criminal. Dar uite, cu toate ca moartea era aproape de el, Arhanghelul Mihail l-a ajutat si destinul sau de a conduce Miscarea Legionara, asa cum a dorit Capitanul, s-a indeplinit . El era un filozof si clarvazator al viitorului. Prevedea uneori instinctiv situatiile care se creau. Poate Capitanul il calauzea.

Acuma ne-a parasit , ducandu-se la Martirii nostri si la Capitan . De acolo de sus va continua sa protejeze Miscarea in care credea si pentru care si-a sacrificat viata.

Era profund credincios. Duminica il gaseai rugandu-se la orice biserica pe care o intalnea in drumul lui. Aceasta credinta l-a ajutat de-a trece peste suferinte si a indura atatea, senin, cu fruntea sus.

Prin vorbele lui capta pe cei ce-l ascultau. Avea calitatea sefului innascut . Fiecare comanda era bine cumpanita. Stia cum si cand sa o dea, prevazand rezultatele.

Mare ganditor, isi impartasea opiniile cu cei ce erau langa el. Cand vorbea, il ascultai cu atentie si urmareai sirurile gandurilor sale.

Era un strateg . A incercat sa adune la un loc nationalistii din diferite tari, pe care i-a cunoscut si cu care a avut lungi contacte si convorbiri .

Acolo unde nu erau organizati nationalistii, el le dadea sfaturi si impulsul de a lupta contra comunistilor.

Cand a sosit la Sao Paolo in Brazilia a luat imediat contact cu reprezentantii miscarii nationaliste integraliste a lui Plinio Salgado, doctor Dario Alvez. Secretarul general al Miscarii Legionare, Nicu Iancu, impreuna cu Victor Carap si cu mine l-am acompaniat peste tot. Prin noi a luat contacte cu ziaristi, profesori universitari, politicieni, militari, scriitori, guverne. Pe atunci deputata, mai tarziu senatoarea Dulce Salles Cunha Braga, indoctrinata ani intregi de dr. avocat Nicu Iancu, era oratoarea care la Camera Deputatilor si in Senat combatea deschis comunismul. 

Cu profesorul Italo Galli a avut intrevederi indelungate. Prin indemnul sau dat comunitatilor de refugiati de dupa cortina de fier, s-au inceput vaste campanii anticomuniste si anticastriste. Generalul polonez Rzyski a obtinut de la comunitatea poloneza din Anglia, un film cu atrocitatile savarsite de rusi la Katyn, unde l0.000 de ofiteri polonezi au fost impuscati in ceafa de NKVD. Filmul sau a fost prezentat la Rio si la Sao Paolo miilor de ofiteri brazilieni, care pentru prima oara se confruntau cu bestialitatile comuniste !

S-au inceput campanii de clarificari, demonstratii si proteste de strada intr-o tara unde comunismul nu era cunoscut.

Vizita lui in Brazilia, unde a stat si a fost acompaniat si de profesorul Paulescu, a fost incununata de succes. Au urmat si altele, cu contacte in Chile, la Pinochet si in Argentina.

Dorea ca Miscarea Legionara sa coalizeze miscarile nationaliste din lume. Contactele pe care le avea mergeau de la Taiwan la Tokyo, de la Rio la Buenos Aires, de la Muenchen la Madrid si Toronto. Peste tot el era motorul.

Patriotismul sau era inflacarat si molipsitor. Cand nu scria , statea ore intregi raspunzand la scrisorile care-i veneau de peste tot. Nici una nu ramanea fara raspuns .

Anii treceau, dar el era peste tot prezent !

Pentru mine a fost personalitatea cea mai importanta pe care Romania a avut-o in Exil. Prin el Miscarea si-a continuat destinul ei. Nu s-a abatut niciodata de pe drumul creat de Capitan

Dupa ce a luptat intreaga sa viata pentru poporul roman sI Legiune, ne-a parasit in anul l993 cu misiunea indeplinita, alaturandu-se Capitanului si tuturor eroilor legionari.



A fost pentru noi seful, amicul, profesorul si indrumatorul unei generatii de sacrificiu.

Sa-i fie tarana usoara !


"Elanul creator in stare pura, spiritul ca enigma ultima, este dragoste. Dragostea este straina oricarei specii de determinism. Caracteristica dragostei este daruirea, revarsarea nefortata din interior. Ea curge din puterea ei proprie. Nu poate fi impusa. Unde incepe normativul, acolo inceteaza dragostea".

H.S., Doctrina legionara.

"Dragostea este imaginea divina din noi, chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sigiliul originii noastre supranaturale. Dragostea este eternul care percuteaza existenta noastra vremelnica. Este eul nostru nemuritor. Adevar mai mare decat dragostea nu exista, caci ea formeaza Natura Divina. Dragostea reprezinta alfa si omega ale existentei noastre.

H.S., Doctrina legionara.

"Dragostea spirituala curge din alte izvoare decat dragostea emotionala. Ea este fiica cerului, timpul fara de moarte, prelungirea eternitatii in om. Potentialul ei energetic e inepuizabil. Paradoxul dragostei spirituale consta in fortificarea ei, in imbogatirea ei cu fiecare act de daruire . O energie care sporeste cheltuindu-se, care se adaoga, risipindu-se".

H.S., Doctrina legionara.

SCRISORI DE LA HORIA SIMA

Prof. Massimo Zanoni

Admirator al Miscarii Legionare inca de la inceputul anilor saptezeci, cand militam in Frontul Tineretului "Corneliu Zelea Codreanu" din Parma, il cunosteam pe Horia Sima numai din studii si lectura.

Imaginea sa imi era totusi cunoscuta, deoarece in acea perioada eram abonat la o revista din Madrid, "Fuerza Nueva", care acorda spatiu "Legiunii romane" si in special comemorarii anuale a lui Ion Mota si Vasile Marin, de la Majadahonda.

Alaturi de Blas Pinar, presedinte al adunarii fondatorilor "Fuerza Nueva" , aparea intotdeauna Horia Sima, vicepresedinte al Romaniei (?!?), acuma in exil.

Cu siguranta imaginea ce o vazusem intr-o carte de istorie unde el aparea la Bucuresti intr-o tribuna, salutand in fata unei fotografii gigante a Capitanului , se schimbase putin. Anii trec pentru toti, dar imaginea Comandantului Miscarii Legionare din fata arcului comemorativ al celor cazuti in lupte, emana inca energie, incredere si speranta ca istoria va face dreptate.

Aceste amintiri mi-au revenit in memorie participand ca organizator in anul l988 la un congres despre Razboiul din Spania, in cadrul federatiei din Parma a "Miscarii Sociale - Dreapta Nationala" (Movimento Sociale - Destra Nationale).

M-am gandit ca ar fi bine sa obtin , pentru legionarii din Spania, posibilitatea transmiterii unui salut din partea Comandantului Legiunii in amintirea luptei comune duse cu multi ani in urma pentru apararea civilizatiei crestine si europene. Gasirea adresei lui Horia Sima ne-a pus in dificultate, dar prin "Fuerza Nueva" am reusit sa-i trimitem invitatia noastra.

Dupa catva timp am primit de la Madrid o scrisoare de la un necunoscut, Juan Bozosan. Scrisoarea era chiar de la Horia Sima, care folosise un nume de acoperire, pentru a-i saluta pe camarazii din Parma cu ocazia conferintei. Ma incerca o sincera emotie : imi parea ca strang in mana un mic fragment din istoria Europei.

In scrisoare, care era in limba spaniola, era subliniata importanta interventiei italiene in peninsula iberica in finalul victoriei impotriva "hoardelor ateo-marxiste" .

Dupa cateva luni am reluat legatura trimitand o a doua scrisoare , de data aceasta pentru comemorarea celei de a 50-a aniversari a sacrificiului lui Corneliu Zelea Codreanu : 30 / ll / l938.

La inceputul lui octombrie am primit o alta scrisoare din partea lui Horia Sima, in care acesta se declara "foarte emotionat si incantat" de invitatia noastra, trimitand chiar un salut participantilor. Documentul era redactat in romaneste, dar asemanarea lingvistica mi-a permis sa inteleg sensul multor afirmatii, cum ar fi sintagma "Ducele Mussolini" , care avea indubitabil ceva familiar.

Multumita lui Georgio Caraiani, reprezentant legionar in Italia si delegat de Horia Sima sa participe la comemorare, mesajul a fost tradus in limba italiana . . .

In acesta se afirma printre altele : "Corneliu Zelea Codreanu nu a luptat numai pentru a salva poporul roman, ci si pentru apararea destinului intregii Europe. Azi, cand Europa Occidentala in totalitate risca sa fie absorbita de imperiul raului , rememorarea vietii si a mortii lui Codreanu nu este numai o pioasa comemorare a acestui martir al natiunii romane, ci si un semnal pentru mobilizarea tuturor fortelor nationaliste europene. In spiritul marilor nostri predecesori, printre care Ducele Mussolini, ne gandim ca fraternitatea idealurilor comune italo-romane reprezinta un punct de plecare pentru o renastere europeana viguroasa, capabila sa respinga fortele ateo-marxiste de pe continentul nostru, asigurand astfel reunificarea sa, bazata pe principiul suveranitatii si al autodeterminarii popoarelor" .

Horia Sima simtea nevoia acuta de a pune capat fragmentarii fortelor nationale, gasind in tarile latine un nucleu, un punct de plecare in aceasta operatiune de lupta a "fortelor binelui" contra reziduurilor marxismului.

Dupa cativa ani am primit o a treia scrisoare cu ocazia comemorarii la Parma a 50 de ani ai Statului national legionar roman, al carui viceprim-ministru a fost Horia Sima pentru cateva luni.

Scrisoarea sublinia faptul ca "pentru MIscarea Legionara era o mare onoare si o mare satisfactie morala participarea cu entuziasm a tineretului MSI ( Movimento Sociale Italiano ) la comemorarea acestui eveniment glorios din istoria Romaniei contemporane" .

Continua astfel : "Personal mi-a displacut mereu faptul ca legaturile si contactul intre Miscarile nationaliste nu sunt atat de solide incat sa putem face front comun impotriva Internationalei distructive. Unica exceptie este Movimento Sociale Italiano si tinerii sai membri care s-au interesat de celelalte miscari si au facut impreuna un front national si crestin mondial. Miscarea Legionara a beneficiat de prioritate si de atentia organizatiei voastre si a publicatiilor MSI " .

Dupa ce a amintit ajutorul "misin" (???) trimis la Timisoara in zilele sangeroase din decembrie l989 si a amintit tinerii romani cazuti pentru daramarea tiraniei comuniste, el incheia cu lansarea unui mesaj pentru viitor : "Dupa 50 de ani de lupte si sacrificii, Miscarea Legionara saluta cu entuziasm noile generatii de italieni care au aceleasi idealuri de viata si dragoste de patrie. Numai astfel, cultivand sI pastrand intact patrimoniul spiritual al fiecarei natiuni se poate construi impreuna Europa de Est si Europa de Vest, unita intr-o Comunitate, sub conducerea spiritului divin " .

In paralel cu aceste interventii "oficiale" primeam si scrisori personale in care arata un interes afectuos pentru modestele noastre activitati politice si de cercetare istorica.

In l992 i-am trimis lui Horia Sima un numar unic realizat de Federatia din Parma a MSI-DN intitulat "Adevarata revolutie din octombrie" .

Inca odata Comandantul Miscarii Legionare mi-a multumit si mi-a amintit ca pentru el Italia e ca o a doua patrie, din punct de vedere spiritual, si ca e unica tara in care fusese recunoscuta pe deplin valoarea politica si spirituala a Miscarii Legionare. Scria :

"Exista in Italia foarte multe publicatii care se ocupa de miscarea noastra si chiar daca adversarii nostri au facut tot posibilul sa ne puna in umbra, gratie voua si prietenilor spanioli, am ramas in fruntea opiniei publice internationale. In special la Parma am gasit in federatia voastra de provincie niste prieteni sinceri. Afectiunea lor si munca pe care au facut-o pentru Miscarea Legionara nu va putea fi uitata niciodata " .

In Incheiere era subliniata necesitatea incheierii unui acord intre fortele nationale europene pentru " a invinge in batalia finala pentru triumful crestinismului" .

Dupa catva timp mi-a parvenit de la Madrid o publicatie numita "L`ordre naturel du monde : christianisme, nationalisme, democratie" ("Ordinea naturala a lumii : crestinism, nationalism, democratie" ) . In aceasta Horia Sima sintetiza principiile de conducere a Europei care dupa ce se elibereaza de marxism risca sa cada in sclavia unui alt materialism : acela al mondialismului.

Dupa cateva luni, in locul fotografiei cu autograf care-mi fusese promisa, am primit trista veste a incetarii din viata a lui Horia Sima.

De la el imi vor ramane cateva scrisori si mesajul de speranta cu care incheia una din operele sale in limba spaniola.

"In fata imensitatii pericolului si a fortelor noastre aparent debile, sa ne amintim de vorbele Mantuitorului : ""Indrazniti, eu am invins lumea"" .





HORIA SIMA, ROMANUL EUROPEAN

Blas Pinar

Relatia mea cu Horia Sima, mostenitorul doctrinar si politic al lui Corneliu Zeliu Codreanu, -cu care ne cunosteam dinainte- incepe in ziua cand am fundat in Spania "Fuerza Nueva" (Forta Noua). Nu pot sa o uit. Era in 2 mai l966, cu noua ani inaintea mortii lui Francisco Franco. In actul institutional, care s-a concretizat la inceput printr-o revista si apoi, dupa proclamarea Monarhiei Parlamentare, intr-un partid, a fost langa noi Horia Sima.

Prezenta lui, care m-a onorat in mod special, nu numai prin persoana sa, dar si prin ceea ce el reprezenta, a insemnat un ajutor moral important ; dar acest ajutor s-a facut mai explicit cand terminand actul s-a apropiat de mine, m-a felicitat si mi-a spus urmatoarele vorbe, la care eu am apelat apoi de multe ori in cautarea unui sprijin moral : "din lunga mea experienta in luptele politice va sfatuiesc sa nu cadeti in euforie cand va insoteste succesul, dar nici in deznadejde cand acesta este contrar. Ramaneti neclintit, senin, imperturbabil atat in flux cat si in reflux, atat atunci cand marea este calma ca si cand valurile ei furioase va lovesc. Unii vor veni sa lupte langa Dumneavoastra. Altii, care au luptat langa Dumneavoastra, va vor parasi. Dar va sfatuiesc, mergeti inainte fara sa va clatinati, fara sa va mahniti " .

Mi-a fost greu, fara indoiala, sa urmez acest sfat amical al lui Horia Sima, caci este greu sa scapi, sa fugi de influentele sensibilitatii. Dar recomandarea lui a fost profetica si iata ca aici in Spania continuam, cu toate ca timpurile sunt dificile, sa militam pentru ideile carora le-am fost credinciosi si sa nu ne clatinam in fata greutatilor.

Legaturile cu Horia Sima si cu militantii din "Garda de Fier " exilati in Spania au fost neintrerupte si multiple. In sediul nostru s-au desfasurat multe acte de fratietate romano-spaniola, iar Horia Sima a tinut mai multe conferinte captivante cu subiecte ce le domina la perfectie si care, in ultima analiza, aveau ca obiectiv atat de a face cunoscut cu exactitate si documentare ceea ce reprezinta un regim comunist, ca acel impus prin forta militara in tara sa, cat si care sunt mijloacele eficace pentru a lupta contra lui.

Am avut onoarea de a publica unele din cartile sale. Subliniez trilogia -rezumat al gandirii lui- "Que es el comunismo ? " (Ed. Fuerza Nueva, Madrid, l977) ; "El hombre cristiano y la accion politica" (Ed. Fuerza Nueva, Madrid l977 ) ; "Tecnica de lucha contra el comunismo " (Ed. Fuerza Nueva, Madrid l980 ).

Que es el comunismo ? a avut o primire impresionanta intre cititorii de limba spaniola. S-au facut, daca imi amintesc bine, cinci editii si s-au vandut l4.000 exemplare. Amiralul Carrero Blanco -asasinat in 20 decembrie l973 de teroristii de la ETA- care a citit-o cu atentie si interes, mi-a spus ca era cea mai buna opera pe care o cunostea el asupra temei.

Eu i-am prefatat volumul "El hombre cristiano y la accion politica " . Din aceasta prefata imi permit sa citez cateva randuri care scot in relief figura si activitatea lui Horia Sima :

" Cei care avem raspundere in " Fuerza Nueva " suntem multumiti ca am putut contribui prin publicarea stralucitei si convingatoarei carti a lui Horia Sima, sa clarificam si sa luminam o chestiune atat de pasionanta ; si nu numai pasionanta, dar chiar obsesiva. Comunismul, in adevar , este marea obsesie a epocii in care am fost haraziti sa traim si asta nu prin ceea ce inseamna el ca miscare ateista -si prin aceasta antiumana-, dar si prin complicitatile pe care le are la scara universala in anumite medii ecleziastice,

"Dar nu este suficient de a sti cu siguranta si claritate ce este comunismul. Cunoasterea lui trebuie sa fie numai preambul, sau prima lectie. E nevoie de mai mult. Trebuie sa stim cum sa ne opunem invaziei sale ideologice si tactice.

" Asta este, in conjunctura istorica de astazi, misiunea crestinismului. Confuzia ambientala, indisciplina, relativismul dogmatic, anarhia liturgica, slabirea vietii sacramentale si contestarea autoritatii , poate pune la indoiala aceasta afirmatie a noastra ; dar aceasta indoiala va dispare de indata ce se vor preciza diferentele dintre crestinism si structura, dintre Sponsa Dei si comunitatile de crestini, dintre missio Eclesiae si factorii umani care o integreaza, dintre Biserica fara pata si ceea ce se numeste astazi pacatele Bisericii ( care nu sunt decat greseli in schema sa temporala ) , dintre omul crestin si omul pur al Bisericii, dintre mistic si scrib .

Horia Sima, vicepresedinte in guvernul tarii sale în circumstanțe istorice, apoi prizonier al nazistilor pentru o perioada in timpul razboiului ; soldat pana la ultimul cartus contra avalansei rosii ce pretindea sa inghita totalitatea continentului european ; exilat, refugiat si rezident in Spania, este un exemplu viu ( ce se observa chiar pe fata lui ) de lupta generoasa si sacrificiu pentru un ideal, de constanta si vigoare in actiunile sale, de lealitate fara fisuri si nici concesiuni, fata de poporul si patria lui " .

Horia Sima, locuind in Spania, promova si conducea concentrarile de romani si spanioli la Majadahonda, localitate din apropierea Madridului, unde in lupte contra armatei rosii, si-au sacrificat vietile Mota si Marin, neuitatii legionari ai Legiunii Arhanghelul Mihail. In fata monumentului si a crucii de granit care s-au ridicat acolo pentru amintirea lor, se fac rugaciuni si se spun cateva cuvinte. I

ntotdeauna se gasesc oratori ocazionali pentru ca exilatii Garzii de Fier obisnuiau -si obisnuiesc- sa vina din diferite tari europene si americane. De obicei si eu pronuntam -si pronunt inca- un mic discurs, dupa care se incheia reuniunea cu o scurta si inimoasa alocutiune a lui Horia Sima. Apoi, la o masa camaradereasca ne asezam spanioli si romani. Horia Sima ocupa mereu locul de onoare.

Amenintat cu moartea de un inamic necrutator, lui Horia Sima nu-i era teama. Aceasta amenintare continua nu a afectat deloc conduita lui. Nu l-a facut sa ezite sau sa se ascunda. A voiajat prin Spania si in afara Spaniei. Trebuia sa incurajeze pe ai lui si sa-i mentina nu numai uniti, dar si sa le intareasca sperantele. Si fara nici o indoiala, a reusit. La aceasta au contribuit si multele lui scrieri care au hranit comunitatile romanesti : " Exilul si lupta de eliberare" ; " Omul nou " ; " Doctrina legionara " ; " El orden natural del mondo " , etc.

Din punctul meu de vedere si datorita continutului de iubire pentru Spania, una din cartile sale cele mai pasionante este " Dos movimentos nacionale : Jose Antonio Primo de Rivera y Cornelio Zelea Codreanu " (Ediciones Europa, Madrid l960). Importanta acestei carti rezida in evidentierea ideologica si tactica a celor doua Miscari , cu toate ca daca a existat vreun contact intre ele ceea ce eu ma indoiesc- a fost minim. 

Aceasta arata cum, fara o cunostinta comuna si fara schimb de experiente, se poate ajunge, plecand de la Principii comune, la aceleasi concluzii. Inteleg prin asta ca intemeietorul Falangei si cel al Miscarii Legionare aveau o conceptie inalta despre activitatea politica a omului si credeau ca militantul respectivelor Miscari trebuia sa traiasca, sa convietuiasca si sa lupte conform cerintelor Evangheliei. Aceasta activitate politica era conceputa de ambii "sub specie aeternitates" . Poezia pentru Jose Antonio si cantecul pentru Corneliu, reprezentau manifestarea intima si proclamata a constiintei curate si a prieteniei cu Dumnezeu a militantului politic.

Imi aduc aminte de Horia Sima la Asuncion (in Paraguay ) . Era in anul l979. Asistam la Congresul " Ligii mondiale anticomuniste " . Eu prezidam o delegatie a "Fortei Noi " . Eram observatori, dar nu numai, a dezbaterilor Congresului, ci si a dinamismului lui Horia Sima, care a profitat de prezenta reprezentantilor din intreaga lume pentru a-i informa, in conversatii mai mult sau mai putin private, de situatia din Romania supusa jugului sovietic si tiraniei lui Ceausescu.

Horia Sima a decedat inopinat in Germania. A murit, dupa cum am aflat, in timp ce citea. A vrut sa fie inmormantat in Spania, alaturi de sotia lui. Am asistat la slujba religioasa pentru eterna odihna a sufletului sau , in biserica ortodoxa din Madrid. Ne durea moartea unui mare prieten al Spaniei, tara pe care a cunoscut-o, a iubit-o si a servit-o ; dar ne ramane amintirea omului care nu a precupetit eforturi nici sacrificii pentru a servi patria sa, atat inauntru cat si in afara granitelor ei, in opozitie, in guvern si in exil. Horia Sima a fost un roman exceptional, care gandind la tara sa, izolata si subjugata, ce facea parte din "Europa absenta ", cum spunea George Uscatescu , visa la o Europa fidela radacinilor crestine ale culturii ei.

Considere-se aceste randuri rugaciune, omagiere si pioasa amintire pentru Horia Sima si pentru exemplul ce ne-a lasat cu viata sa, cu vorba sa, cu opera sa.

"Exista trei nivele de traire, trei tipuri de existenta:

Trairea omului la nivelul biologic si profesional. Individul isi intemeiaza o familie si se ingrijeste de subzistenta ei prin munca ce-o realizeaza (agricultura, mestesuguri, profesiuni intelectuale sau tehnice). Nu mai e nevoie sa subliniem importanta acestui gen de viata, caci ea asigura continuitatea vegetativa a societatii si progresul material. Fara aceasta activitate, omenirea s-ar stinge.

Dar ramanand la acest nivel, individul nu se realizeaza plenar. El face parte dintr-o comunitate nationala, care e o entitate superioara siesi si familiei lui. Pentru a deveni o persoana umana, trebuie sa inglobeze in sfera lui de preocupari si neamul. Altminteri se condamna singur la o existenta mutilata, amputata de imaginea nationala, si dispare intr-o masa umana nedefinita. Natiunea pierde si ea un luptator constient pentru idealurile ei.

Omul ajunge la desavarsirea persoanei sale numai cand urca, vehiculat de dragoste, spre al treilea nivel de existenta, care-l duce la Dumnezeu. De abia atunci, din varful piramidei sociale, are viziunea integrala a misiunii lui in lume, care cuprinde toate nivelele de existenta intr-o ordine ierarhica : individul, profesiunea, familia, neamul, Statul, omenirea, Biserica, Dumnezeu".

H.S., Doctrina legionara.

"Destinul unui popor nu este o forta oarba care sa se realizeze dupa socoteli supraumane si inumane si sa prefaca in pulbere toate sfortarile noastre. La implinirea lui participa toti indivizii care il compun. Milioane de vieti dau viata unui popor, dar din milioanele de fapte bune sau rele ale acestor suflete se contureaza personalitatea lui istorica. Nu exista fapte neutrale din punct de vedere social, fapte care sa priveasca exclusiv pe individul care le-a savarsit si sa nu-si exercite influenta lor asupra mediului unde au aparut".



H.S.,Doctrina legionara.



"Istoria unui neam este o creatie zilnica. Noi insine ne faurim destinul din energiile pozitive sau negative ce emana din actiunile noastre. Justitia imanenta prelucreaza numai zelul oamenilor, face parte dreapta binelui si raului ce l-au adunat in viata si din prevalenta unuia sau altuia, indreapta pasii popoarelor spre drumul inaltarii sau al decaderii.

H.S., Doctrina legionara.

"Organizarea colectivitatilor umane depaseste puterea de intelegere a omului. Ea este opera lui Dumnezeu. Odata cu inceputul istoriei, Dumnezeu a fixat si cadrul ei de desfasurare. Dupa cum a stabilit legile de miscare ale universului material, tot astfel s-a ingrijit si de buna functionare a universului social. Acestei axiome sociale, nescrise in coduri si constitutii, dar transmisa indivizilor si popoarelor odata cu impulsul divin al creatiunii, Corneliu Codreanu i-a dat urmatoarea formulare :

"Individul in cadrul si slujba neamului sau".

"Neamul in cadrul si slujba lui Dumnezeu si a legilor Dumnezeirii".

H.S., Doctrina legionara.

LEGIUNEA - O ENIGMA ISTORICA

Horia Sima

Cand comemoram semicentenarul Miscarii Legionare, putem evoca multe fapte glorioase din trecutul ei, multe acte eroice, suferinte si prigoane, care au lasat in urma lor mii si mii de morti, dar exista in istoria ei mai mult decat o inlantuire tragica de evenimente, un substrat insesizabil ratiunii, un destin al acestei miscari, care vine din sferele cele mai inalte si care de la intemeiere si pana astazi ii determina drumul.

Miscarea e miscare cata vreme sta sub ocrotirea acestui destin si ii indeplineste cu rigoare indicatiile. Orice abatere de la linia acestui destin ii altereaza fiinta si daca nu revine la normal, la adevarata ei orientare, miscarea risca sa se destrame. Cu toate ororile savarsite contra Legiunii, cu toate fioroasele masacre din timpul lui Carol, Antonescu si din epoca comunista, bucurandu-se de rare intervale de liniste si pace, dupa 50 de ani de la intemeierea ei, Miscarea n-a putut fi nimicita. Ea traieste , rezista, se afirma si lupta. Nu militeaza pentru alte idealuri, nu s-a decolorat doctrinar, ci marturiseste acelasi crez cu care a fost inzestrata de Capitan.

Tragediile ce s-au abatut asupra ei au fost pretul ce-a trebuit sa-l plateasca pentru a ramane credincioasa propriului ei destin. Asa cum crestinii din primele secole au fost permanent supusi la prigoniri, trebuind sa aleaga intre a-si abjura credinta pentru a-si salva viata sau de a ramane credinciosi lui Hristos, fiind azvarliti de vii in gura leilor.

Fireste ca jertfele legionare ar fi fost mult mai mici daca nu ne-am fi ciocnit frontal cu puterile raului : daca ne-am fi adaptat dictaturii carliste, daca am fi abandonat Miscarea in mana lui Antonescu, daca dupa 23 august ne-am fi retras cuminti in vreun coltisor, lasand ca evenimentele sa treaca peste noi. Dar daca ne-am fi retras pe aceste pozitii minore, Legiunea nu ar mai fi ramas aceeasi. Si-ar fi pierdut stilul ei de actiune, personalitatea ei, legitimitatea ei istorica. I s-ar fi sleit posibilitatile ei creatoare si pana la urma ar fi disparut. Ar mai fi ramas legionari razleti , dar nu Legiunea ca entitate de sine statatoare.

Am combatut toate aceste regimuri, pentru ca toate erau emanatia raului si duceau tara la ruina. Dictatura lui Carol s-a sfarsit cu pierderea unei treimi din teritoriul national ; dictatura lui Antonescu s-a incheiat cu un razboi pierdut si desfiintarea Statului Roman. Dictatura comunista ne-a costat doua milioane de morti, pierderi uriase din substanta nationala si, asa cum prevedea Capitanul, bolsevizarea tarii.

Nu puteam sta de o parte, privind ca spectatori indiferenti la neamul care se rasucea pe rug. Nu numai ca aceasta era o atitudine de lasitate, dar nu corespundea eticei legionare, care intotdeauna ne-a solicitat sa fim la avangarda luptei nationale si crestine. 
Cand altii cedau presiunii inamice si se retrageau incapabili sa mai mentina frontul, legionarii aveau datoria sa ramana neclintiti in transee. Lupta noastra a fost inegala, caci intotdeauna ne-am ciocnit cu forte mult superioare noua si de aici si marile pierderi ce le-am suferit, dar n-aveam alta alternativa decat sa ne expunem pentru cauza dreptatii , multi, putini cati eram, sau sa prezidam lichidarea Miscarii si sa disparem pe usa din dos din istorie. Miscarea nu s-a mentinut pana astazi decat cu pretul acestui efort dureros si continuu, aceste lupte permanente pentru apararea Neamului si a Bisericii.

Am cazut de atatea ori, sangerand din mii de rani , pentru ca n-am parasit drumul onoarei, pentru ca n-am capitulat si n-am pactat cu inamicul. Dar tot de atatea ori ne-am ridicat, ne-am strans ostile decimate si risipite si ne-am pregatit pentru o noua batalie.

Perpetuarea vietii legionare in mijlocul atator furtuni, atator incercari cumplite, atator Golgote si crucificari, se explica tocmai prin fidelitatea fata de doctrina Capitanului. Ea ne-a salvat de la descompunere si moarte si ne-a ajutat sa ajungem aceasta binecuvantata zi, cand sarbatorim semicentenarul.

Miscarea poseda o forta imanenta, o energie intrinseca, de unde se adapa incontinuu pentru a-si reinnoi intreprinderile ei politice si istorice : este vapaia unei alte vieti. Legionarii care au cazut cu miile pe toate fronturile au fost iluminati de viziunea acestui destin legionar, care i-a intovarasit pretutindeni : in fata plutoanelor de executie, in guerila din munti, intre zidurile negre de inchisoare, care le-a supt vlaga tineretii.

Daca astazi ne-a invrednicit Dumnezeu sa praznuim 50 de ani de existenta legionara, faptul se datoreste acestei prezente active si continue a unei taine ce ni s-a incredintat de Atotputernic, in cadrul istoriei universale. Cand atatea popoare reneaga fundamentele civilizatiei europene si crestine, misiunea noastra este sa depunem permanent marturie pentru Neam si Hristos, ferind Miscarea sa cada sub tentatiile Anticristului. La capatul acestui calvar ne va astepta o mare biruinta finala contra comunismului, pe care nu va mai putea-o sa ne-o rapeasca nimeni.



Tara si Exilul - mai-iunie l977

"Orice ideal national conceput pe baze meschine, chiar daca isi incepe cariera cu succese rasunatoare , pana la urma insusi egoismul din care s-a zamislit ii va deveni o povara si o fatalitate. Un ideal nedrept, odata intrat in constiinta natiunii, cu greu poate fi izgonit din viata ei.
El da nastere unei mentalitati , unei stari de spirit, care, alimentata in continuu cu anumite "certitudinii" auzite de la conducatori , devine loc comun al intelepciunii populare. O euforie colectiva se degajeaza din mirajul bunastarii pe care-l promite acapararea teritoriilor si bogatiilor altor popoare, pana ce intr-o buna zi toata aceasta uriasa risipa de forte se dovedeste a fi rezultatul unui viraj gresit in viata neamului. Cate lacrimi, cata suferinta, cat sange varsat si cate valori pierdute din cauza unei eronate interpretari a destinului national".
H.S., Doctrina legionara.

"Exista un sens al istoriei ? Un sens universal al ei ? Fara indoiala, dar numai in cadrul de desfasurare fixat de ordinea sociala, care reglementeaza viata colectivitatilor umane : individ, neam, Dumnezeu. Sensul de realizare al istoriei este uniliniar si limitat in timp, avand ca termen final reunirea tuturor popoarelor in Dumnezeu".

H.S., Doctrina legionara.

HORIA SIMA , COMANDANTUL

de preot Liviu Branzas

Redam cateva fragmente din brosura cu titlul de mai sus, a parintelui Branzas, aparuta in anul l998, putin inainte de trecerea lui in viata cea vesnica. In aceasta brosura parintele apara memoria Comandantului pe care incearca sa o terfeleasca unii si arata marile realizari ale urmasului Capitanului.

. . .

1. Ramane pe pelicula memoriei românești imaginea acelei multimi de oameni ce a umplut pana la refuz marea Piata a Capitalei in ziua de 6 octombrie l940. Acea imagine -ce nu poate fi stearsa din documentele clare ale istoriei de catre nimeni si prin nici o substanta- ramane dovada clara a adeziunii romanilor la Legiune. Fara acea imagine, astazi falsificatorii istoriei nationale ar putea sustine cu mai multa sansa ca Miscarea Legionara a fost o grupare de agitatori, cu un numar restrans de aderenti (desi rezultatul alegerilor din l937 a aratat contrariul). 
Acele fotografii, luate din toate unghiurile, arata ca la 6 octombrie l940 era acolo toata tara. Cine a dus Legiunea la un asemenea moment de importanta istorica ? Evident ca acel care statea la tribuna si saluta multimile entuziaste cu bratul ridicat, avand in spatele si deasupra lui fotografia uriasa a Capitanului (ce imagine simbolica !) , care plutea dominator de dincolo de moarte peste marea multime de romani, nu numai cu chipul, ci si cu duhul.

2. Scoaterea Capitanului de sub placa de beton de la Jilava si reinhumarea lui in regim de doliu national. Strazile pe care cu doi ani in urma Capitanul fusese dus in duba politiei ca un infractor, se transformasera intr-un traseu apoteozic, in care primea omagiul pios al natiunii. 

Erou national si martir, reintra in drepturile si titlurile sale legitime de cel mai mare iubitor de neam si aparator al intereselor nationale. Sfasierea hotarelor Romaniei Mari care sangerase tara- l-a confirmat ca profet national, el prevazand in l936, tragedia nationala. Cand a fost asasinat Capitanul, catapeteazma Romaniei Mari s-a crapat spre toate punctele cardinale ale hotarelor.

Am insistat asupra dezgroparii si reinhumarii Capitanului pentru ca acest fapt este de o maxima importanta pentru triumful adevarului in cazul Comandantului Miscarii Legionare. 
Daca nu era detronat Carol II-a ca efect al actiunii lui Horia Sima din 3-5 septembrie l940 cand ar fi vazut romanii si cand ar fi luat la cunostinta tribunalul moral al istoriei ca cel mai mare roman al veacului a murit cu funia de gat, printr-un omor miselesc si nu in mod "legal" , cum incercau asasinii sa minta ; acei asasini care facusera atata caz in raporturile cu legionarii de "democratie" si de "Statul de drept" .

El, Horia Sima, l-a ridicat pe Capitanul din mormant si l-a aratat lumii in chip de victima nevinovata. Cand zic "scoaterea de sub beton" nu ma refer la actul material al lucrarii, care s-a facut in prezenta familiei Capitanului, ci la actul politic care a facut posibil acest lucru. 
Am mai spus-o, si o repet, ca este regretabil faptul ca familia Capitanului nu a inteles in lumina adevarului aceasta fapta a lui Horia Sima, de nemasurata importanta pentru imaginea morala a Capitanului si a Miscarii .
Si trebuie sa ne intrebam : daca regele asasin ar fi ramas pe tron, ar fi acceptat el, oare, vreodata ca sa ridice uriasa placa de beton de la Jilava pentru a se vedea oribila crima pe care a ordonat-o ? Iar odata cu sosirea tavalugului comunist ar mai fi fost posibil asa ceva ? Cand si cine ar mai fi prohodit, dupa randuiala legii stramosesti, ramasitele pamantesti ale marelui martir, asezat pe catafalc si in prezenta intregului romanism ? Ramane gloria lui Horia Sima de a fi facut pentru Capitanul ceea ce a facut Iosif din Arimateea pentru Mantuitorul lumii !

3. Prin biruinta legionara din l940  pe care detractorii lui Horia Sima o minimalizeaza sau ii contesta orice valoare istorica- a fost posibil un alt mare act in favoarea memoriei Capitanului : reabilitarea lui juridica. Fapt de cea mai mare importanta, caci asupra personalitatii lui morale plana suspiciunea ca ar fi fost capabil de tradare de tara, asa cum un complet de judecata, la ordinul unui rege irodian, a dat verdictul. Atunci, in timpul biruintei temporare a Miscarii , s-a restabilit dreptatea, prin decizia libera si absolut legala a celor mai inalte foruri juridice din Romania. Pentru acele timpuri, acel act de reabilitare juridica era o necesitate absoluta.

. . .

4. Crearea , in momentul instaurării comunismului în Romania, a celui mai mare front de rezistenta romaneasca anticomunista prin reorganizarea Miscarii Legionare ordonata de Guvernul de la Viena si coordonata apoi de la Madrid. Suprematia legionara in lupta anticomunista e incomensurabila ; dovada cea mai clara : faptul ca pentru incarcerarea legionarilor a fost nevoie de cea mai mare inchisoare din Romania, Aiudul. Numai conspiratia antilegionara talmudo-masono-bolsevica la care s-a asociat, din pacate, o parte dintre membrii partidelor istorice incearca sa oculteze la nesfarsit aceasta glorie nationala a legionarilor condusi de Horia Sima.

. . .


"Mondialismul da o lovitura de gratie si Democratiilor, caci anuleaza vointa nationala, care se exprima prin Partide si prin Parlamente, inlocuindu-le cu o administratie centrala. In locul guvernelor ratificate prin alegeri vor apare cercuri anonime de functionari, care se substituie atat legislativului, cat si executivului popoarelor".

H.S., L'ordre naturel du Monde



Care e rolul culturii in formarea unei natiuni ? Cultura izvoraste , cum spune Cuza, din puterea creatoare a natiunii. Acest suflet colectiv, acest spirit national, incepe sa se afirme in creatii culturale, in diferite domenii : poezie, sculptura, arhitectura, filosofie, etc. Mai intai in mod rudimentar si apoi progresiv, creatia culturala se slefuieste, ridicandu-se tot mai sus pe scara valorilor. De la poezia populara romana pana la Eminescu exista o continuitate, un lant neintrerupt de eforturi creatoare.

Pe masura ce cultura se imbogateste ,cu noi viziuni si stiluri, in aceeasi masura contribuie la consolidarea natiunii, la cimentarea ei interna. Natiunea se recunoaste in creatiile culturale, produs al propriului geniu si, progresiv, se ilumineaza si constiinta ei istorica.
Cu cat impulsul cultural e mai puternic, cu atat natiunea castiga un rang mai inalt intre celelalte popoare ale lumii. Se produce, cum spune Corneliu Codreanu, un fenomen de iluminare colectiva, care ii arata drumul de urmat in istorie. In acest sens trebuie inteles ca "nationalitatea este puterea creatoare a culturii". Dar aceasta cultura, trebuie bine precizat, nu e decat reflexul puterii creatoare a natiunii. Natiunea se descopera pe sine, ca intr-o oglinda, in actele creatoare, emanate din propria ei substanta.

H.S., Indreptar de viata pentru romani


AMINTIRI DIN PRIGOANA l938 - l940

SI CONFIRMAREA IN LUPTA A COMANDANTULUI



Ing. Jenica Popescu

Inceputul prigoanei l938 - l940 m-a gasit ca membru al Fratiei de Cruce "Aurel Vlaicu" din Bucuresti. In cadrul acestei unitati F.D.C. , impreuna cu ceilalti camarazi ai mei, ne-am continuat activitatea normala, in ciuda cruntei prigoane dezlantuita contra Miscarii.

In aceasta perioada au fost trei evenimente care ne-au impresionat pe noi tinerii :

1. Arestarea Capitanului si procesul care i s-a intentat.

M-a impresionat rechizitoriul procurorului, pe care l-am ascultat la radio, pentru multimea invinuirilor ce erau aduse Capitanului, multe dintre ele fiind minciuni si calomnii. Cum putea fi invinuit un om ca se nascuse intr-o familie de romani din Bucovina, careia, sub dominatia austriaca, i se schimba numele de Zelea in Zelinschi ? Cum putea fi invinuit Capitanul fiindca mama sa avea printre ascendenti ceva sange german ? Multi oameni politici romani aveau origini straine (greci, bulgari, rusi, nemti, etc. . .). Acestia puteau fi ministri sau inalti functionari de stat fara ca cineva sa se revolte sau sa li se faca procese pentru aceasta. Iata ca pentru Corneliu Zelea Codreanu era un delict ce trebuia pedepsit.

De asemenea ne-a indignat acuzatia de inalta tradare, pentru ca intr-o circulara Capitanul publicase niste ordine ale ministerului de interne catre unitatile de jandarmi in care se cerea impiedecarea legionarilor de a face propaganda pentru alegerile din l937. Aceste dispozitii si ordine puteau ele sa fie considerate ca atentat contra sigurantei statului ? Oare ce secrete se dezvaluiau inamicilor statului roman ? Absurd.

Cand m-am intalnit la prima sedinta cu camarazii mei am discutat consecintele ce vor urma acestui proces. Situatia devenea din ce in ce mai periculoasa. Peste tot se discuta de arestari ale legionarilor, de intrari in clandestinitate a celor vizati. Nu se mai putea vorbi de o activitate la lumina zilei. Orice carte legionara, ziar sau revista au fost interzise ; ingrijorarea crestea cu trecerea timpului.

2. Suprimarea Capitanului, a Nicadorilor și Decemvirilor.

Am ramas stupefiat cand am citit într-un ziar (Universul) anuntul impuscarii celor l4 sub pretextul ca au vrut sa fuga de sub excorta in momentul transferarii de la inchisoarea Ramnicu Sarat la inchisoarea Jilava.

Nu puteam crede ca este adevarat. De altfel, comentand cu ceilalti camarazi aceasta veste, ne-am exprimat cu totii indoiala ca acest lucru putea fi adevarat.

Speram sa fie o inscenare a autoritatilor pentru a vedea reactia legionarilor. De altfel vestile, zvonurile si anumite comentarii din presa ne indreptateau sa credem acest lucru.

3. Pedepsirea lui Armand Calinescu din 2l septembrie l939.


Intamplator ascultam la radio când emisiunea programata s-a întrerupt și a fost difuzat acest anunț : "O echipa de legionari a pedepsit pe Armand Călinescu, cel care l-a ucis pe Căpitan" .

Dupa o pauza de câteva minute emisiunea a fost reluata fără nici o explicație, cu transmiterea de muzica funebra și simfonica.

A doua zi s-a raspandit zvonul ca au fost impuscati o parte din legionarii internati in lagare si ca au fost executati in fiecare capitala de judet alti legionari. Toate cadavrele au fost expuse pe strazi spre intimidarea populatiei.

In ziare au aparut comentarii despre aceste executii. Unele ziare reproduceau fotografii cu cadavrele celor din echipa lui Miti Dumitrescu vizitate de o multime de personalitati din conducerea statului in uniforma "Frontului Renasterii Nationale" , printre care l-am recunoscut si pe Nicolae Iorga. Evenimentele petrecute au produs o stare de neliniste in societatea romaneasca. Erau primele asasinate in masa si expuse public

Se instalase o teroare generala. Numai cei care infierau ""crima odioasa" asupra sefului de guvern (Armand Calinescu) puteau sa scrie fara teama. Dupa cateva luni s-a zvonit ca cei care mai ramasesera in lagare , scapand de executia din acea noapte de 2l-22 septembrie, au fost eliberati. Unii dintre ei au dat declaratii de desolidarizare de Miscarea Legionara. altii au asteptat sa fie eliberati (sau executati) fara a se dezice de trecutul lor.

Odata cu inceperea razboiului, la l septembrie l939, atmosfera in tara a devenit nesigura pentru romani. Incepusera concentrarile oamenilor apti de a fi utilizati in apararea granitelor amenintate de dusmanii tarii noastre.

Nu ma voi extinde asupra acelor evenimente cunoscute, caci s-a scris mult despre ele.

Vreau numai sa comentez in lumina normelor si doctrinei legionare, cand actiunea unei persoane este buna sau gresita, cu consecinte asupra Miscarii Legionare.

Capitanul dezbatand , in tabara de la Carmen Silva, cum este bine sa actioneze un legionar in cazul unei prigoane in care a ramas singur, a ajuns la concluzia ca :

O initiativa este buna daca serveste cu fidelitate linia legionara. In cazul cand aceasta initiativa nu serveste si neamul si nu este in concordanta cu linia crestina, nu este buna. A nu face nimic este si mai rau.

Asadar, trebuie analizata orice activitate legionara in lumina acestor adevaruri. Activitatea legionara dupa arestarea si condamnarea Capitanului s-a desfasurat in ""Fratiile de Cruce"" numai pe linia educativa, cultivandu-se formarea caracterului si a unei trairi cat mai autentice.

Legionarii din celelalte unitati erau preocupati mai mult de evolutia persecutiilor intreprinse de administratia statului ce devenise obedienta dictaturii lui Carol al II-lea. Desfiintarea partidelor politice si guvernarea printr-un partid unic nu a urmarit decat prigonirea legionarilor. Nu a fost arestat nici un alt sef de partid sau vreunul din membrii acestora. Din contra, in noul partid unic, ""Frontul Renasterii Nationale"", au fost cooptati majoritatea membrilor marcanti ai acestor partide.

In aceasta prigoana Legiunea a fost condusa de un comandament avand ca sefi succesivi, recunoscuti de Capitan, pe Radu Mironovici, Ion Belgea, Ion Antoniu, Iordache Nicoara, Constantin Papanace, Horia Sima si Vasile Cristescu. Unii dintre ei au fost arestati si ucisi in masacrul din 2l-22 septembrie, altii au scapat cu viata, iar Vasile Cristescu, opunandu-se la arestarea sa, a fost impuscat.

Dupa asasinarea Capitanului, a Nicadorilor si a Decemvirilor, comandamentul a avut ca obiectiv principal pedepsirea celor ce comisesera asasinatele. Toate incercarile au fost zadarnice, caci cei care lucrau la pedepsirea criminalilor au fost descoperiti si ucisi. In cele din urma comandamentul legionar din prigoana a fost nevoit sa se refugieze in Germania, impreuna cu alte personalitati legionare, ca sa scape de arestari.

Grupul legionar refugiat in Germania se reuneste la Berlin si hotarasc sa continue lupta. Este desemnat ca sef al acestui grup preotul Dumitrescu-Borsa (cel ce luptase in Spania impreuna cu ceilalti legionari). Printre refugiatii din Berlin se regasesec : Constantin Papanace, Victor Vojen, Alexandru Constant, Gheorghe Ciorogaru, Horia Sima, Eugen Teodorescu, Nicolae Petrascu, Nicu Seitan, Ilie Smultea, Octavian Rosu, Traian Borobaru si altii. 
Atmosfera dintre legionari era destul de apasatoare . Nu se intrezarea nici o speranta ca lucrurile in tara se vor calma si defetismul incepea sa-i cuprinda pe unii dintre ei. Primul care dezerteaza este preotul Dumitrescu Borsa, care face cunoscut celorlalti camarazi ca el nu mai crede ca Miscarea Legionara va mai avea de jucat vreun rol in viitor si pe acest motiv renunta la sefia grupului. 
Vrea sa fie lasat sa-si traiasca viata ca un simplu muritor. O atitudine asemanatoare o au -ceva mai tarziu- Gheorghe Ciorogaru, Victor Vojen si Alexandru Constant. Acestia si-au cautat o iesire din acea situatie apasatoare prin ocuparea de posturi ce le asigurau supravietuirea si o realizare profesionala.

Cei care cauta sa mentina unitatea si sa insufle o speranta ca lupta legionara nu este zadarnica sunt Papanace si Horia Sima. Horia Sima ia initiativa de a forma un grup de actiune directa. Acestia depun un legamant, angajandu-se in continuarea luptei cu orice riscuri.

La l7 martie l939, Horia Sima, Virgil Mihailescu, Ilie Rotea, Nicolae Petrascu, Nicu Seitan, Ioan Boian, Petre Ponta, Ioan Popa, Valeriu Vintan, Alexandru Popovici, Tolcea Ioan, Traian Borobaru, Iosif Gavagina, Ilie Smultea, Iosif Vasiu, Octavian Rosu, Eugen Teodorescu, depun acest legamant si incep o activitate in acest sens

In Germania soseste Miti Dumitrescu. El voia sa verifice daca zvonurile despre Capitan (ca ar fi in strainatate si s-ar ascunde pentru a nu fi reperat de agenti ai serviciului secret roman) sunt adevarate sau false. In urma convorbirilor cu Constantin Papanace, Horia Sima si cu alti legionari din Berlin si-a dat seama ca nu este nici un dubiu in privinta mortii Capitanului. El se intoarce in tara decis sa pedepseasca pe calaul principal : Armand Calinescu. Are acceptul celor din refugiu pentru aceasta actiune.

Dupa pedepsirea lui Armand Calinescu urmeaza represiunile cunoscute asupra legionarilor. Dupa scurt timp insa se fac eliberari din lagare, intai a celor ce dau declaratie de desolidarizare de Miscarea Legionara si apoi si a celor care au refuzat acest targ. Aceasta destindere se facea sub presiunea evenimentelor externe : razboiul cu Polonia, care s-a incheiat cu capitularea acesteia si impartirea ei intre germani si sovietici.

La Berlin sosesc pe rand doua delegatii de legionari trimisi de regim pentru ai convinge pe refugiatii din Germania sa se intoarca in tara, promitandu-le (regele) ca nu vor avea de suferit.

Dar acestia refuza oferta si decid continuarea luptei cu regele Carol al II-lea.

Horia Sima impreuna cu alti cativa legionari incearca sa vina clandestin in tara pentru a inlatura pe rege de la conducerea statului. Dar la granita dintre Serbia si Romania sunt depistati si in cele din urma arestati. Horia Sima este dus la Bucuresti unde recunoatte ca a venit in tara pentru a propune regelui schimbarea politica, pentru a obtine sprijinul Germaniei contra pericolului comunist. Daca regele nu ar fi acceptat, el era hotarat sa intrebuinteze toate mijloacele , chiar si forta, pentru inlaturarea dictaturii regale.

In timpul anchetei la care el a fost supus, razboiul din Franta ia o intorsatura neasteptata. Nemtii ocupa Parisul si obtin capitularea francezilor. Englezii reusesc sa-si salveze o parte din trupele ce actionau pe teritoriul francez.

Horia Sima este eliberat si chemat la Palat pentru a discuta o colaborare cu regele, in vederea preintampinarii ciuntirii granitelor. Regele nu are incredere in legionari si in noul guvern Horia Sima, impreuna cu Noveanu si Bidianu primesc posturi neinsemnate. Horia Sima merge in audienta si cere regelui ca noul guvern sa fie alcatuit din legionari in ministerele importante (externe, interne, economie, etc. . .). In urma refuzului regal, el isi da demisia. Odata demisionat, Horia Sima pregateste rasturnarea regimului printr-o revolta populara, singura care mai putea salva tara de dezmembrare sau chiar de ocupatie gen Polonia.

La 3 septembrie l940 nu s-a dat nici o lovitura de stat, caci o lovitura de stat are urmatoarele caracteristici :

A. Un nucleu ce coordoneaza operatiunea armata.

B. Legatura cu persoane ce detin puterea și sunt în posturi cheie.

C. Stabilirea unui plan de arestari a celor care guvernează sau uciderea lor in caz ca se opun.

D. Fixarea datei si declansarea simultana a ocupării punctelor cheie in conducerea unui stat.

Ori intre 3 sI 6 septembrie se produce o revolta initiata de legionari ce creste pe zi ce trece. In urma presiunilor manifestate prin antrenarea populatiei la contestarea regimului carlist, regele accepta abdicarea in fata generalului Antonescu, care promite ca-l va proteja, lasandu-l sa plece din tara cu anturajul sau . Vine pe tron fiul sau, Mihai I.

Personal am luat cunostinta de numele si functia pe care o avea Horia Sima cand, in luna iunie l940, o scurta notita aparuta in ziare anunta ca : Horia Sima, comandant legionar, a fost numit in guvernul Tatarascu ca ministru subsecretar de stat la Culte.

Impreuna cu camarazii mei, incepand cu l septembrie l940, ne intalneam si ""ne plimbam"" prin fata Palatului pana noaptea tarziu. La inceput eram cateva sute de persoane, apoi s-au adaugat si altii. S-a ajuns la zeci de mii. S-au cantat cantece legionare si s-a cerut abdicarea regelui. Revolta crettea pe zi ce trece si asa in 6 septembrie s-a comunicat la radio ca regele a abdicat in favoarea fiului sau si ca generalul Antonescu a fost numit conducator al statului si insarcinat cu formarea unui nou guvern.

La cateva zile dupa aceste evenimente eram la ""Casa verde"" , ce fusese abandonata de politia care o sechestrase dupa arestarea Capitanului in primavara anului l938. Impreuna cu alti camarazi din F.D.C. cautam sa punem ordine in jurul mausoleului ce adapostea sicriele lui Mota si Marin.

O masina mica opreste in fata cladirii si din ea a coborat Horia Sima singur. Ne-a intrebat ce facem si dupa ce a privit prin curte si a facut cativa pasi si prin cladire a plecat. A fost prima data cand l-am vazut de aproape si am schimbat cateva vorbe cu el. La l3 septembrie a fost facuta o ceremonie la ""Casa verde"" in memoria Capitanului la care a luat parte toata conducerea Miscarii Legionare si o multime de legionari in camasi verzi.

Din tot ceea ce am spus se trag urmatoarele concluzii :

Actiunea intreprinsa de Horia Sima dupa arestarea Capitanului a dus in final la alungarea de pe tron a lui Carol al II-lea, scoaterea din prigoana a Legiunii si salvarea tarii de la o ocupatie germano-sovietica.

Simpatia de care se bucura Legiunea l-a determinat pe generalul Antonescu ca sa solicite conducerii Miscarii Legionare, prin Horia Sima, sa formeze impreuna noul guvern. Generalul Antonescu era sigur ca prin acest act va fi proclamat ca sef al Legiunii si de aceea s-a grabit sa proclame, printr-un decret semnat si de noul rege Mihai I, ca ""Statul Roman"" devine ""Stat National Legionar"" . Dezamagit ca nu i se ofera aceasta comanda a cautat apoi sa se inconjoare cu persoane ostile Miscarii Legionare. Pe de alta parte politica Germaniei fata de Romania avea ca scop aservirea tarii la interesele germane in vederea inceperii razboiului cu U.R.S.S.-ul.

Aceasta a dus, in final, la eliminarea Miscarii Legionare de la conducerea tarii, prin lovitura de stat planuita si executata de generalul Antonescu, cu sprijinul direct al lui Hitler.

Acest respiro dintre 6 septembrie l940 sI 2l ianuarie l94l a facut ca sa se formeze o serie de cadre noi si sa se consolideze cele ce scapasera cu viata din prigoana carlista.

In urma noii prigoane declansata de Antonescu, o serie de legionari se refugiaza in tarile vecine : Bulgaria, Yugoslavia, Ungaria. La presiunea nemtilor acestia sunt dirijati catre Germania, unde sunt internati in doua lagare , unul la Rostock si altul la Berkenbruck.

Nemtii optasera pentru sustinerea lui Antonescu la conducerea Romaniei, dar ei voiau sa-i determine pe legionari sa-si schimbe ""cate ceva"" din doctrina dupa modelul ""National-socialist"" german si sa ajunga o anexa a lor in Romania. Asa cum au procedat in tarile ocupate : Franta, Belgia, Norvegia, Cehoslovacia, etc.

La rezistenta opusa, Horia Sima a fost sustinut de aproape toti legionarii refugiati in Germania. Dar ca peste tot in lume, in urma presiunilor neintrerupte, s-au gasit si suflete mai slabe, mai orgolioase, care s-au gandit ca e mai bine sa accepti un compromis, decat sa stai intr-un lagar nemtesc.

Aceasta este drama oricarei organizatii, caci in ele se gasesc oameni si nu fiinte perfecte.

Cei care au militat pentru aceste concesii au fost o minoritate.

Nemtii cer dezavuarea lui Horia Sima si pentru ca aceasta nu s-a produs in masura ca sa-i satisfaca, ii interneaza pe toti in lagarele de la Buchenwald, iar pe cei considerati mai importanti in alte lagare .

In aceasta stare se produce 23 august l944 si legionarii din Germania sunt eliberati si condusi spre Viena. Nemtii trateaza cu Horia Sima si nu cu cei care il dezavueaza. Se pune astfel baza unui nucleu de rezistenta impotriva comunismului, ce se concretizeaza prin formarea guvernului de la Viena condus de Horia Sima.

Cei care in lagare se aratau dispusi sa colaboreze cu nemtii pentru a fi inscaunati la putere impreuna cu Antonescu, acum refuzau sa lupte impotriva comunismului, motivand ca nu puteau sa lupte impotriva statului roman, reprezentat de cei ce predasera Romania pe mainile sovieticilor ( grozava problema de constiinta !).

Dupa terminarea razboiului si raspandirea in toata lumea a legionarilor aflati in refugiu, acesti nemultumiti au gasit de cuviinta sa-l atace pe Horia Sima facandu-l vinovat pentru toate relele din lume. Si fiindca nu se puteau rastalmaci unele fapte, au inceput calomniile.

Horia Sima ramane ca un simbol al demnitatii de luptator pentru promovarea ideilor legionare, scriind sute de articole despre tot ce se intampla in lume, evidentiind punctul de vedere legionar. Adanceste doctrina legionara, pe care Capitanul si ceilalti conducatori legionari o schitasera doar, prin numeroase volume publicate de-a lungul anilor.

Dar calomniile si miselia vor inceta si adevarata personalitate a Comandantului va straluci alaturi de Capitan, Mota, Marin si de miile de legionari care s-au jertfit primind martirajul si nelepadandu-se de el.

Daca vrem sa cantarim, sa evaluam valoarea unui legionar, trebuie sa le facem in lumina celor trei puncte fixate de Capitan :

1. A folosit Miscarii Legionare.

2. A folosit neamului romanesc.

3. A fost placut lui Dumnezeu.

Si vedem ca Horia Sima le-a indeplinit pe toate.


"Cauza nationala nu se serveste cu intreruperi, cu absente nemotivate, cu vacante, ci numai prin permanenta in efort. Din fiecare cetatean sa emane o energie constanta, un flux continuu de electroni spirituali care sa alimenteze apoi nevoile natiei. Nu poti sa-ti iei concediu de la natiune. Serviciul ce-l prestam natiunii e o permanenta. Este o coordonata a propriei noastre persoane".

H.S., Indreptar de viata pentru romani.

"Ceea ce a lipsit poporului nostru in trecut, nu au fost faptele mari, nu momentele de inaltare nationala, ci continuitatea acestor momente. Dupa o infrangere, dupa un declin, asa cum se intampla in viata oricarui popor, ne-am resemnat, cazand in toropeala, in apatie, in ""somnul cel de moarte"", cum spune poetul. Si alte popoare, mai lucide si mai indraznete au sarit pe noi si ne-au robit".

H.S., Indreptar de viata pentru romani.

Din circulara data de Horia Sima in l februarie l975,

"Constituirea Senatului Miscarii".

. . . . . . . . . . .

Senatul Legiunii este o institutie legionara strans legata de existenta Miscarii. Senatul are ca antecedent institutia cu acelasi nume de pe timpul Capitanului, in care am introdus anumite modificari, impuse de noile sarcini. Spre deosebire de Consiliul Politic, care este o institutie dinamica ce exploreaza necontenit spatiile exterioare ale Miscarii, pentru a putea lupta cu alte grupuri politice, Senatul Legiunii actioneaza din perspectiva interioara a Miscarii. 
El este ca o fortareata , sau ca o stanca, de care se izbesc toate valurile dusmane. El este depozitarul constiintei legionare in forma ei cea mai cristalina. El se misca pe linia permanentelor legionare. Caracteristicile lui sunt soliditatea conceptiei si impenetrabilitatea lui, la orice actiuni sau tendinte straine de spiritul legionar. "Pe aici nu se trece" ar putea fi deviza lui, caci Senatul respinge tot ce ar putea sa dauneze structurii legionare.

Senatul Legiunii este format din oameni inabordabili infiltratiilor, adulatilor sau falselor forme de gandire legionara. El este impregnat de o anumita maiestate a destinului legionar. Priveste mai mult in viitor, este ingrijorat mai mult de ceea ce ar putea sa se intample maine, decat de complexele politice trecatoare. Senatul sta de veghe ca linia Miscarii sa nu sufere alterari care ar putea sa primejduiasca insusi firul continuitatii legionare.

Atributiile Senatului.

1. Pastrarea nealterata a doctrinei legionare.

2. Impreuna cu Seful Legiunii, asigura unitatea Miscarii.

3. Observa ca orice innoire in cadrul organizatiei sa respecte structura Miscarii, asa cum a fost ea fixata in Carticica Sefului de Cuib.

4. Vegheaza asupra educatiei legionare si inspecteaza buna functionare a organizatiei.

5. Constituie din sanul lui Juriul de Onoare al Miscarii.

6. Inainteaza Sefului Legiunii propuneri de inaintare in grad si de acordare de distinctiuni.

7. Isi da avizul in chestiuni de mare raspundere , cand este solicitat de Seful Legiunii.

8. Consacra si proclama pe noul Sef al Legiunii, in caz de vacanta.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

"Existenta individului e brazdata de o multime de activitati, cum poate constata fiecare. Dar o singura activitate ii asigura plenitudinea vietii spirituale, aceea care se inalta pe linia ascendenta individ-neam-Dumnezeu. Din acel moment individul duce o viata plenara, caci a descoperit axa vietii lui ".



H.S., Indreptar de viata pentru romani.

LEGATAR UNIVERSAL AL TESTAMENTULUI CAPITANULUI



George Popescu Glogoveanu

Cu aceste din urma cuvinte, presa spaniola elogia in anul l940 personalitatea si misiunea in istorie a Comandantului Miscarii Legionare HORIA SIMA.

In momentele tulburi ale istoriei, oamenii mari tasnesc din sanul elitei neamurilor pentru a aduce o dara de lumina si de speranta, pentru a crea istorie.

Sunt predestinati sau se afirma prin vointa lor acesti oameni ? este intrebarea care se pune ! Si una si alta este raspunsul, caci PROVIDENTA ( este o trasatura esentiala a ei in destinul istoriei ) nu lasa neamurile care-si cauta drumul, "CALEA" , sa orbacaiasca in intunericul si neprevazutul istoriei si le trimite conducatori pentru a le deslusi destinul ; si a-l aduce la implinire.

Dar acesti conducatori trebuie ca si ei sa dispuna de o mare capacitate de vointa, pentru a birui toate obstacolele si a arata lumii ca ei sunt cei alesi.

De cand este lumea, neamurile, comunitatile, au avut conducatori : conducatori mari si conducatori mai putin mari, dar i-a avut -unii lasati mostenire de catre parintii lor, altii alesi de catre obste sau de catre boieri, iar altii s-au impus prin vitejia lor. Conditia este insa ca idealurile lor marturisite, sa nu fie idealuri pur pamantesti, ci idealuri care depatesc conditia lutului si satisfac mai ales sensul ultim al existentei si demnitatea neamului.

HORIA SIMA s-a impus in fruntea Oastei Legionare prin vitejie, pentru ca dintre cei care au ramas in viata dupa uciderea elitei legionare de Carol II, a fost cel mai viteaz ; si cu cat timpul istoric si spiritul trece, cu atat maretia lui va capata o lumina mai stralucitoare.

Comandantul HORIA SIMA a venit in fruntea Miscarii Legionare dupa ce au fost indeplinite cele de trebuinta:

- a fost voia lui Dumnezeu,

- a fost chemarea momentului, chemarea vremii,

- a fost chemarea neamului,

- a fost acreditarea Capitanului,

- a fost acceptia Forului,

- s-a impus printr-o lupta neinfricata si o vointa de fier.

Pentru aceasta , marea lui misiune in istoria spirituala a neamului romanesc a fost ca sa-l scoata pe Capitan de sub placa de beton care-i apasa "memoria" , de a imprastia toate nedumeririle, de a-l inmormanta crestineste, dupa datina, reinstalandu-i aceasta "memorie" in constiinta umanitati, eveniment ce a capatat semnificatie ecumenica si de tezaur bisericesc.

X

Vrerile si implinirile nu si-au avut loc, pentru ca nevrednicia unora a intinat maretia momentului, iar lupul imbracat in piele de mielusel a facut ca totul sa se transforme in cenusa. Totusi, atunci, cand ticalosia a ajuns la culme, in l944, glasul lui ( cu al acelora care l-au urmat ) a sunat asemenea trambitelor ingeresti, pentru a denunta tradarea si a mai salva ceva din demnitatea si maretia istoriei neamului romanesc, la Viena, unde in acel moment adevarata onoare romaneasca s-a transferat Guvernului care s-a instalat acolo.

X

Activitatea Comandantului in opera sa de ducere mai departe a sublimelor idei formulate de Capitan si de Mota, s-a desfasurat in patru perioade :

- prima perioada a cuprins intaiul exil din Germania, timpul cand personalitatea lui incepe sa se afirme plenar, mai ales prin iscusinta cu care intretine legatura cu Tara, lasand sa iasa in evidenta marea lui calitate de strateg. Aceasta perioada a inceput in anul l938 cand in Romania s-a instalat dictatura regala a lui Carol al II-lea si au fost asasinati Capitanul si cei l3 camarazi ai lui.

In perioada aceasta raporturile cu germanii s-au desfasurat sub alte auspicii, de oarecare reciproca incredere, neexistand un dusman din interior sau chiar din afara care sa sape la temelia acestor raporturi. In aceasta perioada el pregatea si debarcarea, adica alungarea de pe tron a regelui criminal prin lovitura de stat care a avut loc la 3-6 septembrie l940.

- a doua perioada a fost aceea a intoarcerii in tara a tuturor romanilor exilati, constituirea statului National-Legionar in colaborare cu generalul Antonescu, perioada cand s-au intamplat o serie de evenimente, unele placute , altele dureroase, si cand Antonescu a intretinut o atmosfera oarecum incordata intre el si Miscare ( cu exceptia primelor 2 luni ) , datorita formarii unei camarile in jurul sau care l-a influentat si care a contribuit la planuita lovitura de Stat de la 2l-23 ianuarie l94l.

- a treia perioada a inceput cu cel de-al doilea exil in Germania, unde nu-l mai asteapta prietenia nemtilor, ci internarea in lagare, tinerea lui sub supraveghere si santajul pe care germanii l-au exercitat asupra generalului Antonescu : "daca nu ne dai, il timitem pe Horia Sima inapoi in tara" . Astfel, Antonescu a cedat din punct de vedere economic in favoarea nemtilor si in dauna economiei si populatiei romanesti.

- a patra perioada a cuprins momentul ocuparii

Romaniei de catre trupele sovietice ruse, instalarea Guvernului de la Viena, desfiintarea lagarelor naziste in care au fost detinuti legionarii, reorganizarea Miscarii si difuzarea doctrinei legionare in emisfera occidentala a lumii.

X

Activitatea lui Horia Sima, de cand si-a asumat si a fost investit cu conducerea Miscarii , activitate destul de laborioasa in cele 4 perioade, nu s-a limitat numai la acestea. Inca din anul l927, cand a luat fiinta Miscarea sub forma pe care o cunoastem, el s-a gasit mereu in fruntea actiunilor si repede si-a cules roadele. De aceea Capitanul l-a onorat cu titlul de "COMANDANT LEGIONAR" si dupa aceea i s-a incredintat sefia regiunii BANAT, unde fusese de altfel numit profesor de filozofie.

In toata aceasta activitate, vrednicia, destoinicia si intelepciunea lui au fost la inaltimea unui om de geniu.

Pentru ca nu se cunoaste indeajuns cum a gandit, a scris si a facut in tot acest timp, lucru care micsoreaza in unii optica de apreciere, dar pentru cei care au iesit din sfera ignorantei, a relei credinte si a resentimentelor, HORIA SIMA ramane unul dintre marii oameni ai tarii. Celor care cartesc pe la colturi de strada trebuie sa li se spuna raspicat : "multi au fost chemati, dar numai unul a fost ales" .

A fost ales pentru ca a fost cel mai vrednic dintre toti. Vrednicia nu o are oricine. E un dar de la Dumnezeu. Si el a primit-o fara rezerve, asa ca va ramane in istorie ca singurul urmas la conducerea Miscarii, implinitorul gandurilor sfinte ale intemeietorului Miscarii.

Una din calitatile cele mai evidente, am spus mai sus, a fost aceea de mare strateg. Mari strategi au fost si ALEXANDRU MACHEDON , HANIBAL sau NAPOLEON, dar ostile pe care le conduceau cei trei aveau misiunea de a ocupa alte tari si a-si intinde imperiul, deci obiective pamantesti, geografice, economice, HORIA SIMA a folosit strategia sa in fruntea unei osti care viza altfel de obiective : cele spirituale, morale, de demnitate nationala romaneasca. 
De aceea capacitatea lui de strateg a fost dublata de o mare putere de jertfa care implica o mare credinta in biruinta binelui si adevarului impotriva fortelor intunericului si ale raului. Astfel, era firesc ca el sa traiasca cu teama imprevizibilului, caci din toate partile era pandit sa fie rapus : dusmani in afara, dusmani in interior. Prieteni nu i-a avut decat pe cei care l-au urmat. Dar oare IISUS HRISTOS n-a avut ca dusmani toata lumea din vremea Sa si totusi a biruit ?

Mi-aduc aminte ca in anul l946 a murit in inchisoarea de la Aiud un anume FRUJINA care venise din Germania, unde a fost trimis de oamenii lui Antonescu pentru a-l ucide pe HORIA SIMA (cine sapa groapa altuia . . .). Dupa capitularea Germaniei, sederea lui acolo devenind precara, s-a hotarat sa se intoarca in tara. Fusese descoperit si se stia in Aiud de misiunea lui in Germania. Comunistii insa l-au arestat si si-a dat sfarsitul in aceasta inchisoare.

Dar nu numai Frujina a avut aceasta misiune, au fost nenumarate incercari de a-l elimina, dar Dumnezeu l-a ocrotit.

X

Pentru a fi mare strateg trebuie sa ai un adanc simt al realitatii, ca si intuitia sau viziunea viitorului. Comandantul le avea si pe acestea. Pentru ca nu este de ajuns sa traiesti in realitate si sa plutesti cu capul in nori. De aceea miscarile si actiunile ce le-a intreprins erau bine gandite, la obiect si cu rezultatul scontat.

Au fost si situatii, cand cu toate masurile de prevedere pe care le-a luat, unele actiuni au esuat din cauze foarte greu de prevazut, iar unele din aceste cauze obiective au fost puterea superioara a dusmanului, tradarea sau slabiciunile omenesti. Asa a esuat, de exemplu, planuita intalnire cu Mussolini, care daca ar fi avut loc ar fi schimbat poate ceva din lucruri ; de asemenea esecul misiunii profesorului STOICANESCU, cand avionul care il aducea a fost reperat de rusi si doborat. Aceasta actiune a lui Stoicanescu, construita cu minutiozitate pana in cele mai mici detalii, daca s-ar fi realizat, ar fi schimbat situatia militara de pe frontul de est si rusii ar fi fost siliti sa se retraga, fiind incercuiti.

Pentru a intregi portretul moral si psihologic al Comandantului HORIA SIMA trebuie retinut faptul ca el a dat dovada de un mare spirit umanist, avand ca suport moral dragostea de oameni. 
Multi oameni au realizat lucruri frumoase din punct de vedere al calitatii, dar opera patronata de el si condusa de ILIE GARNEATA prin "AJUTORUL LEGIONAR" ( care pe vremea comunistilor a constituit obiect penal si multi romani au facut inchisoare pentru asta ) s-a ridicat la inaltimea unei opere marete in lume. 
Dupa spusele Comandantului, ajutorul legionar a constituit "CEA MAI MARE OPERA DE CARITATE CRESTINA SI OPERA SOCIALA CE A CUNOSCUT-O ROMANIA MODERNA" . Ajutorul legionar a functionat in perioada guvernarii legionare si a beneficiat de el un numar mare de refugiati din teritoriile ocupate de rusi si unguri, precum si populatia nevoiasa. De altfel el a mers pe linia unei porunci a Capitanului , care spunea : "Ajuta-ti fratele cazut in nenorocire, nu-l lasa" .

Bunatatea, blandetea si umanismul lui s-au vazut si in atitudinea de iertare ce a acordat-o celor ce au fost potrivnicii sai dintre care unii l-au urat cu vrajmasie si au vrut sa-i faca chiar rau.

Dar cel mai mult reiese acest fapt din atitudinea ce a avut-o in disutiile cu Antonescu, care cerea arestarea si condamnarea a 5000 de fosti guvernanti care au ucis sau au facut rau legionarilor.

HORIA SIMA s-a opus acestei propuneri a generalului si a limitat raspunderea celor ce s-au facut vinovati la mai putin de l00. Preconiza ca sanctiunile ce trebuie aplicate sa fie date de catre justitia tarii.

X

Citind cu atentie cartile si articolele sale stranse in 7 volume, iti dai seama ca ai in fata un om echilibrat, bine informat, cu un mare simt al raspunderii ( "bunul simt legionar" ) , o permanenta grija de a valorifica faptele bune, retinere in judecarea oamenilor ( in special a celor ce i-au fost potrivnici ) , obiectivitate in catalogarea lor si explicatiile pozitiilor sale, ale Miscarii si ale legionarilor pana in cele mai mici amanunte. Astfel, iti dai seama ca te afli in fata unui om intreg, mare si nobil.

Minutiozitatea si sinceritatea cu care descrie toate etapele luptei lui dovedeste chibzuinta unui om care nu trece indiferent peste amanuntele evenimentelor in care a fost implicat atat el cat si oamenii cu care a colaborat.

Aceasta perspicacitate, aceasta disecare a lucrurilor traite dovedeste seriozitatea omului care priveste faptele nu numai la suprafata lor ci si in adancimea lor, ca el, ca demn elev al lui NAE IONESCU, cauta esenta, sensul adanc al faptelor.

Astfel, ca profesor de filozofie, a facut analize pertinente in articolele si cartile sale despre doctrina sau in cele de analiza a evenimentelor ca si asupra a ceea ce numim clasic problemele de filozofie a istoriei. El si-a fixat pozitia asupra timpului sau, a evenimentelor la care a luat parte, cat si a metodelor educative ca mijloace de realizare a telului final al existentei si a omului nou.

De asemenea a analizat in sensul cel mai demn de luat in seama esenta si scopul comunismului si a manifestat marele regret ca omenirea, in loc sa aleaga calea cea justa ce duce spre salvare, a optat pentru partea negativista ; s-a ridicat vehement impotriva nihilismelor mai vechi ori moderne.

Trebuie sa facem o distinctie precisa : unul era momentul politic, spiritual, moral ( economicul poate interesa mai putin ) de dupa primul razboi mondial pana in anul l938, cand s-a declansat prima dictatura in Romania, cea regala ( perioada in care a aparut Miscarea Legionara, cu evolutia ei si cu succesul inregisstrat in l937 cand Capitanul a declarat : "AM FOST CINCI, ASTAZI SUNTEM UN MILION" si alta a fost situatia de dupa instaurarea dictaturii lui Carol al II-lea si urmatoarele, antonesciana si comunista.

Maretia personalitatii Comandantului consta tocmai in faptul ca in timpul acestor 3 dictaturi a condus corabia Miscarii de asa maniera incat ea a fost pregatita sa infrunte colosul bolsevic cu spirit de jertfa, cu daruire, cu demnitate si cu o rezistenta care ar trebui sa-i convinga si pe cei mai sceptici.

In acest timp grija cea mare a fost ca principiul onoarei sa fie respectat pana in cele mai mici detalii. S-a urmarit cu grija ca sa nu fie cu nimic intinat prestigiul Miscarii sau prestigiul sau personal, sa nu se comita fapte care ar putea sa-i diminueze inalta ei linie morala prin diverse compromisuri. De aceea lupta cu germanii care incercau sa ne subjuge demnitatea si economia a fost foarte grea. Comandantul HORIA SIMA nu a uzat niciodata de miselie, care ar fi putut sa-i scada atat prestigiul sau personal cat si al Miscarii. Nu l-a parat pe Antonescu nemtilor cum a facut-o generalul.

Batalia pe care Comandntul a dat-o nu s-a limitat numai la granitele Romaniei, ci ea a fost largita prin extensiune si la alte popoare si continente.

Exilul legionar, pe langa faptul de a fi fost nevoit sa se expatrieze, a fost si un ferment prin care ideile legionare si-au gasit acreditarea si simpatie in lumea intreaga.

Publicistica, carti, reviste au fost un factor care a mijlocit aceasta difuzare a adevarului Miscarii Legionare.

Reorganizarea acesteia in strainatate, a carui strateg a fost HORIA SIMA, a fost semnalul de inceput al incubarii ideilor innoitoare ale Legiunii in lume.

Ca s-au adus imbunatatiri , este lucrul cel mai firesc, dovada ca doctrina legionara nu s-a osificat in niste jaloane si principii ce nu ar putea fi depasite .

In domeniul spiritual, in educatie, in metode, se adauga mereu cate ceva -fara a se inlocui ceea ce este deja- prin experienta, trairea si gradul de cultura asimilat al fiecaruia.

Desavarsirea e un tel fara sfarsit. Asa este si experienta legionara. Capitanul de altfel a spus-o : "Biruinta legionara adevarata va fi urmarea unui proces de constientizare a poporului roman pe linia destinului sau" .

Aceste randuri nu reprezinta un manifest propagandistic, ci sunt o marturisire de credinta pentru cel ce a fost "legatarul universal al Testamentului Capitanului" .

A crede altfel ar insemna sa consideram desfiintata Miscarea Legionara in anul l938, anulandu-i orice evolutie, iar credinta noastra ar fi o desertaciune. PUNCT.

COMANDANTUL

Aristide Lefa

Despre Comandantul Horia Sima au scris cu sarg atat prietenii cat si dusmanii, mai ales cei din urma. Viata pe care a trait-o, in permanenta amenintare datorita implicatiei sale in cele mai importante evenimente petrecute dupa asasinarea Capitanului , insumeaza un volum imens de informatii, in buna parte prezentate de mass-media din tara si strainatate. 
Drumul deosebit de periculos pe care a fost nevoit sa-l strabata, drum parcurs cu mult curaj si intelepciune ii legitimeaza calitatea de urmas demn al Capitanului si de Comandant al Miscarii legionare, recunoscut in l940 de cei ce se aflau in fruntea Miscarii. Capitanul, in cei ll ani cat a condus lupta legionara, a facut fata tuturor incercarilor si a dus Miscarea Legionara in prim planul vietii politice romanesti de atunci, culminand cu anul l938 cand ar fi castigat alegerile parlamentare daca nu s-ar fi falsificat rezultatul voturilor. 
Dar si asa Partidul Totul pentru Tara s-a situat pe locul trei, fapt care a inspaimantat pe Carol al II-lea si pe toate fortele oculte ce dictau politica asa-zis democratica din exteriorul tarii. Rezultatul ? S-a instalat dictatura carlista cu tot cortegiul de faradelegi care au urmat, culminand cu asasinarea prin strangulare a Capitanului si a celor l3 camarazi ai sai ( Nicadorii si Decemvirii ) . 
Legiunea s-a aflat astfel intr-o grea cumpana. Reorganizarea Miscarii si continuarea luptei ar fi fost mult mai greu de realizat daca nu s-ar fi implicat in ele luptatorul si omul politic Horia Sima. Perioada strabatuta in timp ( l938-l993 ) sub comanda sa, a fost mult mai dificila decat cea anterioara, daca tinem seama ca Legiunea a luptat sub trei dictaturi ( carlista, antonesciana si comunista ) carora a trebuit sa le faca fata.

A intrat in randurile Miscarii la varsta de 20 de ani, la scurt timp dupa infiintarea legiunii Arhanghelul Mihail ( l927) , afirmandu-se inca de la inceput ca un element de elita, plin de curaj si talent organizatoric. A strabatut toate functiile si gradele pana la cel de comandant legionar, acordat chiar de Capitan. Implicat in cele mai primejdioase actiuni intreprinse de Miscarea Legionara pe care le-a initiat si condus, a trait in permanenta, pana la moarte, sub amenintarea de a fi asasinat de catre numerosii interesati in distrugerea si inlaturarea "pericolului legionar" . 

Toata viata a fost tinta atacurilor exercitate de catre dusmanii din afara, cat si din interiorul Miscarii Legionare. Tuturor le-a facut fata in mod magistral. Cel mai mare merit i-l confera faptul ca nu a schimbat nici o iota din doctrina lasata de Capitan si in plus a contribuit la intregirea si adaptarea ei la noile conditii in care si-a desfasurat activitatea. Miscarea Legionara este un organism viu care trebuie sa se adapteze la noile conditii cerute de evolutia societatii omenesti in ultimii 60 de ani.

Voi trece succint in revista evenimentele cele mai deosebite in care a fost implicat direct si modul in care a reusit sa le depaseasca. Dupa asasinarea Capitanului Miscarea se afla intr-o situatie deosebit de grea. Lipsita de intemeietorul ei, trebuia sa se adapteze noilor conditii si sa-si continue drumul. 
Elita legionara ramasa libera s-a regrupat pentru continuarea activitatii sale si pentru a pedepsi pe vinovatii de asasinarea miseleasca a Capitanului , asa cum el ceruse inaintea mortii sale. In fruntea criminalilor se afla Armand Calinescu, pionul principal care, tradand Partidul National Taranesc din care facea parte, s-a pus in slujba regelui si a ocultei care conducea din afara Romania. Carnagiul dezlantuit de Carol si camarila sa dupa moartea lui Calinescu, care s-a soldat cu asasinarea a peste 250 de fruntasi legionari fara judecata si fara nici o vina. O noua si grea lovitura s-a abatut asupra Miscarii Legionare, elita careia a fost in buna parte decimata. Toate fortele oculte s-au angajat sa colaboreze in vederea lichidarii totale a acesteia. 
Noua situatie ce se crease l-a determinat pe Horia Sima, cu riscul pierderii propriei vieti, sa organizeze revolutia de la 3-6 septembrie l940. Aceasta s-a soldat cu alungarea regelui de pe tron si numirea la conducerea statului a generalului Antonescu. Dupa o scurta perioada de colaborare cu Miscarea, acesta dandu-si seama de imensa popularitate de care se bucurau legionarii in opinia publica romana, a cerut prin ministrul sau de externe, Mihai Antonescu, sa i se dea comanda Miscarii legionare. Comandantul si toti fruntasii legionari au refuzat elegant cererea generalului. Totodata acesta a refuzat sa organizeze alegeri parlamentare cu toate partidele pentru a legitima revolutia de la 3-6 septembrie, asa cum i-a cerut Horia Sima. 
De aici a pornit dorinta lui de a inlatura Miscarea legionara de la conducerea statului, socotindu-se ranit in orgoliul sau patologic. Ajutat de oamenii politici care-si pierdusera privilegiile guvernarii, de vechea camarila carlista si cu ajutorul tancurilor germane generalul a dat lovitura sa de stat de la 2l-23 ianuarie l94l si a inlaturat pe legionari de la guvernare. A urmat una din cele mai crancene prigoane impotriva celor cu care colaborase pana atunci, soldata cu mii si mii de arestari si cu sute de mii de ani de condamnare. Au fost condamnati de la elevi in plina adolescenta pana la oameni trecuti de prima tinerete.

Necugetatul sau gest de a elimina fortele cele mai sanatoase ale tarii, ramanand singur din punct de vedere politic, s-a terminat cu tradarea celor in care isi pusese increderea. In ultima instanta s-a ajuns la capitularea nefericita de la 23 august, realizata cu concursul partidelor "istorice" , cand s-au deschis larg portile prin care au patruns in tara hoardele bolsevice. Ce a urmat se stie : 45 de ani in care crima si faradelegea au domnit in Romania.

Cand Hitler si-a dat seama de grava eroare pe care a comis-o prin persecutarea legionarilor si inchiderea lor in lagarele de concentrare, a apelat tot la Horia Sima pentru a continua lupta impotriva comunismului. De mentionat, in mod deosebit, clarviziunea politica a Comandantului, cand a preferat ca legionarii din Germania sa stea inchisi in lagarele de concentrare naziste in loc sa infiinteze Partidul National Socialist Roman, asa cum cerea conducerea Germaniei si o parte infima dintre legionarii aflati in lagare, timorati de amenintarile nemtilor. 
Aceasta inteleapta atitudine a salvat Miscarea de a fi incriminata si judecata in procesul de la Nurnberg, ceea ce a facut posibila continuarea activitatii sale politice. Miscarea Legionara a fost singura organizatie nationalista europeana neinterzisa de catre acest tribunal. Este, de departe, cel mai intelept act politic al Comandantului, pentru care merita din plin calitatea de urmas demn al Capitanului .
 Un alt aspect ce trebuie mentionat este faptul ca fiind in exil inca din l94l, a condus Miscarea, organizand rezistenta anticomunista, neparasind drumul pe care l-a imprimat Capitanul Legiunii inca de la infiintarea ei. Prin emisarii trimisi de Horia Sima s-a realizat in tara reconstruirea structurilor legionare si angajarea in lupta pe viata si pe moarte cu statul comunist. In aceasta lupta grea cu organele de represiune comuniste, legionarii au avut rolul cel mai important.

In procesul prin care comunistii au incercat sa arunce vina pe legionari, ca fiind responsabili de ororile si crimele savarsite in asa-zisa "reeducare" de la Pitesti, Gherla, Canal, etc., tot Horia Sima a fost acuzat ca ar fi organizat aceste faradelegi. Prin aceasta incriminare chiar si comunistii il recunosc ca sef al Miscarii Legionare.

Pe plan extern a facut cunoscuta Miscarea pe toate meridianele lumii prin organizarea de simpozioane, interviuri si alte manifestari in care ea a fost prezentata in adevarata sa lumina. Prin aceasta sustinuta activitate nu este de mirare ca astazi , in multe tari, organizatiile nationaliste se inspira din doctrina legionara si o recunosc drept model. A scris pana in ajunul mortii sale mai multe volume cu caracter doctrinar si memorialistic, prin care a contribuit la intelegerea doctrinei legionare. Numai articolele aparute in decursul anilor in presa din mai multe tari, au fost adunate in sapte volume de cate cinci sute de pagini, articole scrise pe diferite teme, in care face cunoscuta pozitia Miscarii Legionare fata de principalele evenimente politice din tara si strainatate. Nu mai exista un alt legionar care ar fi facut atat de mult pentru legiune.

Ca orice om deosebit nu a fost scutit, asemeni Capitanului, de critici sau atacuri nedrepte. Ca o curiozitate, cei mai multi dintre cei ce l-au contestat in timp l-au recunoscut ca sef al Miscarii Legionare in l940 si au colaborat cu el. Putini sunt cei ce nu s-au angajat in lupta pe care au dus-o legionarii condusi de Horia Sima impotriva comunismului si acestia fac parte dintre contestatari. Ei si-au asigurat diferite catedre universitare sau alte ocupatii rentabile in exil si au uitat ca au fost candva legionari. Opiniile lor nici macar nu pot fi luate in consideratie.

In final raman doar meritele celui ce a condus lupta legionara in cea mai grea perioada pe care a strabatut-o Legiunea dupa moartea Capitanului si careia a reusit sa-i faca fata cu competenta si intelepciune. Acesta a fost Comandantul Horia Sima !

"Infrangerile pe care le suferim, deznadejdea care ne pustieste sufletul, durerile care innegureaza si ultima faramita de rezistenta din noi, nu sunt decisive pentru soarta unei lupte, daca straduinta noastra spre bine a ramas neatinsa. Esential este sa luam aminte la Invierea lui Hristos, sa nu pierdem legatura cu Dumnezeu, care nu va lasa fara sprijin pe cei care se jertfesc pentru asezarea ""Dumnezeiestii Sale Dreptati""".

H.S., Doctrina legionara

"Idealul unui popor, misiunea unui popor, nu este ceva care sa se poata defini in cadrul vremii, ci mai degraba o stare de spirit, o filosofie, o atitudine fata de eveniment, care se afirma in toate momentele lui de viata".

H.S., Doctrina legionara.


MONUMENTUL MOTA - MARIN.

- Comunicat final -

Batalia pentru ridicarea Monumentului de la Majadahonda s-a incheiat cu o biruinta totala.

Sfintirea si inaugurarea Monumentului s-au savarsit in dimineata de Duminica, l3 septembrie l970, cu participarea unui numeros public spaniol si roman, si in mijlocul unei mari insufletiri.

Toti cei ce-au vazut Monumentul au ramas inmarmuriti de frumusetea lui si si-au exprimat adanca lor admiratie.

De acum s-au implinit si cuvintele lui Mota, care in mijlocul unei lupte din care toti pareau sortiti mortii, spunea camarazilor lui :"De acum, copiii jucandu-se pe aceste coline, isi vor aduce aminte ca aici a cazut glorios compania 2l, iar in Romania vor fi mandri de noi ca am murit eroic". In fata Monumentului copiii din Majadahonda fac pelerinaj si privesc indelung inscriptia de pe el, intreba cine au fost cei doi eroi.

Putem fi cu totii mandri si multumiti ca, in termenul prevazut, Monumentul s-a ridicat din solul arid al Castiliei si acuma straluceste in bataia soarelui, avand ca scenar impunator coroana muntilor Guadarama.

Ultimele lucrari s-au incheiat exact in ziua de l2 septembrie ca final al unui efort titanic de sase luni. Primele trei luni, martie, aprilie, mai, au fost folosite pentru pregatirile financiare si tehnice, iar ultimele, iunie, iulie, august, pentru cioplitul pietrei, nivelarea terenului si constructia propriu-zisa.

Cand veti cunoaste in amanunt tot ce s-a realizat pe un teren abrupt -dintr-o groapa de 9 metri sa ridici un monument de l5 metri- veti intelege mai bine valoarea lui nu numai sub aspect arhitectonic, ci si ca expresie a dinamicei legionare.

Printr-o serie de fericite coincidente pe care nu le puteam atribui hazardului, ci numai vointei lui Dumnezeu, toate riscurile ce ni le-am asumat cand am lansat apelul, au fost nivelate si eliminate. Ajutoare ne-au venit din toate partile pentru a face ca lucrarea sa mearga inainte : colaboratori harnici si priceputi, o populatie care ne-a inteles si ne-a sprijinit, si sute de familii care si-au rupt din necajitul lor buget de familie pentru a contribui cu o caramida . Pana si timpul a fost de partea noastra - un timp insorit, sec si constant care a inlesnit inchegarea betonului in jurul placilor de granit. O vara prelungita cum n-a mai avut Spania de 37 de ani.

Am ales ca data a sfintirii Monumentului ziua de nastere a Capitanului, pentru ca de la el incepe totul, si Legiunea si Mota si acest sacrificiu. Duhul lui ne-a calauzit , ne-a incurajat si ne-a dovedit ca este cu noi.

Tot printr-o fericita coincidenta, acest Monument se ridica la 30 de ani de la victoria legionara contra regimului carlist. Si pe atunci, cu infimele forte de care dispuneam in raport cu forta Statului, am dus la bun sfarsit actiunea intreprinsa si regimul s-a prabusit .
 Cu asistenta lui Dumnezeu nimic nu este imposibil, ci ceea ce pare mintii noastre absurd sau utopic, se implineste cu o putere irezistibila. Ce mangaiere pentru noi decat sa vedem ca atatia frati separati si-au oferit obolul lor pentru inaltarea Monumentului. Ei au fost luminati de Dumnezeu si acuma pot spune si ei cu mandrie : acest grandios monument este si al nostru. 
Aceasta e calea care poate duce la regruparea fortelor, calea actului creator, a oratoriei faptei, cum spunea Capitanul si nu a discutiilor sterile sau a invidiilor inveninate care merg pana la falsificare istoriei legionare.

Sa credem, camarazi, ca in acest efort creator in serviciul Neamului si al Legiunii, ne vom regasi cu totii.

Monumentul Mota-Marin este o victorie a eternei tinereti legionare contra timpului care moare si macina energiile, este o victorie a spiritului contra materiei greoaie si dusmanoase , este o victorie a elanului pur contra maruntelor socoteli omenesti din noi.

Fie ca aceasta batalie sa fie de bun augur pentru viitoarele noastre batalii in alte domenii si sa se incheie cu marea si ultima biruinta ce-o asteapta neamul romanesc inlantuit : eliberarea Patriei noastre.

Un salut calduros extins la toti camarazii si prietenii nostri.

Madrid, 2l septembrie l970.

Traiasca Legiunea si Capitanul !

Horia Sima.

"Exista si o mistica nationala, de o intensitate care se apropie de mistica religioasa".

H.S., Doctrina legionara.


HORIA SIMA :

SFAT SI TESTAMENT

Marin Barbulescu



Despre HORIA SIMA, -comandant legionar facut de Capitan-, s-a scris si se va mai scrie multa vreme. Istoricii incearca sa desprinda o demarcare intre cum se zice si ce este adevar.

Am avut onoarea sa-l cunosc in toamna anului l935, cand a venit la Timisoara, in calitate sa de Sef al Regiunii Banat. Obiectiv : angajarea fortelor disponibile la munca de intarire a crezului legionar in regiune.

Din grupul legionar studentesc Timisoara, a facut ""fier de lance"" in cucerirea Banatului. Munca ce a depus i-a fost rasplatita prin aceea ca Banatul a devenit o cetate legionara, confirmata prin succesul la alegerile din decembrie l937.

Acest succes se inscria de altfel in succesul obtinut in toata tara : 66 de deputati.

Reusita l-a ingrijorat pe Capitan. Maestrul Budisteanu povestea ca, revenit de la Neamt unde candidase, Capitanul I-a spus ca ar fi dorit numai l2 deputati : ""acum se vor napusti toti asupra noastra "" . Si nu s-a inselat.

Acest apogeu al Miscarii Legionare, evenimentele internationale, cat si camarila regelui Carol, la imboldul subteranei iudeo-comuniste, precipita masurile diabolice de nimicire a Miscarii, concretizate prin asasinarea Capitanului , a Nicadorilor si a Decemvirilor, in noaptea de 29 noiembrie l938.

SE ABATE FURTUNA

Inca de la arestarea Capitanului, l7 aprilie l938, legionarii, constienti ca se merge la asasinarea lui, erau hotarati sa provoace eliberarea prin orice mijloace. Le erau in minte incercarile anterioare : complotul Stelescu, dezvaluirile din tabara de la Carmen Silva (l935) , avertismentul studentimii romane in congresul din aprilie l936 la Targu Mures, incercarea lui Istrate Micescu februarie l938 (vezi circulara nr. l45) .

Singuri, din nici o parte un ajutor ! Oamenii politici muti, ca si cum ar fi intrat in mormant. Frica sau poate chiar satisfactia ca au scapat de un adversar redutabil ?

Fara legaturi cu capeteniile vanate si aruncate in lagare (Tismana, Dragomirna, Ciuc) fiecare legionar in coltul lui strangea din pumni si urla in el de durere pentru lipsa de mijloace de a reactiona cu toata promptitudinea . . .

Noi legionarii, spre deosebire de ce vedem azi in lume, nu am avut nici educatia si nici predilectia pentru terorism. Cei dintre noi ce si-au asumat, cu toata durerea, greaua sarcina de a pedepsi atat miselia cat si tradarea, au facut-o din necesitatea de a crea si dezvolta sentimentul de raspundere. Ne sfredeleau creierul cuvintele Capitanului : "" . . . vreau sa fiu razbunat , asa cum v-a spus si Mota, nu dintr-o pofta personala de razbunare , ci pentru ca am convingerea ca veti face un mare bine natiei romanesti "" (vezi circulara nr. l45) .

Fiecare dintre noi -spun noi pentru ca de atunci si pana azi am fost si sunt prezent- voia sa adune cati prieteni va gasi , gata ca si el, sa fulgere pe cei ce erau responsabili de nenorocirile pricinuite.

Iata de ce, in toata tara, incep sa se inchege grupulete, mai mici sau mai mari, gata sa infrunte dusmanul. La Timisoara, Petru Fleschin ne-a angajat la adunare de elemente, numai ""cele gata de moarte "" .
 In Regiunea Satu-Mare si Oradea, Victor Bozantan, fratele decemvirului, initia un grup care sa pedepseasca ""pe calaii neamului, de la voda pana la opinca"" . In regiunea Sibiului se strangeau randurile, ordonate de comandantul legionar Nicolae Petrascu inca nearestat. Victor Dragomirescu, comandant legionar si secretarul Corpului ""Mota-Marin"" , adunase un grup de 50 de legionri, decisi sa se impuste in fata Palatului Regal, in semn de protest contra procesului intentat Capitanului.
 La Cernauti, studentii legionari, cu ocazia deschiderii Universitatii , in fata autoritatilor, prin Sebastian Mocanu, au cerut categoric sa se ia act la Bucuresti ca studentimea din Cernauti cere eliberarea Capitanului din inchisoare. In Prahova, in pregatirea grupului ce se forma, Miti Dumitrescu ii punea fiecaruia o singura intrebare : ""dumneata, camarade, pentru cati esti gata sa mori ? ""

LUPTA DE LAMURIRE A OPINIEI PUBLICE



Fortele legionare au inceput sa fie ordonate in masura contactului si reorganizarii intreprinse de Grupul de Comanda, ce a fost initiat de comandantul Bunei-Vestiri Radu Mironovici, unul dintre cei cinci intemeietori ai Miscarii Legionare.

Lumea romaneasca, cu sufletul la gura, astepta reactia legionarilor. Unii isi dadeau seama de dezastrul si nenorocirile ce vor urma ! Chiar ne dadeau si sfaturi. Profesorul Pompiliu Nicolau ii spune lui Micu Augustin, asistentul sau la catedra de hidraulica de la politehnica din Timisoara : ""nu exista alt mod de a iesi din impas decat rasturnarea regelui"" . Acelasi sfat l-a avut si Gheorghe Clement din partea profesorului de Cazane, Mos Lupan, cu ocazia unei intalniri in Sibiu. Insa nu aveau curajul sa ridice macar un semn de protest ! Asteptau numai reactia legionarilor, caci numai ei nu-si plecasera capul. Singuri ei aveau cea mai formidabila dinamita, ""propria cenusa"" . Desi erau vanati ca iepurii, de toate fortele statului : politie, jandarmerie, siguranta, etc. . .

Valuri, valuri cadeau legionarii in ghearele lor si erau aruncati in lagare si inchisori. Chiar din grupul de comanda cad pe rand : Radu Mironovici, Ion Belgea, Iordache Nicoara, C. Papanace (acesta, arestat dimineata, din greseala este eliberat in dupa amiaza aceleiasi zile) .

Ion Belgea, la intalnirile avute, ne indemna sa ne angajam cu toata energia ce avem, ca sa miscam opinia romaneasca pentru a impiedeca asasinarea Capitanului. Dupa arestarea sa, urmeaza la comanda grupului Horia Sima, care pana aici avea in activitatea lui legaturile cu organizatiile din tara.

Horia Sima incerca sa concentreze fortele in acelasi scop : salvarea Capitanului. In sprijinul lui s-au alaturat si Alecu Cantacuzino, Nicolae Petrascu, Vasile Cristescu. Alecu a fost arestat si dus in lagar , Petrascu a reusit sa treaca granita ca si Papanace ; Cristescu insa, catre sfarsitul lui ianuarie l939, a fost inconjurat de politie si ciuruit de gloante.

Legionarii ataca pe toate fronturile. Au impanzit tara cu manifeste prin care se aratau urzelile si pericolul de dezmembrare a tarii, la care conducea politica necugetata, atat cea interna, cat si cea externa.

S-a tiparit si s-a raspandit : ""Adevarul in procesul Capitanului "" . . . ca sa zguduie suflarea romaneasca . . .

Organizatiile au platit greu tribut : inchisori si lagare. Putini au reusit sa treaca granita. Valurile de legionari ce se succedau ingrozisera si politia. Vanatoarea lor se facea cu tot mai multa ravna, caci era gras platita. Nicicand, in Romania, politia nu a fost asa de bine remunerata. Si ca vanatorii sa fie mai zelosi s-au pus chiar si premii. Desigur cel mai mare era pe capul lui Horia Sima ; se vorbea de o suma, colosala pe atunci, in jurul a trei milioane de lei.



SI TOTUSI AM RAMAS ORFANI

O informatie cutremura vazduhul romanesc : au fost ucisi, incercand sa fuga de sub paza, Corneliu Codreanu, Nicadorii si Decemvirii.

Prin manifestul semnat de Vasile Cristescu si parintele Dumitrescu-Borsa se recomanda legionarilor liniste si stapanire de sine, iar Horia Sima spune : ""cat traieste in sufletele noastre, Capitanul nu este mort"" .

Si iata ca a venit si replica. Fii Prahovei au pecetluit napraznic crima. Omul de otel, cum l-au supranumit ziarele engleze, s-a prabusit sub traznetul razbunarii .

""SI CERUL PLANGEA""

""Ne-am hotărât sa pedepsim -justifica Miti Dumitrescu și camarazii lui împușcarea lui Călinescu - din dragoste adâncă fata de acest pământ frământat de sângele atâtor martiri, din dragoste pentru neamul acesta. Vom încerca sa rupem o frântură din trupul uriaș al viermelui conducător ce roade ființa neamului "" . . .

""Pentru ei dilema era -cum a explicat C. Papanace in conferinta de la Berkenbruck din 2l septembrie l94l- soarta sutelor de legionari din lagare si inchisori, sau continuarea fara a razbuna uciderea Capitanului. In acest caz s-ar fi anulat pozitia politica a Miscarii. Dezastrul moral ar fi fost cu atat mai mare cu cat ideea pedepsirii fusese cultivata in lumea legionara si in opinia publica, mai ales dupa constituirea echipelor de catre Mota. Continuarea ar fi dat un impuls elementelor slabe legionare care tindeau spre compromis si abandonarea luptei"" .

""Miscarea si-a capatat increderea si siguranta. Pozitia ofensiva era bine fixata prin jertfa lui Miti Dumitrescu si a camarazilor sai "" .



"" GARDA MERGE INAINTE ""

Cel ce a mentinut steagul in lupta, cu toata nadejdea, si sub imboldul caruia s-a realizat si razbunarea si prezenta pe baricade a Miscarii Legionare, de atunci si pana astazi, este comandantul legionar HORIA SIMA.

In ""Memoriile viitorului "" , Ion Halmaghi scrie : Prin aceasta (asasinarea Capitanului si a celor l3 legionari) se credea ca Miscarea se va destrama si nu va mai avea nici o influenta asupra poporului roman . . .

De altfel, Capitanul insusi anunta, prin circulara nr. 79 din l8 iunie l937 : . . .""in decada decisiva a luptei legionare, acesti zece ani ce vin vor mai vedea asupriri si morminte de-ale noastre, dar vor vedea si pe toti vrajmasii nostri infranti si toate uneltirile lor sfaramate "" .

Vasile Posteuca in ""Dezgroparea Capitanului"" , noteaza : Decada decisiva a luptei legionare a cerut la temelia biruintei insasi jertfa Capitanului. Si cine stie cate alte jertfe va mai cere ?

Tot acolo, Posteuca va striga cu exaltare : "" Cine ar fi crezut sa spuna in l938-l939 si chiar 40 ca va invia Capitanul si ca va marsalui odata biruitor prin mijlocul neamului regasit si cutremurat de asa maretie !

In opul citat, Ion Halmaghi mai noteaza : ""miracolul"" guvernarii legionare din septembrie l940, -scurta si fragila- are insa o semnificatie istorica deosebit de importanta. Prin ea s-a asigurat viitorul definitiv al Miscarii Legionare !

In 6 septembrie l940 Forul Legionar, adunat in casa colonelului Zavoianu, saluta, prin Corneliu Georgescu, pe Horia Sima ca urmas al Capitanului.

MOTIVATIE SI TESTAMENT

Ce l-a determinat pe Horia Sima, in situatia atat de tragica din acele timpuri, sa duca lupta titanica pentru continuitatea Miscarii ?

A marturisit-o el insusi, cu ocazia aniversarii semicentenarului Miscarii la Madrid :

"". . . in fata oricarei situatii, eu nu m-am pierdut niciodata, nu mi-am pierdut niciodata nadejdea, niciodata nu mi-am pierdut capacitatea de lupta, oricat de grea ar fi fost situatia.

Ei bine, ce m-a manat in aceasta lupta ? adica resorturile mele intime ? . . .

. . .A fost un moment care s-a petrecut in l938, atunci cand a fost omorat Capitanul. S-a auzit ca in momentul cand erau intinsi (el si cei l3) pe marginea gropii, unul dintre ofiterii de jandarmi, Dinulescu sau Macoveanu, a spus : puneti-le niste paie la picioare sa nu le fie frig.

Adica, dupa ce i-au omorat, dupa ce i-au strangulat, si-au mai batut si joc de cadavrele lor.

Aceasta scena m-a ingrozit si a devenit o obsesie. Atunci mi-am zis : nu se poate ca aceasta bestialitate sa triumfe in lume ! Nu se poate . . .

A fost unul din motivele care m-au determinat sa continui. Ceea ce m-a framantat permanent a fost groaza asta sa nu biruie astia, sa nu biruie nedreptatea asta, sa nu biruie aceasta bestialitate . .

Astia ne-au cantat prohodul de nenumarate ori ! Atunci, in mine s-a produs aceasta revolta. Stai, ca razboiul nu-i pierdut ! Am pierdut o batalie, am pierdut doua, am pierdut trei, dar razboiul inca nu-i pierdut si asta depinde de cine ? Ei bine, asta depinde de tenacitatea noastra !

Eu, daca as fi cedat, nu stiu ce s-ar fi intamplat ! Poate ca ar fi fost altii, care ar fi continuat lupta ! Nu pot sa-mi dau seama. Eu spun ca s-a petrecut cu mine.

Pe mine m-a determinat, intotdeauna, sa duc aceasta lupta, groaza sa nu se termine Miscarea ! Sa nu i se franga gatul ! Sa nu dispara !

Aceasta ar fi cea mai mare ofensa adusa Capitanului : disparitia Miscarii !

Adica sa triumfe Lupeasca, sa triumfe Carol, sa triumfe Antonescu ! Sa triumfe comunistii acuma ?

Asta a fost groaza mea !

Aceeasi problema se pune de treizeci de ani incoace : o lupta de uzura, lupta corp la corp cu inamicul.

Si aceeasi pasiune pentru mine : sa nu se taie firul vietii Miscarii noastre ! .

. . .

Asadar, primul lucru pe care dumneavoastra sa-l aveti in vedere este :

-ca trebuie permanent sa fiti in dialog cu Legiunea si cu Neamul ;

Sa va puneti intrebarea :

-ce s-ar intampla daca aceasta Legiune ar pieri ?

-ce s-ar intampla cu Tara ? ""

. . .

Iata ! Sfat si testament, ce ne-a lasat Comandantul Horia Sima, care a stat pe baricade pana ce Bunul Dumnezeu -in marea lui taina- l-a invrednicit sa treaca in Legiunea cea mare de dincolo, cu marii mucenici alaturi de Capitan.

PE MARGINEA UNOR CRITICI

Cele doua personalitati, Capitanul si Horia Sima, sunt diferite, insa se completeaza, prin aceea ca cel din urma a trebuit sa puna accentul pe lupta politica. Aceasta atitudine i-a fost impusa atat de desfasurarea evenimentelor interne, cat si cele externe, ce duceau nu numai la desfiintarea Miscarii, ci chiar la dezmembrarea tarii. Asa cum s-a intamplat in l940 si mai tarziu cu ocuparea, cu impunerea comunismului si cu "satanizarea " noastra, cum a prevestit-o Corneliu Codreanu.

In luna mai l940, Horia Sima impreuna cu Nicolae Petrascu si un grup de legionari revin clandestin in tara ca sa-l doboare pe marele vinovat : regele. Din pacate sunt arestati la granita. Daca ar fi fost arestat cu 4-5 luni mai inainte, fara discutie ar fi fost asasinat !

Insa in luna mai l940 nu mai putea fi vorba de asasinare de legionari.

Pentru o buna intelegere trebuie sa cercetam situatia dupa executarea lui Armand Calinescu. Situatia externa se degradeaza. Germania tocmai incepea sa ocupe Franta, imparte Polonia cu Rusia, iar aliantele noastre cad in desuetudine . . . In interior, evenimentele din 2l septembrie l939, demonstreaza ca Miscarea nu a fost pusa la pamant, cum s-a crezut. Descoperire amara. Echipele de razbunare existau real, ceea ce a influentat oamenii politici. Nu mai aveau curajul sa se angajeze in astfel de aventura.

Amintim arestarile din decembrie l939, incepute la Timisoara. Printre arestati, inginerul Nicolau, inginerul Tuliu Basiu, seful muncitorilor Ion Simicin, inginer profesor Ion Protopopescu, inginer Alexandru (Ica) Tanase , candidat inginer Costel Barbulescu .

La ancheta Ica Tanase a declarat deschis : -

-daca echipa lui Miti Dumitrescu nu reusea sa-l doboare pe Armand Calinescu erau gata altele si altele pana ce una tot reusea.

Intr-o convorbire ce a avut loc in l940 cu Nicki Stefanescu , seful sigurantei, care i-a aratat o harta a Romaniei cu parti strafate si cu parti albe, i-a spus lui Horia Sima :

-Vezi dumneata, partile strafate reprezinta judetele unde dispui dumneata de organizatii teroriste. Te rog sa nu negi, pentru ca aceasta harta e intocmita in conformitate cu cercetarile facute de toate politiile si jandarmeriile din tara.

Iar Horia Sima, vazand imensitatea strafata, si-a zis in gand :

-Intr-adevar , cu o astfel de organizatie, care dupa toate pierderile suferite mai dispune de sute de elemente decise sa-si dea viata, nu se poate lupta.( Sfarsitul unei domnii sangeroase, pag.l92 ).

In lumina celor de mai sus si banuind ca Horia Sima a venit in tara cu asentimentul lui Hitler, se intelege ca pentru a-si apara pielea si locul, se intreceau in a-l curta pe Comandant si Nicki Stefanescu si Moruzov.

In acele conditii s-a mers pana la incercarea insistenta a regelui de a cere colaborarea Miscarii Legionare.

Urmarile sunt cunoscute.

POZITIA LUI HORIA SIMA CA SEF

Forul Legionar, prin recunoasterea lui Horia Sima ca Sef al Miscarii Legionare si urmas al Capitanului, confirma un principiu imuabil :

-Seful este consimtit datorita trairii lui in duhul legionar, prin tenacitatea lui in luptele de afirmare a Miscarii, prin puterea lui de jertfa pe altarul Neamului. Adica nu este nici numit, nici ales prin vot, fie de un grup chiar reprezentativ, sau de vreun comitet adhoc .

Este ceea ce, chiar unii din vechii legionari uitasera atunci cand cereau lui Horia Sima sa numeasca un Sef, cu alegatia ca el este batran si nu va mai reveni in tara .

Horia Sima nu a calcat acest principiu. A dat imputernicire celor cativa ce luasera initiativa de reorganizare a fortelor legionare pe masura posibilitatilor lor.

Am urmat si am stat sub ordinele lui, pentru ca nu numai ca nu s-a abatut , ci a si potentat linia si principiile enuntate de Capitan.

Ii suntem vesnic recunoscatori ca, prin lupta fara odihna pana in ultima clipa de viata, ne-a aratat drumul Miscarii spre biruinta, spre ridicarea Neamului, spre lumina . . .

Comandantul Horia Sima este si va ramane prezent in inimile noastre.

HORIA SIMA !

Prezent !

"O societate ideal intocmita nu este aceea in care domnesc cele mai perfecte legi, ci aceea in care indivizii au ajuns la un mai mare grad de desavarsire launtrica".

H.S., Doctrina legionara.


PERSONALITATEA COMANDANTULUIU SI OMULUI POLITIC HORIA SIMA
Leontie Croitoru

Se poate spune ca viata lui Horia Sima se suprapune cu cea a Miscarii Legionare (M.L.). El intra in M.L. in Octombrie l927, la 2l de ani - la cateva luni de la infiintarea acesteia (24 iunie l927).

Dupa perioada de organizare a M.L. si de relativa stabilitate, trece apoi prin anii de confruntari cu autoritatile si prigoana, afirmandu-si calitatile de luptator, organizator si conducator, ceea ce ii aduce din partea lui Corneliu Zelea Codreanu - Capitanul - conferirea gradului de comandant legionar si functia de sef al Regiunii a IX-a legionara din Banat. In anii care au urmat arestarii si apoi suprimarii Capitanului (30 nov.l938) pana la abdicarea regelui Carol II (6 sept.l940) activitatea lui Horia Sima iese in mod deosebit in evidenta, tocmai prin calitatile aratate mai sus. 
Ne vom referi la cateva din activitatile mai insemnate : face parte din Comandamentul legionar de prigoana, organizeaza M.L. in tara in conditiile unei prigoane salbatice, trece in cateva randuri granita, tinand legatura cu grupul legionar de la Berlin, organizeaza echipe de soc la Brasov si Constanta si manifestatii in tara si de o amploare deosebita la Bucuresti, la care adera mii de cetateni - actiuni ce au condus la abdicarea regelui Carol II.

Activitatea si actiunile lui Horia Sima din perioada mentionata mai sus, i-au facut cunoscute meritele si l-au desemnat - ca intr-o selectie naturala - ca persoana cea mai indicata pentru conducerea M.L. Astfel se explica faptul ca Forul Legionar (Grupul Comandantilor Legionari) l-a recunoscut drept Comandant al Miscarii Legionare, fara vreo obiectie.

Cei peste 5o de ani care vor urma, in calitate de Comandant al M.L. vor confirma justetea alegerii facute in persoana lui, caci el va asigura continuitatea activitatii Miscarii in cadrul normelor si spiritului pe care le-a statuat Corneliu Zelea Codreanu.

In perioada participarii M.L. la conducerea statului (6 sept.l940-22 ian.l94l) prin masurile pe care Horia Sima le-a luat, s-a asigurat refacerea cadrelor si revigorarea activitatii , dupa perioada in care mare parte a elitei legionare a fost decimata si randurile rarite.

In ce priveste activitatea din afara granitelor tarii, respectiv cea legata de perioada de sfarsit de razboi si a exilului, vom distinge, aici, cateva din actiunile in care Horia Sima a avut un rol dominant : conducerea guvernului roman, din exil, de la Viena ; colaborarea cu Statele Unite si Franta pentru stabilirea unor actiuni comune in cazul razboiului cu URSS in care scop au fost parasutate in tara echipe special pregatite ; coordonarea activitatii legionare pe toate continentele unde se aflau legionari, actiuni comune cu alte organizatii din exil in vederea sprijinirii cauzei comune de eliberare de sub comunism, indrumarea si ajutorarea publicarii prin edituri proprii atat a cartilor legionare cat si a celor cu teme romanesti, precum si realizarea propriilor publicatii in care se disting cele doctrinare si cele memorialistice - ultimele aducand informatii istorice importante.

Acesta a fost Horia Sima "Comandantul" care a facut ca M.L. sa dainuie. Totusi, au existat unele voci, care - la scurt timp dupa desemnarea lui drept Comandant al M.L.- l-au contestat. Asemenea contestari nu sunt neobisnuite in istoria miscarilor politico-spirituale, conduse de mari personalitati carismatice, cum a fost Corneliu Zelea Codreanu, pentru care mii de fideli erau gata sa-si dea viata. 
Dupa disparitia lor pamanteasca, membrii supravietuitori ai miscarilor respective, puneau in pericol continuitatea, deoarece considerau ca nimeni din cei ramasi nu putea sa fie la inaltimea celui disparut. 

Ei nu intelegeau ca rolul noului conducator este cu totul altul decat al celui care a intemeiat si fundamentat miscarea si ca cel "plecat" ramane conducator spiritual pe mai departe. Din fericire, cea mai mare parte a legionarilor a inteles ca flacara spiritualitatii legionare pe care a aprins-o Capitanul trebuie mentinuta si perpetuata si ca aceasta nu se poate realiza decat daca "oastea" ramasa are un comandant. Aceasta misiune sacra, dupa cum am vazut, i-a revenit lui Horia Sima si el a dus-o la indeplinire pana in ultima clipa a vietii.

In ce priveste calitatile de om politic ale lui Horia Sima, ele au fost confirmate si puse in valoare in situatiile in care natura activitatilor o impunea. Asa au fost : perioada de colaborare cu Ion Antonescu, cand a avut functia de vicepresedinte al Consiliului de Ministri si apoi conducator al guvernului roman in exil, la Viena. Fara indoiala, ca si perioada care a urmat, constand in contactele cu cercurile politice si militare ale Statelor Unite si Frantei in problemele mentionate mai sus, precum si cu alte grupari politice din occident, de diferite culori politice, au avut darul sa scoata in evidenta aptitudinile si experienta sa politica.

Personal am avut ocazia sa-l cunosc pe Horia Sima, intr-un moment istoric deosebit : zidul Berlinului cazuse , iar imperiul ruso-comunist dadea semne de dezagregare si prabusire.

Pentru conducatorul unei miscari politice nationaliste, care propagase de la infiintarea ei lupta contra comunismului, momentul constituia un prilej de satisfactie si de analiza a consecintelor politice ce vor urma in lume, si mai ales in Romania. In cursul acestei convorbiri mi-am dat seama ca am in fata mea pe Horia Sima, omul politic, un desavarsit cunoscator al politicii internationale si al problemelor nationale, desi era plecat din tara de circa 50 de ani - dar si pe analistul politic care intrevedea cursul evenimentelor ce vor urma. Acum, dupa peste zece ani de la discutiile purtate, viziunea sa politica atat pentru tara, cat si cea internationala, in mare parte, s-a confirmat.

Pentru intreaga sa activitate, Horia Sima ramane in istoria politica a Romaniei secolului XX, una din personalitatile marcante.


"Cea mai buna cale pentru a surprinde particularitatile nationalismului este sa ne adresam "nationalului", termenul imediat din care el deriva. Acolo se afla inscrisa intreaga lui geneza si semnificatie. "Nationalul" si "nationalismul" reprezinta doua stadii de realizare ale unei natiuni, doi timpi diferiti de traire a ei, de percepere a cosmosului, unul precumpanitor extern, altul precumpanitor intern, unul indreptat mai mult spre lumea dinafara, spre epos, altul mai mult spre lumea ei launtrica , spre ethos. 

"Nationalul" reflecta miscarile de unificare politica a popoarelor europene, de grupare a lor in state independente. Aceste framantari , sporadice mai inainte, au luat un caracter de generalitate in urma Revolutiei Franceze si s-au terminat, la cea mai mare parte a popoarelor europene, la inceputul secolului al XX-lea. "Nationalismul" presupune aceasta etapa incheiata.
 El isi face aparitia numai dupa ce popoarele si-au delimitat frontierele lor etnice si fiecare din ele a ajuns sa formeze o unitate de sine statatoare. Cu "nationalismul" incepe perioada de interiorizare a neamurilor, de structurare a lor in adancime. "Nationalul" exprima faza de circumscriere geografica a natiunilor, de fixare a suveranitatii lor pe o bucata de pamant. 
Sensul lui de manifestare este extensiv. Posibilitatile lui de dezvoltare se intind pe orizontala. "Nationalismul" transfigureaza "nationalul", ii descopera virtualitatile creatoare si ii intoarce axa de traire pe verticala. "Nationalul" reprezinta mobilizarea teritoriala a unui popor ; "nationalismul" pleaca de la aceasta achizitie pentru a intreprinde mobilizarea lui spirituala.

H.S., Menirea nationalismului.

Intalnire la Berlin in vara anului 1942



Nicu Balanescu

"Grad legionar este rezultatul procesului de desavarsire interioara la care ajunge un legionar la un moment din viata lui".

Aceasta era formularea pe care ne-o dadea Comandantul, in casa lui Petre Ponta, la Berlin, -cu ocazia unor mici prelegeri cu privire la politica tarii si a Miscarii si in special la greul drum al devenirii legionare-, pentru un grup de camarazi, pe atunci tineri sub treizeci de ani.

Domnul Petrascu, seful garnizoanei din Rostock, alegea grupuri de patru,cinci legionari pe care ii trimitea clandestin la Berlin unde era Comandantul.


Clandestin, pentru ca noi , legionarii refugiați din tara, eram tinuti de Reichul german in domiciliu obligatoriu la Rostock, iar Comandantul la Berlin. Domiciliul obligatoriu prevedea obligația de a nu părăsi localitatea fara permisiunea autorităților , permisiune care se putea obtine numai în cazuri deosebit de grave. Îmi amintesc de un singur astfel de caz : camaradul Toader Ioras, fiind grav bolnav de plămâni , a fost internat într-un spital.

Prelegerile prin care Comandantul ne transmitea framantarile sale interioare pareau atunci ancorate in abstract si teorie.

Asa ni se parea noua comparatia ce-o facea intre obtinerea unui grad legionar si obtinerea unei distinctii militare pe campul de lupta ca urmare a unui moment de exaltare a simtului patriotic convertit intr-o bravura. Dar incordarea maxima de vointa si credinta a acelor clipe ramane , pentru cei mai multi, dupa ce momentul crucial a trecut, o amintire a unei culmi pe care a atins-o odata si de pe care apoi a coborat in cotidian.

La fel recordul pe care il bate la un moment dat un sportiv este de fapt realizarea unei clipe, meritoriu fiind mai mult antrenamentul asiduu, decat performanta insasi .

In Miscare, ne spunea Comandantul, obtinerea unui anumit grad marturiseste despre capacitatea de daruire la un moment dat .

La aceasta stare de daruire se poate ajunge prin trairea continua, ascendenta si virtuoasa, cu jertfirea permanenta de sine, sau prin zvacnirea spre lumina a adancului omenesc spre innobilarea lui.

Este de fapt dorinta de a te pastra mai departe, macar pe linia orizontala, daca nu urcatoare.

Astfel - spunea Comandantul - gradele legionare , sub apasarea timpului scurs si a vremilor crancene, pot cobori sub intensitatea de traire a clipelor care le-au marcat candva viata, in timp ce legionarii mai tineri, obisnuiti cu exercitiul continuu de perfectionare, se pot situa la un moment dat chiar pe o pozitie superioara.

Nu trebuie acest lucru sa ne mire si sa ne descurajeze, fiinta umana - si legionarul deci - nu poate avea totdeauna o existenta rectilinie ; in drumul lui pot aparea si sinuozitati , totul este revenirea la normal ; Capitanul ne invata :

"Ai cazut ! Te ridici, platesti si mergi, cu fruntea sus, mai departe ".

Respectul pe care il datoram acestor oameni va fi afirmativ, vazand efortul lor pentru revenire.

Se poate totusi ca rosi de patimile lumesti, orgolii, interese, pierderea credintei in biruinta legionara, neputintele varstei, revenirea lor sa nu mai aiba loc sau sa vina prea tarziu. Oricum, bilantul vietii unui legionar se face in ultima clipa a existentei sale, cand se poate ridica chiar pana la treapta sfinteniei, sau sa cada.

Ce ramane dupa el ? Viata lui de lupta, cantitatea de jertfa adusa in slujba Neamului si a Legiunii, pentru a le asigura perenitatea .

Cantitatea de jertfa globala, rezultat al insumarii jertfei fiecaruia in parte, depusa la picioarele Atotputernicului , este pretul pe care trebuie sa-l dam Divinitatii pentru ca Neamul nostru sa supravietuiasca, sa creasca si sa se mantuiasca. Deci jertfa celor care au cazut candva, la vremea cand traiau cu maxima intensitate s-a contabilizat atunci si trebuie pretuita, cu dreapta masura, caci jerrtfa nu moare, nu se degradeaza ci ramane, ca si dragostea, in eternitate, un fluid invincibil mai tare decat orice.

Comandantul pregatea atunci plecarea sa la celalalt pol al Axei pentru a alerta pe Mussolini si prin el pe Hitler, de greseala grava care se facea de catre germani, care, in inaintarea lor triumfala, nu se sprijineau de loc pe miscarile nationaliste.

Cu o intuitie perfecta, Comandantul isi prefigura cele ce vor urma dupa plecarea lui la Roma si ne pregatea.

In adevar, dupa ce s-au alertat de disparitia lui, am fost scosi in fata mitralierelor si amenintati cu impuscarea daca nu ne desolidarizam de el.

In fata acestei presiuni si amenintari au cedat cativa, din nenorocire oameni de varf : C. Papanace, Mille Lefter, Ilie Garneata si alti cativa.

Cei mai putin importanti - ca noi - am rezistat, amintindu-ne de cele spuse de Comandant. Nu ne-am deznadajduit si le-am pastrat respectul cuvenit si celor care ar fi putut fi pentru noi "piatra de poticnire".

In momentul cand ni s-a dat ragazul de gandire a ne desolidariza si dupa ce unii se dadusera deoparte din randuri, aveam certitudinea ca ne vor impusca si atunci, ca o ultima reactie romaneasca , a izbucnit din piepturile noastre cantecul legionar "Sfanta tinerete".

Nemtii strigau din rasputeri : "Ruhe ! Ruhe !"(tacere), dar cantecul se intetea si ii acoperea.

Cei care ar fi trebuit sa traga in noi ne priveau cu ura, dar si cu admiratie ; pana la urma nu au tras si spre dimineata ne-au bagat din nou in baraci .

Nu li s-a facut celor care nu trecusera proba credintei si unitatii legionare nici un repros, insa ei insisi se simteau stingheriti printre noi ceilalti si ii vedeam indepartandu-se .

Actiunea de intimidare si incercarea de dezbinare pe care o traiseram atunci nu a fost prima si nici ultima, caci de-a lungul a aproape doi ani, Wilms, seful Gestapo-ului care ne avea in grija, a facut nenumarate incercari de a determina masa legionara sa se desolidarizeze de Comandant. Una din ele cu final chiar tragi-comic a fost cand a ordonat ca toate tablourile oamenilor politici sa fie inlaturate de pe perete. Atunci noi am dat jos tablourile lui Hitler, Himmler, Goebels, etc, dar l-am pastrat pe al Comandantului. A fost un scandal mare care s-a aplanat cu greu.

Traind zi de zi cu noi, Wilms - seful Gestapo-ului - deveni intrigat de tot ce vedea si a vrut sa inteleaga si el doctrina legionara. Drept care a inceput sa citeasca si cauta sa patrunda comportamentul legionar.

Probabil ca in intimitatea lui psihica s-a produs o ruptura, caci in final a innebunit si striga mereu cu forta si obsesie : "Traiasca Legiunea si Capitanul" si canta cantece legionare.

Dupa ce lucrurile au intrat intr-un ritm normal, cei care fuseseram trimisi de domnul Petrascu la Comandant, am deslusit tot talcul sfaturilor pe care el ni le daduse cu vreo cateva luni inainte si am inteles marea lui dragoste legionara, grija pentru noi de a nu ne poticni, dar si marea lui previziune, caci toate s-au desfasurat asa cum el le anticipase.


Vizita Comandantului Horia Sima

La Breitenfurth

Nicu Popescu-Vorcuta

Dupa efectuarea bombardamentului, din 24 august l944, asupra lagarului de detinuti politici din Buchenwald de catre anglo-americani, bombardament anuntat cu multe ore inainte de efecuarea lui la postul de radio BBC de catre compatriotul nostru Ion Ratiu, am fost eliberati si transportati la Viena.

Fiind ranit destul de grav, a trebuit sa ma despart de seful meu, profesorul Mihail Tase, si de ceilalti camarazi prahoveni, care au plecat pe cont propriu spre tara.

Cand ranile mele au inceput sa se vindece, am fost chemat de Comandant si trimis la o scoala de telegrafie in Breitenfurth, o mica localitate la o distanta de cca 20 km de Viena, cu frumoase coline si o mica capela catolica, construita de imparateasa Maria Tereza, cu un minunat interior in marmora roz.

Aici grupul nostru era compus din l4-l5 legionari, condusi de mult regretatul Pavel Grimalschi - comandant ajutor - mort, zidit de viu in casimca de la Jilava, fiu de preot roman ortodox din oraselul Balti de pe malul Nistrului.

In acest cantonament de cateva baraci , am dus o viata ordonata, muncind multe ore pe zi pentru insusirea rapida a cursurilor de telegrafie.

Spre sfarsitul scolarizarii, am primit vizita Comandantului nostru, care in ciuda situatiilor nefaste prin care a fost obligata sa treaca Miscarea Legionara in tot timpul razboiului, a reusit sa-i mentina ridicat steagul de lupta impotriva comunismului.

Prezenta sa hotarata , ne-a facut sa primim cu toata increderea expunerea ce ne-a facut-o despre situatia disperata in care se afla tara noastra in urma navalirii trupelor asiatice, fara semnarea unui armistitiu in prealabil.

Dupa recomandarilor facute, participarea noastra la aceasta actiune trebuia sa se rezume la mentinerea unei lupte de rezistenta si a mentinerii moralului populatiei, fara varsari de sange si de lupte fratricide.

Iar ca indrumare fata de pericolul permanent in fata caruia urma sa ne aflam, am impartasit pentru tot restul vietii mele sfatul sau :

"De pericol nu poti scapa fugind de el, ci numai trecand prin el !"

Cu acest indemn, cu credinta in Dumnezeu si dreptatea neamului nostru, am petrecut cei 20 de ani de detentie.


"Politica e arta de a conduce un popor de la forme rudimentare de viata colectiva spre o viziune a lumii din ce in ce in ce mai cuprinzatoare , care sa se inalte atat de sus pana ce fruntariile sa se impreune cu harul mantuitor al Bisericii".

H.S., Doctrina legionara.






"Statul este un produs al națiunii, un post-fenomen al ei, o construcție in care se prelungește si se afirma propria ei ființa. Pentru a exista un Stat, trebuie sa preexiste o națiune. Relația dintre cei doi termeni este inseparabila și ireversibila".

H.S., Doctrina legionara.


Un om, un drum, o lupta :

Comandantul Horia Sima


Petre Grigore Anastasis (Puiu Nastase)

l938, 30 noiembrie. Corneliu Zelea Codreanu este ucis more judaico (strangulat). Un an mai tarziu echipa eroica a lui Miti Dumitrescu răzbuna pe Căpitan, executând pe călăul Armand Călinescu . Urmează un val de crime ce se comit contra legionarilor la Vaslui, Miercurea Ciuc, Ramnicul Sarat si pretutindenea pe teritoriul României. La Campulung Muscel, unde eram elev, este împuscat intre alții, pe drumul Masaului avocatul Nelu Crasan. Peste tot teroare, moarte, sânge.

Atunci in ilegalitate se ridica la comanda Legiunii Arhanghelul Mihail, Horia Sima. Preia conducerea Miscarii Legionare intr-o vreme de grea cumpana, cand aceasta insemna o invitatie la moarte. Nu au fost alti concurenti si nimeni nu l-a contestat atunci. Pozitia nu era de invidiat. Prin el insa s-a pastrat aprinsa flacara credintei noastre si Dumnezeu era inconjurat cu puterea Lui. Prin Horia Sima se va prabusi in curand regimul corupt al asasinului rege Carol II. 
El va aduce Ziua Biruintei (6 septembrie l940) si proclamarea Statului National Legionar (l4 septembrie l940). Date importante de istorie care nu mai pot fi anulate de nimeni. Toti legionarii l-au urmat atunci, toti l-au aprobat, toti l-au iubit. Era Comandantul, era invingatorul. Prin el in acea toamna binecuvantata au reinviat Capitanul, Nicadorii, Decemvirii si atatia eroi legionari ce dormeau in morminte fara cruce, putand astfel toti sa primeasca rugaciunile si inmormantarea crestina cuvenita. Requiescat in pace !

Dar nori negri au aparut la orizont in l94l. A venit lovitura de stat a generalului Antonescu (2l ianuarie l94l), acel militar insetat de putere si glorie, maniat ca i se refuzase conducerea Miscarii Legionare. El stia ca Germania pregatea razboiul contra Uniunii Sovietice si voia singur sa se bucure de postura de invingator. Dar lipsind trupele romane de legionari (care au fost aruncati in inchisori) el si-a pregatit singur si infrangerea si sfarsitul sau jalnic.

Horia Sima, intelept, a refuzat in l94l sa arunce tara intr-un razboi fratricid si a dat ordinul de incetare al oricarei rezistente. A preferat sa plece, dar a continuat lupta pentru afirmarea crezului legionar in lagarele din Germania, riscand propria sa viata. A urmat fatalul act de la 23 august l944, data trista din istoria Romaniei, data tradarii aliatului de lupta, Germania, si a intregii Europe Crestine in favoarea comunismului. Datorita infantilismului regelui Mihai si a stupiditatii conducatorilor partidelor istorice (care vor muri toti in inchisori) Romania este vanduta fara lupta si aruncata in ghiarele comunismului bestial timp de patruzeci si cinci de ani, timp de teroare, inchisori si intuneric.

Un singur om a pastrat atunci demnitatea Romaniei : Horia Sima. La 26 august l944 i-am auzit glasul, anuntand continuarea luptei, la postul de radio Donau si am plans de bucurie. Deci nu era totul pierdut. Prin el legionari si alti romani de bine ziceau un hotarat NU actului tradator de la 23 august l944. Se formeaza la Viena, sub conducerea lui Horia Sima, un nou Guvern Roman si o noua Armata Nationala (comandata de generalul Platon Chirnoaga) care depune juramantul de a continua lupta. Si lupta va continua : pana la 6 mai l945 (sfarsitul razboiului) trupele romane se vor gasi luptand cu bravura pe frontul de pe Oder contra comunismului invadator.

Aceasta este si titlul de glorie al Legiunii : Guvernul National de la Viena format de Horia Sima nu a recunoscut NICIODATA actul de la 23 august l944 si la sfarsitul razboiului nu semnat NICIODATA o pace rusinoasa cu dusmanii Crucii. In consecinta si acum lumea legionara se afla, de facto, pe frontul crestin al luptei binelui contra raului ilustrat de doctrina comunista. Iar meritul suprem pentru aceasta revine Comandantului Horia Sima.

Au urmat ani lungi de tenebre pentru Romania. In tot acest rastimp numele lui Horia Sima a fost simbolul in jurul caruia s-a organizat rezistenta atat in tara cat si in strainatate, unde Legiunea a fost si este prezenta pretutindeni in Europa si America. Romania are gloria celei mai indelungate lupte armate si rezistente anticomuniste intre toate tarile subjugate de comunism.

Prin toate inchisorile prin care am trecut, numele Comandantului era pronuntat cu evlavie si speranta. Ne-am rugat pentru el si Dumnezeu l-a pastrat. Horia Sima reinfiinteaza Senatul Legionar (4 iunie l954), construieste la Majadahonda Monumentul cruciatilor legionari Mota si Marin, publica carti si reviste. Pana in ultima clipa el a fost activ si a lucrat la reorganizarea Miscarii Legionare.

Icoana lui ramane vie pentru toti cei care l-au cunoscut si iubit. Cuvintele sunt neputincioase pentru a exprima toate meritele lui.

Azi cand il comemoram pe Horia Sima, Comandantul ramane in inimile noastre ca o pilda de luptator crestin pentru o cauza nobila. Fie ca sufletul lui si Capitanul sa ne ocroteasca, de acolo de sus, pe noi toti in stradania de a ne face datoria de romani si legionari.

Pentru eternitate : Horia Sima, prezent !

NEAM SI LEGIUNE

Horia Sima

Numai legionarii care au trait vremurile de infiripare ale Legiunii, numai cei care, in tot acest rastimp , de la intemeiere si pana astazi , nu s-au clintit de pe pozitia adevarului, pot cuprinde cu ochii mintii maretia destinului legionar. Cei straini de Miscare sau cei instrainati de ea nu vor vedea in istoria Legiunii decat un sir de izbucniri si convulsiuni, urmate de lungi ani de suferinta. 

Tabloul succeselor politice obtinute de aceste energii in mars nu e reconfortant : o victorie electorala in l937, anulata dupa cateva zile ; o semiguvernare in l940 ; un guvern in exil in l944-l945. Lumea, care s-a alaturat noua pentru ca considera iminenta o lunga perioada de guvernare legionara, a suferit deceptii crude. Perspectivele de realizare ale Miscarii au fost zdrobite cu regularitate sub rotile unei noi prigoane.

Judecat strict rational, acest gen de lupta care de pe culmile triumfului apropiat te coboara in abisuri de suferinta , pare aventuros si lipsit de sens. Spiritele realiste, adica oamenii care se orienteaza exclusiv in functie de conjunctura in care traiesc, au dreptul sa fie alarmati si sa protesteze. 
Ei se asteptau la biruinta legionara, biruinta de atatea ori promisa, si ori de cate ori se inalta la orizont acest mesaj imbucurator , de atatea ori peisajul se schimba brusc, facand loc unui nou capitol de zbucium si tristeti. Indoielile bateau la poarta sufletului. Dorinta de a evada din aceasta zona de primejdii permanente in care naviga Miscarea este umana. 

Eroismul, luat ca act singuratic, e o manifestare destul de raspandita a spiritului omenesc ; eroismul de durata, consecventa in urmarirea unui ideal, se intalneste mai rar. Aceasta specie de eroism e rezultatul unei intense explorari launtrice. Numai legionarii care au ajuns un anumit grad de iluminare interioara isi pot da seama ca exista si o logica intrinseca a evenimentelor, o istorie mai reala decat aceea care se desfasoara in vazul tuturor, si care, prin natura ei, reclama perpetuarea spiritului de sacrificiu.

Pentru a interpreta just istoria celor treizeci de ani de viata legionara, trebuie sa-i descoperim impulsul fundamental. Ce-a determinat de la nastere cursul ei accidentat ? De ce legionarii numai arareori au avut parte de bucurii si au purtat pe frunte aproape fara intrerupere cununa martiriului ?

Miscarea Legionara a luat nastere din framantarile generatiei care a patruns in universitati dupa intaiul razboi mondial. Dar, spre deosebire de alte organizatii politice, Miscarea Legionara a depasit tendintele efemere ale unei epoci, cladindu-si existenta in permanentele neamului. Corneliu Zelea Codreanu, intemeietorul Miscarii, a pornit la mobilizarea tineretului in numele unei conceptii de viata destinate sa transforme individul care ajungea in posesiunea ei intr-o energie nationala. Individul era initiat in arhitectura launtrica a neamului nostru, pentru a castiga stabilitate interna si pentru a da un sens constructiv puterilor lui de creatie. 
Adeziunea individului la Miscare se opera din interior, dupa ce si-a insusit datele fundamentale ale sufletului si istoriei romanesti. Legiunea avea o indoita viata : o activitate politica propriu-zisa, in care se recunosteau semnele distinctive ale unui partid, si o preocupare educativ-spirituala, care servea de suport celei dintai. Cuibul, unitatea de baza a organizatiei, in care isi facea legionarul educatia, era icoana in mic a patriei. Rezultatul trecerii individului prin aceasta scoala trebuia sa fie castigarea deprinderii de a cerceta fiinta neamului si de a intra in dialog cu el, pentru a-i intelege si urma aspiratiile.

Conceptia de viata legionara stabilea perspectiva justa de realizare a individului, succesiunea de planuri in care avea sa se desfasoare viata lui pentru a atinge plenitudinea de manifestare. "Individul in cadrul neamului ; Neamul in cadrul si in slujba legilor Dumnezeirii", iata formula la care s-a oprit Capitanul , pentru a defini esenta filozofiei legionare. 

Formula epuizeaza toate aspectele existentei si se aplica cu egal succes in societate si in viata sufletului omenesc. In istoria omenirii, turburarile provin din faptul ca unul sau altul din termenii relatiei individ - neam - Dumnezeu nu e pus in valoare sau e chiar oprimat, impiedecat sa se afirme, iar in viata launtrica a individului subplantarea personalitatii de diverse complexe sufletesti se datoreste acelorasi cauze. Un individ care nu respecta aceasta ierarhie de valori, care se pune pe sine in centrul existentei, sau care crede ca se poate dispensa de unul din termenii superiori, Dumnezeu sau Neam, se auto-mutileaza, isi amputeaza propria fiinta de o serie de posibilitati creatoare. Armonia originara a sufletului omenesc e sfasiata si efectele nefericite ale acestei dezordini interne se pot urmari si in viata popoarelor.

Cand se vorbeste de destinul national, destinul unui popor, expresiile nu sunt lipsite de sens. Neamurile ca si indivizii au personalitatea lor. Au caractere specifice, dupa care se disting unul de altul ; in istorie, in cultura, ele se vor afirma conform acestor predispozitii. 
Neamurile se nasc cu o zestre spirituala. Destinul unui popor este trecerea din stadiul potential in stadiul de manifestare a originalitatilor lui creatoare. Destinul national nu trebuie confundat cu un ideal oarecare si cu atat mai putin cu un obiectiv politic de mai putina importanta. Un ideal, cand este bine ales, reprezinta o functiune tranzitorie a destinului, un moment de incorporare a lui. 
Destinul este proiectia inalterabilului national in istorie ; este specificul reactiunii lui fata de eveniment ; e modul sau de comportare in istorie si in cultura. El reprezinta constanta istorica si culturala a unui popor si il insoteste de la nastere pana la disparitie.

Destinul unui neam decurge asadar din personalitatea lui. Dar nu trebuie sa-i corupem intelesul, confundandu-l cu notiunile de fatalitate sau predestinare. El e o creatie libera. Singura predestinare a unui neam este sa se realizeze conform geniului sau particular, aducand o contributie proprie la cultura omenirii. Aici intervine munca individului. Responsabilitatile lui depasesc sfera restransa a vietii lui personale si se extind asupra colectivitatii din care face parte. Individul este chemat sa desteleneasca ogorul spiritual al unei natiuni. Marirea sau pieirea popoarelor atarna in primul rand de vrednicia lor.

Generatia de tineri care si-a strans mai tarziu randurile in cadrul Miscarii Legionare venea cu o nota distinctiva fata de celelalte partide. Tinerii acestia se atasasera de fiinta interioara a neamului, ii simteau bataile de inima, ii recunosteau cadenta istorica si voiau sa intruchipeze ceva din tainele si frumusetile lui. 
Noua generatie era pusa in alternativa sa se piarda in meandrele politicianismului sau sa-si creeze un instrument propriu de afirmare in politica tarii, care sa corespunda conceptiei ei de viata. In aceste momente de cumpana , cand nu se stia care tendinte vor iesi biruitoare, a aparut Corneliu Codreanu. La semnalul lui s-au risipit toate nehotararile si noua generatie a optat pentru politica destinului national.

Dupa razboi se punea problema unei orientari in toate domeniile. Rupandu-se de destinul neamului, vechea generatie n-a fost in stare sa dea un nou impuls energiilor nationale, sa elaboreze un nou ideal pe masura necesitatilor schimbate ale vremii. Odata cu realizarea Romaniei Mari, parea ca s-a oprit in loc istoria. Pregatirea zilei de maine nu turbura constiinta oamenilor politici. Sa pastram ce avem era tot ce se putea afla ca intelepciune politica de la vechea clasa conducatoare . Tinerilor li se recomanda sa se bucure de roadele victoriei. Atatea posibilitati li se deschid. Fiecare sa-si vada de rosturile lui, pentru ca a trecut vremea idealurilor. Iar daca ii atrage politica, sa se aciueze pe langa cei ce detin puterea. In definitiv, nu-i mai aproape de trup camasa decat haina ?

Miscarea Legionara s-a ridicat impotriva acestei mentalitati statice in viata publica, contra imobilizarii elanurilor creatoare ale natiunii. Imobilismul in politica e tot ce poate fi mai funest pentru viitorul unei natiuni. Odata cu intregirea Romaniei Mari, nu s-au realizat toate aspiratiile poporului nostru. 
A cere unei natiuni sa traiasca fara ideal e o absurditate. Idealurile nu tin o vesnicie - e drept - dar functiunea idealului ramane permanenta. S-a implinit un ideal, idealul unitatii nationale ; acum altul trebuie sa-i ia locul. Constiinta nationala nu poate fi suspendata in vid, nu poate fi impiedecata sa gandeasca asupra viitorului. A transforma o generatie intr-o organizatie de acaparatori ai bunului public, nu e un ideal. E o lichidare a patrimoniului national.

Noul ideal nu putea fi scos din carti sau imprumutat de peste hotare. El trebuie sa se contureze din consultarea liniilor de forta ale neamului. Destinul national trebuia solicitat sa-si gaseasca o noua aplicare, o noua intruchipare istorica, potrivita cu imprejurarile schimbate in care ajunsese poporul roman. ceea ce se cerea dupa razboi era ca nationalismul extensiv, realizat in mare masura, sa fie urmat de un nationalism intensiv. 
Dupa satisfacerea revendicarilor teritoriale ale poporului nostru, trebuia sa se puna accentul pe consolidarea interna a tarii, o umplere a acestui spatiu, o descatusare a energiilor nationale, impiedecate pana acum sa se afirme din cauza vicisitudinilor istorice. 
O creatie imbelsugata in toate domeniile : economic, social, cultural. Massele populare trebuia scoase din inertie, bucurandu-se de o larga solicitudine din partea guvernantilor. Ridicarea nivelului de trai al populatiei nu-i numai o chestiune de dreptate sociala - cum predica curentele socialiste. Abia dupa ce multimile sunt salvate din mizerie si nestiinta, geniul unui neam se poate manifesta in toata plenitudinea. Baza de selectie a talentelor se amplifica. In loc de a reprezenta o patura restransa din populatie, se largeste pana la marginile unei natiuni.

Aceasta era directia ce voia sa o imprime Miscarea Legionara statului. Chiar pastrarea hotarelor nu era posibila fara de o profunda innoire a vietii publice. Numai un popor maturizat politiceste si de inalt nivel creator e respectat in viata internationala. Vidul politic dintr-o tara atata pofta de cucerire a altor popoare. O Romanie Mare cu picioare de lut nici nu se putea cel putin apara .

Politica externa,in masura mai mare chiar decat politica interna, trebuia supravegheata de spiritul natiunii. In acest domeniu greselile sunt si mai putin ingaduite , pentru ca pot duce la pierderea independentei nationale. Fara indoiala, politica externa evolueaza cu lumea care se schimba imprejur.
 Dar efortul de adaptare trebuie sa se miste totusi pe o anumita constanta si anume, sa nu piarda din vedere linia destinului national. Orice schimbare de politica externa trebuie sa se faca cu garantiile necesare ca acest destin nu va avea de suferit. In definitiv, rostul politicii externe este sa fereasca natiunea de alterarea eului sau istoric. O politica externa nu se face pe baza de expedient. Ea este buna numai atunci cand urmareste sa creeze natiunii conditiuni optime de dezvoltare a puterilor ei creatoare.

Procesul de degenerescenta al vechii clase conducatoare era atat de inaintat incat nu a reactionat nici chiar atunci cand a pierdut controlul puterii si o curtezana de origina straina ajunsese sa imparta demnitatile statului si sa hotarasca de viata si de moartea natiunii noastre.

Miscarea Legionara s-a luptat sa ridice nivelul politic al tarii. Problemele ce le aducea in dezbaterea opiniei publice Intemeietorul Legiunii, primeneau atmosfera imbacsita a vietii publice. Manifestele lui, discursurile lui, limbajul ce-l tinea in orice prilej, vibrau de iubire de neam. Interese individuale, partide, stat, putere, politica externa - toate aceste notiuni incalcite de politicieni - erau revalorizate de pe piedestalul natiunii eterne. Legiunea cerea ca politica tarii sa se puna de acord cu permanentele neamului.

Acest fel de a concepe responsabilitatile guvernarii izbea in comoditatile de gandire si de trai ale vechii clase conducatoare . Cum doctrina legionara exercita o mare atractie asupra tineretului, vechile partide se vedeau subplantate in existenta lor. Valul de popularitate starnit de propaganda legionara ameninta sa-i inlature de la conducere. Conflictul era inevitabil. El nu putea fi evitat decat in doua moduri : sau ca vechea clasa conducatoare , in fata razmeritei tineretului sa faca un efort de reexaminare a propriilor ei concepte politice, sau ca noua generatie sa renunte la cucerirea ei spirituala.

Facand aceasta confruntare de pozitii pentru a stabili originile conflictului dintre noi si lumea veche, nu vrem sa afirmam ca Miscarea Legionara ar detine un fel de monopol al patriotismului pur. 
Departe de noi aceste ganduri. Noi ne socotim continuatori ai tuturor acelor eroi si martiri ai neamului romanesc care s-au identificat cu destinul lui. Ne simtim solidari cu marile fapte de arme din trecutul nostru, cu marii domnitori, cu marii revolutionari si oameni politici, cu vizionarii scrisului si gandirii romanesti, cu generatia care ne-a dat Unirea, cu generatia care si-a varsat sangele in razboiul de reintregire. Toate aceste pulsatii ale trecutului le-am absorbit in fiinta noastra, le-am cultivat si am voit sa le perpetuam . Noi nu ne-am rupt din fagasul neamului. Hiatusul vietii nationale s-a produs de la conducatorii de dupa razboi. Cu exceptii onorabile, si lasand de o parte pe oamenii de treaba, membrii vechilor partide, care insa n-au jucat un rol decisiv in viata publica, profesionistii politicii romanesti s-au instrainat de Eminescu si de sangele curs in transee.

Noi reluam prin propriul nostru efort vechile traditii, in timp ce conducerea politica impingea pe nesimtite tara in sfera unor interese straine de neam, uitandu-si de cele mai elementare obligatii fata de el.



Ciocnirea era inevitabila. Stat si Natiune devenisera doua entitati ostile. Statul fusese acaparat - in special de la venirea regelui Carol al II-le pe tron - de o minoritate antinationala, care se folosea de forta lui de represiune pentru a innabusi elanurile natiunii. Soarta legionarilor ar fi fost cu totul alta daca s-ar fi aratat ceva mai nepasatori cu soarta neamului. Daca Corneliu Codreanu ar fi acceptat sa intre sub tutela carlista in l938, daca in l940 am fi fost de acord sa strigam : Traiasca Legiunea si Generalul, in loc de Traiasca Legiunea si Capitanul, sau daca in refugiul in Germania n-am fi vazut nici o dificultate sa ne numim miscare national-socialista in loc de Miscare Legionara, desigur ca legionarii nu ar fi fost purtati ani dupa ani din inchisoare in inchisoare si de la loc de executie la loc de executie ; daca oportunismul ne-ar fi calauzit activitatea noastra politica, nu ne-am fi angajat in intreprinderea plina de primejdii si fara perspectiva a guvernului de la Viena, iar, mai recent, daca legionarii s-ar fi aratat mai permeabili propagandei comuniste, n-ar fi fost exclusi de la toate amnistiile, reducerile de pedepse si eliberarile efectuate de actualul regim.

Valul de persecutii prin care a trecut Miscarea Legionara si teribilele ei pierderi de vieti omenesti se datoreste onoarei de a reprezenta cu consecventa destinul national. A fost o lupta inegala, deoarece fortele distructive interne, ori de cate ori au pornit la atac contra noastra, si-au asigurat concursul unei forte externe.

Daca Miscarea Legionara nu ar fi avut un substrat sufletesc, de multa vreme ar fi inchinat steagul. Dar ca instrument al destinului national trebuia sa onoreze aceasta pozitie. Capitularea Miscarii nu privea numai propria ei existenta, ci ar fi avut repercursiuni asupra totalitatii nationale. Odata cu disparitia Legiunii s-ar fi intrerupt firul imanentelor istorice ale neamului nostru. Noi am fi fost bucurosi ca aceasta sarcina uriasa sa o impartim cu celelalte partide, dar cum ele si-au intors fata de la natiune, au ramas singuri legionarii sa strabata acest drum anevoios si sa primeasca toate loviturile.


In politica, într-o campanie militara, numai succesul hotăraște valoarea unei acțiuni. O acțiune impecabil conceputa, dacă pe teren eșuează, nu poate fi buna. Mai trebuie sa ne lămurim însă despre ce fel de succes este vorba. Succesul unui individ, succesul unei conspirații, sau al unui partid ?

Daca succesul se resfrange numai asupra acestora, actiunile de mai sus nu pot fi clasificate intre actiunile politice. Politica are un singur inteles : ansamblul de mijloace care promoveaza realizarea istorica si culturala a unei colectivitati etnice. Politica se face de indivizi, de grupe, dar ca parti integrante ale natiunii. Un succes politic presupune asadar ca natiunea a avut ceva de castigat de pe urma lui. In februarie l938, biruinta clicii de conspiratori din jurul regelui Carol a insemnat o grava infrangere pentru natiune. Daca plecam de la aceasta semnificatie, succesele politice se judeca dupa un alt criteriu : dupa gradul de reprezentare al destinului national, dupa aportul lor la inaltarea unui neam in istorie. 
Dar se mai poate intampla si altceva : nu un succes, nu o mare biruinta, ci o lovitura primita, o mare durere a natiunii sa indeplineasca aceeasi functiune. Tragerea lui Horia pe roata sau uciderea lui Tudor Vladimirescu au actualizat destinul neamului in constiinta poporului roman cu o intensitate incomparabil superioara unei victorii. Tocmai prin aceste pilde infricosatoare de statornicie in slujba neamului - aceste infrangeri aparente - destinul national s-a propagat in massa romaneasca cu un dinamism nemaiintalnit pana atunci.

Tot astfel repetatele prigoane pe care le-a suferit Miscarea nu pot fi trecute printre infrangeri, daca destinul national, surghiunit din Stat, nu si-a mai gasit alt mijloc de expresie decat mucenicia noastra ; pentru a ne usura soarta ar fi trebuit ca noi insine sa dezertam din frontul natiunii si sa facem cauza comuna cu prigonitorii ei.

Politica oportunista, idolul vechii clase conducatoare , n-a mai functionat la 23 august l944. Si ce n-au facut autorii actului ca sa functioneze ! Un aliat tradat, o tara azvarlita dementei sovietice, satele golite de tineret, ca dupa o instructie sumara sa moara cu zecile de mii in muntii Tatrei. 
Si tot acest tribut sangeros impus din nou natiei, numai pentru a se putea continua o existenta politica parazitara. Pentru a ispasi crima aliantei cu Germania, au gasit tapi ispasitori tot pe legionarii care zaceau in fundul ocnelor sau erau trimisi pe front cu ordine de lichidare. N-au crutat nici pe maresalul Antonescu, acela care le facuse la 2l ianuarie l94l neasteptatul si nemeritatul serviciu sa-i readuca la putere.

Dupa atatea dovezi de lealitate fata de comunism, formatiile politicianiste ale tarii au crezut ca au castigat bunavointa noilor stapani si ca furtuna din rasarit va trece din nou peste capul lor, asa cum s-a petrecut si pe timpul cand nemtii dominau Europa. De asta data insa tocmai acest joc usuratic al oportunismelor, pe care l-au practicat toata viata lor in detrimentul tarii, le-a fost fatal. 
Ei n-au putut sa vada ca la 23 august nu s-a operat o simpla schimbare de front, ca atunci cand si-au cautat salvarea in Berlin, ci au impins tara in aria de bataie a unei revolutii. Daca ar fi fost oameni politici autentici, meseria lor, formatia lor intelectuala i-ar fi impiedecat sa faca aceasta gresala grosolana. Cum ei nu erau oameni politici, nu puteau citi pe harta avertismentelor destinului national. In zilele cand s-a revarsat puhoiul sovietic in Romania, taranii au dat dovada de mai mult simt politic decat ei. Si un alt destin, destinul implacabil al unei revolutii, i-a luat in primire, transformandu-i in martiri fara voie.

Ce moment de neuitat, cand puscariasii perpetui ai Statului roman, au primit in celulele lor transfigurate de suferinta, pe prigonitorii de ieri. Prigonitorii de toate categoriile politice : prigonitori din vechi partide, carlisti, antonescieni. Au impartit cu ei patul, hainele, mancarea, suferintele si sperantele. Abia cand au poposit indaratul gratiilor, au inteles ce-i tine pe acesti oameni, ce forta uriasa de rezistenta se degajeaza din comunitatea spirituala cu Neamul si cu Dumnezeu. 

Sub actiunea instrumentelor de tortura, chinuiti de foame, suferind de frig si umezeala, umiliti si batjocoriti, au facut amara experienta ca nu se poate cladi fericirea personala pe nefericirea neamului. Dupa ce comunistii i-au despuiat de averi si onoruri, dupa ce le-au rapit libertatea si i-au supus la cazne grele, au descoperit insfarsit ca inchisorile nu erau populate cu infractorii statului si ca in intunericul lor zacea pus sub un zavor insusi sufletul neamului.

Ei insisi au fost siliti acum sa lupte in primele linii ale destinului national. Dupa ce au cazut in mainile comunistilor, nu le-a mai ramas alt titlu de afirmare in fata asupritorilor decat alipirea de neam si credinta in Acela care guverneaza toate popoarele. Suferinta le era usurata, gandindu-se ca chinurile lor nu sunt zadarnice, ca prin celule si prin propriul lor suflet trece frontul natiunii angajate intr-o lupta pe viata si pe moarte cu cutropitorii. Destinul unui popor care, in vremuri de pace, parea o nebuloasa a gandirii, reala doar in mintea catorva exaltati, acum, cand toate valorile nationale erau supuse unui proces sistematic de falsificare, pentru intaia oara s-a revelat acestor constiinte cu o intensitate dureroasa.

Astazi Miscarea Legionara nu mai e singura in reprezentarea destinului national. Functiunea ei in cadrul neamului nostru s-a generalizat. Imprejurarile napraznice prin care trece poporul roman sub ocupatia sovietica a obligat imensa lui majoritate sa se alipeasca strans de fiinta lui pentru a-i apara integritatea spirituala.

Tragedia de astazi a poporului roman nu va fi zadarnica daca unitatea de destin, plamadita sub regimul tiraniei comuniste din sacrificii fara numar , va deveni, dupa eliberarea Romaniei, o achizitie durabila a clasei conducatoare . Partidele de maine trebuie sa invete ceva din teribila lectie a istoriei : din programele lor de guvernare sa nu lipseasca politica destinului national.

Decembrie l957.






AMINTIRE DESPRE COMANDANT

Titi Dobre

Am despre Comandant o amintire care, de fapt, nu este a mea, ci a tatalui meu, Stefan Dobre. Aceasta amintire mi s-a transmis prin povestire si descoperirea - de fiecare data - a unor noi detalii, asemeni unui tablou pe care maestrul il lucreaza in timp, adaugand mereu cate ceva pentru a realiza perfectiunea imaginii pe care o are imprimata in suflet. Sunt momente in viata oricarui om, in care luciditatea si profunzimea intelegerii, alimentata de resurse nevazute atinge culmi, la care dupa aceea nu mai ajunge niciodata. Straluminarea acelor clipe, cu intuitia lor de atunci, raman ca un reper nestramutat si intangibil.

Era la 6 octombrie l940 cand se organizase marea manifestatie legionara din Bucuresti, la care au participat si satele. Satele din judetul Ilfov aveau o traditie legionara, intre care si satul nostru Ogrezeni. Organizatia de Ilfov fusese infiintata de Vasile Marin in l935 si forma un tot. Oamenii satelor isi mai amintesc de tabara legionara organizata in l936 la Hotarele, sub conducerea lui Vasile Marin, in care se realizasera l20.000 de caramizi pentru biserica din sat.

In l935-37 satele s-au impartit in patru grupe, corespunzand celor patru sectoare ale Bucurestiului (verde, galben, albastru si negru). Ogrezenii, ca si celelalte sate din sectorul de verde, a fost preluat de inginerul Voicu Popescu de la Vasile Marin.

Eram concentrat in octombrie l940 la regimentul 39 Infanterie Soroca si desi conducerea Miscarii inaintase o lista catre Marele Stat Major, cuprinzand pe legionarii de care era nevoie pentru organizarea Miscarii , acesta nu a desconcentrat pe nimeni. Nu-mi ramasese , pentru a putea participa la sarbatoare, decat solutia dezertarii, care in orice conditii era dezonoranta pentru un legionar. Astfel a ramas ca participarea satului sa fie asigurata prin tatal meu. El a strans din vechii sai camarazi de arme din razboiul balcanic l9l3 si cel de intregire din l9l6-l9l8, vreo 40 de veterani si deasemeni un numar de tineri si s-a prezentat la defilare. Veteranii erau toti din regimentul 5 Vlasca al carui comandant in campania din Bulgaria fusese Antonescu.

Toti il stiau pe acesta ca pe un om foarte rau si aveau si acum in minte teama ce le-o inspira ofiterilor, care se ascundeau cand aparea "cainele rosu" in unitate. Dar ei aveau nestramutata incredere in Legiune si conducatorii ei. Cu aceste ganduri si sentimente grupul de legionari din Ogrezeni a ajuns la locul de intrunire care era Piata Natiunii, la picioarele dealului Mitropoliei, unde au intrat sub comanda lui Radu Mironovici, organizatorul manifestatiei.

Marea de oameni care talazuia venind mereu dinspre Gara de Nord, dinspre Gara de Est, dinspre barierele Bucurestiului, ajungand in piata se opreau pe locurile dinainte stabilite, unde erau condusi de legionarii de ordine. Toti admirau in soarele splendidei zile de toamna impunatoarea tribuna oficiala in spatele careia se inalta uriasul panou imbracat in panza verde cu figura nemuritoare a Capitanului sub semnul Garzii de Fier.

Ogrezenii mei priveau fascinati pe Comandant cand a vorbit, sorbindu-i cu nesat fiecare cuvant, aratand bucuria ce-o simtea ca natiunea romana poate sa respire liber acum, rupandu-si singura catusele si prefigurand viitorul de lupte si biruinte al Legiunii. Spusele Generalului, dupa aceea, nu au mai avut mare ecou in sufletele lor.

Comandantul si Generalul au plecat spre Universitate, unde era amenajata a doua tribuna in rand cu statuile din piata, urmand ca defilarea sa se faca prin fata statuii lui Mihai Viteazu. 
Grupurile de legionari erau indrumate intr-o ordine perfecta, prin fata Spitalului Brancovenesc, pe langa Biserica Domnita Balasa si pe langa Tribunalul Mare spre capatul Caii Victoriei. De acolo, pana la bulevardul Elisabeta si apoi la dreapta spre punctul de defilare din fata Universitatii. Dupa studentii legionari si muncitorii legionari, a urmat un grup impresionant de preoti legionari. Noi taranii am ramas asteptand la intrarea in piata pana ne-a venit randul la defilare. 
In capul grupului de sateni , norocul a fost sa fie satul nostru Ogrezeni, sat de vechi mosneni de-ai lui Matei Basarab. In fruntea lor la cativa pasi era tatal meu cu un mare steag tricolor pe care era scris Traian - Horia Sima.
 Cand s-a apropiat de punctul de defilare ostasul vechi bate pasul pe loc fluturand steagul ca sa ia distanta de cei din fata. Grupul celor 40 de veterani, in costume nationale, cu o banderola tricolora pe piept legata in curmezis si prinsa apoi in braul tot tricolor, cu fetele aspre de luptatori arse de soare, contrastand cu albul imaculat al camasilor si itarilor, urmat de vlastarele tinere in camasile lor verzi, a facut o impresie de neinchipuit asupra miilor de spectatori de pe trotuare, care aplaudau si aruncau cu flori.

In sfarsit tatal meu a intrat cu pas rar si mare in cadenta muzicii militare si dupa el tot grupul. In pas de defilare se apropiau de tribuna oficiala unde Comandantul, contaminat de entuziasmul general al bucurestenilor, care ii ovationau, a salutat in picioare cu salutul legionar, privindu-i cu o dragoste nesfarsita.
 Acum il vedeau de aproape ; fata lui stralucind in soare, fruntea indrazneata umbrita de o suvita de par , privirea-i calda, contrastau cu aceea intunecata si - si-au zis ei - plina de rautate a Generalului.

Toti au venit de la defilare cu o impresie de neuitat despre Comandant, care prin repovestirile lor si ale tatalui meu, cu noi amanunte adaugate de fiecare data, au construit in sufletele lor si al meu o imagine apoteozica despre acest om. Comandantul, de la postul lui de comanda, a simtit efluviile sentimentelor pe care acesti legionari batrani i le trimiteau si dupa defilare a rugat pe preotul Tudor Popa sa treaca pe la el grupul de legionari ogrezeni. Aceasta intalnire ceruta de el nu s-a mai putut realiza din cauza succesiunii precipitate a evenimentelor.

Pe buzele tuturor - la intoarcere - era o intrebare nedeslusita : ce cauta Antonescu langa Comandant ? El ne va trada ! Caci este unealta aceleiasi camarile care l-a ucis pe Capitan si care lucreaza si acum din umbra .

Intuitia lor de atunci s-a adeverit odata cu lovitura de stat a lui Antonescu. Dupa evenimentele din 2l ianuarie l94l oamenii care il stiau pe tatal meu contra lui Antonescu il necajeau cu intrebarea : Ce-ai fi facut daca fiul tau era impuscat la rebeliune ? La aceasta el raspundea invariabil :

-"Daca Titi al meu murea la rebeliune, eu nu l-as fi plans, pentru ca el murea pentru dreptatea si binele nostru al tuturor, luptand contra unui dusman al neamului nostru".


"Cultura este telul principal al existentei unui neam pe pamant , iar istoria ii netezeste calea, pentru a se putea desfasura in toata plenitudinea. Istoria este viata unui neam, e lupta lui pentru existenta, pentru satisfacerea trebuintelor ei materilale, in timp ce cultura e ""rodul vietii lui""(Corneliu Z. Codreanu)., e justificarea trairii unei natiuni in lume".

H.S., Doctrina legionara.

"Valoarea unei culturi e in functie de gradul de exprimare al sufletului national. O cultura populara, expresie a unui stadiu patriarhal de viata, e mult mai de pret decat o cultura de mare rafirament artistic, dar instrainata de izvoarele vii ale creatiunii".

H.S., Doctrina legionara.




JUMATATE DE SECOL.

- Circulara -

Legionari,


Privind în urma la cei 50 de ani de viata legionara sufletul nostru se umple de bucurie gândindu-ne prin cate am trecut, prin ce încercări cumplite, cate păduri cu fiare sălbatice și mlaștini ale deznădejdii am străbătut , pana ce-am ajuns la aceasta culme a aniversarii semicentenarului.

Am supravietuit regimului falsei democratii din Romania, care ne-a zdrobit oasele ca sa ne lepadam de credinta noastra ; am iesit biruitori si din inclestarea cu regimul dictaturii carliste, dupa ce am lasat in urma un lung sir de morminte, in frunte cu insusi intemeietorul Miscarii, Capitanul nostru etern, Corneliu Zelea Codreanu ; am rezistat si dementei prigoane antonesciene, care a transformat razboiul din rasarit in arma a uciderii noastre.

Explicatia acestei rezistente supraomenesti dusmanii nu vor intelege-o niciodata si unul dupa altul vor cadea in fata intariturilor noastre ; la 24 iunie l927, nu s-a intemeiat un partid oarecare, ci s-a nascut o noua lume, inzestrata cu noi coordonate spirituale. Luand ca indreptar invatatura crestina, Capitanul a asezat-o in centrul de desfasurare al intregii istorii nationale. 
Legiunea este o organizatie politica de inspiratie crestina care se caracterizeaza prin aceea ca interesul este substituit cu generozitatea, tendinta de acaparare de bunuri materiale cu spiritul de sacrificiu si individul marunt si egoist cu "omul nou", eroul plenar ce se realizeaza pe toate planurile vietii sociale. Capitanul a calauzit neamul nostru spre albia vietii adevarate, al carei inceput e in izvorul cristalin al dragostei.

Intre comunism si legionarism se deschide o prăpastie de netrecut ; noi luptam dinamizati de o pasiune creatoare, voind sa transformam lumea, facand-o mai buna si mai dreapta. Comunistii avand ca tata pe Principele Intunericului, si-au facut sufletul lacas al urii si tinta lor este sa distruga asezamantul milenar al crestinismului. Noi nu putem fi niciodata alaturi de ei, caci din acel moment am inceta sa mai existam ca miscare, ne-am autodesfiinta instantaneu.

Priviti la ce se intampla si in Europa si in intreg Occidentul. N-are aceasta lume tot ce ii trebuie ca sa fie multumita ? O economie infloritoare, arme de o eficacitate incomparabila si o superioritate vadita in toate domeniile vietii sociale fata de restul omenirii. De ce totusi aceasta neliniste crescanda, aceasta spaima de viitor ? De ce lumea libera moare, se stinge, cu toate aparentele de prosperitate, de ce se retrage din fata comunismului, suferind infrangere dupa infrangere ?

Pentru ca a abandonat cauza lui Hristos, pentru ca a pactat cu puterile satanice, crezand ca se poate acomoda si convietui cu fortele materialiste ale lumii. Ce se intampla astazi in lume nu este decat consecinta naturala a starii de pacat mortal in care se complace, crezand ca poate servi la doi stapani.
 Noi nu avem nimic din ce au ei ca sa ne putem masura cu comunismul, nici bogatii, nici armate, nici cel putin un punct de sprijin, un cat de modest ajutor in acest Occident opulent, dar rece, egoist si inchistat in materialism. Posedam in schimb un bun infinit mai mare : constiinta curata in fata Atotputernicului, in lupta noastra de 50 de ani. Avem multumirea si mandria ca n-am acceptat nici un compromis cu inamicul si ne-am mentinut intacta lealitatea fata de Hristos.

Comemorand cei 50 de ani de la intemeierea Legiunii, ce urare mai buna pot sa fac legionarilor decat sa-i ajute Dumnezeu sa nu se abata de la Linia Capitanului ramanand credinciosi jertfei lui si sangelui varsat la Majadahonda.

In timp ce lumea se destrama si se multiplica la infinit lasitatile, defectiunile si tradarile, pretul legamantului nostru va fi mare, cand vom putea striga Cerului : mai exista o oaste pe pamant care nu l-a parasit pe Hristos.

Oastea lui Codreanu !


Si atunci mila Domnului se va revărsa peste noi, porțile iadului care străjuiesc blestemata cortina de fier se vor sfărâma și Legiunea se va întoarce triumfătoare într-o tara libera .

Madrid, 24 iunie l977



Traiasca Legiunea si Capitanul !

Horia Sima

Comandantul Miscarii Legionare.


Pentru a putea interpreta drumul politic pe care va apuca umanitatea in urmatorii ani, trebuie sa facem o distinctie intre nationalism ca valoare intrinseca si neschimbatoare variantele lui istorice care, evident, pot suferi, ca orice lucru, schimbari si degradari.

Dupa primul razboi mondial s-a simtit in toata Europa febra nationalista, ale carei manifestari , depinzand de tarile si popoarele respective, s-a numit : fascism, national-socialism, falangism, legionarism, etc. Nu a fost tara europeana in care sa nu infloreasca un partid nationalist, oricat de modest ar fi fost. Dar in l945, ca urmare a razboiului pierdut, Europa nationalista a intrat in declin. Formele de manifestare ale nationalismului au fost sufocate de invingatori. 
Dar asta nu inseamna - si aici trebuie sa insistam - ca nationalismul a fost invins. El nu poate disparea odata cu oscilatiile politice. Apartine esentei poporului si va disparea numai daca poporul respectiv dispare. Au cazut numai Statele care au reprezentat la un moment dat - si intr-o forma temporala - ideologia nationalista, dar nu si spiritul acestor popoare care a ramas intact, cu toate greutatile intalnite in drumul sau. Si din aceasta substanta inalterabila a nationalismului, din aceasta comoara de aspiratii si idealuri, renasc popoarele la o viata noua.

Din declaratia facuta ziarului "Secolo d`Italia"

de Horia Sima

FELICITARE ADRESATA COMANDANTULUI

LA COMEMORAREA SEMICENTENARULUI MISCARII

Domnule Comandant,

S-au implinit 50 de ani de cand, din vointa Capitanului si cu ajutorul lui Dumnezeu, a luat fiinta "Legiunea Arhanghelul Mihail". Pornita in l927 cu 5 oameni ea s-a revarsat ca un torent puternic peste tara, ajungand sa numere milioane. Rascoleste sufletul romanesc si-l angajeaza intr-o mare misiune istorica.

Dar este oprita brutal din marsul sau triumfal de forte dusmane uriase care-o lovesc, "cu ura si cu miselie". O chinuiesc, o ciopartesc, ii raresc randurile prin crime odioase. Insusi intemeietorul ei, Corneliu Zelea Codreanu, este ucis intr-un mod bestial. Acesti dusmani credeau ca astfel, prin crunte persecutii si omoruri nelegiuite, ii vor da lovitura de gratie, vor desfiinta Miscarea Legionara. Dar nu a fost sa fie asa.

Dovada ca, iata, peste toate uraganele dezlantuite peste Miscare, si in ciuda lor, ne strangem astazi aici pe pamant strain, (caci al nostru este napadit de palamida rosie ), o mana de oameni veniti din toate colturile lumii, pentru a da marturie si a comemora primii 50 de ani de existenta a ei. Au fost 50 de ani de suferinte, de lovituri joase, de morminte presarate peste tot. Si totusi Miscarea exista.

Privind in urma la aceasta zbuciumata istorie legionara constatam , Domnule Comandant, ca 40 de ani, adica 80 la suta din existenta ei, s-au scurs sub comanda Dumneavoastra. Luand torta din mana franta prea de timpuriu a Capitanului ati dus aceasta nava legionara inainte, ati purtat-o cu loialitate pe marile vijelioase ale destinului ei national. Pe aceste mari v-ati izbit de necazuri multe, de primejdii, v-au muscat dureri, deceptii si poate chiar deznadejdi , caci cu totii suntem angajati intr-o teribila "mlastina a deznadejdii". Dar ati fost inconjurat , Domnule Comandant, si asta vrem sa subliniem categoric, de dragostea si devotamentul camarazilor Dumneavoastra, sentimente pe care le reinnoim astazi.

Cei prezenti la aceasta a 50-a aniversare a "Legiunii Arhanghelul Mihail" va vorbim in numele intregii Miscari :

- in numele Miscarii nevazute care, în frunte cu Capitanul, ne priveste de acolo din sferele lor de liniste, se bucura desigur si va imbratiseaza cu dragoste ;

- in numele Miscarii Legionare din tara subjugata care, de ani de zile, urca un urias si infricosator "munte a suferintei", in fata caruia cu totii ne plecam cu respect si cuviosie. Camarazii de acolo care, probabil, inlaturand spuza sub care si-au ascuns focul credintelor lor, scot la suprafata amintirea anului l927 si va trimit pe firele tainice ale sufletelor lor neintinate, dragostea si indemnul de a continua lupta Capitanului, oricat de grea ar fi ea, si pentru care ei cu totii sufera si rezista in tacere ;

- in numele Miscarii Legionare din exil care impestriteaza tot pamantul , dar pastreaza nealterat idealurile acestei Miscari, si care reprezinta vocea ce striga printre straini tragedia neamului romanesc.

Asadar, in numele acestui tot legionar pe care noi il reprezentam aici, va felicitam , Domnule Comandant, la aceasta frumoasa comemorare si va rugam sa primiti omagiul, respectul si bucuria ce-o simtim de a va fi urmat cu fidelitatea cu care l-am urmat si pe Capitan, pe acest drum al destinului legionar.

Si pentru a marca - atat pentru astazi, cat si pentru viitor - acest moment important, Legiunea intreaga va ofera o placa comemorativa in metalul careia este amalgamat marele potential de dragoste si credinta pentru Comandantul ei.

Sa traiti , Domnule Comandant !


DOUA DIN INCERCARILE HARAZITE COMANDANTULUI

Mircea Nicolau

Dupa asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, primul gând al legionarilor a fost sa-i sanctioneze pe cei ce ordonasera asasinatul, si nu sa-i gaseasca un succesor. Daca pentru orice alta formatie implicata în lupta politica, preocuparea ei principala, fiind înca în doliu dupa cel ce a condus-o, ar fi fost sa-l înlocuiasca degraba pentru a preveni eventuale dereglari în mecanismul organizatoric si sa reintre în competitie cu o noua strategie, starea de spirit înauntrul Legiunii era cu totul alta. 

Pentru legionari, numai simpla intentie de a umple golul ramas prin disparitia fiintei careia îi purtau un cult superior oricarei alte fapturi omenesti, constituia o impietate. 
Prin pierderea Capitanului, naruindu-se tot ce nazuia el sa faca pentru semintia omeneasca si neamul românesc, ceea ce în cugetul lor echivala cu o zdruncinare a ordinii lasate de Dumnezeu, legionarii simteau ca printre alte acte care puteau restabili aceasta ordine, li se impunea cu întâietate, ca o porunca suprema, pedepsirea autorilor morali ai asasinatului.

Dar alaturi de toate aceste împrejurari si poate mai mult decât oricare alta, pe legionari îi tulbura în asa masura gândul de a-l înlocui pe Capitan, încât, stiind ca va fi comparat cu el, nimeni dintre ei nu îndraznea sa înfrunte aceasta comparatie. 
Toti se simteau mult prea marunti ca sa exercite demnitatea suverana în Legiune dupa el. Asa se întelege de ce acela care va conduce Mișcarea Legionara 53 de ani, si numai moartea îl va rapi de la cârma ei, a fost luat pe neasteptate când Forul Legiunii, reunit într-o ședință solemna, în ziua de 6 septembrie l940, l-a declarat urmașul Căpitanului.
 Ar fi sa-l credem nesincer ori strain de problematica din epoca a Legiunii, daca ne-am închipui ca noul ei conducator nu fusese preocupat pâna atunci de necesitatea confirmarii cuiva în fruntea organizatiei legionare.
 Fara sa se gândeasca însa ca el însusi va fi aceasta persoana, întreprinsese actiuni în ultimul an si avusese manifestari suficient de elocvente, care sa-i dea relief în fata lumii legionare.
 Se cunostea bine temeritatea luptei pe care o declansase împotriva regimului carlist, iar pretul substantial pus de aparatul represiv pe capul lui, asa cum nu pusese pe capul nici unui alt legionar, a avut darul sa-i releve intransigenta si cultul nemasurat pentru memoria Căpitanului, si chiar sa-l desemneze ca pe un virtual succesor al acestuia. 

Arestarea lui dramatica, la capatul unor peripetii expuse mortii în chinuri, si apoi ieșirea aproape imediata din arest si ancheta pentru o audienta la rege, urmata de numirea ca ministru si, numai dupa câteva zile, de demisia lui senzationala, au contribuit sa-l situeze în prim planul actualitatii publice si legionare. Iar, ca o culminatie a reusitelor lui, materializata în alungarea lui Carol al II-lea, l-a promovat hotarâtor pentru cea mai înalta functie în cadrul Legiunii.

Patruns, pe de o parte, ca institutia spirituala si politica faurita de Capitan reprezenta ultima nadejde a tarii, dar pe de alta, pus pe gânduri de situatia dificila a cadrelor ei lipsite de aportul elitei masacrate în prigoana care abia se încheiase, si avizat asupra dusmaniilor de care va avea parte, e lesne de imaginat câta stapânire de sine si ce înalta constiinta a misiunii asumate i-au trebuit lui Horia Sima, sa nu se resimta de aceste poveri în deciziile lui de Comandant al Miscarii Legionare si sa înfrunte cu dârzenie viitorul.


S-ar fi putut presupune de unii observatori superficiali, si nu erau putini, ca prin reintrarea ei oficiala în viata publica, dupa dislocarea regimului carlist, realizare ale carei merite îi reveneau aproape integral, Miscarii Legionare i se deschisese un drum larg pentru a guverna. si poate ca asa era de asteptat si parea normal sa fie, dar realitatile ostile de pe teren au impus evenimentelor cu totul alt curs. 
Obstacolele de care s-a izbit, - de fapt, lovituri primite pe neasteptate, - au avut doua origini: una directa, din partea generalului Antonescu, si a doua indirecta, din partea Germaniei national-socialiste.
 La ele s-au adaugat impedimentele care tineau de starea tarii în urma pierderii unei treimi din teritoriul national, necesitatea imperioasa a rostuirii populatiei fara camin si mijloace de trai, care se revarsase în tara neputând sa ramâna sub o stapânire straina si reorganizarea urgenta a tuturor sectoarelor domeniului public, destramate dupa o îndelungata gestionare iresponsabila. Iar redresarea situatiei în complexitatea ei, înainte de a se agrava iremediabil, nu era posibila decât cu ajutorul fortelor legionare, greu însa zdruncinate si ele dupa recenta prigoana, si a caror readucere la plenitudinea lor, pretindea un travaliu sustinut si nuantat.

Pare greu de înteles, dar probabil ca în urma unei stari de fapt instaurate de Capitan, caruia îi revenea în exclusivitate sa gaseasca solutii pentru totalitatea problemelor mari ale Legiunii, ele s-au concentrat atunci la fel si asupra recent confirmatului ei Comandant. El era, de asemenea, tinta principala a exceselor, chiar a acceselor de reprosuri si incriminari pe care i le aducea generalul. 
Tot el trebuia sa stavileasca valul de îngrijorare si pesimism care se întinsese peste tara, desi combaterea acestei dezolari nu intra în aria ministerelor conduse de legionari. si în reorganizarea Legiunii aparusera, de altfel, dificultati inevitabile agravate de circumstantele vitregi interne si externe existente atunci.
 Dar în pofida impedimentelor întretinute de general si exploatate de al treilea Reich, guvernarea la care Legiunea doar colabora cu titlu secundar, a dat roade în scurt timp. Nu era vorba numai de revigorarea morala a natiunii si înlesnirea contactului ei pâna la o forma fraterna cu organele de stat, contact pâna atunci anevoios. 
Dezideratul asimilarii statului în natiune era pe cale sa se îndeplineasca conform raportului firesc între aceste doua entitati. Constituia nu mai putin o problema de prim ordin ameliorarea traiului de fiecare zi, exprimat în standardul de viata al cetateanului. Cât de satisfacator ajunsese acest standard, o demonstreaza economiile bugetare de 5.700.000.000 lei (la valoarea leului de atunci), obtinute în numai trei luni.

Accelerarea ritmului de lucru în serviciile publice si evidenta crestere a prosperitatii generale constituiau pentru Comandant surse de multumire care-i mai domoleau amaraciunile pricinuite de conducatorul statului si de conspiratia adversarilor traditionali ai Legiunii. Îi procura, de asemenea, o adânca bucurie consolidarea structurilor legionare a caror amploare si rezonanta nationala îi dadeau Legiunii importanta si prestigiul unei institutii. 

Dar ea avea si îndatoriri fata de Capitan si de sirul luptatorilor ucisi de naimitii dictaturii exercitate mai bine de doi ani, cu o ura patologica împotriva a tot ceea ce reprezenta duhul adevaratei Românii si nazuinta afirmarii ei stralucite. Trupurile legionarilor asasinati, presarate pe tot întinsul gliei românesti si ascunse în pamânt, de buna seama, fara slujba crestineasca si cruce la capatâi, ca si ale acelora ce abia li s-a mai gasit cenusa, trebuiau înmormântate cu ritualul si la locul cuvenit.

 Îndeplinirea acestei îndatoriri făcea parte dintr-un program mai cuprinzator de reasezare a marii familii românești în rânduiala vechilor traditii. Opera de rezidire a tarii începuta cu o neabatuta energie, - travaliu care includea cooperarea tuturor straturilor sociale si categoriilor profesionale, - contopea într-un ansamblu organic particularismele locale. 

Aceasta lucrare a fost adusa la zi prin cadenta sufleteasca instituita de-a lungul si de-a latul tarii de catre Legiune, tinzând totodata sa se reconstituie si sa se regaseasca ea însasi pe sine. Peste tara se revarsau zorii unei alte vieti. Era de crezut ca Horia Sima se afla în fata unui edificiu care se înalta cu certitudinea dainuirii pâna departe în timp.

Dupa lovitura de forta data de Antonescu, care era pe punctul sa se întoarca împotriva lui daca n-ar fi primit ajutorul armatei germane, concretizat în somatia adresata Miscarii Legionare de a parasi teatrul de confruntari, tot ceea ce construise Legiunea cu nelimitata daruire dar nu si cu îndeajuns de prevenita buna credinta, s-a prefacut în pulbere. O noua prigoana a început, de asta data sub auspiciile puterii si statului pentru care Legiunea suferise prigoana anterioara si irecuperabila pierdere a întemeietorului si Capitanului ei. Din nou legionarii trebuiau sa se împrastie si sa se ascunda, îngândurati ca vremea nu-i arata tarii românesti semne favorabile. 
Comandantul apuca iarasi drumul pribegiei, fiind urmarit de copoii lui Eugen Cristescu, al carui stapân ordonase sa fie arestati toti oponentii lui personali, "de la Horia Sima pâna la ultimul borfas". 
Aflându-se în fata unei vrajmasii care s-a aratat mult mai câinoasa si perfida decât o putea crede în cele mai negre presupuneri, - mai cu seama ca venea din partea omului cu care încercase sa colaboreze cinstit, în virtutea faptului ca amândoi apartineau aceluiasi popor, - si facut prizonier tocmai de statul si organizatia politica de la care astepta instaurarea unei ordini europene pe adevarate baze nationale, este de înteles sfâsierea sufleteasca în care fusese aruncat.
 Pentru acest stat Legiunea suferise cea mai grea pierdere cu putinta si lovitura ce-i fusese data constituia o drama pe care trebuia sa o îndure decenii la rând neamul românesc si întreaga Legiune.

În aceste împrejurari, fara sa renunte a se hrani cu viziunea proiectata peste vremuri de Capitan, Horia Sima continua sa creada nestramutat în împlinirea ei, desi circumstantele politice si militare îi închisesera ermetic orice orizont, ca într-o celula cu oblon la fereastra si ziduri de fier.


Omul de astazi e asediat din toate partile de nenumarate erezii religioase, filozofice, politice si stiintifice, cu scopul de a-l face sa-si uite originea lui supranaturala si menirea lui pe pamant. S-a dezlantuit o adevarata vanatoare dupa om, pentru a-l prinde in capcana acestor erezii. 
Daca scapa de o primejdie, alta il pandeste mai departe, incat putini sunt acei care scapa teferi din aceasta batalie zilnica cu daramatorii de suflete. E suficient sa ne asvarlim ochii in vitrinele librariilor ca sa vedem cate miasme nu exala cartile ce apar. Apostoli improvizati, de tendinte dubioase, se apropie de oameni cu aparentul interes de a-i educa si a-i face fericiti. dar in realitate, toate aceste secte, scoli, directii nu aduc nici o mangaiere omului, lasandu-l mai dezorientat si mai disperat decat era mai inainte de a fi indoctrinat cu "noile adevaruri" .

H.S. Ce este comunismul ?




Problema persoanei umane a fost radical și definitiv rezolvata de Iisus Hristos. Numai în viata Lui o întâlnim realizata în toată frumusețea și plenitudinea. Nu mai e nevoie sa vagabondam prin domeniile ințelepciunii omenești, ci doar sa ne sforțăm sa înțelegem pe divinul Maestru și sa-I urmam exemplul, folosindu-ne de Gratia Divina și de scutul ocrotitor al Bisericii.

H.S. Ce este comunismul ?

HORIA SIMA

LUPTA SI SEMNIFICATIE

Sebastian Mocanu

Facand parte dintre aceia care vad in scris exclusiv o problema de credinta si implicit o marturisire in slujba adevarului, acesta constituind un fapt valabil in toate domeniile, pana si in cel stiintific, autonomia valorilor neputand iesi din domeniul adevarului, in afara de minciuna care este o nonvaloare si nimeni nu recunoaste drept nonvaloare obiectul pentru care militeaza in viata, deci se incadreaza intr-o atitudine afirmativa fata de valori, sa-mi fie primita marturisirea ce o fac aici cu privire la un om in jurul caruia s-au colportat prea multe variante pozitive si negative, toate cu pretentie de adevar. 

Si accentuez "cu pretentie" de adevar , fiindca negația în sine nu este creatoare, nu este datatoare de norme de gândire si conduita, deci nu poate avea rolul unei profesiuni de credinta, care prin definitie este afirmativa, pozitiva, în înțelesul ca daca se neaga ceva, aceasta se produce pentru a afirma altceva, adica a înlocui ceea ce negi cu afirmarea a altceva integral valabil, afirmativ, constructiv. 

Proteismul unei personalitati , prin urmare, nu este si nu trebuie sa fie un factor generator de neclaritati, ci un indemn stimulativ de a intelege acea personalitate, de a-i cunoaste liniile pe care se misca si a le urmari pana la punctul lor de coordonare si unificare in eul ei unic si creator. Fiindca intr-adevar o personalitate controversata este totodata o personalitate creatoare, pe undeva neinteleasa. 

De fapt, privind in istorie, vom putea intui si sesiza usor padurea ( acea "selva oscura" dantesca fara un fir conducator prin ea) , hatisul sumbru de negatii cu care au fost intampinate de catre contemporani marile personalitati revolutionare, ca si viziunea lor despre lume si viata. Cu atat mai mult atunci cand respectivele personalitati pasesc efectiv la realizarea si aplicarea acelei viziuni.

 De cele mai multe ori ele platesc cu propria viata aceasta indrazneala , consfintind si adevarul ca nimic adevarat si bun si frumos -valorile imuabile ale omenirii, infaptuite original pe plan national- nu se poate realiza de catre om decat prin daruire dusa pana la punerea in cauza a propriei existente, incununata cu jertfirea de sine.

Personalitatea lui Horia Sima in cadrul afirmarii in lume si in fata lui Dumnezeu a ethosului romanesc ne apare plina de har si lumina creatoare. Aparut in cosmosul legionar -modul romanesc de realizare istorica a neamului pe caile credintei luptatoare pentru mantuirea lui- in umbra intemeietorului Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, ca si in a lui Ion Mota, intrupari ale spiritului de jertfa pentru realizarea pura a istoriei romanesti, Horia Sima isi asuma, impins de destin, perpetuarea in timp si in lume a telurilor Legiunii Arhanghelul Mihail. 
Ceea ce este identic cu a-si asuma calvarul izbavitor de pacate al unui neam atat de incercat si de multe ori rapus de istorie, care totusi, prin cei alesi ai lui vrea sa-si duca pana la Inviere crucea harazita lui spre mantuire, alaturi de alte neamuri, si ele avand modul lor specific de a se realiza in istorie, toate in final armonizandu-se in Dumnezeu.

Cea dintai caracteristica a Comandantului Legiunii este intuirea corecta si reala a pozitiei sale fata de Capitan si de Mota. este o pozitie de smerenie in fata lor, de ascultare si urmare a lor. 
Si cum, intotdeauna pastrand proportiile si distanta, firesti si necesare, dintre lumea divina cu manifestarile ei printre noi si lumea noastra omeneasca, atrasa de cea divina, tinzand spre ea, dar lume omeneasca totusi, se poate face oricand o analogie intre istoria crestinismului aici pe pamant si istoria Legiunii, rolul si locul lui Horia Sima in istoria Legiunii Arhanghelul Mihail si implicit a romanilor este acela al apostolului Pavel in istoria Bisericii crestine, a crestinismului in ansamblu. 

Asa cum Pavel inaltandu-se prin smerenie intru Hristos a primit invrednicirea de a raspandi si lamuri invatatura lui Hristos in toata lumea de atunci, lui Horia Sima i-a fost dat, prin insasi forta lucrurilor sa faca cunoscuta in lumea intreaga spiritualitatea legionara, expresie transfigurata a sufletului romanesc. 

Si desigur, tot ca o similitudine de fapt, sa intampine cea mai obtuz-indaratnica aversiune in propria tara din partea acelorasi inveterati dusmani, la care s-au adaugat si unii capitularzi, dezertori si chiar tradatori din randurile legionare, atat de izbite in lupta de durata ce le aparea acestora, poate pe drept cuvant, fara de termen.

Pentru ca tot fara termen sau cu un termen cunoscut numai de Dumnezeu este si istoria neamului nostru, existenta lui pe pamant. De unde si necesitatea de a lupta necontenit si neobosit pentru mantuirea lui in vesnicie. Eroismul de durata este principiul de gandire, lupta si viata introdus in istoria legiunii de Horia Sima prin propria lui activitate, in longeviva lui existenta. Iar lupta se da pe toate planurile, avand un caracter integral, cuprinzand toate domeniile de activitate umana in neam si iradiind in universalitate si in eternitate. 
Numai astfel un neam isi poate realiza mantuirea. Prin constiinta necesitatii luptei si sustinerea ei permanenta. Horia Sima este unic in istoria Legiunii prin aceasta ingemanare pana la identificare intre gand si fapta, intre cuvant si spontaneitatea actiunii izvorata din el. 

Gandul, ideea la el este izvor de energie ce se transforma imediat in actiune, in fapta, in realizare. Asa se explica si modul in care a reusit sa-si puna in conditie de inferioritate si sa-si invinga adversarii atat de redutabili de care a avut incontinuu parte. Lupta permanenta a fost principala lui calitate. 

Cu ideea, cu cuvantul, cu fapta, trecand de la una la alta cu o mobilitate uimitoare si punandu-si astfel adversarii intr-o inevitabila deruta si intimidare. Bineinteles, cu aceeasi viteza le intuia intentiile si le prevenea reactiile. Calitatea aceasta i-a recunoscut-o Capitanul atunci cand prin singura scrisoare cu caracter de circulara, adresata lui, i-a confirmat in mod lapidar justetea felului lui de a actiona si i-a dat si indrumarile de atitudine fata de cei ce i se opuneau:



Horia Sima,

I. E bun sistemul intrebuintat la Timisoara. Cred ca va da roade bune.

II. N-ai nici o teama. Sunt simple amenințări. In fata lor insa cu atat mai aprig trebuie sa apara legionarul.

Sfideaza-i cu toate amenintarile lor si plange-le de mila pentru ce-i asteapta.

Cu drag,

C. Z. C.

Insusirea aceasta fundamentala l-a salvat din nenumaratele pericole si riscuri de care a avut parte neprecupetita in viata si probabil ca tot aceasta i-a indreptatit judecata si hotararea Capitanului ascensiunea lui in Legiune pana la functia suprema, dupa ce insusi Capitanul si atatia din elita Legiunii au fost rapusi. Insusirea aceasta l-a facut sa apara in lume ca un spirit neobosit, mereu prezent in toate problemele la zi ale tarii si ale lumii, in care cuvantul lui sa fie cel care da solutia salutara. Din nenorocire fireste, caracterul ei salutar se recunoaste doar teoretic, dupa esuarea celor adoptate, cand nu mai ramane altceva de facut decat sa se constate mereu crescanda escalada a iresponsabilitatilor politicianiste.

Aceasta insa reliefeaza in lumina adevarului , mai evident, momentele in care interventia lui in istoria neamului a fost de-a dreptul salvatoare si faptic si ideal. Astfel a devenit incontestabil faptul ca pedepsirea lui Armand Calinescu pentru uciderea in ritual ocult, talmudic si masonic, ceea ce-i cam acelasi lucru, a Capitanului si a celor treisprezece legionari a insemnat in acelasi timp si inlaturarea pericolului de ocupare a tarii de catre armata germana, aflata atunci in plina ascensiune si expansiune. 

Iar momentul de cea mai inalta tensiune dintre Legiune si regele Carol II pe care Horia Sima l-a alungat in final de pe tron, pe langa ascutimea de spirit i-au aratat si temeritatea exceptionala de care dispunea cu calm si sange rece, indreptat fiind cu toata fiinta lui doar spre biruinta Legiunii. Aceasta l-a facut pe unul dintre intemeietorii Legiunii, comandantul Bunei Vestiri Corneliu Georgescu, sa exclame la un moment dat :

"Steagul Legiunii zacea la pamant in vara anului l940 sI Horia Sima l-a ridicat in stralucirea soarelui, falfaind in istorie" . Si Corneliu Georgescu l-a urmat, disciplinat, pe Horia Sima pana la sfarsitul zilelor sale. Dar de fapt toate momentele insemnate din viata lui Horia Sima izvorasc din acest spirit de simbioza a gandului cu fapta, care i-au dat forta reactiei spontane si corecte. Si nu sunt deloc putine aceste momente in viata lui de permanent luptator legionar pentru neamul sau.

De abia scapat din ghearele satanice ale regelui asasin si intrat, conducator al Legiunii, continuator al Capitanului , in domeniul politicii efective, cu toate ademenirile si smarcurile ei, numai un spirit independent, constient si activ ca al lui putea sa se mentina si sa mentina si Legiunea nealterata pe linia ei infaptuitoare de destin romanesc. 
De retinut greutatea acestui destin. In vreme ce liota politicianista nu gandea si nu intelegea sa se manifeste decat pe linia oribilelor filii : franceza, engleza, italiana, germana, sau chiar rusa, Legiunea trebuia pastrata si dezvoltata pe singura filie ce i se potrivea, din care s-a nascut si pentru care s-a nascut, pe care a militat si militeaza : romanofilia, adica autenticitatea sa romaneasca. 
Si astfel, inarmat cu credinta, inteligenta si curaj a manevrat tot restul vietii sale pe aceasta linie, expunandu-si permanent viata pentru a feri Legiunea, deci sufletul neamului romanesc, de infrangeri, ingenuncheri, capitulari, compromisuri si compromitere, desi toate acestea i se prezentau ademenitoare la fiecare pas.
 Carol II le-a incercat cu Capitanul si nu a reusit, dar l-a omorat pe Capitan si pe cei alesi ai lui, punandu-se astfel temelie trainica de nezdruncinat sufletului romanesc in veacurile sale viitoare. 
Mormantul, acum necunoscut, al Capitanului consfinteste temelia de har si jertfa a mormantului lui Constantin Brancoveanu si a mormintelor lui Horea, Closca si Crisan, formate din tot pamantul Ardealului, in care trupurile lor au fost faramitate si imprastiate. Antonescu a incercat falsificarea legionarismului cautand si el, ca si Carol II, sa ia in mana conducerea Legiunii si, nereusind, a inlocuit nationalismul autentic romanesc cu unul cazon, ca si cum sufletul omului ar putea iubi la ordin, indiferent de obiectul iubirii.
Comandantul Legiunii a trebuit apoi sa faca fata ingerintelor si presiunilor externe, puternice ca forta bruta, dar subrede, pentru ca erau false ca fond spiritual. Si astfel Horia Sima, constiinta romaneasca legionara pura, a trebuit sa aiba o confruntare de lunga durata cu aceste forte si sa respinga imixtiunile lor in evolutia Legiunii, ajungand in situatia deloc de ravnit sau de invidiat de a-l infrunta direct pe Hitler, o data din pozitia lui oficiala de vicepresedinte al Consiliului de Ministri neraspunzand la invitatia de a-i face o vizita oficiala si lasandu-l doar pe Antonescu, in a carei loialitate ce-i drept s-a inselat, si a doua oara din insasi situatia lui de prizonier politic in Germania, plecand in Italia, de unde slabiciunea lui Mussolini i-a permis lui Hitler sa-l recupereze.

Furia lui Hitler putea in orice moment sa-l coste viata si numai Providenta l-a aparat , daruindu-i posibilitatea de a mai avea atatia ani carma Legiunii. Iar aceasta posibilitate a fost binecuvantata pentru Legiune, in timp ajungandu-se la lamuriri si purificari in cadrul ei.

Pana la acestea insa, momentul plin de har din tragedia neamului nostru in care Legiunea, sub comanda lui Horia Sima, a reprezentat integral dorinta de viata in demnitate a acestui neam : actiunea Guvernului National Roman de la Viena. Actiunea aceasta are o semnificatie dubla : pe plan intern romanesc si pe plan extern. 

In amandoua ipostazele ea a insemnat biruinta spiritului asupra materiei, confirmand ceea ce a recunoscut si Napoleon in urma conflictului sau cu Papa de la Roma, capetenia lumeasca a Bisericii Catolice, adica a institutiei spiritului, in raport cu armata care mergea din victorie in victorie. "Nu exista decat doua forte -a spus Napoleon- arma si spiritul, dar intotdeauna biruitor este spiritul" . 
Adevarul acesta el l-a ilustrat in final cu propriul sau destin, dupa cum l-a demonstrat si Hitler tot cu propriul sau destin, fara a se cunoaste pana acum daca acesta a incetat din viata constient de suprematia spiritului. 
Cert este ca fata de Horia Sima, constrans de realitatea imediata, a incercat in scris, desigur pentru a se salva pe sine si neamul sau in primul rand, sa remedieze ceva din nedreptatea ce o crease neamului romanesc, lovind din ratiuni meschine in raport cu idealul, in Legiune si in Comandantul ei. 

Din nenorocire insa si poate spre rusinea romanilor in fata istoriei, din ratiuni si mai meschine a lovit necrutator si Antonescu in Legiune si Comandantul ei, lovind astfel in spiritualitatea neamului. Aceasta insa l-a invins si pe el in fata mortii, cand, in decursul procesului, de care era constient cum se sfarseste, si-a pus cu voce tare intrebarea daca nu ar fi fost mai bine sa se fi impacat cu legionarii.

Comandantul Legiunii a tratat crestineste memoria lor, urmandu-si mai departe destinul. Guvernul National Roman de la Viena si Armata Nationala, amandoua cu adevarat "nationale" au insemnat tresarire constienta a demnitatii nationale romanesti in fata dezastrului total in care niste conducatori iresponsabili aruncasera neamul si tara. Singura tresarire autentica si demna pe linia destinului romanesc, care a stimulat si alte multe reactii pe acest drum.
 Fiindca de data aceasta telul nu mai era supus razboiului , ale carui obiective fusesera de altfel deturnate si ele, ci viabilitatii si rezistentei spirituale a neamului in fata uriasei forte cotropitoare, careia statul roman i-a cedat in toate incheieturile sale. "Adunati sufletul ravasit al neamului" a fost de atunci incoace cuvantul de ordine al Comandantului si pentru aceasta a militat pe toate caile, tot restul vietii sale, mentinand mereu treaz si activ duhul legionar al marilor rupturi, intruchipat de Mota, urmat fiind in acest veac ateu de oameni pentru care sacrificiul total pentru o idee, mai mult, pentru credinta, este o forta care infaptuieste vocatia eroica precum si acceptarea martiriului ( Golea, Samoila, Spiru Blanaru . . . ) . 
Proteismul inepuizabil al Comandantului a continuat sa rodeasca neincetat in toti anii exilului pana la sfarsitul firului vietii sale pamantesti. Purtandu-si absurda condamnare la moarte in contumacie, urmarit de potera invizibila a securistilor PCR-isti, multi dintre acesti ani si i-a petrecut peregrinand prin tari si continente sub alt nume, cel real fiindu-i cunoscut doar de cativa legionari, pana cand in cele din urma Spania i-a acordat statut de refugiat politic, spiritul lui a activat continuu in serviciul Legiunii si al neamului romanesc. 

Expus urmaririi agentilor secreti, atacat in presa fara posibilitati de replica, neinteles si atacat chiar de catre unii ce-i fusesera alaturi si care credeau ca se salveaza pe ei astfel de sub acuza de "nationalist" , notiune careia i se atribuia un sens peiorativ, spiritul sau s-a dovedit creator in destinul neamului si in aceasta situatie. Iar cand a putut iesi la lumina, din fapta si indemnul lui au inceput sa apara carti si reviste in diferite capitale, care atrageau lumii atentia asupra calvarului neamului romanesc sub cnutul comunist al sovietelor. 
A inceput apoi organizarea legionarilor din exil ale carei roade s-au materializat incredibil de frumos in monumentul de la Majadahonda, pe locul unde au cazut Mota si Marin jertfa pentru crucea si credinta crestina. Ecouri ale acestei activitati au strabatut si intre granitele de sarma ghimpata ale statului comunist roman, multi platind cu ani grei de inchisoare sau chiar cu viata speranta ce renastea in ei.
 Acest reviriment legionar efervescent a facut sa se cunoasca spititualitatea legionara nu numai in Europa, ci si in cele doua Americi, ajungand pana in Australia, adica pe aproape toate suprafetele lumii necomuniste. 
Revistele care au aparut ( "Tara si exilul" , "Drum", etc. ) la care Comandantul a colaborat manifestandu-si in timp prezenta romaneasca si legionara in problemele de baza ale lumii, intrunirile legionare din diferite puncte de pe glob, dar mai ales cartile Comandantului au reprezentat tot atatea contributii la semnalarea si recunoasterea calvarului romanesc in actualitatea nedreapta cu el a secolului, tot atatea lovituri date comunismului pe care-l demascau.

Dar despre acestea toate se impune de la sine aparitia unei monografii. Ele au avut ecoul lor intre dusmanii Legiunii, respectiv in organizatia crimei securiste, institutia macabra mobilizandu-si fortele si pe tradatorii din afara ei. 
Toate acestea, atat de slab sugerate aici, au reliefat si mai mult pe Horia Sima ca exponent al romanismului. 
De aceea el a devenit tinta tuturor urzelilor si atacurilor, dar si mitul luptei de rezistenta romaneasca impotriva comunismului si a tuturor incercarilor de subminare a Romaniei. Numele lui a devenit un simbol pe buzele si in inima celor ce sufereau pentru tara si neam. Rostirea lui starnea gandul si dorul de salvare pe care-l cauta tara pretutindeni pe glob. Negasindu-l, ramanea o puternica si mirifica aspiratie spre libertate si fericire.

Cartile lui de istorie si doctrina legionara si romaneasca au ramas documente de care istoricii acestui secol romanesc ce-si trage ultima suflare nu pot sa nu tina seama. Aceste carti , tot scrisul lui, au format si formeaza noi forte spirituale, noi luptatori pentru destinul crestin si constient romanesc al acestui neam, pentru inflorirea lui in secolele si mileniile care vin. Pentru ca ele sunt vii si cuceresc sufletele, le intaresc , din copilaria luptatorilor pana la batranete. 
Marturia unui luptator legionar, dupa ani grei de inchisoare comunista, care insa nu l-a zarit vreodata pe Comandantul Miscarii Legionare, fiind prea tanar pentru aceasta, confirma si intareste aceasta afirmatie. Raspunzand unui tradator al Legiunii, mare si intaratat denigrator al lui Horia Sima, preotul Liviu Branzas isi marturiseste , de pe patul de suferinta, cu putin inainte de a trece intre legionarii de dincolo de mormant, bucuria de a-l fi citit pe Comandant :

"Marturisesc, cu mana pe inima, si nu pentru prima oara, ca nu am gasit in scrisul lui Horia Sima ( in toate cartile si in Antologia in sapte volume ) nici macar o singura fraza care sa fi contrazis gandirea si simțirea mea".

Aceasta marturisire intareste in timp rolul lui Horia Sima in istoria Legiunii, dupa confirmarea Capitanului si intarirea lui Corneliu Georgescu. Ce si-ar putea dori mai mult un legionar ?

Luptator si Comandant al Legiunii, Horia Sima a ars toata viata lui, bogata in ani, pentru neamul romanesc. Doctrina legionara este doctrina acestui neam pe care, dupa Capitan si Mota, el a exprimat-o intr-un mod genial de clar, cu tot zbuciumul inimii si mintii sale, avand ca singure izvoare de inspiratie "Evanghelia si geniul neamului nostru" , marturisite de el insusi.





TELUL FINAL AL NEAMULUI

Este viata ?

Daca este viata, atunci nu intereseaza mijloacele pe care neamurile le intrebuinteaza spre a si-o asigura. Toate sunt bune, chiar si cele mai rele.

Se pune deci problema : Dupa ce se conduc natiunile in raport cu alte natiuni ? Dupa animalul din ele ? Dupa tigrul din ele ? Dupa legea pestilor din mare sau a fiarelor din padure ?


Telul final nu este viata. Ci Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creația, cultura, nu-i decât un mijloc, nu un scop cum s-a crezut, pentru a obține aceasta înviere. Este rodul talantului pe care Dumnezeu l-a sădit în neamul nostru, de care va trebui sa răspundem . 

Va veni o vreme când toate neamurile pământului vor învia, cu toți morții și cu toți regii și împărații lor. Având fiecare neam locul sau înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final, "învierea din morți" , este telul cel mai înalt și mai sublim către care se poate înălța un neam.
Corneliu Zelea Codreanu.





În imaginea respectivă (probabil din 1935), de la stânga spre dreapta: Horia Sima, Aristotel Gheorghiu, Vasile Iasinschi, Ion I. Moța, gen. Cantacuzino Grănicerul, ing. Gh. Clime, Căpitanul, Mile Lefter, Ion Banea, Căpitan Emil Siancu, Nicolae Totu, Radu Gyr.
Referințe:
1) - ziarul "Cuvântul Argesului", Anul II, Nr. 28-30, 1 Februarie 1937 (număr omagial Moța-Marin);
2) - "Axa", Anul X, Nr. 56, Marți, 14 Ian. 1941.